Anatomie si Fiziologie 1
Ea se indepărta imensă si verdealbastrăneagră
Parcă era oceanul iar el parcă era ea
Pe ţărm, cu palma deschisă şi moale
Nu mai sus de umărul trist
Degetele ţipau pe mine cui mă laşi
Ea tăia valurile ca un vapor elegant
Croazieră de lux pentru pescăruşi fatalişti
Prin golful mucegăit ocolea
Avea de ocolit prin Panama
Poate se indrepta către năvod sau harpon
Nimeni nu ştie
Mai degrabă către Levant
Pe la mijloc, i s-a făcut foame
Ba nu
I s-a făcut poftă
Păsările au zburat zbierând
In nori de fulgi si pene ude
Caracatiţa in cerneluri s-a vopsit
Atolul s-a despicat în perle transparente
Parcă şi apele s-au retras poftiţi descurcaţi-vă, doamnă
I se vedea spinarea lucioasă verdealbastrăneagră
În gura întredeschisă lumina raiul
Sau iadul ardea, parcă, mocnit
Epiglota pendula în poarta matricei
Dinţii perfect aliniaţi, inutili în înghiţire
Tânjeau după muşcătură
Se făcea că nu vede pe ţărm
Se făcea că n-aude
Falangele ciocnindu-se ia-mă, ia-mă
Mi-ai promis drumul, vreau să vin cu tine
Şi s-a întors
În imensă voltă, ţipând fără grai
Ca tunetul furtunii adâncului gropii
Întâmplare fără logică
Parcă cerul plângea vertical şi oblic
Parcă se prăbuşeau bombardiere in triunghi
A vrut, şi-a dorit, a tânjit, a poftit
Dar nu a muşcat
Nici n-a apucat să intrebe
Încotro mergem noi, doamnă
Că a şi alunecat în dubla spirală
Nici nu ştia ce înseamnă
Iar sucurile acide s-au vărsat in ciorba clară
A presupusului rai
Sau în vâltoarea iadului cine poate şti
Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat
Nu au fost pierderi
Doar transformări esenţiale
Digestia a decurs normal, majestuos
Totul a trecut în sângele ei
Făra nici o poftă
Intestinele au rămas curate
graţiOase au lăsat să treacă uşor
gazul iNefabil
majestatea sA… stafia
A BOLBOROSIT ÎN APE
UN’–DOI–TREI
ŞI–ATÂT
…
foarte frumos,bravo!!!este minunat cum poezioara ta a reusit sa ma transpuna intr-o stare atat de verdealbastraneagra…
free-writing. an english writing teacher taught me this: when no idea, write freely anything related to the subject; anything at all – stupid, smart. many things are hidden inside your head. read later. i won’t read at all.
esti atat de talentata, mi se face rau. si nu ma refer doar la versurile tale, la imaginatie, ci la tot ce se inghesuie in capatana aia a ta. te apreciez mult pentru creierii tai si ma bucur ca existi. la ce serveste inteligenta? talentul? nu stiu. sunt prea multe lucruri pe care nu le stiu, pe care poate nu le voi sti niciodata. odata deschis drumul spre o oarecare cunostere, te chinui ca un caine. e greu sa aprofundezi, este imposibil sa te intorci la starea de dinainte. limbo. iar cand si neurotransmitatorii dau rateuri… cat imi place cartea de la tine. multam inca o data. stii bine ca vin exact cand ai mai multa nevoie. nu reusesc sa ma strecor inca. am stat si m-m holbat in monitor o vreme. am mai baut o cafea, am mai fumat o tigara, trei. n-am renuntat. scriu. razvan, sunt inca acolo. ma abtin sa introspectez. nu stiu de ce. nici macar nu este atat de pesonal, intim. n-am inteles trimiterea nichitiana. daca ti-a spus cineva ca-s desteapta, nu-l crede. si nu voi lasa un semn bun al trecerii mele. nici aici, nici in oceanul planetar. si nu voi face nicio diferenta in viata pestilor de dupa mine. consum pe muteste drama existentiala “nu-stiu-de-unde-vin-ce-fac-aici-si-unde-ma-duc” si… poate intr-o buna zi imi voi face harakiri, precum iona. imi voi spinteca pantecul mic sa vad pe daca gasesc balena albastra, la alta scara. conditia mea umana este la fel cu a ta. dar nu scriu versuri. cu toate ca imi cam vine lately. mi se pare in acest ceas al vietii mele, aceasta raspantie – oare??? – in marea vietii, ca versurile sunt mai simple pentru a spune ceva de neinteles. de ce naiba nu mi-ai scris aici mesajul? imi aduce aminte de sting si malul plin de sticle – e lumea plina de oameni singuri. m sorescu: ” un sfert de viata il pierdem facand legaturi. tot felul de legaturi intre idei, intre fluturi, intre lucruri si praf. totul curge atat de repede, si noi tot mai facem legaturi intre subiect si predicat. trebuie sa-i dam drumul vietii asa cum ne vine exact, sa nu mai incercam sa facem legaturi care nu tin . de cand spun cuvinte fara sir, simt ca-mi recuperz ani frumosi din viata.” da, mi-am facut semne prin carte. si mai am un semn. mi-a placut cum suna: la sfaristul tabloului 2, vorbind despre banca de lemn in mijlocul marii: “ar fi ca un lacas de stat cu capul in maini in mijlocul sufletlului”. vreau si eu. si cred ca si tu dimi ai nevoie de unul. du-te si fa-ti banca. ma duc sa-mi inghit stafia. super poem, inca o data.
am transpus si in versuri. v-am zis ca ceva imi trage coate. te rog mult, nu ma mai expune.
este un fel de ramificatie la poezia ta. ma simt bine cand am o “toiaga” – daca nu neaparat sa ma sprijin in ea, macar sa stiu ca este acolo – precum ecoul…
Tulburatoarea Indigestie A Planetei Albastre
Am inceput prin a fabula:
“italianca” la plaja sub umbrela mamei
pe patul din dormitor
pe care saream ca intr-o piscina cu arcuri.
Citeam din minusculul dictionar italian
cuvinte pe care nu le intelegeam
de mica m-au atras literele
cum se aseaza impreuna.
Am invatat ca in harta de pe perete
incape cam toata lumea – si casa mea si strada mea si orasul meu
iar toata harta incape in casa mea (?).
Spatialitatea.
Numai cu greu am inteles ideea de temporalitate.
Imi amintesc panica in fata celor doua limbi
imi imaginez chipul meu schimonosit de neputinta
Timp – ce este aia timp?
Cum sa intelegi o notiune abstracta
cum sa atingi timpul
cum sa te convingi ca exista?
Odata cu imaginea spatiala a planetei albastre
Cosmos urias dincolo de ea
vanitate spulberata:
sunt atat de mica!
Spatialitate si raporturi la scale imposibile.
Cu timpul tot nu picasem la pace -
invatasem ca un papagal cum sa citesc cadranul
rotitor si zilele din calendar
invatasem ca il inventez pe ieri atunci cand ma trezesc azi.
Maine parea mai simplu.
Inca nu-mi trecuse prin cap sa pun la indoiala
socotelile altora.
Sentimentele
trairile mele si cum nu pot fi impartasite
indifferent de luxul de amanunte si suculenta cuvintelor.
Sufletul!
Iubirea. Extazul. Durerea.
Apoi fizica quantica.
Modificarea unei picaturi de apa
cu forta gandului. (?)
Relativitate.
Din nou suflet.
Finit si infinit
din nou durere.
Digestie…
Nu stiu daca am luat notiunile intr-o ordine fireasca.
Nu stiu daca nu cumva asta este motivul gretei de acum.
Cuvantul – intelesul
Spatiul – locul meu in el
Timpul – fiinta mea? trecerea mea? eu?
Sufletul – comuniunea mea cu Dumnezeu in acest ocean de singuratate?
Am invatat pe de rost:
Piatra si iarba si animal si apa si eu
ne inghitim unii pe altii si vomitam suflete -
un fum
care de foarte sus se vede albastru.
Ne nastem unii din altii.
Ne inghite aceasta planeta
miez incandescent si efervescent
indigestie cronica cu venin de “carnuri” ramase fara suflet.
Indigestia mea in indigestia ei.
Explozia este iminenta.
Trecerea este iminenta.
Cu aceasta bolboroseala infricosatoare sub talpi
condamnata sa nu stiu vreodata de unde ca vin
si unde ca ma duc
caut sa inteleg doar de ce sunt
si de ce de sus ma vad albastra.
lumsa,
pe unde ai umblat?????
mi-a fost dor de tine….
si de raspunsurile tale lungi…
m-ai lasat paf, lum. paf. este bine asa. continua. orice, oricum, nu conteaza… doar curatenie de craciun si casa luna. apoi, punem bradul si pregatim cadourile. hartie colorata, funde, pampoane si etichete scrise cu marker rosu. eu imi pun puloverul verde cu mosicraciuni si stelute. blitz. va fi bine. promise. trust me. numai sa nu ne fure cineva caruciorul la big lots.
dimi, ai vazut ca ti-am adus-o? se lasa greu pana i-am spus de tine… iat-o!:)
…
merci fetelor.
si, da, mi-a spus de tine. daca citesti mai sus o sa vezi pe unde am umblat. si mai am, poate, ca sa nu-mi pierd conditia fizica. tu?
chiar va fi bine?
ruga unei pasari in zbor peste balena ta :
Sa fie mereu aer
Sa avem spatiu, viata, curaj
Sa ne petrecem clipele acolo unde suntem
Sa putem privi orizontul de sus
Sa gasim drumul spre casa , cuibul , sabia si patul iubitei exact cand e nevoie si chiar cu ochii inchisi
Sa auzim vantul, marea, eclipsa, caderea fulgilor de nea, cantecul unui prieten
Sa nu imi stea ceasul.
Sa nu ma pierd si daca ma pierd sa ma gasesc.
Sa fie cel putin doua stele pe cer.
Inapoi sa fie exact ca inainte.
Sa avem umbre in zbor si chiar si dupa .
Sa mor in somn.
( din Bird44 – Rameau etc)
lumsa,
sa stii ca am citit ce ai scris tu acolo,dar eu sunt relativ necomprehensiva.stiu, trebuie sa mai iau niste lecitina suplimentata cu MgB6,dar asta e…..
eu am fost pe-acasa.acasa-job.viata mea e un nesfarsit ciclu casa-job.sunt o frustrata.sunt o dementa.sunt o schizofrenica,indubitabil,dar asta la un nivel mai mult decat metaforic.sunt nemultumita de mine insami si de existenta mea comuna;si de salariul meu mare-mijlociu,care de fapt e mic-mititel si de sefuta care ma priveste belicos,de parca i-am facut eu ceva.o sa-mi dau demisia.mi-o promit.iar pe sefutza o s-o aplatizez cu buldozerul clipei…
ai reusit sa ma transpui intr-o stare verdealbastraneagra,asemeni scenaristei.m-ai facut sa ma gandec din nou la sensul vietii si la scopul meu pe aceasta lume.am realizat cat de mica si proasta sunt.am realizat ca,virgula,cunosterea este doar o himera.o himera cruda si mincinoasa.un fel de hidra omniprezenta si fantomatica ce iti promite,dar nu iti mai da nimic.am mai realizat cat sunt eu de efemera…si am mai realizat ca peste 3-5 miliarde de ani soarele se va ramane fara combustibil nuclear si va incinera intr-o crematie suprema,planeta pe care a vietuit la un moment dat o oarecare dimi…iar in final expansiunea universului se va accelera atat de mult incat atomii din care am fost eu compusa odinioara vor forma o inefabila supa-cosmica.mai mult chiar,pana si atomii care ne-au alcatuit pe noi vor fi dezbinati.vor fi redusi la nivelul de particule subatomoce.protoni,electroni,mezoni …….
na si vedeti ca stiu si fizica nucleara,pentru ca am luptat cu himera aia afurisita si iam mai taiat din capete.in ciuda profesorului libidinos de fizica din clasa a 12a care…
dimi, nu-mi pica bine ca te-am intristat. indiferent de situatie, indiferent de “de unde, de ce si daca”, suntem si vom ramane intr-o forma chiar si microscopica parte din acest univers caruia nici nu-i putem imagina capatul. probabil putem privi acest lucru ca si o consolare.
nu am umblat, per se, nicaieri; doar stari proaste.
rameau, mi-a facut bine ruga pasarii tale