…sa batem campii cu gratie, doamnelor si domnilor!

Anatomia si Fiziologia Iubirii

index

mi-am ridicat lumea in jurul indexului tău
umed
parcă el ar fi înţelesul
acest deget
arătător
cum tu îl pătrunzi în cetate
direct prin zid
îmi aliniază armatele trupele speciale
bodyguarzii mascaţii
împarte raţii egale la toţi curtenii
fără deosebire de rasă naţionalitate
indică tot ce e de indicat
porunceşte
indexul tău umed
în lumea mea strâmtă şi înaltă
cu scară în spirală creneluri
incubator cameră mortuară
ea creşte ascultatoare
se lăţeşte ca un perete de canion
e barajul celor trei defilee
în calea lui yangtze
ban de pirită
la temelia lumii
indexul tău zidit în mine
călcâiul

mi-am bătut tocul drept în el să îl învăţ cu suliţa
lancea toporul săgeata
să îl învaţ să crească piele groasă
la trecerile pe jar în intersecţiile aglomerate
să prindă rădăcini în vremea lui ivan
când se dezlanţuie peste pântecul
omenesc al lumii
la cutremure să îi răsară ventuze
ca la lipitorile înfometate
îi schimb plachiurile zilnic
am omorât şi cai pentru măcar
o potcoavă norocoasă
în care să-l îmbrac la fiecare luptă
a lui sau a celuilalt
retezat împuns ciuntit înţepat
va alerga va bate va învinge praguri
gravitaţia universală pana buzele tale
răzbeşte peste tot păşeşte tot
se răsuceşte înapoi înainte
beton armat a devenit călcâiul meu
nimic nu-l mai striveşte
nimic nu îl mai pierde
îl gâdilă doar limba ta

limba

descifrează o carte de colorat litere
atât de aproape o ţine
cunosc acest paragraf îl citez deseori din memorie
temperatura coincidenţelor în fiecare filă
nuanţe şi tente cu gust fiecare
un tabel un portativ reinventează prin ele-însele
aceeaşi senzaţie pofta pentru gustul pieirii
deopotrivă sărat dulce amar etc ca fe mg he se etc
amestecate special pentru ea în papila lui
incandescent
istoria comună a unui sentiment
prin care lingem împreună aceeaşi experienţă
dintre coapsele lumii
limba ta învaţată cu reflexele condiţionate
o învaţă pe a mea
orarul dupa care voi saliva la fiecare aprindere
la fiecare îngenunchiere

genunchiul

te doare l-am întrebat cum stai aşa
cu rotula strivită pe linoleum la marginea patului
mă doare tu mă dori şi rabd pentru puterea ta de apăsare
greutatea
te voi ridica într-o zi
te voi înălţa cartilagii întinse
coardele viorii fredonează
solomon resurrection
între oasele descărnate
uşor de goale
ca de pasăre

Anunțuri

13 responses

  1. lumsa

    you are a dreamer, john! actually, you were..

    ok. this started my day great. by noon i’ll cry. by midnight i’ll die a thousand times, but i’ll think of love in the meantime.
    you do the same and let’s meet for a conference midway, in limbo. bring a comfy chair and a large cup of coffee: we’ll talk love!

    Septembrie 25, 2007 la 5:44 pm

  2. matter of time, my love… rien de rien:(

    Septembrie 25, 2007 la 10:57 pm

  3. lumsa

    aseara sa nu ma astepti, ca n-am sa vin… nici macar pentru vin, damn it.
    1,2,3, starts!
    puupicei
    ps there is no time…

    Septembrie 26, 2007 la 5:37 pm

  4. lumsa

    gata.
    am venit cu bisturiul! si cateva surori. butusei, mascuta si manusi.
    ma uit la animal. de unde sa-l ciuntesc? ce organ sa-i scot?

    Septembrie 27, 2007 la 5:01 pm

  5. Poezia asta dacă mai avea o strofă,… realitatea mea devenea perversă şi supusă juisării.
    Aş bătea şi eu câmpii fără graniţă dar cu graţie, exact cum stă ascuns prin basorelieful frontispiciului scris cu ruj mai sus, dar în exteriorul meu bărbătesc este pitită o timiditate de domnişorică… site-ul văd că nu este adresat şi stări de virginalitate (sau virginitate, că se potriveşte şi asta). Ori eu mi-s celibatar convins şi ţin să mi se adreseze lumea cu apelativul de domnişor. Cine ştie cine se „confuzează” şi-mi retrocedează acolo, un Pelişor sau măcar un sfert din uzinele Malaxa că în petrol şi navomodelism totul e deja vândut şi cu dosar penal. Ei , hai că nu contează, un ceva retrocedat, mai mult să aud statul zicând că am părinţi Întronaţi… pardon, asta e la preafericiţi, înscăunaţi pe fotoliul princiar al României.
    Domnişorul de România.

    Septembrie 28, 2007 la 10:52 pm

  6. lumsa

    scenarista mica si draga, te pitesti grupa mare. 🙂 inteleg eu ca sunt singura care ma dau pe la tine, lately, ca nu am vie de cules…, dar baga-ma in seama ca nu-mi prea vine sa-mi citesc entry-urile. 🙂 dealtfel, ma gasesc destul de plicticoasa – de aceea vin pe aici!
    weekend cu un 1,2,3,start de pomina! sa te vad!
    pupici

    Septembrie 28, 2007 la 11:02 pm

  7. bibliotecarule, imi placi. mai treci. nu uita sa te razi inainte. ador barbosii.

    lumsa, tie iti scriu separat. litera la litera.

    signature grande

    Septembrie 30, 2007 la 3:29 am

  8. lumsa

    in sfarsit o prezenta regala printre noi! sau macar o prezenta…
    nu stiu cum de nu te-am vazut ieri. poate ca erai inca in faza de… mediere.
    eu, mai veche pe aici, zic ca poti lua campii la bataie fara grija, chiar daca grupa ta de stare si/sau statut nu este inclusa in header – imi imaginez ca la cate maniere te-au invatat maman si papa poti fi extrem de gratios, cu sau fara barba. ce-i drept, constat o tentativa de expansiune – „fara granita” – dar o voi pune pe seama sangelui albastru care musai trebuie ca-ti curge prin vinisoarele ca de domnisorica. sper, deci. ca nu ne vei lua cu forta campiile mult batute sa le tii numai si numai pentru tine.

    scena, my dear,
    puteai sa-mi scrii si unit, numai sa fi scris… si puteai chiar sa skip cateva litere, ca nu cred ca m-as fi prins… din pricina emotiei.
    imi las si eu barba in cazul asta….

    Septembrie 30, 2007 la 4:20 am

  9. lumsa

    am vorbit cu nanael, azinoapte, prin somn. a zis: n-ai inteles cuvintele – voi niciodata nu intelegeti! era agasat. este ori, ori. nu amandoua! m-am linistit si m-am trezit intr-o zi ca de sfarsit de lume, intunecata, usor recisoara, cu vant si picurici din cand in cand. asa si doar asa sunt fericita. poate-i prea mult. mi-e bine, extrem de bine, incredibil de bine. cu cta mai putine motive am, cu atat mai bine imi este.
    stiu care este problema cu al meu. ii iert pe ceilalati, dar nu si pe mine. ma duc sa-mi cumpar altul sau sa ma renasc. te anunt. o sa cumpar si lecitina…
    cum de-oi fi nimerit in ziua asta? am si eu noroc, nu ma mai supara. acum, acum as fi vrut sa pun mana pe telefon si sa vorbim despre degete taiate si tinute la congelator, si pictura rupestra in verde crud, si rozatoarele minione, si masina de cusut facuta praf, si copilul teroare si dulapurile lipite cu scotch tape… si cum tavanul facea basici, dulapurile nu se potruveau, granitul taiat prost, inundatia… ce an! culmea. intotdeauna am stiut ce anume din prezent se va proiecta in viitor, devenind trecut. imi aleg cu buna stiinta amintirile, le clasific, le aranjez in ordine. sunt tare cuminte.
    tu ce faci????????????????

    Septembrie 30, 2007 la 9:14 pm

  10. nanael nu se poate supara, asa cum niciun alt inger. asta e meseria lor. sa stea pe umar de om, cuminti, ca niste corbi albi, si sa te ciuguleasca de ureche. fiecare inger trebuie hranit cu halci din ficatul tau. astepti, apoi, sa se refaca si ficatul si ingerul. tu contezi mai putin. ai impresia ca esti aparat si daruit. am vazut cu ceva timp in urma un inger legat in lanturi de gatul unuia. avea rani la maini saracul inger, dar si forta in brate, saracul om. omul a murit spanzurat in propriile lanturi iar ingerul poarta acum tricouri cu maneca lunga.

    cam asa…

    Octombrie 2, 2007 la 3:37 am

  11. sampai, plecaciune, I’m not worthy… sunt fan pana la moarte
    femeie, esti supertare !!!
    asta-i cea mai tare poezie

    Septembrie 2, 2008 la 4:43 am

  12. frate, imi dau lacrimile cand te citesc

    Septembrie 2, 2008 la 4:44 am

  13. de atata frumusete a cuvantelor si imaginilor

    Septembrie 2, 2008 la 8:33 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s