…sa batem campii cu gratie, doamnelor si domnilor!

akedia

Obiecte fragile

Păreau alte camere. Mereu altele. Aceiași pași între uși. Duceri, întoarceri, muchii, pereți. Pe aici se intră. Acolo se rămâne un timp. Unde este ieșirea? Nu contează acum. Sunt acasă. Drumuri făcute cu ochii închiși. Le știm pe toate fără nicio mirare. După miros, după contur. Se răcește totul, totul este aspru și rece ca muzica de fanfară pe un vinil zgâriat. Venele se îngroașă, aveți colesterolul crescut ești anunțat din când în când. Un timp nu îți pasă. Pipăi pereții. Recunoști tapetul sfâșiat, umezeala lor familiară. Ești acasă. Ești în siguranță. Apoi începi să gâfâi, îți cad dinții, îți mor părinții, prietenii. Începe să-ți fie teamă? Eu îmi aminteam, tu îți aminteai. Ce pedeapsă. Afară nu mai ploua. Doar cerul vânat prevestea alte vremuri. Mi-ar fi plăcut să miroasă a ghiocei. Știi cum miros ghioceii. Nu au parfum. Miros a sală de nașteri. Lapte și colici după durerile facerii. Rezilientă. Cei care iubesc ghioceii iubesc și copiii, mă gândeam. Niciodată nu avem timp să mergem la pădure, la lizieră, să ne umplem plămânii cu sănătatea începuturilor. Îi cumpărăm de la intersecție și așteptăm să se ofilească în pahar. Puțini au vaze mici pentru ghiocei, așa că îi punem în pahar și îi ținem acolo până cozile lor putrezesc, se împut. Știi cum miros ghioceii după un timp. Ca ouăle roșii pe care le spargi, din greșeală, după Paște. Tu le păstrezi pentru chihlimbar, ai mare grijă de coaja lor perfectă, dar ele se sparg și put. Ai fi putut să ai răbdare, să aștepți gălbenușul să se pietrifice. În câți ani? Cine știe în cât timp un gălbenuș devine chihlimbar? Dar nu ai timp. Trebuie să te muți, iar când împachetezi obiectele fragile se sparg. Alte încăperi, alte glasuri de fanfară. Fără pași între uși, fără ghiocei, fără ouă roșii, fără paharele de cristal, fără prieteni. Doar pereții umezi și aspri, iar tu,între ei, un obiect fragil.


Ioana Barac Grigore tradusă de Pere Bessó

He acá un poema de la poeta Ioana Barac Grigore, que he conocido a través del beneficio de los blogs de poesía rumanos. Parece remisa a dar detalles de su biobibliografía. Ella misma indica de modo escueto que nació un duro invierno, que se graduó en la Universidad Nacional d’Arte Teatral y Cinematográfica „I.L.Caragiale” (UNATC– CAV) de Bucarest y que es guionista. Ni en la red ni en su página personal o en Facebook apunta la amiga mayor referencia. Dejo al final las direcciones de su emilio y de su página web. El poema que traigo apunta a la afición de Ioana Barac Grigore por la poesía de Sylvia Plath. De hecho el poema “Sylvia” –suerte de homenaje- acaba con la inclusión de un verso de la propia Plath que se suicidaría en 1963. La crítica más conspìcua de la autora de los Poemas de Lázaro” y “Ariel” señala, no en balde, el valor paradigmático del poema All the Dead Dears que comienza así:

In the Archæological Museum in Cambridge is a stone
coffin of the fourth century A.D. containing the skeletons
of a woman, a mouse and a shrew. The ankle-bone of the
woman has been slightly gnawed.

Sylvia

în acest muzeu toate sarcofagele au intrat în combustie spontană
nimeni nu ştie de ce se banuieşte ca focul a intrat prin efracţie
doar scheletul silviei îngenunchiat în colţ între cei doi pereţi
în acestă sală exponatele au ars cu tot cu sângele lor cu ceara
scheletul femeii îndrăgostite neputincios lovitele galbene oase
şi pieile cerbilor fantomele lor boncănind linişte silvia se usucă
silvia moare încă fără carnea ei fără copiii ei fără el încă moare
curând va veni alaiul mirele va aprinde un grătar la intrarea-n muzeu
fiecare masă va avea lumanare ei puşca ei fiecare padure un cerb
ciuta va alerga speriată ei işi vor încărca armele după toast uscare
pereţii muzeului vor fi ciuruiţi de gloanţe vor şuiera printre flăcări
vor fi roşii în obraji vânătorii cei mai buni bărbaţi au dezlegat ogarii
the ankle-bone of the woman has been slightly gnawed

Sylvia

En aquest museu tots els sarcòfags han entrat en combustió espontània
ningú no sap per què es pressuposa que el foc entrà per efracció
només l’esquelet de sylvia agenollat en un cantó entre aquelles dos parets
en aquesta sala les exposicions han cremat amb tot amb la seua sang amb la cera
l’esquelet de la dona enamorada impotent trencats els ossos grocs
i les pells dels cérvols els seus fantasmes brugint en calma sylvia s’asseca
sylvia es mor encara sense la seua carn sense els seus infants sense ell encara mor
de seguida vindrà el seguici els nuvis encendrà una graella a l’entrada del museu
cada taula tindrà les seues espelmes la seua arma de foc cada bosc un cérvol
la cérvola correrà esglaiada ells se carregaran les armes després del brindis
les parets del museu serán crivellades de bales xiularan enmig de les flames
enrogiran en les galtes els caçadors els millors homes han deslliurat els llebrers
the ankle-bone of the woman has been slightly gnawed*

 

Sylvia

En este museo todos los sarcófagos han entrado en combustión espontánea
nadie sabe por qué se presupone que el fuego ha entrado por efracción
sólo el esqueleto de sylvia arrodillado en una esquina entre dos paredes
en esta sala las exposiciones han ardido del todo con su sangre con la cera
el esqueleto de la mujer enamorada impotente los huesos amarillos rotos
y las pieles de los ciervos sus fantasmas bramando tranquilamente sylvia se seca
sylvia se muere todavía sin su carne sin sus niños sin él todavía se muere
enseguida vendrá el cortejo los novios encenderá una parrilla a la entrada del museo
cada mesa tendrá su vela su arma de fuego cada bosque un ciervo
la cierva correrá asustada ellos cargarán sus armas tras apurar el brindis
las paredes del museo serán acribilladas por las balas silbarán entre las llamas
enrojecerán en sus mejillas los cazadores los mejores hombres soltaron los lebreles
the ankle-bone of the woman has been slightly gnawed*

*el astrágalo de la mujer ha sido roído suavemente, verso tomado de All the Dead Dears de la gran poeta Sylvia Plath. Ello explica, en parte, la referencia del título.

Cu multumiri lui Pere Bessó si lui Andrei Langa


ieși afară javră ordinară

get out, you miserable dog

în primul vers vreau să va atrag atenția
îmi e frică și vouă va este să nu devin ordinară
frică de bici de spinări late de fumigene castronul cu
resturi de tocăniță ar putea fi undeva pe o treaptă de beton
în afara casei ieșirea din spate
aici nu am cel mai bun prieten
nimeni nu vrea o potaie buboasă în curtea lui mârâind pe la uși
la selecția naturală voi pica proba niciun ong trist
nu va mai demonstra pentru mine în niciun birou cu dozator de apă
ce mă fac unde să mă vâr să nu mă prindă hingherii
mă retrag spre colței schelălăi trece salvarea smurd
e rost de vindecare
nu aud cum calc pașii mei nu au sunet
astăzi mi-am pus labe cu gheare tăiate
e rost de vindecare se aude înfundat de sus dintr-o goarnă
heruvimul tușește peste mine și celelate javre
pune mână la gură tu ăla din balcon
împrăștii virusul unic peste lucrul în sine
aici nu am cel mai bun prieten îmi e atât de milă
de activistul trist de lângă dozator
și frică de lacrimile lui originale

Photobucket
foto: Ioana Barac Grigore


măsurarea inteligenţei emoţionale

la o anumită vârstă m-am îmbolnăvit grav am luat virusul empatiei eram necoaptă prea târziu mi-am dat seamă că este o boală ruşinoasă precum sifilisul sau depresia nu trebuia să afle nimeni mai ales colegii de şcoală ştim cât pot fi copiii de cruzi marin bărbatul din argeş de 35 ani cu ochi albaştri şi-a ţinut tatăl mort în casă 7 luni oare ce şi-a gătit pe aragazul din bucătărie în tot acest timp chiuleam de la ore de teamă încă îmi păsa de privirea celorlalţi a debutat cu febră mare lipsa poftei de mâncare în general lipsa poftei karin ar fi împlinit 16 ani pe 18 august oare de cine s-ar fi îndrăgostit dacă nu l-ar fi întâlnit întâmplător pe breivik pe spinare îmi creştea o cocoaşă în piept o arsură de gheară mâinile se lungeau sânii se umflau şi pielea devenise lăptoasă vlad avea 5 ani când a dispărut de lângă mănăstirea cocoş purta un tricou verde cu imprimeu micky mouse oare mama lui îi mai păstrează şi acum hăinuţele devenisem un monstru cât de ruşine mi-a fost atunci apoi mult aer prin oase ceva inuman mă ridica din pat fără să vreau zburam pe deasupra mesei din bucătărie uitam deseori să arunc mâncarea lăsată pentru mine de mama ea nu bănuia nimic irina avea 23 ani şi muncise din greu pentru 4000 euro în germania oare şi-ar fi făcut casa pe care o visa dacă nu s-ar fi călugărit la tanacu mă loveam de tavan ieşeam pe fereastră oraşul mirosea a caprifoi şi trandafiri buchetări eu înotam prin cer şi mai sus cu faţa la soare m-am întors să-i privesc cum se mişcau pe lângă casele lor stephanie de 22 ani a fost prinsă de poliţie când îşi vindea copilul unui traficant de organe pentru 9000 dolari atât cât costa maşina pe care şi-o dorea oare fiul ei o va cunoaşte vreodată cât de teamă mi-a fost atunci că nu-i voi mai vedea niciodată cât de milă mi-a fost de ei cum se vedeau de sus aşa mititei aş fi vrut să-i strâng pe toţi să-i apăr cu braţele mele să-i alăptez la sânul meu încă nu înţelegeam mecanica emoţiilor nu simţeam când din cocoaşă îmi înmuguriseră aripi nu ştiam nimic despre crizele colective sentimente caracter şi instincte morale aşa că am cotit înapoi spre casă şi de atunci mă tratez


terorism individual*

te-am comandat online erai la reducere
în promoţia de vară pentru picioare netede
şi subraţ care nu pătează hainele de firmă
mi s-a garantat
te-am ales după masacrul de vineri încă eram tristă
că lumea se duce de râpă uite câţi copii mor nevinovaţi
de mâna unui alt băiat
îl naşti îl creşti îl iubeşti şi el
cine şi-ar fi imaginat că a adunat atâta frustrare
un blond frumos cu nas fin şi fruntea înaltă
iar zâmbetul
probabil o mulţime de tipe roiau în jurul lui
excitate de eroul terorist individual cu ţeapă
te-am pus în coş aşadar sub impresia chipului solar al lui breivik
mi-am zis treacă de la mine nu ai cum să fii şi tu un dement
precum o bombă nu cade într-o groapă de obuz
dar dacă
m-ai costat destul recunosc
speranţe iluzii ani buni de aşteptare insomnii metafizice
în care m-am întrebat dacă am sau nu voie să-mi pun capăt zilelor
dacă totul e vis ce este omul viaţa unde se duce sufletul când mori
ce rost are răul pe lume şi cum se simte fericirea
plus jumătate din economiile pentru sejurul la malta
acum aştept cu teamă livrarea se va face în câteva zile
inseminarea apoi iar după trei luni jumate
te avortez şi pe tine
cu toate riscurile
şi pledez nevinovată

*Terorism Individual- Este un caz foarte rar in care indivizi izolati comit acte de terorism. In general numarul de victime si pagubele materiale produse de acesti teroristi sunt foarte mici, dar efectul de frica si psihoza produsa pot fi destul de serioase. Terorismul individual este cel mai dificil de combatut. In general terorismul individual e comis de persoane cu probleme psihice majore. Cel mai cunoscut terorist individual a fost (sic) Kaczynski – Unabomber. Este absolvent al Universitatii Harvard, doctor in matematica si fost profesor la Universitatea California Berkley. Suferind de schizofrenie, a comis un numar de 23 de atentate pe parcursul a 18 ani, omorand 3 persoane si ranind alte 18. A fost capturat numai datorita faptului ca fratele sau i-a recunoscut scrisul, intr-un manifest publicat in presa, si a anuntat politia.”

 

 

 


cea mai bună dintre poeziile posibile

ars poetica de poche

 

m-am hotărât să nu mai scriu poezie decât despre gesturi măreţe

voi evita volutele de mică amploare ploile reci de toamnă şi  despărţirile 

voi omite sentimentalismele durerea singurătatea lipsa poftei de mâncare

sufletul suferinţa melancholia şi alte prostii care nu interesează pe nimeni

voi scoate din vocabular eu împreună cu mine meu mea şi mie

 

despre eroi promit că voi scrie tomuri întregi

cu cât vor fi mai puţini cu atât mai lungi epopei

voi scrie la apocalipsă sau măcar la un tsunami mai mare

poate la un cutremur de peste 9 grade richter  

într-o metropolă aglomerată cu victime sigure şi zgârie-nori

un reportaj poetic de pulitzer împănat cu poze alb-negru

pentru ca sângele să se scurgă liniştit 

ca măduva prin oasele negre ale metroului

voi scrie despre lebedele negre despre pasărea de cenuşă

despre prăbuşirea piramidelor în groapa marianelor

voi descrie ce va rămâne după ce plăcile tectonice 

îşi vor freca şoldurile într-o măreaţă copleşitoare iubire 

îmi voi caută prietenii câinii lor jocurile lor preferate

le voi număra cicatricile organele visurile speranţele

nu despre ei voi scrie au fost şi sunt mărunţi 

fac greşeli mari şi gesturi de mică amploare

voi scrie despre experienţa lor exotică

despre marea mirare a acelui moment  

în care au înţeles că au trăit în miracol 

atât amar de vreme fără să ştie

voi scrie despre marea trecere marea apa

marea lăcomie şi mica întâmplare a naşterii unei lumi

intrată în cartea recordurilor 

ca cea mai bună dintre lumile posibile

 

pentru mine şi sufletul meu chinuit

în care eu trăiesc alături de ei

gesturi mărunte

 


Al Veronicăi

15 iunie

„Dacă eu aş şti că o altă femeie te-ar iubi ca mine, cu toată durerea pe care mi-ar da-o rivalitatea, te încredinţez c-aş binecuvînta-o. Dar ele nu iubesc, ele nu ştiu iubi, adevărata dragoste este atît de rară, atît de dureroasă, atît de suavă, atît de crudă, inctit este preferabil să n-o cunoşti; şi cu toate acestea mă socotesc atît de fericită că te iubesc cu această dragoste care ucide şi care mîntuie, care pedepseşte şi care iartă, c-aş dori să nu se mai sfirseasca niciodată” Veronica Micle, 10 februarie 1882

socotesc că nu am ştiut a iubi am uitat sau n-am ştiut niciodată
dar el este când eu nu eram
îmi amintesc cum mereu ca şi azi
când eu nu mai sunt şi n-am fost
îmbracă pentru mine un giulgiu alb cu brâu lat
bătut în rubine cât pumnul cât oul
dar cine altul poate intra când iese
pentru fiecare dintre noi, hoaţele,
mai luminos şi mai sângeriu decât al ei
– atât de înalt în haina lui aripată –
cel scund al Veronicăi


Sylvia

în acest muzeu toate sarcofagele au intrat în combustie spontană
nimeni nu ştie de ce se banuieşte ca focul a intrat prin efracţie
doar scheletul silviei îngenunchiat în colţ între cei doi pereţi
în acestă sală exponatele au ars cu tot cu sângele lor cu ceara
scheletul femeii îndrăgostite neputincios lovitele galbene oase
şi pieile cerbilor fantomele lor boncănind linişte silvia se usucă
silvia moare încă fără carnea ei fără copiii ei fără el încă moare
curând va veni alaiul mirele va aprinde un grătar la intrarea-n muzeu
fiecare masă va avea lumanare ei puşca ei fiecare padure un cerb
ciuta va alerga speriată ei işi vor încărca armele după toast uscare
pereţii muzeului vor fi ciuruiţi de gloanţe vor şuiera printre flăcări
vor fi roşii în obraji vânătorii cei mai buni bărbaţi au dezlegat ogarii
the ankle-bone of the woman has been slightly gnawed

2006-10-26


Love is Simple


Octombrie

Îmi place să mă trezesc târziu in octombrie

Să plouă mărunt sacadat să văd norii pe geam

Să nu ştiu dacă e înainte de prânz după-masă

Ca şi când un ceas gri s-ar lăţi peste parc

Îmi place in octombrie cernerea stropilor reci

Peste gluga mea galbenă paşii mei prin băltoace

Mirosul de păr ud poarta de fier să scârţâie scurt

Aleea pietruită spre chioşcul de lemn putrezit

In octombrie mi-ar plăcea să îmi placă ceva

O dată pe zi nu contează când unde ce sau de cine

Aş vrea să mă trezesc târziu sau măcar să adorm

Să-mi amintesc ce am visat la’nceput de septembrie

*

1 octombrie 2006, Bucuresti


Ebosa

Slabiciunea ei nu m-a pacalit niciodata. A fost mai puternica decat mine. Este. A stiut mereu sa ceara si sa planga. Sa ameninte, sa planga si sa ceara. Am nevoie si plang, a spus. Da-mi pentru ca cer! Ai promis, ai jurat. Da-mi! Altfel, plang. Innebunesc de durere. Nu ma vezi cum innebunesc de durere? Este iubire? Este tricoul vechi din dulap? Este camasa de noapte udata cu lacrimi si ingramadita sub perna. Este regretul ca nu poti fi mai bun decat promisiunea ta ca ii vei da ce a cerut. Numai sa nu planga. Numai sa nu innebuneasca. Numai sa nu te simti vinovat ca ai produs suferinta fiintei care depinde de tine neconditionat. Depind de tine. Nu ma vezi ca depind de tine? Ce ma fac fara tine? Spune-mi! Teama ca vei fi judecat, pus la zid, executat. Privirile celorlalti tintindu-te, criminalule, criminalule! Ai jurat ca vei avea grija de ea. Ca o vei face fericita. Ai distrus-o. Priveste-o! Ai distrus ce aveam mai bun, mai frumos. Indexul lor intre ochii tai speriati, catre fruntea ta plecata. Rusine. Vina. Datorie? Datoria inainte de toate. Avem datoria, se pare, sa ii facem fericiti pe cei pe care ii taram dupa noi, pe cei in al caror destin am intervenit. Poti interveni in destinul cuiva? Are cineva nevoie de tine, cu adevarat? O tesatura de juraminte, prejudecati si regrete imbacsita de lacrimi, saturata de gesturi dramatice, viscerale, patata cu ironii, ura, gelozie si amenintari, amintiri din tinerete, planuri de viitor, planuri de trecut neimplinite, declaratii definitive de iubire definitiva si iarasi lacrimi. Multe lacrimi. Nimic nu va mai fi ca inainte. Nu. De cine iti este dor? De tinerete? De gestul tandru pe care nu l-ai dorit niciodata? Pe care ai fost obligat sa-l accepti?

Ebosa aceasta este sangerie. Tocmai am terminat o natura moarta cu roze. Ceainic si roze. Mi-au ramas trei nuante de rosu pe aceasta paleta. Vreau totul a zis. Totul, ca inainte. Ai stricat totul. Nu ai avut niciodata totul. Inainte, nu ai avut totul. Nici acum nu vei avea totul. Nu exista totul. Totul a fost un simulacru, o farsa pe care ai luat-o in serios. Pe care am luat-o in serios cu totii. Asta vei avea si acum. Toata minciuna ti se va asterne la picioare, sangerie, o ebosa de fericire, o promisiune, o incercare, o schita si atat. La un moment dat, nu iti va mai fi teama. Vei uita ca totul este doar atat. Vei uita ca ai simtit acut, ca ai stiut cu siguranta ca nu este decat o minciuna. Si eu am stiut. Am stiut cu totii ca suntem marginiti.

In oras este o o expozitie de ebose. O expozitie pe culoarul unei scoli. Cine este primul la catalog? Sa iasa in fata si sa spuna lectia! Eu sunt primul la catalog, eu ies in fata, eu am dreptul sa fiu iubit, pentru ca sunt primul la catalog. O expozitie de ebose reusite. Natura moarta, peisaj, portret, portret, compozitie, portret. Nuante de rosu ramase pe o paleta pe care toate culorile reci s-au uscat. Cine face gesturi dramatice? Cine sufera? Cine sufla in front? Esti primul la catalog. Nu ai raspuns corect. Nu stii lectia. Nu conteaza. Vei fi iubit. Esti primul, esti prima, vei fi iubit, vei fi iubita. Ce ai de spus in apararea ta? De ce plange acesta femeie? De ce nu o iubesti pe aceasta femeie? Nu este mai simplu sa o iubesti? Este prima la catalog. Iubeste-o! Este simplu.

O iubesc. Sigur ca o iubesc. M-am gandit bine: este mai simplu sa o iubesc. Am promis sa o fac fericita. Ii cumpar un tablou de la expozitia de ebose. Un portret neterminat. Sangeriu. O iubesc pe acesta femeie, bineinteles. Iubesc tot ce o inconjoara. Ce respira iubesc, ce mananca iubesc. Amintirea mea iubesc, tineretea mea iubesc. Ce iubeste iubesc. Nu pot sa o nenorocesc. Am promis. Este mai simplu sa o iubesc. Este usor sa o iubesc. Ar fi grav sa nu o iubesc. Simplu sa o iubesc. E simplu. O iubesc.

Cine este primul la catalog sa iasa in fata si sa se pregateasca sa fie iubit. Voi, ceilalti, asezati-va in banci si priviti cum arata cineva care trebuie iubit. Prima la catalog, cheama-i si pe cei de pe culoar. Pot viziona expozitia de ebose in recreatie. Numai in recreatie. Aceasta este regula la clasa mea. Numai in recreatie.

Onorata instanta, promit ca o voi iubi, o voi re-iubi si o vou re-re-iubi pe acesta femeie din tot sufletul. Depun la picioarele ei portretul meu neterminat. Nu am nici un regret si nu voi avea. Nu mai am nici un regret. Promit ca voi face totul ca ea sa fie fericita alaturi de mine. Absolut totul. Absolut totul. Am datoria sa o iubesc si totul mi se va parea firesc. Deja incepe sa mi se para firesc. O iubesc. Da. O iubesc.

Parinte, o iubesc pe aceasta femeie? Sigur ca o iubesti, fiule. Ea a fost prima.

Pe tine are cine sa te iubeasca.
Pe ea nu are cine sa o iubeasca.

Asta este legea si juramantul. Echilibru si armonie. Este o taina. Nu mai este o taina.

Ebosa aceasta este sangerie. Tocmai am terminat un portret. O panza in trei nuante de rosu. Mi-au ramas culorile reci uscate pe aceasta paleta. Nu vreau totul am zis. Dealtfel, nu vreau nimic. Am stricat totul? Am crezut ca am avut totul. Am avut totul. Acum nu mai am nimic. Exista nimic. Totul a fost un simulacru, o farsa pe care ai luat-o in serios. Pe care am luat-o in serios cu totii. Asta vei avea si acum. Toata minciuna ti se va asterne la picioare, sangerie, uscata si rece, o ebosa de fericire, o promisiune, o incercare si atat. La un moment dat, nu iti va mai fi teama. Vei uita ca totul este doar atat. Vei uita ca ai simtit acut, ca ai stiut cu siguranta ca iubesti. Si eu am stiut. Am stiut cu totii ca suntem marginiti.

27 mai 2006, Bucuresti


Henry Poole is here

soundtrack


Dansul Mortii

angela mi-a trimis melodia asta. multumesc, angela!

Calexico – Roka (Danza De La Muerte)


lui Grigore Vieru ii e mila de moarte

NU AM, MOARTE, CU TINE NIMIC, EU NICI MĂCAR NU TE URĂSC

Posed by Grigore Vieru
January 18, 2009

Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blestema unii, vreau să zic,
La fel cum lumina pârăsc.

Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi
De-ai avea mamă şi-ar muri,
Ce-ai face tu şi cum ar fi
De-ai avea copii şi-ar muri?!

Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc.
Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.

Nu frica, nu teamă,
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii.

( http://www.vieru.org/2009/01/18/nu-am-moarte-cu-tine-nimic-eu-nici-macar-nu-te-urasc/ )

POETUL ADRIAN PAUNESCU DESPRE POETUL GRIGORE VIERU


Simeza Cecenia

*

abrupt:
ma rasfat in poala ei
imi pun pete groase pe limba
de ulei
salivez cand ma strange in brate
rar
uneori
ma pregatesc
oase si dinti sa scuip in scuipatoarea de Horezu
vomez ca in filmele americane
cand zgarie la usa
cand miauna incet
languros
ceva
nedefinit
oarecum poetic
si dupa aia… wow!
se ridica in doua picioare lungi
desface mainile catre mine
si tipa fericita:

*

am venit sa-mi sari in brate
sa alergi de departe
si sa te arunci in mine
sa ma invartesc cu tine
pana la capatul nasterii tale
neplanificate

auzi si tu…?! asa zice

 *

iar eu o intreb linistit, calm:

mai Moarte, mai…!
ce-mi esti tu mie?
fata sau baiat?
piatra sau graure?
mama sau tata?
cumnata?
cumatru?
ce-mi esti tu, Moarte, mie?
ce-mi cazi?
imi cazi ruda sau prieten?
dusman imi cazi?
delfin sau lacusta?
poarta sau geam?

de iesire…
de intrare…
de vedere prin tine?

imi cazi Tu?
El, Ea…?
Eu imi cad?

Eu?

dar Ei…?

*

Moarte…
sa te ia moartea, Moarte!

* desene ale copiilor din Cecenia / 2004

dar ar putea fi si ale copiilor din Gaza

 


Sarbatori Fericite !

Photobucket


friza

trebuie sa-ti impartasesc ceva
este vorba despre un clip publicitar
animatie alb/negru
asa
nu stiu la ce se face reclama
poate la baterii sau la becuri
la firme de iluminat
are o melodie care imi face rau
de cate ori o ascult
ma imaginez pe biscayne
spre downtown
mergand cu autobuzul
ma uit pe geam din masina
si este pe inserat
poate pe innoptat
cand se inchid magazinele
pe ultima suta de metri
merg sa cumpar tesaturi
voaluri unul auriu si unul albastru
sa se potriveasca la o friza indiana
ma ucide
nu stiu de ce
melodia asta
nu am fost prea fericita la miami
mai ales atunci
ma omoara cu zile
atunci simteam mult
cat poate simti cineva simtitor intr-o viata lunga
este o melodie americana
eram atrasa intr-un fel anume de aceasta melodie
dar nu vazusem reclama
iti spun
ca sa stii
de cateva zile am vazut imaginile
am vazut animatia
o fata privind un oras
negru cu luminite multe albe
este ceea ce iar ma ucide
erasmus din rotherdam
am avut un astfel de sentiment puternic puternic
aproape de simitirea mortii era
cu ani si ani in urma
citeam o carte sf
cred ca a lui arthur c clarck
orasul si stelele cred
avea pe coperta o poza parca din NY
cu zgarie nori in noapte
si luminitele din buildings
cateva
doar cateva puncte luminoase
era o poza panoramica
din avion
de sus
ma auzi?
vezi?
si m-a pus naiba sa-mi imaginez
cam ce faceau cei care locuiau care erau acolo
in momentul acela
precis in acel moment
in momentul in care era facuta poza
daca erau luminite la ora aia cineva era
dincolo de acele minuscule ferestre
lumina in noaptea este semn
ca fumul in padure
este semn semnal
nu?
si imi imaginam
cine putea fi acolo
sute si mii de vieti
pe care le aveam sub ochi pe o coperta
noaptea
lumini
erau cateva aprinse
nu toate
poate femei de serviciu curatau birourile
sau intarziati la munca
sau cine stie
erau acolo toti
nu am putut sa ma gandesc la acea senzatie
luni intregi
nu priveam coperta
mi s-a mai intamplat asta o data
cu inima fiului meu
de cartea aia imi era teama
eram in tabara la dunarica
ziua pictam noaptea citeam
si nu erau scaune in dormitoare
o profesoara de desen
a rugat-o pe nu mai stiu cum o chema
sa tina un lighean cu apa in maini
ca nu ajungea cablul de la fierbator pana jos pe podea
era o fata de la tara
a tinut ligheanul pana i s-au inrosit mainile
eu ma gandeam cum as fi reactionat daca m-ar fi rugat pe mine
cum m-as fi descurcat dupa cuvintele magice
iar acum
am descoperit melodia asta
si iar a fost rau
rau de tot
si imaginam mersul meu in downtown seara
si cladirile inalte si inghesuite
si eu privind de la gemul autobuzului
orasul inalt cu luminite
ii aveam sub ochi
de jos
ii priveam
acum cateva zile am vazut clipul
melodiei
al reclamei
fata privea orasul noaptea
erau numai luminite
si ea era alba pe negru si ii flutura parul in vant
si privea de sus orasul
lumea
precum nebunii erasmus
era mica de tot lumea
mica mica
suflete
oameni
ca niste furnici
mai mici
mici de tot
invizibili
cu tot cu urmele lor luminoase
intunecate
sa asculti melodia te rog
au ales-o extraordinar
asta a pornit
nostalgia nimicului care suntem
totul pe o coperta de carte
si in ea alta si in ea alta
si noi in alta
si tot ce ne cuprinde in alta
aceasta trecere continua
din ceva in altceva
ma omoara
ma distruge
este ca si cand as atinge
doar
ce nu pot cuprinde si intelege

18 nov 2005, Bucuresti


o, mamă / separat o, ceilalţi

o, tată
separat o, fraţii mei
sângele vostru ar trece prin mine
pe voi v-aş recunoaşte
în dimineaţa asta întunecată
tocurile mele de tablă
răsună pe bulevardul central
în carantina oraşului gol

o, prietene, indiferentule
separat, duşmane
vă voi alege iar unii de alţii
la petrecerea de după victorie
masa va şedea pe o pânză de iarbă
pânza pe un vulcan
va fi belşug
saltimbanci menestreli
voi aduce circul la voi
şi corida
vom râde vom glumi
eu voi ţine amnarul
separat, ţeapa

o, mamă
te-am recunoscut
după o vreme am uitat
că mă târăşti după tine
pe unde te-ntorci
tata ne-a părăsit

separat
ceilalţi


Furtuna de Praf Vazuta din Satelit

e dimineata/dupa o zi si-o noapte/respir regulat 

cana cu lapte
langa ea lingurita
cotul pe masa

praf pe oglinda
vad fereastra in ceata
afara e nor

nosce te ipsum
nu ma intereseaza
vreau sa imi placa

azi voi bea lapte
azi-noapte nu am visat
respir regulat…

cana e plina
lingurita curata
coate pe masa

afara e nor
chiar in cana cu lapte
incepe ploaia


un leu pentru ateneu

ger statie bloc cutie de chibrituri viata de rahat nu tu viitor nu tu recunoastere nu tu carti publicate nu tu iubire nu tu sex fara bani de tigari fara blugi de firma fara chef de munca mama nu ma mai cearta nici tata vai capul meu…

ianuarie 2005 miami

zidurile astea nu ma lasa sa ies
nu mai sunt tanara si nu-mi permit sa ma plang
ma vor intreba nepotii cum de mi-am permis sa sufar de salon
la o varsta cand ar fi trebuit deja sa fac ceva cu
viata mea am o dambla sa imi tin sticlele sub cheie si sa le invechesc asa incuiate
acum sufar din cauza unor intrebari pe care nu mi le-am pus in pruncie
cum ar fi de exemplu in timpul

comunismului totalitar m-am chinuit sa-mi bag mana pe gat
si sa o scot prin ochi absolut nesuprarealist
dar era cenzura si acum iata am peste 35 de ani
si m-am gandit sa scriu si eu pe clubul asta de inima albastra
(caut un curent sa ma var in el)
of viata viata legata cu ata ma uit la costel si ma mir ce probleme are
parca nu ar sti cum se masturbeaza femeile (mai mult…)


ferpar

visul vegetal al lui grigore şi mama

grigore se lasă la umbră cu o pară albă pe piept
cerul lui era negru de la nucile verzi
braţele încărcate de rodii
mii de fărâme roşcate se rostogoleau în sângele lui
muşcate roz şi albe muşcate grigore dormea şi gemea
a deschis un ochi mama lui îl privea
grigore deschide ochiul oglindeste-mă sunt mama ta
lasă-mă să mai dorm nu mă trezi
vreau să dorm
mi-e somn

povestea fetei cu canistra de gaz

grigore îmi permite să încep cu numele lui o poveste (mai mult…)


când te doare afli unde ţi-e locul

akedia 2

nu pot să schimb nimic absolut nimic îmi amintesc cum intru în acea casă neprimitoare există o delicateţe a refuzului praguri de catifea bariere moi şi elastice te împingi în ele iar ele iau forma trupului tău înaintează odată cu tine cât poţi tu să împingi în ele pereţi de cauciuc uriaşe cagule ale însingurării işi modifică dimensiunile în funcţie de puterea ta de a păstra proporţiile propriei fiinţe memoria ei (mai mult…)


punga de plastic

„niciodată nu voi înţelege paralizia lor în faţa farurile aprinse în noapte”

în mine se împlineşte golul sau lipsa
pe fiecare alt continent în formare
la graniţă nu mi se cere paşaportul (mai mult…)


Niciun schelet in valiza

nu ne vom întâlni cu toţi ai noştri
îi vom lăsa acasă pe cei buni frumoşi
ne vom lua doar pungile din frigider
stâlpul pentru transfuzii pila pentru canini
eu mă voi dezbrăca de toate fustele
unele după altele voi trage peste cap minunările
minunile magia magiile porumbelul va rămâne
în pălărie pălăria agăţată în cuier
îmi voi scoate brăţările parfumul cu tot cu lobul
urechii cu tot cu încheietura mâinii (mai mult…)