despre cel chemat de suzana

poezia asta nu este despre mine
este despre cel chemat de o fată suzana
jos lângă rău într-o scoică încărcată cu maci
seminţe de cafea mere roşii şi mană
într-o noapte pentru aţipeală
cel chemat avea încredere în ape
fata avea încredere în el
somnul lui părea ba mustos ba lemnos
era bun de iubit de plutit cu ochii spre calea lactee
stranuntand de la praful înalt

să călătorim împreună l-ar fi rugat ea
prin semne într-o orbire mare
el ar fi înţeles aerul cum se zbate în juru-i
ce bună la pipăit era scoica rece închisă
ce bun era de mângâiat obrazul ei

dumnezeu ar fi urcat şi el laolaltă
s-ar fi odihnit cât ei băteau valurile
atât de fericiţi printre stropii ăia curaţi
se spune că era închis într-o carte cu foi netăiate
învelită în ţiplă şi încă ferecată într-o cupă de aur
ar fi sclipit de la stele pentru culegătorii de raci
dar ei dormeau de-a binelea pe mal cu mâna sub cap
nu vedeau socoteau în somn când se va crăpa de ziuă
câţi arginţi vor strânge mâine la târgul de peşte din port
flăcările pâlpâiau pe chipurile lor aromite
racii săreau în căldări

cel chemat i-a spălat tălpile cu grijă
pulpele ei miroseau a tăciuni şi alge
dintre coapsele ei curgeau mărgăritare piper
se revărsau cascade de petale de roze
să ne pregătim i-ar fi spus cel chemat în gând
să ne punem în ordine toate câte au fost şi vor fi
în linişte să nu-i trezim pe luntraşi
să nu-l întristăm pe cel zăvorât
am pus o aripă de înger la scoica ta de femeie
să pornim aşadar în aval fără teamă
dă-mi mâna cât va ţine botezul şi nunta
cât ne va ţine mersul pe ape

după aceea ne întoarcem
cu ochii spre calea lactee
să aţipim strănutând
de la praful înalt

…

The Bubbling of the Bubble of the Sun

Pastorale

I stuck a sword in my sun’s bubble,
so he could watch the cornfield.
His orb was not perfect.
Or my eye did not see perfectly…
Who the hull did it?
Look!
Corners in my perfect cornfield.
I am not afraid of extraterrestrials.
I am not afraid of worms, but mornings scare me.

The bubble bubbles in my orb.
The perfect corn in the imperfect field.

They ask me about meals…
Sword melted in White; like the white milk…
The cows hover around, silent, strong.
The field listens the earth:
steps in the grass—butter…
And they sing in its ear, halfwet, halflie, halfgentle
like her index caressing the mud,
the smell of regurgitated grass:
not enough…not enough…not enough…
More and more.

My golden corn.

Sun! My son! I was stupid.
I bought the sword for my knot.
The bubble bubbles…
Take care of them!

The corn is poisoned

26 martie 2004

eterna erecţie / of inima mea

trecuse revelionul toţi culegeau de pe maşini zăpadă

deschideau aripile zburau peste oraşul deschis

atunci ai întrebat el ce zice eu am răspuns

dacă optimismul este becali şi puritatea încă

mă mai gândesc cine poate fi dacă maria tereza mi-a stat

pe buze ca o scamă de melană dacă viaţa asta ar fi un pai

prin care să pot trage pe nas tot ce au nins toate iernile

dacă toate acestea ar însemna ceva

şi nu am terminat ce aveam de gândit de raţionat nu am

terminat orgasmul meu aştepta schimbarea vitezei

sau deschiderea portierei sau poate o tetieră comodă

se aburiseră geamurile afară era fierbinte înăuntru ursul

polar de pe bord scotea aburi pe nări

iar eu mă visam pe un munte de sare

în timpul dezgheţului tu se făcea că erai prins

într-o crevasă cu capul în jos te prinsese exact atunci

îţi era teamă de fiecare picătură care se prelingea

de fiecare grad celsius în plus de fiecare mişcare tectonică

*

el privea asta ca pe o zeificare ca pe o mumificare în eractie

a fiecărui oscior pe care degetele ei se odihneau

ar fi trebuit să fie pretutindeni iarna ar fi trebuit vară să fie

numai acasă el să o desfăşoare ca pe un covor de rugăciune

pe ea să îngenuncheze cu faţa plecată să numere ciucurii

încet să se ridice cu ea pe ea şi să zboare peste cei ce zburau deja

să lase o dâră de reacţie în urmă un oblic monolit cu un capăt

în cer care să reziste veşnic cu cher şi gândacii de bucătărie

după toate bombele atomice cu hidrogen biologice sau altele

maimuţele să-i pipăie muchiile să rânjească jucăuşe să-l atingă

să-şi lîngă degetele să se caţere şi să nu ajungă niciodată la ciucuri

*

de ce tot caută ce dorea să găsească pe cine cum să arate

copiii se zgâiesc pe ferestre le şterg cu dosul mânecii

înăuntru toate sunt rânduite ca într-un dezastru încremenit

nimic nu mai palpită pereţii capitonaţi aşteptă semnele îngheţului

până acum uite mă uit la ceas până acum nimic

de la pupitrul de bord nu a lăcrimat casetofonul nu s-a deschis

ochelarii de soare nu au căzut din torpedou dacă până acum

nimic nu s-a deschis şi toate s-au strâns toropitoare sub avalanşă

dacă totul este ca înainte şi nu este destul şi nimic nu mai poate fi

mă voi opri din zbor pentru ultima oară şi-ţi voi împacheta

maşina de scris pe care o doreşti într-o pungă de la one dollar store

o voi îngropa în dulap îl voi încuia şi-l voi aruncă în iore cu tot

cu maşină garaj cartier şi inima mea

…

Octombrie

Îmi place să mă trezesc târziu in octombrie

Să plouă mărunt sacadat să văd norii pe geam

Să nu ştiu dacă e înainte de prânz după-masă

Ca şi când un ceas gri s-ar lăţi peste parc

Îmi place in octombrie cernerea stropilor reci

Peste gluga mea galbenă paşii mei prin băltoace

Mirosul de păr ud poarta de fier să scârţâie scurt

Aleea pietruită spre chioşcul de lemn putrezit

In octombrie mi-ar plăcea să îmi placă ceva

O dată pe zi nu contează când unde ce sau de cine

Aş vrea să mă trezesc târziu sau măcar să adorm

Să-mi amintesc ce am visat la’nceput de septembrie

*

1 octombrie 2006, Bucuresti

unitati de masura

unităţi de măsură

usoara de vara cu sifon

iubesc în lărgimi de întrebraţe
arăt la fiecare întrebare cât
cam atât cam atât sau atât
casc ochii arătând şi astfel
mă crezi ca şi cum
realitatea devine o deschidere un unghi
adu-mi compasul te rog e în sertar la birou
cât te iubesc mă întrebi
duc mâna la beregată şi fac un gest
razant pe cant te iubesc cam aşa
desfac braţele precum da! vinci şi-ar face vânt
de pe biserica din piaţă într-o maşinărie desenată
cu mină din cărbune de motru
când eram în expediţie şi oraşul era mic şi mohorât
te iubesc cât toate infinitele
sau până la marginea roşie a apusului sau
cum să arăt ca să pricepi cam cât
să zicem că te iubesc în cifre grade
azi de exemplu iubesc de 5
ieri am iubit de 21 sau poate de 8 şi 1/2
deseori de 40 cu febră şi frisoane
iubesc în vorbe ? (…) şi nu
mă lupt cu nimeni şi nimic reţine bagă la cap

în deplină armonie trăiesc cu toate unităţile
de măsurat iubirea
cam atât sau atât
cred că ajunge

3 mai 2006, Bucuresti

Ebosa

Slabiciunea ei nu m-a pacalit niciodata. A fost mai puternica decat mine. Este. A stiut mereu sa ceara si sa planga. Sa ameninte, sa planga si sa ceara. Am nevoie si plang, a spus. Da-mi pentru ca cer! Ai promis, ai jurat. Da-mi! Altfel, plang. Innebunesc de durere. Nu ma vezi cum innebunesc de durere? Este iubire? Este tricoul vechi din dulap? Este camasa de noapte udata cu lacrimi si ingramadita sub perna. Este regretul ca nu poti fi mai bun decat promisiunea ta ca ii vei da ce a cerut. Numai sa nu planga. Numai sa nu innebuneasca. Numai sa nu te simti vinovat ca ai produs suferinta fiintei care depinde de tine neconditionat. Depind de tine. Nu ma vezi ca depind de tine? Ce ma fac fara tine? Spune-mi! Teama ca vei fi judecat, pus la zid, executat. Privirile celorlalti tintindu-te, criminalule, criminalule! Ai jurat ca vei avea grija de ea. Ca o vei face fericita. Ai distrus-o. Priveste-o! Ai distrus ce aveam mai bun, mai frumos. Indexul lor intre ochii tai speriati, catre fruntea ta plecata. Rusine. Vina. Datorie? Datoria inainte de toate. Avem datoria, se pare, sa ii facem fericiti pe cei pe care ii taram dupa noi, pe cei in al caror destin am intervenit. Poti interveni in destinul cuiva? Are cineva nevoie de tine, cu adevarat? O tesatura de juraminte, prejudecati si regrete imbacsita de lacrimi, saturata de gesturi dramatice, viscerale, patata cu ironii, ura, gelozie si amenintari, amintiri din tinerete, planuri de viitor, planuri de trecut neimplinite, declaratii definitive de iubire definitiva si iarasi lacrimi. Multe lacrimi. Nimic nu va mai fi ca inainte. Nu. De cine iti este dor? De tinerete? De gestul tandru pe care nu l-ai dorit niciodata? Pe care ai fost obligat sa-l accepti?

Ebosa aceasta este sangerie. Tocmai am terminat o natura moarta cu roze. Ceainic si roze. Mi-au ramas trei nuante de rosu pe aceasta paleta. Vreau totul a zis. Totul, ca inainte. Ai stricat totul. Nu ai avut niciodata totul. Inainte, nu ai avut totul. Nici acum nu vei avea totul. Nu exista totul. Totul a fost un simulacru, o farsa pe care ai luat-o in serios. Pe care am luat-o in serios cu totii. Asta vei avea si acum. Toata minciuna ti se va asterne la picioare, sangerie, o ebosa de fericire, o promisiune, o incercare, o schita si atat. La un moment dat, nu iti va mai fi teama. Vei uita ca totul este doar atat. Vei uita ca ai simtit acut, ca ai stiut cu siguranta ca nu este decat o minciuna. Si eu am stiut. Am stiut cu totii ca suntem marginiti.

In oras este o o expozitie de ebose. O expozitie pe culoarul unei scoli. Cine este primul la catalog? Sa iasa in fata si sa spuna lectia! Eu sunt primul la catalog, eu ies in fata, eu am dreptul sa fiu iubit, pentru ca sunt primul la catalog. O expozitie de ebose reusite. Natura moarta, peisaj, portret, portret, compozitie, portret. Nuante de rosu ramase pe o paleta pe care toate culorile reci s-au uscat. Cine face gesturi dramatice? Cine sufera? Cine sufla in front? Esti primul la catalog. Nu ai raspuns corect. Nu stii lectia. Nu conteaza. Vei fi iubit. Esti primul, esti prima, vei fi iubit, vei fi iubita. Ce ai de spus in apararea ta? De ce plange acesta femeie? De ce nu o iubesti pe aceasta femeie? Nu este mai simplu sa o iubesti? Este prima la catalog. Iubeste-o! Este simplu.

O iubesc. Sigur ca o iubesc. M-am gandit bine: este mai simplu sa o iubesc. Am promis sa o fac fericita. Ii cumpar un tablou de la expozitia de ebose. Un portret neterminat. Sangeriu. O iubesc pe acesta femeie, bineinteles. Iubesc tot ce o inconjoara. Ce respira iubesc, ce mananca iubesc. Amintirea mea iubesc, tineretea mea iubesc. Ce iubeste iubesc. Nu pot sa o nenorocesc. Am promis. Este mai simplu sa o iubesc. Este usor sa o iubesc. Ar fi grav sa nu o iubesc. Simplu sa o iubesc. E simplu. O iubesc.

Cine este primul la catalog sa iasa in fata si sa se pregateasca sa fie iubit. Voi, ceilalti, asezati-va in banci si priviti cum arata cineva care trebuie iubit. Prima la catalog, cheama-i si pe cei de pe culoar. Pot viziona expozitia de ebose in recreatie. Numai in recreatie. Aceasta este regula la clasa mea. Numai in recreatie.

Onorata instanta, promit ca o voi iubi, o voi re-iubi si o vou re-re-iubi pe acesta femeie din tot sufletul. Depun la picioarele ei portretul meu neterminat. Nu am nici un regret si nu voi avea. Nu mai am nici un regret. Promit ca voi face totul ca ea sa fie fericita alaturi de mine. Absolut totul. Absolut totul. Am datoria sa o iubesc si totul mi se va parea firesc. Deja incepe sa mi se para firesc. O iubesc. Da. O iubesc.

Parinte, o iubesc pe aceasta femeie? Sigur ca o iubesti, fiule. Ea a fost prima.

Pe tine are cine sa te iubeasca.
Pe ea nu are cine sa o iubeasca.

Asta este legea si juramantul. Echilibru si armonie. Este o taina. Nu mai este o taina.

Ebosa aceasta este sangerie. Tocmai am terminat un portret. O panza in trei nuante de rosu. Mi-au ramas culorile reci uscate pe aceasta paleta. Nu vreau totul am zis. Dealtfel, nu vreau nimic. Am stricat totul? Am crezut ca am avut totul. Am avut totul. Acum nu mai am nimic. Exista nimic. Totul a fost un simulacru, o farsa pe care ai luat-o in serios. Pe care am luat-o in serios cu totii. Asta vei avea si acum. Toata minciuna ti se va asterne la picioare, sangerie, uscata si rece, o ebosa de fericire, o promisiune, o incercare si atat. La un moment dat, nu iti va mai fi teama. Vei uita ca totul este doar atat. Vei uita ca ai simtit acut, ca ai stiut cu siguranta ca iubesti. Si eu am stiut. Am stiut cu totii ca suntem marginiti.

27 mai 2006, Bucuresti

ecranizare

s-a lasat la drum dus
ce are de cucerit va afla
ulise cumplit in doua volume de necitit
sedea pe vasul alb si inima ii batea sa-i sparga pieptul
pe stanca in mijlocul gerului
inghetata de la solzi in jos
se pieptana glasuind pentru zei
ea femeia fara ite in razboaie
fara masura Doamne zeule
leaga-te de catarg capitane
nici si nici
nimic nimeni pe lumea asta mirosind a taietura nu mi te va lua

te tii de catarg cu mainile mele
te-ai incurcat in ele

*

pe mal vlad taie iarba la rate
da o mana de ajutor isi asteapta regizorul alt film
pregateste tepuse felii de portocala
low budget gatim la rulota (costume teaca dubla si flinta – prada)
in planul doi figurantii joaca şeptic pe porunci
ioan isi maseaza ceafa isi ascute hangerul
face naveta intre doua copite nedespicate
protagonist prezentat in transformare
scenariu bun buni dialoghisti
(va trebui sa lupti
victoria usoara este
ca si cura de slabire in care dai jos 10 chile pe saptamana
si te ingrasi in urmatoarea saptamana 20)

*

sa fie sfintita pielea mea
a mea sa fie tipa unul altuia peste frigul apelor
ecoul peste apele inghetate
si-l dau inapoi
trupul da
fac schimb de tesuturi moi de cornoase de amorul telepatiei
ea se piaptana
penelope se stanguleaza cu fularul crosetat pentru tom
de amorul jocului scenic coboara doua trepte
ma sufoc se sufoca dati-i apa
multe nume pe acesta harta arata si spun
puncte si dungi subtiri mai groase albastre si rosii
granite si izvoare in pergamentul cojilor voastre
prea multe fime istorice
identice

hollywoodul s-a saturat de duble

*

acum ea doarme
tine un ochi deschis se zice ca e treaza
pe tava zarurile s-au oprit poarta-n casa
el ramane in cosul de rufe murdare isi trage capacul peste gat
cine sa il vada
cine sa ii poata mirosi feromonii
printre atatia ciorapi purtati mai mult de doua zile
flinta din prima secventa face poc si gata
isi face datoria probabil
ratele sunt digerate demult
tipetele lor inca se aud pe cer spre sud
nimic nu e mai dureros decat aceasta calatorie inghetata in tarile calde
nimic mai pregnant decat trupul ei aramiu in zapada
nimic nimeni
nu o va smulge din infasurarea de peste catarg de peste carnea lui
intarsie in lemnul gerului secventa trei interior noapte
pieile lor se ating freamata
nici macar o istorie nu se repeta

vie pielea lor
faca-se trupul lor

*

tom nu s-a intors penelope
la drum dus nimic nu a aflat
carte rabdare nu a avut nu a citit nu a pipait inteles
inca o istorie scurtata de cap
pentru ultima secventa exterior exact in acest moment

care a trecut

…
30 octombrie 2005, Bucuresti

La Multi Ani, sub cerul de prieteni

Tuturor Mariilor din viata mea si din viata voastra

Tuturor celor pe care ii iubesc si i-am ignorat in ultimul timp

Tuturor celor pe care ii iubesc si i-am sufocat

Tuturor celor care imi sunt indiferenti

Tuturor celor pe care ii voi cunoaste si ii voi iubi

Tuturor celor pe care nu ii voi cunoaste niciodata

Nascutilor si nenascutilor

Pamanteni si nepamanteni

darul acesta este pentru voi toti, melodia copilariei mele fericite

nu are importanta ce anume isi doreste…

“oboseala, plictiseala, -1,5 % gene o musculita de otet, dezgust, sila, ne nastem lenesi, singuratate, acceptare fatalista, incapacitate de a face ceva pentru noi insine, imobilitate, interior, alb sau negru, apoi mult gri, nimic nu mai e posibil, tristete, iar singuratate, lant, lent, suferinta, vid, absenta, teama, garduri, ziduri, cetati intregi inconjurate de oceane involburate, ceturi, contururi, picioare reci, ceturi, marea lehamite.”

un baiat vede in fiecare zi pe geam palatul culturii
ii mai zic uneori iesi plimba-te prin parc
du-te cu amicii la o bere cat mai e soare
cat inca se vede soarele

imi doresc cu disperare ceva

isi doreste cu disperare ceva
isi doreste
ceva anume
cu disperare
intr-o zi a inceput sa-si doreasca ceva
inchipuiti-va
acum, in chiar acest precis moment isi doreste ceva cu disperare
nu conteaza ce
e ceva anume dar pentru noi nu conteaza ce isi doreste
mie mi-a spus ce anume
(nu e secret)
dar nu este important pentru voi
cum nici pentru mine nu e
ce anume el isi doreste cu atata disperare

din ziua in care mi-a demonstrat pe o foaie de bloc a trei
cu cata disperare isi doreste ceva anume
(nu e important ce anume pentru voi sau pentru mine)
am inceput sa intreb alti baieti tu ce iti doresti dar tu
tu iti doresti ceva cu disperare?
aproape toti isi doreau cu disperare sa nu fie parasiti
de fetele sau femeile pe care le iubesc
sau doar le doresc
sau doar le-au tras-o si gata si-au scuturat pletele
si pe-aici ti-e drumul
unii isi doreau bani
foarte putini isi doreau bani cu disperare
unii un rost
nu stiau sa explice cuvantul
in rest nimeni nu-si dorea ceva anume cu disperare
nimeni nu-si dorea cu disperare sa schimbe lumea
sa o faca mai buna
de exemplu
sau alte chestii cliseu
mi-au demonstrat pe foi diferite de bloc
ca nu ar avea rost sa-mi explice n-as intelege e clar
cat de mare este lehamitea disperarii lor de a nu-ti dori nimic
anume
cu disperare

nu are importanta pentru voi
cum nici pentru mine nu are vreuna
dar va spun
baiatul ala care se vede colo sus la geam
cel care se zgaieste la palatul culturii
in fiecare zi
indiferent daca e soare
sau ploua sau ninge
isi doreste cu disperare
(nu e secret, asa ca pot sa va spun)
marea lehamite

16 decembrie, 2005, Bucuresti

consuelo si medea – telenovelă interactivă cu doua finaluri posibile

colaj de Virgil Titarenco şi Ioana Barac Grigore

cu crengile agăţate în cer
femeie spînzurată de frumuseţea ei
copac iubind o pedeapsă perpetuă
striveşte cu ochi neiertători
bărbatul de piatră
în strînsoarea voluptoasă a rădăcinilor

am trecut pe la tine consuelo să mă lamentez scriu un serial de o vară vacanţa la casa de oaspeţi a morţii acolo facem plajă mâncăm mult şi bine ei pe noi ne gustă din vârful fourchettei am trecut pe la tine să mă uit în oglindă femeie spânzurată de frumusetea ta
consuelo, viaţa mea viaţa mea am trecut doar să mă lamentez

fiecare muşcătură în hohotele lor
secure mirositoare la încheietura braţelor
sărutul nu satură medea buzelor
fiecare frunză un ochi
în palmele bătrînului oedip
priveşte încolăcit în cuşcă timpul

dă-mi un cap limpede să corecteze prima secvenţă dincolo de uşă nu ne mai aştepta nimic consuelo, am ratat am inversat am greşit telenovela tu trebuia sa fii al ei eu a lui cum ne tunde moartea mă mir fără să-mi pese că o numesc mereu şi ea pe mine cine trădează pe cine bestia ne priveşte din cuşcă va scăpa

final 1:

uneori mă întorc la cîinii mei
sînt umezi pe bot de cafea
un expresso cu mult sînge şi spumă
nu va fi niciodată vorba despre durere, medea
cel mai bine se frîng oasele spatelui
cînd nu te încordezi miroşi discret a santal şi mă laşi

final 2:

e bine e foarte bine va fi bine dau tot ce-am strâns pentru un happy end memoria nu mai îmi joacă feste sertarele sunt pline de cuvinte vă am pe toţi clasaţi colecţii cu zimţii neatinşi un cap de zimbru îmi lipseşte doar costumiera mi-l aduce din rulotă sub el mă voi ascunde plicul cu alt expeditor pe verso aşa va fi şi-aşa a fost cu happy end se va sfârşi a mea poveste

2006-05-23, LA, Bucuresti

preluat de pe hermeneia.com