…sa batem campii cu gratie, doamnelor si domnilor!

Archive for Ianuarie, 2009

lectia nevrotica

cantec de nastere

dalau nasori nassori
arnasori milte stupere
sontale sonale
montale
(„a te misca e o rupere”)

calmere peteline arbe
marine de arbe sarine
hei, sele!
sele care munt strabat almitele mustor
arbast imamant pe fruntea ta de copil sugator
din paiul oront sentital
scoate limba la continenata mama
conta nenti ontares comal

dalau nasori nassori
arnasori milte stupere
sontale sonale
montale
(„a te misca e o rupere”)

senteste imara trope destul coparost
alare, tu ganguresti in miezul
osore arbast imi arbe agost
alare, apare mestale in colul anost
managie-ma, ostate
antune-ma, senti
copile cu limba rascoapta de dor
atinge placenta
coboara comoara
si tipa la mama, copil sugator

dalau nasori nassori
arnasori milte stupere
sontale sonale
montale
(„a te misca e o rupere”)

28 august, 2005


Reteta 2 pentru capcauni!

Photobucket


Antidepresiv natural (trebuie sa vedeti si sa va tratati)


trop tard ! zeppelinul pierdea hidrogen sau alt gaz mai uşor decât aerul…

din ciclul „poeme cu diacritice” si din ciclul „la chil” (scriu la doua volume odata)

2006-09-11 | |

m-am dat cu submarinul azi
singurică
într-o scenă de gen dintr-un tablou pozat de unu’
submarinul avea botul ca de rechin
si chestia aia prin care se vedea afară
era de aur bătută in pietre svarovsky
eu mă intinsesem pe un pătuc din el
burduful mirosea a levănţică
eram în rochia albă de mireasă
nu ştiu de ce nu căuta să afli
citeam dintr-o cărticică recomandată
de profesorul meu de pian
„Cum se introduce pianul pe geam
direct acordat”
capitolul 3 – „Secretul”
când
roşiii au intrat iar in noi
sonarul s-a bulit
periscopul s-a dus dracului
i s-au scuturat toate pietricelele
s-a rupt şi o pală de la elice
de unde brusc s-a facut foarte frig
eu ce era să fac am început sa ţip
panică mare
presupun ca s-au descărcat hormonii
din glandele suprarenale
gonade glandele creierului …
nu ştiu exact… endorfine
testosteron acizi graşi adrenalină
cert e ca nu am citit tot secretul
ridicătorilor pianului pe geam
ăla a căzut
zdrang
pe asfalt peste unu’
care făcea poze portretistului meu
când mă picta dupa model în nacelă
cu ghergheful pe genunchi
şi zulufii-n bonetă
eu mă uitam melancolică’n jos
la peştişori si alte înotătoare scuipam
nu chiar pe ei
aşa… in general
mă înţepam în ac şopteam
ah vai ce-o să mă doară
şi apoi sughiţam

cine m-o pomeni m-am întrebat
un segment de timp
exact până au venit acasă piticii
sleepy a urlat ăsta e patucul meu, fă!
mi-e somn vreau să dorm

prea târziu
zeppelinul pierdea hidrogen sau alt gaz mai uşor decât aerul

in pregatire poemul „Cateva finaluri foarte tari pentru poezii scurte cu final foarte tare”


lui Grigore Vieru ii e mila de moarte

NU AM, MOARTE, CU TINE NIMIC, EU NICI MĂCAR NU TE URĂSC

Posed by Grigore Vieru
January 18, 2009

Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blestema unii, vreau să zic,
La fel cum lumina pârăsc.

Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi
De-ai avea mamă şi-ar muri,
Ce-ai face tu şi cum ar fi
De-ai avea copii şi-ar muri?!

Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc.
Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.

Nu frica, nu teamă,
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii.

( http://www.vieru.org/2009/01/18/nu-am-moarte-cu-tine-nimic-eu-nici-macar-nu-te-urasc/ )

POETUL ADRIAN PAUNESCU DESPRE POETUL GRIGORE VIERU


Parfumuri de toamna/Tristice

                               
 
Text de ecsintescu virtual si IBG 
 
  M-am trezit in jur de 11. O ciudata cufureala a tinut locul ceasului desteptator. Am mers la toaleta, am fumat o tigara si m-am gandit la discutia de aseara avuta cu batranul de la 7, in fata liftului de la parter. Era chiar simpatic, asa furios si usor dramatic in lamentarile lui docte despre mizeria din lume, poemele lui Ovidiu, deziluziile personale si starea natiunii. Vecinul meu de dedesubt este o enciclopedie. Ma gandesc la cat de suparat poate fi pe toti si toate, indiferent de subiectul discutiei, si pun asta pe seama afectiunii de care sufera. Are anus contra naturii. Brusc, ma cuprinde un sentiment de usurare. Bat cu doua degete in vasul WC-ului si spun “Doamne fereste!”. Dau sa iau hartie si constat ca mai am foarte putina. Raman ganditor. Intr-un final, ma ridic. Vreau sa trag apa dar un resort interior ma opreste sa o fac. Hartia higienica de culoare roz cu nuferi. Unde Dumnezeu am mai vazut modelul asta? Imi amintesc unde. In apartamentul batranului meu vecin, cand l-am ajutat sa-si duca baxurile cu hartie higienica. Pe holul de la intrare mai erau alte baxuri de acelasi fel, toate cu suluri roz cu nuferi albastri. Parca eram la Cora. M-am ridicat pe varfuri si am inghesuit pachetele noi intre celelalte si tavan. Nu intelegeam la acea ora acest hobby al nefericitului meu prieten.
Auzisem, insa, despre cineva caruia i se amputasera picioarele si purta proteze, cum a cumparat, ani de zile dupa amputare, diclofenac ca sa-si unga fierataniile care ii tineau loc de membre inferioare. Sau despre transsexualul care, fiind prins de baietii din Voluntari si castrat, si-a cumparat penis artificial pentru a se masturba.Beau o gura de cafea si ma gandesc la prima noastra intalnire. Se intampla intr-o sambata. Venisem impreuna cu iubita mea I de la o sedinta. Eram foarte obositi amandoi iar gandul ca trebuia sa refacem strategia electorala pentru candidatul X, ma scotea pur si simplu din minti. Am intrat in scara blocului. Eu m-am oprit putin sa verific cutia postala, iar I a intrat in lift si a urcat, sa pregateasca cina. Trebuia sa verific daca au venit facturile la gunoi, apa si alte prostii.
Langa mine, un batran cu tenul negricios, cu inceput de chelie, cu maini osoase si unghii late si murdare. Nu l-as fi analizam atat de atent daca mirosul greu, pestilential, nu m-ar fi lovit in plina figura. Parca ar fi dus in mana o olita cu fecale aburinde. Nici urma de asa ceva. In mana avea o carte. Chiar daca l-am privit ca pe o fosa septica ambulanta, ca pe un veceu ecologic nevidanjat i-am raspuns la salut si m-am grabit si eu la lift. El a intrat cu mine si mi-a vanturat sub nas brosura respectiva, pentru ca era mai mult o brosura decat o carte. Tot ce am apucat sa vad scris pe ea a fost titlul “Parfumuri de toamna/Tristice”. Dupa mandria din priviri am inteles ca el era autorul dar nu literatura ma interesa pe mine atunci. Inca nu imi dadeam seama daca rasuflarea lui putea sau vreun cadavru intrat in descompunere zacea pe tavanul liftului. Am crezut ca ma sufoc si vechea mea claustrofobie a inceput sa ma bantuie. Sapte etaje langa batran au insemnat pentru mine urcarea in Infern, iar daca liftul ar fi avut fereastra m-as fi aruncat bucuros pe ea, si asta pentru ca nu am putut deschide intre etaje. El imi bara drumul. Cred ca am strambat din nas sau dracu’ stie ce am facut, pentru ca l-am auzit zicand, in timp ce deschidea usa liftului la 7:
– Totul pute, tinere! Totul. Scara asta, blocul asta, toata lumea e un urias rahat care pute.
Am iesit din lift cu gandul sa urc un etaj pe scari, poate scap de atacul de panica. Tocmai ma indreptam spre scara cand mi-a venit sa-i dau, totusi, o replica, doar asa, de “la revedere”:
– Nu totul pute, maestre. Exista si mirosuri exceptionale, mirosul florilor, al marii, al toamnei… Dovada volumul din mana dumneavoastra.
– Aici ai dreptate. Poezia este singurul parfum de pe pamant. Eu am scris-o, sa stii…
L-am felicitat cu respectul pe care il astepta de la mine si am dat sa urc scara. M-a prins de mana tocmai cand Angela a iesit din al doilea lift si m-a tras de-o parte. A asteptat ca fata sa treaca spre palierul din stanga fara sa se uite spre ea dar nici de zis nu a zis nimic. M-am simtit stingher. Ea a salutat si pus mana la nas. Eu i-am raspuns, el nu.
– Pe asta o vezi? E o putoare ordinara. Urla ca o apucata pana dimineata. Se impreuneaza in fiecare noapte ca o catea in calduri. Ai simtit cum pute?
– Maestre, nu vreau sa va suparati pe mine dar sunteti nedrept. Angela miroase mereu frumos. Si nu ma refer la parfumul ei, ma refer la altceva. Ceva inefabil si atat de carnal. Nu simtiti la ea mirosul orgasmului?
– Ce ai spus?? Ce ai spus???
I-am vazut fata cu un rictus de hiena si ochii cu o lucire dementa. Un zgomot ca de intestine si mirosul ingrozitor a navalit si mai puternic.
– Mirosul orgasmului?!
Recunosc ca m-a speriat reactia batranului.
– Stati putin, era doar o metafora. Dumneavoastra, fiind poet… m-am gandit ca intelegeti. Stiti bine ca orgasmul nu are miros.
– Vorbesti murdar tinere. Cuvintele tale put. Tu puti.
In timp ce spune asta si isi foloseste opera drept evantai ca si cum ar indeparta mirosul. Curentii de aer imping catre mine duhoarea care imi intra in fiecare por. Dau sa vomit. Tot nu ma lasa sa plec.
– De-aia pute totul in tara asta, continua noul meu prieten. Nu mai exista respect pentru cuvant. Auzi, orgasm! “Mirosul orgasmului”…imi vine sa vomit. Hai gata. Imi faci rau. Nu mai vorbesc cu tine. Si eu care vroiam sa-ti citesc poeziile mele… Imputitule.
Am ramas masca si l-am privit cum se indeparteaza spre lift cu miscari lente cu mana pe punga care ii iesise printre pulpanele flanelei. A intrat si liftul a pornit. Eu am urcat incet scarile spre etajul 8. Acolo, surpriza. Batranul ma astepta cu usa liftului deschisa.
– La ce etaj mergi?
– Aici, i-am raspuns. Stau la 8.
– Stai cu chirie?
– Da. Sunt din Constanta si de 1 an m-am mutat in Bucuresti.
– Aia creata cine e?
Stiam ca se refera la iubita mea. Recunosc ca m-a deranjat abordarea. Nimnei nu are voie sa i se adreseze cu “aia” lui I. Duhoarea m-a oprit sa ma revolt..
– E iubita mea. Si lucram impreuna. Avem o firma de consultanta politica, i-am raspuns aproape sufocat de damful pestilential.
– Femeile sunt niste curve imputite. Habar nu ai ce rahat ascund sub fusta, putorile dracului. Madamele astea ferchezuite si impopotonate vor sa ne fure sufletul si sa il umple de rahat.
“Doamne, in ce am intrat cu nebunul asta” m-am gandit. Am tacut si am dat sa plec dar m-a apucat gulerul hainei si a inceput sa imi suiere amenintator.
– Taci! Stiu ce vorbesc. Tu esti curat. Trebuie sa te salvezi. Toate sunt niste gropi de gunoi. Niste balegi. Si voi, tineretul asta de rahat, puneti botul la colportarile lor. Viata de rahat. Totul pute. Nu simti?!Norocul meu ca a iesit doamna administrator dintr-un apartament si m-a luat la rost ca nu ii dadusem “apa”. Am tot uitat sa notez consumul si imi aminteam de asta doar cand o vedeam. De obicei, ma ascund de ea, acum am iesit cu pieptul deschis, m-am oferit tirului de reprosuri cu o mare usurare. Orice, numai duhoarea batranului nu. Cand am ajuns la usa, cu ochii inlacrimi din cauza mirosului, I a deschis. Mi-am luat iubita in brate sau mai degraba ea pe mine, atat de terminat eram. Mancarea mirosea extraordinar. Tocanita de legume si piure de cartofi. Am luat o cina romantica si am facut dragoste. Orgasmul este unul din mirosurile dumnezeiesti. Asta este clar.De atunci l-am tot intalnit pe batranul meu vecin de la 7. Erau zile cand ne salutam si zile cand ma faceam ca nu il observ, in ciuda mirosului pe care il emana. Era prezent aproape in fiecare zi pe palierul de la parter. Mereu cu acea carte in mana. O tinea ca pe o Biblie. Eu, brusc, eram foarte grabit cand plecam din bloc si aveam nevoie urgenta la toaleta cand ma intorceam acasa. Abia avea timp sa-mi strecoare cate ceva despre imputitii de politicieni, despre mizerabilii de tigani si despre ordinara moarte, cea mai imputita dintre putorile Universului. Intr-o zi, pe cand ma intorceam de la serviciu, i-am vazut privirea trista si l-am rugat sa-mi citeasca o poezie.
– Una?? Vrei sa-ti citesc O poezie???
– M-as simti onorat sa ma lasati sa adulmec unul dintre parfumurile tristicelor dumneavoastra, maestre, am incercat eu sa o dreg.
– Ai innebunit, mi-a zis. Aici e intreaga mea viata. Aici sunt sentimentele mele. Iubirile mele. Gandirea mea. Ce stii tu, bulifrici? Ce inseamna o poezie pentru o viata, pentru cat m-am chinuit eu pe hoitul asta de pamant. Tu si viata ta de rahat. Te vinzi pentru un rahat. Tu cu, auzi!, iubita ta…si recunosti asta in public. O dezmatata si o comunista, asta e! De-aia au intrat, ba, rusii in tara, de-aia au intrat, pentru ca suntem o natie de rahat. Putim. Niste lasi, niste loaze, niste cadavre ambulante.
– Maestre, nu va enervati… Iau cartea, o citesc si v-o inapoiez maine.
– Esti nebun de legat. Asta e clar. Adica, eu dau 8 000 000 milioane ca s-o public si sa ti-o dau tie sa citesti acasa cu… madama?! Da’ ce?! E cartea ma’tii? Cartea asta se va vinde dupa moartea mea. O sa o vrei sa o citesti si n-o sa mai ai ce. Asa sa stii.Cam asa decurgeau scurtele si desele mele intalniri cu batranul meu vecin. Niciodata nu m-am obisnuit cu mirosul lui, insa. Incepusem sa recunosc ce mancase, dupa cum putea. Imi era simpatic si chiar ma obisnuisem cu aparitiile lui in peisaj. Discutam asta si cu iubita mea care punea nefericirea lui pe seama bolii.
De Craciun, l-am vizitat ca sa-i urez La Multi Ani! Si i-am dus in dar o sacosa cu portocale. Atunci am revazut zecile de baxuri de hartie igienica roz cu nuferi albastri. Acum, flancau ambele laturi ale holului, de sus pana jos. Cred ca ar fi putut sa tipe cat de tare ar fi vrut, ca tot nu-l auzea cineva, asa de bine izolat fonic era holul.
– Viata asta e de rahat, mi-a spus la plecare. Toata lumea mananca rahat. Totul e o imensa hazna. Si mi-a dat un plic mare cu conditia sa nu-l deschid decat “atunci cand vreau ca lumea sa miroasa a parfum”. Stiam ca este volumul lui de versuri. Nu l-am deschis. Lumea mea mirosea, inca, a parfum.In dimineata asta am vazut in fata blocului o unitate Smurd de descarcerare. Apoi a venit si o ambulanta si un echipaj de politie. Am coborat sa vad ce se intampla. Agitatie la etajul 7. Baietii se chinuiau sa sparga usa batranului meu vecin.Usa a sarit pur si simplu parca daramata de un suflu de gaze. Un miros de rahat a umplut intregul bloc de parca spiritul batranului poet plutea peste noi, rahatii, asa cum ne numea pe toti. Vecinii curiosi se retrageau cu mana la nas.L-am vazut. Era infasurat tot in hartia higienica, o mumie roz cu nuferi albastri. In stanga lui, zeci de folii de ciocolax si alte laxative. Punga colectoare explodase. Peste tot era o mizerie ingrozitoare. In dreapta, cartea de poezii, murdara si ea. Cei de la criminalistica si-au pus mastile de gaze. Eu eram obisnuit cu mirosul de nefericire al acestui om, cu incrancenarea lui.

M-am retras si am urcat la mine, la 8, am scos plicul primit de la el. am scos cartea din plic si am deschis-o. Camera s-a umplut cu parfumuri. Mirosea a iubire tarzie pentru o femeie frumoasa si a ogor reavan, a voci de copii care sar in valuri de rau si tipa de fericire, a var proaspat pe coaja copacilor si a parcuri toamna cu banci umede, a minciuna si a nesiguranta, a tradare, a uitare si a singuratate. A boala mirosea si a moarte. Dar cel mai puternic, cartea batranului meu vecin mirosea a parfum de orgasm!

 

 

 

 

 

 


Simeza Cecenia

*

abrupt:
ma rasfat in poala ei
imi pun pete groase pe limba
de ulei
salivez cand ma strange in brate
rar
uneori
ma pregatesc
oase si dinti sa scuip in scuipatoarea de Horezu
vomez ca in filmele americane
cand zgarie la usa
cand miauna incet
languros
ceva
nedefinit
oarecum poetic
si dupa aia… wow!
se ridica in doua picioare lungi
desface mainile catre mine
si tipa fericita:

*

am venit sa-mi sari in brate
sa alergi de departe
si sa te arunci in mine
sa ma invartesc cu tine
pana la capatul nasterii tale
neplanificate

auzi si tu…?! asa zice

 *

iar eu o intreb linistit, calm:

mai Moarte, mai…!
ce-mi esti tu mie?
fata sau baiat?
piatra sau graure?
mama sau tata?
cumnata?
cumatru?
ce-mi esti tu, Moarte, mie?
ce-mi cazi?
imi cazi ruda sau prieten?
dusman imi cazi?
delfin sau lacusta?
poarta sau geam?

de iesire…
de intrare…
de vedere prin tine?

imi cazi Tu?
El, Ea…?
Eu imi cad?

Eu?

dar Ei…?

*

Moarte…
sa te ia moartea, Moarte!

* desene ale copiilor din Cecenia / 2004

dar ar putea fi si ale copiilor din Gaza

 


nu tot ce zboara e tarom

planeta asta nu exista dar ce ni se pare exista este minunat

http://vimeo.com/moogaloop.swf?clip_id=1778399&server=vimeo.com&show_
title=1&show_byline=1&show_portrait=0&color=&fullscreen=1


LA MULTI ANI !

UN AN NOU ARMONIOS SI ENTUZIAST!