eterna erecţie / of inima mea
trecuse revelionul toţi culegeau de pe maşini zăpadă
deschideau aripile zburau peste oraşul deschis
atunci ai întrebat el ce zice eu am răspuns
dacă optimismul este becali şi puritatea încă
mă mai gândesc cine poate fi dacă maria tereza mi-a stat
pe buze ca o scamă de melană dacă viaţa asta ar fi un pai
prin care să pot trage pe nas tot ce au nins toate iernile
dacă toate acestea ar însemna ceva
şi nu am terminat ce aveam de gândit de raţionat nu am
terminat orgasmul meu aştepta schimbarea vitezei
sau deschiderea portierei sau poate o tetieră comodă
se aburiseră geamurile afară era fierbinte înăuntru ursul
polar de pe bord scotea aburi pe nări
iar eu mă visam pe un munte de sare
în timpul dezgheţului tu se făcea că erai prins
într-o crevasă cu capul în jos te prinsese exact atunci
îţi era teamă de fiecare picătură care se prelingea
de fiecare grad celsius în plus de fiecare mişcare tectonică
*
el privea asta ca pe o zeificare ca pe o mumificare în eractie
a fiecărui oscior pe care degetele ei se odihneau
ar fi trebuit să fie pretutindeni iarna ar fi trebuit vară să fie
numai acasă el să o desfăşoare ca pe un covor de rugăciune
pe ea să îngenuncheze cu faţa plecată să numere ciucurii
încet să se ridice cu ea pe ea şi să zboare peste cei ce zburau deja
să lase o dâră de reacţie în urmă un oblic monolit cu un capăt
în cer care să reziste veşnic cu cher şi gândacii de bucătărie
după toate bombele atomice cu hidrogen biologice sau altele
maimuţele să-i pipăie muchiile să rânjească jucăuşe să-l atingă
să-şi lîngă degetele să se caţere şi să nu ajungă niciodată la ciucuri
*
de ce tot caută ce dorea să găsească pe cine cum să arate
copiii se zgâiesc pe ferestre le şterg cu dosul mânecii
înăuntru toate sunt rânduite ca într-un dezastru încremenit
nimic nu mai palpită pereţii capitonaţi aşteptă semnele îngheţului
până acum uite mă uit la ceas până acum nimic
de la pupitrul de bord nu a lăcrimat casetofonul nu s-a deschis
ochelarii de soare nu au căzut din torpedou dacă până acum
nimic nu s-a deschis şi toate s-au strâns toropitoare sub avalanşă
dacă totul este ca înainte şi nu este destul şi nimic nu mai poate fi
mă voi opri din zbor pentru ultima oară şi-ţi voi împacheta
maşina de scris pe care o doreşti într-o pungă de la one dollar store
o voi îngropa în dulap îl voi încuia şi-l voi aruncă în iore cu tot
cu maşină garaj cartier şi inima mea
…







Comentarii recente