…sa batem campii cu gratie, doamnelor si domnilor!

Archive for Aprilie, 2008

Paste fericit!

Anunțuri

Vinerea Turmelor

Ziua in care am coborat din nacela si am gasit toate alea imprastiate, amestecate, era o zi sfanta de vineri. Tocmai se luminase si, spre apus, se ingramadeau bivolii. Am urmarit cu privirea cuiburile lor de praf amestecate cu norii si duhurile apusului. Se ingramadeau spre sabie si erau mai rosii decat ti-ai imaginat vreodata, mai rosii decat ti-ai fi putut imagina vreodata. Amusinau pietrele in trecere, smulgeau smocuri de iarba. M-am asezat in fereastra nacelei. In ofensiva. Ma oglindeam la vest, in iarba inalta, si coseam linistita o haina pentru tine. Iti vedeam vinisoarele sangerii din jurul irisilor, vesel si trist, exact asa cum iti place, gangurind in limbi necunoscute, incercand sa intelegi ce nu e de inteles, precum si eu incercam. Haina avea atatea randuri de maneci cate sunt numarate intr-una din carti, mainile, si atatea perechi de cusaturi cate sunt numarate dupa judecata, usile. Tu alesesesi piatra de rau, eu piatra cu muchii ascutite si unghiuri. Era mai proaspat asa, ma gandeam, dar si la tine era bine, ca era mai domol si mai rotund, si mai rostogolitor, ca intr-o lene greu de imaginat, a bivolilor lene spre sabie, acei rosii bivoli pregatiti, dresati. El nu fusese pregatit. Dresat, da. Sau poate intelesese. Eu incercam sa inteleg, precum si tu incercai.
Aici incepe adevarata poveste a calatoriei lui si a scufundarii mele si a hainei tale in zbor si a asezarii ei inefabile, pe umar.

Dimineata, eram inca in alpha. Visam si vorbeam ca trebuia sa-mi trimita cineva o cutie mica si in ea o cruciulita alba. Jur ca asta am visat si stiu nu am voie sa jur, dar tare imi lipseste juramantul. Si tie iti lipseste. Apoi, visam si vorbeam ca am un spiridus care are grija de mine. Jur ca asta am visat si poate si el ar fi visat sau ar fi trebuit sa viseze, chiar daca era, ca si mine, in ofensiva, pe campiile acelea cu iarba rosie oglindita in burtile lor pregatite pentru spintecare. Ei inca nimic nu stiau. Tu asteptai ca el sa vina la tine sa-ti spuna direct, in fata, cum a fost si daca are vreun rost. Incredibil cum ne legam de fiecare mic amanunt, cum urmaream fiecare bataie de aripa si cum miroseam fiecare adiere de vant. In fuga, copitele noastre scanteiau pietrele in lovire, narile noastre lacome inghiteau orizontul. Se facuse ceva mai cald. Puteai ghici soarele infasurat in praf si nori. Se vedea inca bine, in jur, aerul care urmarea umbrele lucrurilor, pentru ca era vineri, la luminare, nu sambata noaptea, la intunecare, asa cum banuiesc ca s-a intamplat cu adevarat.
Coseam fara sa vad impunsatura. Priveam cerul caprei plutitoare si coseam fara sa vad cum se adunau penele in jurul aripilor lui pline de stele puf, blana, piele si piatra. Cerurile erau asa cum tu ai inteles ca trebuie sa fie la trecerea lui. Undeva, in departare, jos si sus murmurau in contradictoriu. Uneori, se auzeau batai de copita despicata in pamant, alteori, cate un tunet ratacit reteza un murmur, sau altul.

Apoi, am obosit si m-am odihnit cu inima iesindu-mi din piept, de batai. Stateam intinsa in iarba rosie inalta, pe deal, in bataia vantului, mirosea a fan proaspat cosit si a copitele lor prafuite si a sabie insangerata si vantul se prabusea, uneori, peste mine, simplu, direct din inalt, fara oprelisti. Chiar m-am ferit o data, nu stiu de ce pentru ca nu-mi pasa deloc de puterea lui asupra mea, doar carnea mi se stransese in jurul acului picaturii de sange si nu m-am putut opri sa nu ma gandesc o secunda–care, de data asta, a durat exact cat o secunda, nu mai mult, nu mai putin–la alba ca zapada si la fereastra la care cosea ea si la parul ei negru de abanos, daca nu cumva confundam elementele. Am ramas mult timp in iarba. Tocmai o miroseam fara sa vreau asta in mod special — fan proaspat cosit si praf de copite amestecat cu nori vinetii si vant, trase in apus, la luminare de vineri — cand am auzit muzica aceea mica, tanguita, ca un fel de plans cuminte, definitiv, ca un bocet fara vlaga. Am dat sa ridic capul si nu am putut. Nici mainile, nici picioarele, nimic de carne. Am simtit doar impunsatura arsa in degetul aratator de la mana stanga si mi-am zis ca m-am relaxat prea tare, da, am nevoie de un timp pentru a rechema pamantul in mine. Inima ramasese fara batai si ma scufundam in iarba, incet, iar bocetul se auzea din ce in ce mai clar, mai strident, mai inalt, mai inalt. Venise si urma sa treaca pe langa mine, trebuia sa-l strig pe nume, sa ne privim in ochi si sa inteleg cum a putut sa inteleaga el atunci acel lucru de neinteles, ca sa ma pot scufunda linistita in iarba rosie, in continuare.

Ai inteles bine: nu aveam grai pentru acea muzica jelita si nici ea raspuns pentru mine. M-a depasit tragandu-si picioarele unul dupa celalalt, fara sa ma vada, fara sa ma auda, fara chiar sa-i pese, parea trist, dar norii nu ma lasau sa vad asta pentru ca el trebuia sa para vesel si fara griji si asta trebuia sa fie raspunsul. A trecut de mine incet iar eu visam ca sunt treaza si nu ma pot misca, nu pot vorbi, dar el exista si eu existam, chair daca in alt timp, in alt loc—ce daca dormeam si visam?!—si m-a depasit, cum ma vezi si cum te vad eu pe tine: confuz si usor ca un fulg sau ca o sacosa de plastic lipindu-se de zid in bataia vantului. M-am intrebat de ce imi pasa si daca imi pasa, iar apoi, m-am intrebat de ce m-am intrebat intai de ce-mi pasa si, abia apoi, daca-mi pasa si am raspuns simplu: nu.
Dar deloc nu mi-a placut – trebuie sa recunosc – ca nu stiu nici acum de ce-mi pasa si ca, dealtfel, nu-mi pasa.

Ramasese poteca intre campia iarbii cu mine in ea si apusul insamantat de macelul albit al bivolilor spintecati. Turme de oase pe intinderile nemarginite, albe. El a trecut mai departe, indepartandu-se din ce in ce mai mult de tara aceea, iar eu dormeam si visam in iarba inalta cum tu vii si-ti iei haina din piele de capra, o arunci pe umar si pornesti in sens invers, catre acea tara de unde el tocmai plecase, tara lui, fara sa ma vezi, fara sa ma auzi, verde in iarba rosie, inalta… oglindita spre vest, in fereastra nacelei… cu parul negru de abanos imprastiat dramatic pe intinderea alba… incerc sa nu confund elementele… incerc sa-l inteleg – murmura in muzica aceea definitiva, mica – el m-a sacrificat, tu l-ai omorat, cu acei ochi nu ne va mai privi niciodata…


Sărbătoare la Bordel

Sărbătoare la Bordel

Se fac pregătiri
Vin sărbatorile, vin
Ouăle se inroşesc de joi
Bibliile sunt scoase din sertarele cu sutiene
Manichiură, pedichiură, călcâie curate
Papucii cu puf nu mai sunt la modă
Bicele încă sunt
Pentru exorcizare
Iată-le aliniate lângă uşă
Precum armele sub capul de cerb niciodată vânat
trofeul cu ochii cruciş scoşi sau orbi,
pentru orice eventualitate
Lanţurile sunt unse
Perdelele spălate
Intre timp, se comanda torturi in cruci
la cofetaria din colt

Cruci plusuri
Cruci minusuri
Cruci in sange
cruci sa fie…

Linoleul grena miroase a Ariel
Băiatul de serviciu şi-a făcut treaba
– am putea crede ca este eunuc
pare mai interesant, mai chique –
„Cine imi pune şi mie bigudiurile, fă?
Nu tu, ca mă tragi de păr…”
Nu se cumpăra ţuică
Nu se gătesc sarmale
Lucruri fine se cer…
Clienţii vor avea parte de prezervative extra
Cu miros de miel
Sau ied, după preferinţe
Importantă e jertfa
Uite si pusculita-porc cu orificiu sub coadă,
pe o măsuţă de fier forjat, executata manual,
la capul scărilor
pentru cine vrea să contribuie
sa dea din putinul lui, din averea lui sa dea
sa-si mai spele un obraz
un pacat-doua sa-si ispaseasca
pentru
copii cu SIDA, călugariţe in Mertz,
foamete, grindină cât oul de şarpe, inundatii,
cancerosi, câini cu pureci şi pampon roşu,
cutremure, aurolaci, betegi, eroi uitati, eroi omisi,
tristeţi de râs şi bucurii de plâns, etc.

Iată ce bine arată Crucea, acum…
Parc-ar fi de aur, parc-ar fi de piatră!
Lucioasă, rafinată,
purtată…

de:
Maria, Ana, Elena, Cristina, Vasilica,
Adriana, Ioana, Constanţa, Ecaterina,
Alina, Sanda, Speranţa, Manuela, Nadia,
Victoria, Florica, Daniela, Liliana,
Magdalena, etc.

…din pod,
pană in faţa intrării principale

Iar sfinţii păzesc uşa


SEMNEAZA PENTRU SORIN OPRESCU !

preluat dupa ciococioco on Apr 17, 2008

Numai pentru atat si tot il voi vota pe medicul Sorin Oprescu la primaria capitalei:

Juramantul lui Hipocrat

”Odata admis printre membrii profesiunii de medic:

Ma angajez solemn sa-mi consacru viata in slujba umanitatii;

Voi pastra profesorilor mei respectul si recunostinta care le sunt datorate;

Voi exercita profesiunea cu constiinta si demnitate;

Sanatatea pacientilor va fi pentru mine obligatie sacra;

Voi pastra secretele incredintate de pacienti chiar si dupa decesul acestora;

Voi mentine prin toate mijloacele onoarea si nobila traditie a profesiunii de medic;

Colegii mei vor fi fratii mei;

Nu voi ingadui sa se interpuna intre datoria mea si pacient consideratii de nationalitate, rasa, religie, partid sau stare sociala;

Voi pastra respectul deplin pentru viata umana de la inceputurile sale chiar sub amenintare si nu voi utiliza cunostintele mele medicale contrar legilor umanitatii.

Fac acest juramant in mod solemn, liber, pe onoare!”
Formularea moderna a juramantului lui Hipocrat, adoptat de Asociatia Medicala Mondiala in cadrul Declaratiei de la Geneva din anul 1975.

Pana la vot, merg sa semnez pentru el. Haideti si voi!

PIATA DOMENII
PIATA SUDULU

PIATA PROGRESULUI

PARCUL CISMIGIU

PARCUL BAZILESCU

PARCUL CAROL I

PARCUL IZVOR

PARCUL TITAN

PARCUL HERASTRAU

PIATA UNIRII

Doc, venim!


campia/podul

pasteluri

campia

toata noaptea cartitele tale au scos cernoziom
atat de negru ramane sub unghii atat de pastos respira
armate intregi din porii lui pamant de flori carnoase
cartitele tale, doamne, prin lumea campiei sapand
tuneluri intortocheate cu miezul aruncat in ochii
soferilor de tir care se usureaza la margine
doamne, un camp al meu da-mi sa fie al meu
sa ma acopar cu el pan’ la gleznisoare
pan’ la genunchioare
pan’ la tatisoare
si pana la frunte
urechile sa-mi surzeasca
ochii sa mi-i orbesca
gura sa mi-o amuteasca
cartita ta preferata sa fiu
pamant de flori
cernoziom

podul

pescuiam scoici langa mal
expresul de cta trecea saligni tremura din oasele lui albastre
pescuiam scoici le aruncam pe mal
la cap imi plesnea o vana albastra
fetele fumau la geam chipuri de lapte pe panza sfumato
treceau ochii mei le urmareau albastri
le deschideam cu briceagul eram baiat cu sorţ albastru
ma gandeam am talpi subtiri si cheag la frunte
o poala de cochilii albastre
daca as fi baiat le-as face cu mana
ne vedem la cta
acum sunt albastra


la multi ani, LUM !!!

cuprinsul catorva fericiri

la un moment dat mi s-a dat o pauza de moarte si chiar daca evitam zicerea mortii ca nemarginire fireasca tot usure parea inlauntrul cum imi mangaiam pletele fetelor burtii si ma agatam cu mainile de ele ca de blana maimutei iar ea fugea cu mine in visul din aer si sarea din spirala in spirala pana devenea inaripata pana ma strecura in flautul cu intunerec la un capat caci acolo unde privisem prin el intaia data era lumina unei note simple de clestar ce parca din mine pornea iar eu ganguream prin vocea ei fara gura fara buze si coada imi rasarea sus de fese trainica atarna de vertebra ma vertebram aliniam altele si altele pana in ceafa impungeam branhiile si imi tineam mainile impreunate si barbia pe ele intr-o rugaciune pe care era dat sa o uit cand m-ar fi varsat din oala cu ciorba de mine direct in strachina desertului flamand de toate apele si sucurile mele dulci de toate amintirile si visele mele de toate tribunalele la care am pledat pentru propria vinovatie numai nu-mi dati pauza de masa numai nu-i dati pauza de carne numai nu ma trimiteti in alte si alte calatorii cu valize grele si muscaturi trecute prin arsita zilelor si inghetul noptilor in care laptele din ugerul meu ba se branzea ba spargeam cu el pietre in regurgitare peste umarul unui codru de pamant care ma batea pe spinare incetisor si-mi canta tot asa scoate aerul din tine lasa zerul sa-ti cada in feritele calcaie sa-ti intareasca pulpele sa-ti rotunjeasca genunchii sa-ti fierbinteasca miezul coapselelor sa-ti dospeasca silabisind marginile sirei tiitoare a cuprinsului catorva fericiri ale suptului cu buzele acum rotunjite pe ugerul buricului cu care nu ai avut norocul sa te spanzuri la un moment dat

LA MULTI ANI, BABY LUM! TE IUBESC
…SI NU ESTI CA MINE, ESTI MAI BUNA CA MINE

ATA


mulţimea vidă

de la logoped rostire

scot sunete în imperiul zgomotelor
spun lucrurilor pe nume
rostirea se loveşte de ele
şi se întoarce la mine
pe altă traiectorie
acelaşi sunet golit de voce
si pietrele au vocile lor
cască uriaşe guri
rânjesc la mine cu limbi bifurcate
şerpi împietriţi sâsâie ameninţatori
sau poate vor să mă prevină că mă aflu la margine
sau la mijloc
două goluri care se întâlnesc
două substanţe ale vidului
celalalt—mulţimea vidă
zgomote golite de voce
trebuie sa le descifrez
încă şi încă odată
până cand?
dar îmi place…

m-am pierdut la mulţimea vidă
nu am înţeles paradoxul
la plus infinit,
şirul întreg s-a încolăcit în mintea mea
ca o muzică pe care o auzeam prima dată
nu cu urechile
direct cu limba din gură
ca un gust sfâşietor
asta e filosofie, mi-am zis
(mai mult am simţit)
cum adică plus infinit?
cum adică minus…?

am înţeles vidul in numire
limbile bifurcate sâsâie
zgomotele au intoarceri în panglică
uneori te apucă de ceafă
până să îţi dai seama, s-au si amestecat în sângele tau
ca si cum ai sta culcat pe pământ
şi ai privi cerul cu tristeţe
totul ar fi întors: pietrele ar fi deasupra
si stelele sub tine
strigi la ele—cad
te mişti—te înţeapă
ai vrea să fii fachir, să ai şarpele încolăcit pe mână
să dormi pe pat de cuie
să inghiţi foc, sa păşeşti pe cărbuni încinşi
să nu auzi vocile tari
sau sunetele prea moi sau prea ascuţite

mi-am ales zgomotul
el este o intâmplare
un 0 la întretăierea a două axe
acolo e locul meu

vidul

între +infinit şi -infinit

5 aprilie 2004, Los Angeles


o, mamă / separat o, ceilalţi

o, tată
separat o, fraţii mei
sângele vostru ar trece prin mine
pe voi v-aş recunoaşte
în dimineaţa asta întunecată
tocurile mele de tablă
răsună pe bulevardul central
în carantina oraşului gol

o, prietene, indiferentule
separat, duşmane
vă voi alege iar unii de alţii
la petrecerea de după victorie
masa va şedea pe o pânză de iarbă
pânza pe un vulcan
va fi belşug
saltimbanci menestreli
voi aduce circul la voi
şi corida
vom râde vom glumi
eu voi ţine amnarul
separat, ţeapa

o, mamă
te-am recunoscut
după o vreme am uitat
că mă târăşti după tine
pe unde te-ntorci
tata ne-a părăsit

separat
ceilalţi


pornind de la tandretea ideilor

2006-03-23

motto: tandretea lui lasa dare de unghii pe spatarul scaunului de pe care tocmai te-ai ridicat

daca s*-ar porni totul de la idei
si ideile s-ar intelege bine intre ele si ar locui
in buna vecinatate
daca idee
n-ar reprezenta un termen generic pentru diferite
forme ale cunoaşterii
logice sau nu
daca ideile
ar fi altceva decat noţiuni concepte
teze principii păreri gânduri convingeri judecati
daca ele ideile ar fi ca noi oamenii
sau ca noi animalele
sau ca noi vietuitoarelor
sau ca noi insiruiri de cifre si litere
daca ideile ar fi – macar – atat de simplu de exprimat
nu te-as parasi astazi acum 23 martie 2006 ora 12.41

te-as tine cu mine m-as tine dupa tine
as alerga cu limba scoasa precum cainele azor speriat de vorbe **
m-as lasa apoi imbratisata si rasplatita cu pauza la cismea si plescait in jgheab
m-as adapa ca o vita imensa din chestia aia salcie
la inceput cred ca m-ar interesa procesul de ajungere la efectul respectiv
nu as introduce in context elemente meta para arhaisme onomatopee nici neologisme
ar fi totul exact ca la cismea cand ma dadeam pe craca
imi luam avant de pe tuturca si ma aruncam in gol urland ca tarzan ***
atunci eram in perioada aceea plina de sens numita copilarie
cand nu cadeam ma cuibaream la bunica mea in poala
eram o mica printesa in jiltul de carne stamba si iubire

dar ideile
nu sunt altceva decat noţiuni concepte
teze principii păreri gânduri convingeri judecati
nu sunt tandre ca noi oamenii
si nu-mi folosesc la nimic azi 23 martie 2006 ora 12.58
(intre timp am sunat si la casiera sa vad daca a venit leafa pe ianuarie)

totul a pornit de la tandretea ideii de a va descrie mirosul bunicii mele

si de la tandretea ideii de a accepta poemul acesta:
http://agonia.ro/index.php/poetry/172837/index.html ca prieten al meu

–––––––––––––––––––––––––––-

** banc prelucrat: Vasile, in caruta cu bici nou-nout in mana. Calul il duce. Azor alearga dupa caruta (daca ar fi avut copite s-ar fi auzit tropaitul lui fudul). Nu se stie unde se grabeste Vasile. Poate nu se grabeste, poate vrea sa vada cat il iubeste calul, cat de dureroasa lovitura… Isi croieste martoaga pe spinare: “Hai mai repede, fi-ti-ar ma’ta a dracu’!” (nu parea c-o iubea, dar nu se stie precis…). Si da-i pe spinare si da-i si da-i si da-i si da-i si da-i si da-i si da-i si da-i si da-i si da-i si da-i si da-i si da-i si da-i si da-i, pana cand calul s-a oprit brusc, naclait de sange, si-a intors capul catre Vasile si a rostit calm: “De ce dai, Vasile, in mine, cu biciul ala nou?”. Atat a zis. A intrebat, doar. Vasile s-a speriat tare. A sarit din caruta si a luat-o la goana pe unde venise. Si a alergat si Azor dupa el, si alearga si alearga si Azor dupa el si alearga si alearga si Azor dupa el, pana obosit se tranti in cur pe un pietroi cu inima gata sa-i saie din piept. Azor, cu limba scoasa, abia sufland, se aseza si el pe o maginuta a pietroiului si ii sopti lui Vasile, cautandu-i privirea: “Bai Vasile, bai, ce ma sperie calul ala, bai…! Uite cum imi bate inima…”

* S: s.m. invar. A douăzeci şi doua literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană constrictivă dentală surdă (2)). [Pr.: se].
http://dexonline.ro/search.php?cuv=s&source=

*** Tarzan Goes to India (1962)
Directed by
John Guillermin
Writing credits
Robert Hardy Andrews
Edgar Rice Burroughs (characters)(more)
Plot Summary: Princess Kamara asks Tarzan to come to India. A huge dam is going to be opened in order to form a lake which will service an electric power plant… (more)
http://www.imdb.com/title/tt0056560/