…sa batem campii cu gratie, doamnelor si domnilor!

akedia

Obiecte fragile

Păreau alte camere. Mereu altele. Aceiași pași între uși. Duceri, întoarceri, muchii, pereți. Pe aici se intră. Acolo se rămâne un timp. Unde este ieșirea? Nu contează acum. Sunt acasă. Drumuri făcute cu ochii închiși. Le știm pe toate fără nicio mirare. După miros, după contur. Se răcește totul, totul este aspru și rece ca muzica de fanfară pe un vinil zgâriat. Venele se îngroașă, aveți colesterolul crescut ești anunțat din când în când. Un timp nu îți pasă. Pipăi pereții. Recunoști tapetul sfâșiat, umezeala lor familiară. Ești acasă. Ești în siguranță. Apoi începi să gâfâi, îți cad dinții, îți mor părinții, prietenii. Începe să-ți fie teamă? Eu îmi aminteam, tu îți aminteai. Ce pedeapsă. Afară nu mai ploua. Doar cerul vânat prevestea alte vremuri. Mi-ar fi plăcut să miroasă a ghiocei. Știi cum miros ghioceii. Nu au parfum. Miros a sală de nașteri. Lapte și colici după durerile facerii. Rezilientă. Cei care iubesc ghioceii iubesc și copiii, mă gândeam. Niciodată nu avem timp să mergem la pădure, la lizieră, să ne umplem plămânii cu sănătatea începuturilor. Îi cumpărăm de la intersecție și așteptăm să se ofilească în pahar. Puțini au vaze mici pentru ghiocei, așa că îi punem în pahar și îi ținem acolo până cozile lor putrezesc, se împut. Știi cum miros ghioceii după un timp. Ca ouăle roșii pe care le spargi, din greșeală, după Paște. Tu le păstrezi pentru chihlimbar, ai mare grijă de coaja lor perfectă, dar ele se sparg și put. Ai fi putut să ai răbdare, să aștepți gălbenușul să se pietrifice. În câți ani? Cine știe în cât timp un gălbenuș devine chihlimbar? Dar nu ai timp. Trebuie să te muți, iar când împachetezi obiectele fragile se sparg. Alte încăperi, alte glasuri de fanfară. Fără pași între uși, fără ghiocei, fără ouă roșii, fără paharele de cristal, fără prieteni. Doar pereții umezi și aspri, iar tu,între ei, un obiect fragil.


Ioana Barac Grigore tradusă de Pere Bessó

He acá un poema de la poeta Ioana Barac Grigore, que he conocido a través del beneficio de los blogs de poesía rumanos. Parece remisa a dar detalles de su biobibliografía. Ella misma indica de modo escueto que nació un duro invierno, que se graduó en la Universidad Nacional d’Arte Teatral y Cinematográfica „I.L.Caragiale” (UNATC– CAV) de Bucarest y que es guionista. Ni en la red ni en su página personal o en Facebook apunta la amiga mayor referencia. Dejo al final las direcciones de su emilio y de su página web. El poema que traigo apunta a la afición de Ioana Barac Grigore por la poesía de Sylvia Plath. De hecho el poema “Sylvia” –suerte de homenaje- acaba con la inclusión de un verso de la propia Plath que se suicidaría en 1963. La crítica más conspìcua de la autora de los Poemas de Lázaro” y “Ariel” señala, no en balde, el valor paradigmático del poema All the Dead Dears que comienza así:

In the Archæological Museum in Cambridge is a stone
coffin of the fourth century A.D. containing the skeletons
of a woman, a mouse and a shrew. The ankle-bone of the
woman has been slightly gnawed.

Sylvia

în acest muzeu toate sarcofagele au intrat în combustie spontană
nimeni nu ştie de ce se banuieşte ca focul a intrat prin efracţie
doar scheletul silviei îngenunchiat în colţ între cei doi pereţi
în acestă sală exponatele au ars cu tot cu sângele lor cu ceara
scheletul femeii îndrăgostite neputincios lovitele galbene oase
şi pieile cerbilor fantomele lor boncănind linişte silvia se usucă
silvia moare încă fără carnea ei fără copiii ei fără el încă moare
curând va veni alaiul mirele va aprinde un grătar la intrarea-n muzeu
fiecare masă va avea lumanare ei puşca ei fiecare padure un cerb
ciuta va alerga speriată ei işi vor încărca armele după toast uscare
pereţii muzeului vor fi ciuruiţi de gloanţe vor şuiera printre flăcări
vor fi roşii în obraji vânătorii cei mai buni bărbaţi au dezlegat ogarii
the ankle-bone of the woman has been slightly gnawed

Sylvia

En aquest museu tots els sarcòfags han entrat en combustió espontània
ningú no sap per què es pressuposa que el foc entrà per efracció
només l’esquelet de sylvia agenollat en un cantó entre aquelles dos parets
en aquesta sala les exposicions han cremat amb tot amb la seua sang amb la cera
l’esquelet de la dona enamorada impotent trencats els ossos grocs
i les pells dels cérvols els seus fantasmes brugint en calma sylvia s’asseca
sylvia es mor encara sense la seua carn sense els seus infants sense ell encara mor
de seguida vindrà el seguici els nuvis encendrà una graella a l’entrada del museu
cada taula tindrà les seues espelmes la seua arma de foc cada bosc un cérvol
la cérvola correrà esglaiada ells se carregaran les armes després del brindis
les parets del museu serán crivellades de bales xiularan enmig de les flames
enrogiran en les galtes els caçadors els millors homes han deslliurat els llebrers
the ankle-bone of the woman has been slightly gnawed*

 

Sylvia

En este museo todos los sarcófagos han entrado en combustión espontánea
nadie sabe por qué se presupone que el fuego ha entrado por efracción
sólo el esqueleto de sylvia arrodillado en una esquina entre dos paredes
en esta sala las exposiciones han ardido del todo con su sangre con la cera
el esqueleto de la mujer enamorada impotente los huesos amarillos rotos
y las pieles de los ciervos sus fantasmas bramando tranquilamente sylvia se seca
sylvia se muere todavía sin su carne sin sus niños sin él todavía se muere
enseguida vendrá el cortejo los novios encenderá una parrilla a la entrada del museo
cada mesa tendrá su vela su arma de fuego cada bosque un ciervo
la cierva correrá asustada ellos cargarán sus armas tras apurar el brindis
las paredes del museo serán acribilladas por las balas silbarán entre las llamas
enrojecerán en sus mejillas los cazadores los mejores hombres soltaron los lebreles
the ankle-bone of the woman has been slightly gnawed*

*el astrágalo de la mujer ha sido roído suavemente, verso tomado de All the Dead Dears de la gran poeta Sylvia Plath. Ello explica, en parte, la referencia del título.

Cu multumiri lui Pere Bessó si lui Andrei Langa


ieși afară javră ordinară

get out, you miserable dog

în primul vers vreau să va atrag atenția
îmi e frică și vouă va este să nu devin ordinară
frică de bici de spinări late de fumigene castronul cu
resturi de tocăniță ar putea fi undeva pe o treaptă de beton
în afara casei ieșirea din spate
aici nu am cel mai bun prieten
nimeni nu vrea o potaie buboasă în curtea lui mârâind pe la uși
la selecția naturală voi pica proba niciun ong trist
nu va mai demonstra pentru mine în niciun birou cu dozator de apă
ce mă fac unde să mă vâr să nu mă prindă hingherii
mă retrag spre colței schelălăi trece salvarea smurd
e rost de vindecare
nu aud cum calc pașii mei nu au sunet
astăzi mi-am pus labe cu gheare tăiate
e rost de vindecare se aude înfundat de sus dintr-o goarnă
heruvimul tușește peste mine și celelate javre
pune mână la gură tu ăla din balcon
împrăștii virusul unic peste lucrul în sine
aici nu am cel mai bun prieten îmi e atât de milă
de activistul trist de lângă dozator
și frică de lacrimile lui originale

Photobucket
foto: Ioana Barac Grigore


măsurarea inteligenţei emoţionale

la o anumită vârstă m-am îmbolnăvit grav am luat virusul empatiei eram necoaptă prea târziu mi-am dat seamă că este o boală ruşinoasă precum sifilisul sau depresia nu trebuia să afle nimeni mai ales colegii de şcoală ştim cât pot fi copiii de cruzi marin bărbatul din argeş de 35 ani cu ochi albaştri şi-a ţinut tatăl mort în casă 7 luni oare ce şi-a gătit pe aragazul din bucătărie în tot acest timp chiuleam de la ore de teamă încă îmi păsa de privirea celorlalţi a debutat cu febră mare lipsa poftei de mâncare în general lipsa poftei karin ar fi împlinit 16 ani pe 18 august oare de cine s-ar fi îndrăgostit dacă nu l-ar fi întâlnit întâmplător pe breivik pe spinare îmi creştea o cocoaşă în piept o arsură de gheară mâinile se lungeau sânii se umflau şi pielea devenise lăptoasă vlad avea 5 ani când a dispărut de lângă mănăstirea cocoş purta un tricou verde cu imprimeu micky mouse oare mama lui îi mai păstrează şi acum hăinuţele devenisem un monstru cât de ruşine mi-a fost atunci apoi mult aer prin oase ceva inuman mă ridica din pat fără să vreau zburam pe deasupra mesei din bucătărie uitam deseori să arunc mâncarea lăsată pentru mine de mama ea nu bănuia nimic irina avea 23 ani şi muncise din greu pentru 4000 euro în germania oare şi-ar fi făcut casa pe care o visa dacă nu s-ar fi călugărit la tanacu mă loveam de tavan ieşeam pe fereastră oraşul mirosea a caprifoi şi trandafiri buchetări eu înotam prin cer şi mai sus cu faţa la soare m-am întors să-i privesc cum se mişcau pe lângă casele lor stephanie de 22 ani a fost prinsă de poliţie când îşi vindea copilul unui traficant de organe pentru 9000 dolari atât cât costa maşina pe care şi-o dorea oare fiul ei o va cunoaşte vreodată cât de teamă mi-a fost atunci că nu-i voi mai vedea niciodată cât de milă mi-a fost de ei cum se vedeau de sus aşa mititei aş fi vrut să-i strâng pe toţi să-i apăr cu braţele mele să-i alăptez la sânul meu încă nu înţelegeam mecanica emoţiilor nu simţeam când din cocoaşă îmi înmuguriseră aripi nu ştiam nimic despre crizele colective sentimente caracter şi instincte morale aşa că am cotit înapoi spre casă şi de atunci mă tratez


terorism individual*

te-am comandat online erai la reducere
în promoţia de vară pentru picioare netede
şi subraţ care nu pătează hainele de firmă
mi s-a garantat
te-am ales după masacrul de vineri încă eram tristă
că lumea se duce de râpă uite câţi copii mor nevinovaţi
de mâna unui alt băiat
îl naşti îl creşti îl iubeşti şi el
cine şi-ar fi imaginat că a adunat atâta frustrare
un blond frumos cu nas fin şi fruntea înaltă
iar zâmbetul
probabil o mulţime de tipe roiau în jurul lui
excitate de eroul terorist individual cu ţeapă
te-am pus în coş aşadar sub impresia chipului solar al lui breivik
mi-am zis treacă de la mine nu ai cum să fii şi tu un dement
precum o bombă nu cade într-o groapă de obuz
dar dacă
m-ai costat destul recunosc
speranţe iluzii ani buni de aşteptare insomnii metafizice
în care m-am întrebat dacă am sau nu voie să-mi pun capăt zilelor
dacă totul e vis ce este omul viaţa unde se duce sufletul când mori
ce rost are răul pe lume şi cum se simte fericirea
plus jumătate din economiile pentru sejurul la malta
acum aştept cu teamă livrarea se va face în câteva zile
inseminarea apoi iar după trei luni jumate
te avortez şi pe tine
cu toate riscurile
şi pledez nevinovată

*Terorism Individual- Este un caz foarte rar in care indivizi izolati comit acte de terorism. In general numarul de victime si pagubele materiale produse de acesti teroristi sunt foarte mici, dar efectul de frica si psihoza produsa pot fi destul de serioase. Terorismul individual este cel mai dificil de combatut. In general terorismul individual e comis de persoane cu probleme psihice majore. Cel mai cunoscut terorist individual a fost (sic) Kaczynski – Unabomber. Este absolvent al Universitatii Harvard, doctor in matematica si fost profesor la Universitatea California Berkley. Suferind de schizofrenie, a comis un numar de 23 de atentate pe parcursul a 18 ani, omorand 3 persoane si ranind alte 18. A fost capturat numai datorita faptului ca fratele sau i-a recunoscut scrisul, intr-un manifest publicat in presa, si a anuntat politia.”

 

 

 


cea mai bună dintre poeziile posibile

ars poetica de poche

 

m-am hotărât să nu mai scriu poezie decât despre gesturi măreţe

voi evita volutele de mică amploare ploile reci de toamnă şi  despărţirile 

voi omite sentimentalismele durerea singurătatea lipsa poftei de mâncare

sufletul suferinţa melancholia şi alte prostii care nu interesează pe nimeni

voi scoate din vocabular eu împreună cu mine meu mea şi mie

 

despre eroi promit că voi scrie tomuri întregi

cu cât vor fi mai puţini cu atât mai lungi epopei

voi scrie la apocalipsă sau măcar la un tsunami mai mare

poate la un cutremur de peste 9 grade richter  

într-o metropolă aglomerată cu victime sigure şi zgârie-nori

un reportaj poetic de pulitzer împănat cu poze alb-negru

pentru ca sângele să se scurgă liniştit 

ca măduva prin oasele negre ale metroului

voi scrie despre lebedele negre despre pasărea de cenuşă

despre prăbuşirea piramidelor în groapa marianelor

voi descrie ce va rămâne după ce plăcile tectonice 

îşi vor freca şoldurile într-o măreaţă copleşitoare iubire 

îmi voi caută prietenii câinii lor jocurile lor preferate

le voi număra cicatricile organele visurile speranţele

nu despre ei voi scrie au fost şi sunt mărunţi 

fac greşeli mari şi gesturi de mică amploare

voi scrie despre experienţa lor exotică

despre marea mirare a acelui moment  

în care au înţeles că au trăit în miracol 

atât amar de vreme fără să ştie

voi scrie despre marea trecere marea apa

marea lăcomie şi mica întâmplare a naşterii unei lumi

intrată în cartea recordurilor 

ca cea mai bună dintre lumile posibile

 

pentru mine şi sufletul meu chinuit

în care eu trăiesc alături de ei

gesturi mărunte

 


Al Veronicăi

15 iunie

„Dacă eu aş şti că o altă femeie te-ar iubi ca mine, cu toată durerea pe care mi-ar da-o rivalitatea, te încredinţez c-aş binecuvînta-o. Dar ele nu iubesc, ele nu ştiu iubi, adevărata dragoste este atît de rară, atît de dureroasă, atît de suavă, atît de crudă, inctit este preferabil să n-o cunoşti; şi cu toate acestea mă socotesc atît de fericită că te iubesc cu această dragoste care ucide şi care mîntuie, care pedepseşte şi care iartă, c-aş dori să nu se mai sfirseasca niciodată” Veronica Micle, 10 februarie 1882

socotesc că nu am ştiut a iubi am uitat sau n-am ştiut niciodată
dar el este când eu nu eram
îmi amintesc cum mereu ca şi azi
când eu nu mai sunt şi n-am fost
îmbracă pentru mine un giulgiu alb cu brâu lat
bătut în rubine cât pumnul cât oul
dar cine altul poate intra când iese
pentru fiecare dintre noi, hoaţele,
mai luminos şi mai sângeriu decât al ei
– atât de înalt în haina lui aripată –
cel scund al Veronicăi


Sylvia

în acest muzeu toate sarcofagele au intrat în combustie spontană
nimeni nu ştie de ce se banuieşte ca focul a intrat prin efracţie
doar scheletul silviei îngenunchiat în colţ între cei doi pereţi
în acestă sală exponatele au ars cu tot cu sângele lor cu ceara
scheletul femeii îndrăgostite neputincios lovitele galbene oase
şi pieile cerbilor fantomele lor boncănind linişte silvia se usucă
silvia moare încă fără carnea ei fără copiii ei fără el încă moare
curând va veni alaiul mirele va aprinde un grătar la intrarea-n muzeu
fiecare masă va avea lumanare ei puşca ei fiecare padure un cerb
ciuta va alerga speriată ei işi vor încărca armele după toast uscare
pereţii muzeului vor fi ciuruiţi de gloanţe vor şuiera printre flăcări
vor fi roşii în obraji vânătorii cei mai buni bărbaţi au dezlegat ogarii
the ankle-bone of the woman has been slightly gnawed

2006-10-26


Love is Simple


Octombrie

Îmi place să mă trezesc târziu in octombrie

Să plouă mărunt sacadat să văd norii pe geam

Să nu ştiu dacă e înainte de prânz după-masă

Ca şi când un ceas gri s-ar lăţi peste parc

Îmi place in octombrie cernerea stropilor reci

Peste gluga mea galbenă paşii mei prin băltoace

Mirosul de păr ud poarta de fier să scârţâie scurt

Aleea pietruită spre chioşcul de lemn putrezit

In octombrie mi-ar plăcea să îmi placă ceva

O dată pe zi nu contează când unde ce sau de cine

Aş vrea să mă trezesc târziu sau măcar să adorm

Să-mi amintesc ce am visat la’nceput de septembrie

*

1 octombrie 2006, Bucuresti