…sa batem campii cu gratie, doamnelor si domnilor!

f e s t i n

pentru Mat

î n c e t f o a r t e î n c e t
întindea o masă lungă cu picioare foarte înalte
pe un câmp
moştenit de femeia aceea cu toţi ai ei duşi
pe mare
punea la un capăt un sfeşnic
cu multe braţe aprinse
ca o tufă de măceş în flăcări

când ea ne-a strigat cu un lucet sticlos
haideţi la masă copii
noi am început să ne căţărăm spre tăblie
pe nesfârşitele picioare
înfometaţi unii cu ochii deschişi
urcam în grabă de-a valma
călcam pe umărul celuilalt
pe capetele lor de suflete ne agăţam
să ajungem mai sus cât mai sus
la festin
pe masă
iar masa pe câmp moştenit parcelat

femeia aceea plecase în port
când noi adulmecam bucatele
platouri întregi cu trufandale
salate trufe verze fructe de mare
o vedem cu o torţă în dană
şi mâna streaşină la ochi
cum ne privea fierbinte fierbinte
ca o mamă pruncul de la sân
noi gânguream înfulecam ne lăfăiam
îi făceam semne prin aburi şi nori de mirodenii
manevram prealungi tacâmuri de oase
unii cu ochii inchişi

atunci a început să plouă mărunt
tu ai deschis cu unghia ta de ciclop o scoică de sticlă
ţi-ai pus o cochilie deasupra capului
te-ai aşezat într-alta şi ai pornit spre ţărm vâslind
î n c e t f o a r t e î n c e t

Anunțuri

12 responses

  1. diminutivata

    ach…mi-ai facut poftA de om la cuptor…yummy!!!!
    ce zici de:
    maria antoineta,cleoparta,elisabeta a II-a,josephina,maria stuart si ileana de hohentzoler??iar pentru baieti:ludovic al XVII-lea,tutmes,nabucodonosor,carol I,caesar si burebista…

    Noiembrie 26, 2007 la 10:25 pm

  2. diminutivata

    asa,sa se conserveze si earul „imperial” impreuna cu sangele violaceu…care dupa cateva generatii s-ar putea sa se faca portocaliu…

    Noiembrie 26, 2007 la 10:37 pm

  3. hai sa dam mana cu mana. nu tare… incetfoarteincet. R. – voi reveni!

    Noiembrie 27, 2007 la 12:16 am

  4. dimi, ai uitat-o pe elisabeta bathory…:)

    revino, R!

    Noiembrie 27, 2007 la 7:26 pm

  5. diminutivata

    da!!!!bine ca mi-ai amintit… 😀 😀 😀 😀

    Noiembrie 27, 2007 la 11:43 pm

  6. lumsa

    pai, iar m-ai aruncat in apa cu monstrii tai nemancati si dezosati lungi si scurti. unde-i leviathan? l-a muscat lilith de coada???

    dimi, l-ai uitat si pe vlad tepes… my fav.

    r, ai ajuns la amenintari?

    scena, am visat-o pe buna. pregatea macaroane cu lapte. laptele usor afumat..

    Noiembrie 28, 2007 la 7:25 am

  7. lumsa … e un parcurs epopeic pe care il traversam cu totii. astazi, de exemplu exista undeva un extermporal – la geografie! 🙂 vorbesc fara rost nu-i asa? se supara I. pe mine si ma bate cu cerceii in timpane. – terorizari chinezesti, precum picaturile de apa…bla bla

    Noiembrie 28, 2007 la 4:02 pm

  8. si eu am povestit ieri despre ea. de fapt, noaptea trecuta. poate ne-am intalnit cu totii…

    pentru I vorbesti cu rost. un extemporal la geografie poate insemna ceva special pentru tine. de ex, mai mult timp pe la dan…?!

    dimi, ce zici de cruella deville…?

    cu

    Noiembrie 28, 2007 la 11:12 pm

  9. dan este deja un complex. parca pe toti ii cheama dan si toti vorbesc despre dan. timpul petrecut la dan este ca si acela din hanu` ancutei. sau din La Tiganci. T. se simte si el bine la Dan. caci el… el ne pune la masa , ne da totul mocca si dupa ce se termina ne urca pe fiecare in masina si pornim spre casele noastre.. dan dan dan

    Noiembrie 29, 2007 la 1:04 pm

  10. imi place…

    Noiembrie 29, 2007 la 10:56 pm

  11. iti place gustul I.?

    Noiembrie 30, 2007 la 9:48 pm

  12. da

    Decembrie 1, 2007 la 3:52 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s