…sa batem campii cu gratie, doamnelor si domnilor!

scenariu

generic

azi voi ucide toate personajele
război încheiat fără victorie
lagărele se vor împăienjeni ecouri de crivăţ
celule pustii niciun ostatec niciun rănit
nicio cucerire doar un tratat de pace umed
lipit de vânt pe tulpina zemoasă a unei flori carnivore
e caligrafiat subţire înalt cu cerneala spălată
tratatul de pace al gibraltarului meu
eu care scriu
brancardierii se vor topi sub norul de azi
printre cadavrele înfăşate în linţolii curate
în pufoaicele grele degetele în mănuşi de plastic
căutând prin nămeţi picătura îngheţată de sânge
salvaţi seq 1 măcar finalul mai multă culoare
imaginea e arsă închideţi blenda stingeţi reflectorul
corbi albinoşi în cercuri din ce în ce mai strânse
deasupra plantelor cărnoase crescute
pe ţeasta maidanului acel cimitir
cioturi şi cranii
răsar în zăpadă aici odihneşte
aici odihnim
mormânt
personaj
mormânt
figurant
mormânt
erou necunoscut

monolog protagonist

“nu pot să spun nimic despre mine
cum mă priveşti doar vederea
uitarea ta cutanată rămâne
un peisaj insalubru
un ţarc cu oase fragile îngropate de câini
maidanul cu dragoste răbufnind din canale
vulcani noroioşi ai unui sentiment nenumit
pronunţat doar în şoaptă aşa e scenariul
dospit în galerii grote gauri
aburi de ceţuri coboară în mâl
un iz de rocă arsă prin pori izbucneşte
erupţie în eprubeta cu un sfert de miracolul
în care picuri cu grijă
sau fără să-ţi pese
grasime de moarte”

flash back

din asta trăiesc înţelege-mă naibii odată
în această lume nimic scindat dedublat
nu voi fi niciodată ca tine absolut niciodată
voi lăsa umplerea
să întindă la maxim şi mult peste asta
faşa elastică a unui cord aritmic

cut

nu poţi convinge pe nimeni nu te va crede nimeni
uită-te şi tu la maşinişti la sunetist figuranţi
cum îşi dau coate cască zâmbesc
se-plic-ti-sesc
rosteşte altfel gândeşte cum vrei
poftim poţi să simţi în ultimă instanţă
dar fii ca ei
exprimă-te ca ei
înţelege firescul imită mimează deschide gura
rotund
şi acum clar fiecare literă vorbă propoziţie frază
fii de-a lor ei te vor asculta te vor iubi
te vor cumpăra te vor folosi te vor dori iar
şi iar
familiile lor te vor consuma dă-le un dram de fericire
un zâmbet ce te costă
mie dă-mi iluzia că timpul se dilată
construim impreună ceasul pentru bombă
e bine-aşa?
îl potrivim la satelit cât a rămas cât timp mai e
hai te rog eu frumos fă un efort
suntem la ora de chimie facem experienţe
sala e albă miroase a clor halatele albe
rastelul substanţele reluăm de la suflet elastic
să ne îmbogăţim împreună
eşti vedetă umple-mă de glorie
hai mişcă

dubla 2

pe maidan se trage azi ultima secvenţă
antagonistul îşi cronometrează intrarea
suspans recreat de şoapta informă
plot doi acum îmbrăcaţi armura de plumb
un adapost antiatomic vom angaja cronofagi
contractăm semnăm toţi ştampilăm parafăm
grevă a vieţii în faţa complotului iernii
să iasă toţi actorii din laborator din spital
sună din goarnă să urle megafonul
adunaţi-vă de pe câmpul de luptă
înviaţi cu toţii
acuma
e timpul
veniţi şi semnaţi un alt tratat de pace
ne vom revolta ne vom uni de azi nimeni nu moare
vom câştiga toate razboaiele acestui script
să pornim la lupta cea mare
să cucerim reduta maidanul
să retezăm pădurea de flori carnivore
în acest film nu va mai fi nimeni ucis vă promit
haideţi la luptă repet
cu mic cu mare semeni
în gibraltar
vom arde scenaristul pe rug

the end

Anunțuri

18 responses

  1. superb…

    Decembrie 12, 2007 la 5:32 pm

  2. imi place!

    Decembrie 12, 2007 la 10:38 pm

  3. lumsa

    nota de la producator

    pe o nuanta ready to serve
    rozalie cu procent scazut
    (margerita left over)
    schitez vagi caderi in gol
    in culori aprinse pe o caldura rapida
    in regiunea plexului
    perpetuarea acelei stari
    ma iau de umeri
    ma asez din nou cuminte.

    cu pana de la ultima gasca a bunei
    in care am infipt varful de la stiloul sirius
    spart in capul colegului de banca
    randul sapte la geam
    inmoi nervos in sticluta cu tusul ingosat.
    ma uit in ochii tai
    sterg randuri intregi
    apoi cuvinte
    litere
    mai multe cuvinte
    (sau acelasi
    repetitive pana la rau intern)
    cu tuse apasate
    cerneala se imparstie inegal in fibra rupta.
    *
    fug
    iau o lopata si un barbat
    sa niveleze crucile si damburile
    prea multor morti.
    sa ramana doar un mormant
    piedestal pentru un sacrificiu de forma
    zeii nu mai pot fi imbunati cu sange.
    perversi si ingamfati
    poate doar o gimnastica groteasaca
    din care nu rezulta urmasi la tronul lor
    din care eliminam sentimentul
    il dezgolim de piele
    prima a doua
    cateva randuri
    ajungem la matele lui
    seve umori lunecoase
    organism viu 101.

    back to basics!
    scrie ce vinde
    nu vand ce nimeni nu cumpara
    morti morminte cruci cranii oase
    miracole timp elastic
    viata fara de moarte.
    pacea nici nu exista.
    du-te acasa
    rescrie scenariul si nu-l lasa sa te arda
    tocmai pe tine
    lupta-te un pic
    un happy ending macar in iluzie.
    voi scoate portofelul si voi plati.

    te voi invita la premiera
    vei purta rochia din catifeaua cea mai
    violet cea mai moale
    parul pe spate
    diamante imprumutate
    vor straluci la cocktail
    si dintii hliziti ai criticilor.
    filmul nu va aduce vorba de moarte –
    se subintelege.

    Decembrie 13, 2007 la 7:25 am

  4. lumsa

    dimi,
    mi-a fost un pic tarsa sa-i pup pe prichindei. ma si gandeam cum o sa-mi deschida gura cu forta si se vor arunca in jos, pe esofag, cu intentia de a se sinucide. o greata cumplita m-a apucat gandindu-ma cum as putea sfarsi cu doi soareci, cei drept, mici, dar parosi si cam gogonati in regiunea pantecelor, blocati undeva intre gat si stomac. mai tarziu m-as fi culcat, simtind inca acel „dop” nefiresc, si o moarte cumplita i-ar fi luat dintre noi (din mine?), arsi de vii de sucurule mele gastrice. de undeva din mine se vor fi auzind chitcaieli sinistre, rugatoare, disperate si nu stiu daca as fi putut sa-mi bag o mica sforicica pe gat ca sa-i salvez…
    asa ca nu i-am mai pupat. le-am trimis telegrama…
    ps gauri nu vreau. m-am decis. vreau plinuri! asta poti?

    Decembrie 13, 2007 la 7:39 am

  5. lumsa

    rasarit,
    eu zic sa schimbam pozitiile si sa mergi pe alte frecvente. huh? iti pare prea kinky? nu este!
    daca mai stii pe unde ai pitit „mesajul” ala, gaseste-l si tranteste-l aici, ca mi s-au lungit urechile. deja mi le-am facut fundite si fundite la fundite etc. you get the picture… and it ain’t pretty.

    ps 60 nu mai am la dispozitie, dear, nu ma mai pacali.

    Decembrie 13, 2007 la 7:45 am

  6. lumsa

    iubire,
    sa zicem ca am cam scris azi. sunt in cleansing, stii bine. dracii ma vor gasi zilele astea…
    tu fii cuminitica si scrie fuga; am nevoie de feed-back ca sa nu ma risipesc – nici macar cele patru zari nu mai sunt certe.
    pre la multi…!!!!!!!!!!!!
    pupici

    Decembrie 13, 2007 la 7:51 am

  7. balauru

    lumsa draga, am observat ca orice reply al tau, se termina cu o referire la tine, la ce-ai facut, ce ai scris, etc…

    cum vine asta? 🙂

    suna asa: scenaristo, ce frumos, dar stai sa vezi cum le zic eu…poate sinteti una si aceeasi persoana? 🙂 desi stilurile sint cam diferite….

    Decembrie 13, 2007 la 12:18 pm

  8. o sa ti-l trantesc de mos craciun , sa ai ce aduna. 🙂 R.

    Decembrie 13, 2007 la 12:28 pm

  9. scena,daca tot suntem noi amice si daca tot m-am facut bloggerista acuma,ce ar fi sa fii buna si sa ma treci si pe mine in insiruirea aia de linkulete..?

    lum,
    eu pot orice! 🙂

    din negura diminetii iti zambesc cretin: 😀

    Decembrie 13, 2007 la 12:38 pm

  10. dianette

    Cine-mi traduce „fidel” ?

    Te rog zambeste, caci e pentru tine.

    Decembrie 13, 2007 la 2:52 pm

  11. FIDÉL, -Ă, fideli, -e, adj. 1. Statornic în sentimente, în convingeri etc.; foarte devotat, credincios. 2. Care reproduce, urmează cu exactitate un model, o normă, un obicei; care păstrează (ceva) întocmai. Traducere fidelă. ♦ (Adverbial) În mod exact, cu exactitate. – Din fr. fidèle, lat. fidelis.

    Decembrie 13, 2007 la 3:49 pm

  12. 🙂

    Decembrie 13, 2007 la 3:49 pm

  13. Gabriela Savitsky

    Se pot scrie scenarii si cu dermatograf… si cu alte „flecushtetze” specifice posetei…

    din pacate, la noi, s-a incetatenit scrisul cu laturi pe bordura, e sport national si oficial …

    trist

    mi-am dorit o altfel de Romanie.

    Decembrie 13, 2007 la 4:30 pm

  14. I. raspunde-mi. cati sunt ca noi? cati? cati?

    Decembrie 13, 2007 la 7:53 pm

  15. dianette

    1. Statornic în sentimente, în convingeri etc.; foarte devotat, credincios.
    Mda :P:P:P:P

    Decembrie 13, 2007 la 8:12 pm

  16. lumsa

    m-a bagat lumea in seama – astazi este ziua mea sa sclipesc in soarele amiezii. priviti-ma printr0un ciob gros de sticla neagra!

    balaure jojo, imi pare rau ca inca mai pui la indoiala identitatea mea. acuma ca m-ai luat de ciuf ca te plictisesc cu date personale si ca scriu pe blogul asta ca si cum ar fi al meu, imi fac autocritica: de aceea si scriu doar aici de o perioada destul de lunguta. ma simt in siguranta aici, scriu ce-mi da prin minte, mai ales despre mine si de regula ma adresez scenaristei; cu toate ca mai bag si pe altii in seama, cand au chef… dupa cum vezi. 🙂
    tu ce mai faci? ceva retete noi? cu toate ca in ultima vreme mi-a murit cu totul pofta de mancare; maine if fac coliva de doua luni si renunt la doliu. cu fumatul combat conform asteptarilor.
    toate bune si sarbatori fericite!

    rasarit, astept craciunul, deci. 🙂

    dimi, zambetul tau cretin mi-a mers la suflet. cum iti merge blogul?

    Decembrie 13, 2007 la 10:41 pm

  17. tot ce vreau de la voi este sa bateti campii cu gratie si cu dragoste. va multumesc ca sunteti aici. voi reveni

    Decembrie 14, 2007 la 12:10 am

  18. incepand de maine, un anume personaj isi va scrie singur scenariul;
    inca nu s-a decis daca va schimba si SCENA;
    de data asta, crede ca nu va depinde doar de regizor si nici de scenarist

    Ianuarie 15, 2009 la 8:59 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s