noaptea în care am găsit leviatanul în canal
era o joi ca ieri plouase de potop după arşiţă
în vagoanele din gara obor înotau şobolani
copiii se stropeau prin bălţi cu pantalonii sumeşi
ah ce bucurie fusese când a ieşit soarele direct asfinţit ce răcoare
la noi sus numai parfum şi chiote ude
ca şi cum regina nopţii nu ar fi otrăvit niciodată
ce de luciu de apă se vedea pe afară înăuntru în adânc câţiva
îşi rostogoleau bolovanii de plumb
pe strada pe care locuisem un timp era nuntă mare ţigănească
patruzeci de grade sub soare plachiuri rămase in asfaltul încins
se mărita fata florăresei cu un străin care spunea cuvântul fabulos
mai târziu le-am aflat pe toate cum se vedeau de sus de pe bloc
mireasa era gravidă fuma venise şi copilul minune
cânta pe o masă în mijlocul străzii pe deasupra mulţimii boxele duduiau în cartier
vocea i se ridica se lovea de singurii nori ei semănau cu un balaur
o lebădă un submarin un coş cu pui de şarpe
cu ce imagina fiecare nuntaş când dădea paharul pe gât
primul fulger a spintecat pomul de lângă spălătorie
nu l-a văzut nimeni nici flăcările nu se vedeau de la ei
al doilea a iluminat cu primul tunet odată
i-a prins la o manea furtuna cea mare
chiar când ea a ţipat peste tot acum nasc măiculiţă
apa i s-a rupt şi din cer s-a prăbuşit peste toţi
nevăzut
ah ce răcoare s-a lăsat
după aşa o furtună am scăpat şi vă jur
am simţit fericirea atât cât soarele a apărut să apună
pielea de pe umeri mirosea a regina nopţii
aş fi rămas grea de parfum numai să fi întors capul
nu m-am simţit niciodată mai singură ca în acea noapte
îmi rostogoleam bolovanul prin canalizare parcă era de plută
ce amestec de senzatii, ce déjà vu visceral, si cum as vrea sa-ti iau degetul cu care starnesti furtuni, sa ti-l pun pe tesuturile astea rupte, seduse implacabil de un absolut pe care l-ai cunoscut si tu, dar stiu ca ti-l vei smulge din mana mea, sa descrii in aer un fel de spirala, atotcuprinzatoare, in care ma vei include dintr-o dragoste veche, si-mi vei explica cum universul este predispus sa se autoconsume, doar pentru a renaste din nou, dar eu, inconjurata de maldare diforme ale unor foste temelii, in care te vad si pe tine incremenita cu mana in aer, si poate si strada-ti, iti spun o certitudine exista, unitatea de masura a universului nu este si a noastra, nu avem suficient timp sa reconstruim dupa potop, sa refacem osul si carnea din cenusa, cu atat mai putin sufletul
p.s. super poem, ca intotdeauna
iulie 30, 2011 la 11:21 pm
ce bine. e asa de bine aici, cu tine. n-as mai pleca, chiar daca as sari pe tine cu ambele picioare. tu nu ai vazut, mai omule, filmul ala prost in care tipa, printre niste pietroaie de cetate, sezand pe unul filosofal, ne zicea ca pentru ea: pana cetatea nu devine ruine nu te poti apuca de reconstructie. am solutia, dar ti-o zic numai si numai tie, in particular. nu mai vreau si alti oameni fericiti in universul asta. prea mare veselie, ce Dumnezeu…:)
si e bine iar. prea multa liniste era la poem. incepusem sa ma gandesc ca mi s-a uscat penelul (mint:)
sa vad daca e si la tine scriere…
iulie 31, 2011 la 2:19 pm
ma bucur sa gasesc semn atat de repede. si, cum probabil ai aflat deja, cat de curand vei avea sansa sa sari cu ambele picioare pe mine. sper s-o faci cu grija – am oasele mult mai moi de data asta.
fii fara grija – penelul nu ti se va usca vreodata, iar linistea nu are substrat cand atarna de franjurile poeziilor
ata
iulie 31, 2011 la 8:08 pm
Felicitari pentru site. Ati castigat un cititor.
septembrie 12, 2011 la 1:08 am
Frumoasa postare.
noiembrie 17, 2011 la 12:52 pm
Hai, sa fiu eu prima sa las o urare de La Multi Ani! pe blogul asta si cateva randuri in plus, pentru orice eventualitate. Am incercat sa intru si la copilul de suflet (maimute), dar internetul meu este atat de silfid, n-a putut, in ciuda unor sfortari evidente, sa incarce ditamai pagina…
Aproape, departe si in exteriorul campului vizual
Sa remarci
Imi las simturile palnie aici
Atunci cand mai treci
Sa picuri in ele dulcegarii tonuri calde atingeri abia perceptibile
Arome pareri premonitii
Sa nu cati in cotul opus
Unde zidurile fac unghiul mai ascutit
Permite-ti sa te mai prelingi si pe plajele altor minti
Fara grija celor o mie de chipuri pe care le tragi dupa tine
Fireste ca stim ca-i doar o iluzie
Evident ca vedem
Din ce in ce mai putin vine acum de la sine
Altfel decat respiratie puls
Nici ele nu stim pana cand
Sa observi
Nu ma mai cramponez de faptul ca simplul nu este permis
Nici de conditia noastra
Ci de cum pastram constanta fiintei in ciuda atator indentitati
Atator franturi lasate prin altii
A altora trecute prin noi
.
.
.
ata
ianuarie 8, 2012 la 6:40 pm
Am o pana de vulpe la palarie. Pana e de inspiratie:) Dar vin, puternic, din urma! Dont worry! La Multi Ani, ata
Va sarut pe toti, cititorilor si necititorilor, graitorilor si negraitorilor. La Multi Ani!
moa
ianuarie 26, 2012 la 1:52 pm