…sa batem campii cu gratie, doamnelor si domnilor!

anatomie si fiziologie

Obiecte fragile

Păreau alte camere. Mereu altele. Aceiași pași între uși. Duceri, întoarceri, muchii, pereți. Pe aici se intră. Acolo se rămâne un timp. Unde este ieșirea? Nu contează acum. Sunt acasă. Drumuri făcute cu ochii închiși. Le știm pe toate fără nicio mirare. După miros, după contur. Se răcește totul, totul este aspru și rece ca muzica de fanfară pe un vinil zgâriat. Venele se îngroașă, aveți colesterolul crescut ești anunțat din când în când. Un timp nu îți pasă. Pipăi pereții. Recunoști tapetul sfâșiat, umezeala lor familiară. Ești acasă. Ești în siguranță. Apoi începi să gâfâi, îți cad dinții, îți mor părinții, prietenii. Începe să-ți fie teamă? Eu îmi aminteam, tu îți aminteai. Ce pedeapsă. Afară nu mai ploua. Doar cerul vânat prevestea alte vremuri. Mi-ar fi plăcut să miroasă a ghiocei. Știi cum miros ghioceii. Nu au parfum. Miros a sală de nașteri. Lapte și colici după durerile facerii. Rezilientă. Cei care iubesc ghioceii iubesc și copiii, mă gândeam. Niciodată nu avem timp să mergem la pădure, la lizieră, să ne umplem plămânii cu sănătatea începuturilor. Îi cumpărăm de la intersecție și așteptăm să se ofilească în pahar. Puțini au vaze mici pentru ghiocei, așa că îi punem în pahar și îi ținem acolo până cozile lor putrezesc, se împut. Știi cum miros ghioceii după un timp. Ca ouăle roșii pe care le spargi, din greșeală, după Paște. Tu le păstrezi pentru chihlimbar, ai mare grijă de coaja lor perfectă, dar ele se sparg și put. Ai fi putut să ai răbdare, să aștepți gălbenușul să se pietrifice. În câți ani? Cine știe în cât timp un gălbenuș devine chihlimbar? Dar nu ai timp. Trebuie să te muți, iar când împachetezi obiectele fragile se sparg. Alte încăperi, alte glasuri de fanfară. Fără pași între uși, fără ghiocei, fără ouă roșii, fără paharele de cristal, fără prieteni. Doar pereții umezi și aspri, iar tu,între ei, un obiect fragil.


Rostirea lui Modigliani Catre Autoportretul Ei din Profil

Jeanne, pe tine te-am ales sa-mi fii model
aseaza-te pe scaunul acesta in camera cu un singur perete
si gandeste-te la o intrebare…

atat de lung este gatul tau si ochii atat de mari
iar gura, cum de s-a micsorat atat?
cine ti-a spus ramai cu mainile impreunate in poala
si nu deschide fereastra la mansarda cand ploua?
pe fundal nu voi picta zidul
(acum, Gorgona isi bate in cuie doi din zece serpi adormiti
deasupra oglinzii autoportretului tau din profil)
perucile nu se mai cauta de fire albe
nici pielea obrazului nu se mai intinde pe gherghef

cine ti-a lungit gatul, Jeanne…?
…ca pe un Ecuator prea scurt
pentru o planeta umflata de poruncile zeilor
…ca pe un toiag moale inmugurit
innodat la grumazul batranului despicator
cineva, cine?, ti-a pliat irisii…
de se inchid unul peste altul,
coperti de piele si ape
ale cartii fara istorie, file…

ce zici de pata asta orange…?
…peste zbaterea ei a genunchiului tau drept
soclul impreunarii de maini doua din zece

iar ti-ai schimbat pozitia, Jeanne
cu respiratia de sapte inca un rand de uleiuri mai intind
peste fundalul de perete cu doi din zece serpi
treziti in duhul otetului din candela afumata

priveste-l unul pe celalalt
inchisa una pe cealalata
peste fara-file-re-ne-scrise in poruncile zeilor
din burta ei bolborosind miez de vulcani si magma

alearga pe Ecuatorul gatului tau, Jeanne!
da cerc pe talia manechinului inviat!
lasa urme de salba pe propria-ti ceafa!

pensula asta inmuiata in sange te cere iar…
ramai pe scaun!
aminteste-ti!
nu schimb peretele in zid sau in gradina
nu iti hranesc serpii cu pui vii
re-aminteste-ti!
cine ti-a muscat gura atat cat sa incapa rostirea intrebarii?
cine a crescut coperti de apa
in mozaicul autoportretului tau din profil?
cine ti-a cusut in pielea obrazului
raspunsul pe care trebuia sa mi-l pictez intre buzele
cu care te sarut de fiecare data

Jeanne, te-am ales drept model
pentru gatul tau scurt
si mereu intrebarea “NU!”


măsurarea inteligenţei emoţionale

la o anumită vârstă m-am îmbolnăvit grav am luat virusul empatiei eram necoaptă prea târziu mi-am dat seamă că este o boală ruşinoasă precum sifilisul sau depresia nu trebuia să afle nimeni mai ales colegii de şcoală ştim cât pot fi copiii de cruzi marin bărbatul din argeş de 35 ani cu ochi albaştri şi-a ţinut tatăl mort în casă 7 luni oare ce şi-a gătit pe aragazul din bucătărie în tot acest timp chiuleam de la ore de teamă încă îmi păsa de privirea celorlalţi a debutat cu febră mare lipsa poftei de mâncare în general lipsa poftei karin ar fi împlinit 16 ani pe 18 august oare de cine s-ar fi îndrăgostit dacă nu l-ar fi întâlnit întâmplător pe breivik pe spinare îmi creştea o cocoaşă în piept o arsură de gheară mâinile se lungeau sânii se umflau şi pielea devenise lăptoasă vlad avea 5 ani când a dispărut de lângă mănăstirea cocoş purta un tricou verde cu imprimeu micky mouse oare mama lui îi mai păstrează şi acum hăinuţele devenisem un monstru cât de ruşine mi-a fost atunci apoi mult aer prin oase ceva inuman mă ridica din pat fără să vreau zburam pe deasupra mesei din bucătărie uitam deseori să arunc mâncarea lăsată pentru mine de mama ea nu bănuia nimic irina avea 23 ani şi muncise din greu pentru 4000 euro în germania oare şi-ar fi făcut casa pe care o visa dacă nu s-ar fi călugărit la tanacu mă loveam de tavan ieşeam pe fereastră oraşul mirosea a caprifoi şi trandafiri buchetări eu înotam prin cer şi mai sus cu faţa la soare m-am întors să-i privesc cum se mişcau pe lângă casele lor stephanie de 22 ani a fost prinsă de poliţie când îşi vindea copilul unui traficant de organe pentru 9000 dolari atât cât costa maşina pe care şi-o dorea oare fiul ei o va cunoaşte vreodată cât de teamă mi-a fost atunci că nu-i voi mai vedea niciodată cât de milă mi-a fost de ei cum se vedeau de sus aşa mititei aş fi vrut să-i strâng pe toţi să-i apăr cu braţele mele să-i alăptez la sânul meu încă nu înţelegeam mecanica emoţiilor nu simţeam când din cocoaşă îmi înmuguriseră aripi nu ştiam nimic despre crizele colective sentimente caracter şi instincte morale aşa că am cotit înapoi spre casă şi de atunci mă tratez


terorism individual*

te-am comandat online erai la reducere
în promoţia de vară pentru picioare netede
şi subraţ care nu pătează hainele de firmă
mi s-a garantat
te-am ales după masacrul de vineri încă eram tristă
că lumea se duce de râpă uite câţi copii mor nevinovaţi
de mâna unui alt băiat
îl naşti îl creşti îl iubeşti şi el
cine şi-ar fi imaginat că a adunat atâta frustrare
un blond frumos cu nas fin şi fruntea înaltă
iar zâmbetul
probabil o mulţime de tipe roiau în jurul lui
excitate de eroul terorist individual cu ţeapă
te-am pus în coş aşadar sub impresia chipului solar al lui breivik
mi-am zis treacă de la mine nu ai cum să fii şi tu un dement
precum o bombă nu cade într-o groapă de obuz
dar dacă
m-ai costat destul recunosc
speranţe iluzii ani buni de aşteptare insomnii metafizice
în care m-am întrebat dacă am sau nu voie să-mi pun capăt zilelor
dacă totul e vis ce este omul viaţa unde se duce sufletul când mori
ce rost are răul pe lume şi cum se simte fericirea
plus jumătate din economiile pentru sejurul la malta
acum aştept cu teamă livrarea se va face în câteva zile
inseminarea apoi iar după trei luni jumate
te avortez şi pe tine
cu toate riscurile
şi pledez nevinovată

*Terorism Individual- Este un caz foarte rar in care indivizi izolati comit acte de terorism. In general numarul de victime si pagubele materiale produse de acesti teroristi sunt foarte mici, dar efectul de frica si psihoza produsa pot fi destul de serioase. Terorismul individual este cel mai dificil de combatut. In general terorismul individual e comis de persoane cu probleme psihice majore. Cel mai cunoscut terorist individual a fost (sic) Kaczynski – Unabomber. Este absolvent al Universitatii Harvard, doctor in matematica si fost profesor la Universitatea California Berkley. Suferind de schizofrenie, a comis un numar de 23 de atentate pe parcursul a 18 ani, omorand 3 persoane si ranind alte 18. A fost capturat numai datorita faptului ca fratele sau i-a recunoscut scrisul, intr-un manifest publicat in presa, si a anuntat politia.”

 

 

 


cantecul gamelei

nimic nou pe masa la cina
aceleasi tacamuri si toba de tinichea
chicoteli in living la cafea
apare platoul chef d’oeuvre flambat
veniti la razboi incepe festinul
astazi creier pane de mort inviat
sangerete vin fudulii caviar
la lupta camarazi!
spre victorie iar!

5 august 2006


prin absurd, caii oanei pellea

interviu cenzurat

mâncam cu poftă şi greutate, vorbeam

iar oana şi-a amintit

de la nivelul cuţitului mai sus

mi-a spus domnul ciulei ceva ce nu voi uita niciodată

mi-ar plăcea mai mult călătoriile dacă n-ar trebuie să mă iau cu mine

niciodată nu există şi noi am auzit

altfel, tăcerea decolării uşoare

*

caii suferă mai mult pentru că sunt mai mari

strigase pe zebră către coşul cu flori

carnea lor cântăreşte mai multă durere

osele lor sunt mai grele

oprirea lor mai arcuită a şoptit

şi iar cu voce tare

vreau două buchete mari înfăşurate în staniol roşu

ca pentru o actriţă care joacă bine ionescu

mă atârnam de coama ei îmi înfăşuram mâna în coama ei

ea, prin absurd, nu alinia nicun scaun

pentru fiecare gest câte unul

*

ea stătea cu spatele la noi

noi cu faţa către spatele ei înfăşuraţi în pluş purpuriu

avea spatele luminat şi calcaiele luminau

cu spatele la noi şi cu faţa către ceilalţi

ei aplaudau ei îi săreau mânjii de pe un umăr pe altul

sub cozile de cometă potcoavele luceau

*

vântul era puternic în acea dupămasă

mai puternic decât orice fiinţă umană sau inumană

Photobucket
Caii salbatici de la Letea


Experiment pe Rasaduri de Primavara

Panselele patru si doi, cele cu niste coduri pe bonurile de casa, se plictisesc in pamantul din vasele alea mici de plastic in care au fost cumparate. Nu le costa nimic fotosinteza si nici efortul de a fi udate. Uit de ele, dar trebuie sa le ud, chiar daca o fac mecanic, ca si cum m-as spala pe dinti sau as aprinde becul in pod. Le voi scoate din vasele alea mici de plastic maroniu indefinit si le voi lasa sa se usuce. Asa vor simti si ele ca traiesc. In pamantul reavan se plictisesc, carevasazica, asa ca afara cu ele, sa se descurce singure.


Săpînţa, mon amour

sapanta,cimitirul vesel,ioana barac grigore

într-o dimineaţă lăptoasă fără aer mult o fată spăla rufe de om la Vâltori
o vedeam printre Pop Nan şi Rednic cum întindea spuma apei
pe coaja lor albastră soarele se uita înapoi cât ai bate ultimul cui

sapanta,cimitirul vesel,ioana barac grigore

ei şedeau goi aliniaţi sub tălpile mele care miroseau a cauciuc ars
soldaţi căprari generali înţepeniţi la raport în faţa tapiţerului în serie
adus să repare lemn învelit în toval tafta şi brocart cu fir
printre dealuri acelea cu mult înainte de marea defrişare
el privea în altă parte făcea semne meşteşugite unor cucoane de la oraş
“sunt tâmplar şi tapiţer vestit înfăşor arcuri în piele de doamnă spălată
spătare de tronuri în şalurile lor triste fiţi fără grijă în atelierul meu
nimeni nu plnge nimeni nu se mişcă nu se moare de moarte
uneori se cioplesc cutii învelite în catifea de mătase de viermi
şi ceară parfumată pentru turiştii plecaţi şi veniţi în vacanţă”

sapanta,cimitirul vesel,ioana barac grigore

erau înţepeniţi şi zâmbeau într-un anume fel infinit trecătorilor
ceilalţi se fereau de caniculă şi melancolie la propria umbră
se ascundeau de umezeală şi frig cumpărau magneţi de frigider şi zgărdane
beau o bere trimiteau o vedere la colegi mâncau o plăcintă la Măriuca
cu gândul că fac un popas şi pornesc mai departe la drumul lor lung
îi lua valul – cum se zice – uitau că vor fi şi ei forţaţi ca noi toţi într-o bună zi
într-o noapte sau în zori când în altă parte e noapte dimineaţă sau o zi înnorata
îşi pierdeau vremea şi urma cu paşii se mişcau de colo colo fără opriri lungi
să nu-i prindă şi pe ei cu cârcei în pulpe sau îndoiţi de spinare
o mobilă umblătoare pe care tâmplarul o măsoară în lung şi în lat
pentru a o înghesui într-un colţ de casă de sat în care să încăpă definitiv perfect

sapanta,cimitirul vesel,ioana barac grigore

până când întreg cântecul s-a ridicat din odihna lor ca aburul după ploaie
în nopţile fierbinţi şi lăptoase ale verilor în care soseşti şi pleci în vacanţă

sapanta,cimitirul vesel,ioana barac grigore

foto: Sapinta 14 august 2010


Mirose

azi e asa de frumos cerul
soarele incalzeste
aerul din imprejurimi miroase
a rhododendron kotschyi
hai Paul
hai dragul meu sa facem azi
ceva special
eu as face o vaza de lut
as baga-o la cuptor
as glazura-o rosu
si as scrie pe ea Paul
tot cu rosu
sa nu se vada
Paul Paul Paul
vaza Paul
a merisor mirose
a rododendron cred
hai sa iesim la miros
mirose a smirnar
a smirdar sau bujor-de-munte
smirdar se zice
nu smirnar
sau bujor-de munte
ai uitat cratima
uite o pun b-u-j-o-r-d-e-m-u-n-t-e
hai dragul meu sa iesim
la aerul din imprejurimi
sa facem ceva special
ce iti mai place sa exagerezi
hai sa mintim de exemplu
ce zici
iti place sa lungesti totul
sa exagerezi sa hiperbolizezi
sa ma minti tu ca
sa ma minti asa in general
ca nu ma mai iubesti
ca afara tuna si fulgera
ca sunt minus patruzeci de grade
ca se anunta mari catastrofe
eu sa zic hai fa-mi o lista
cu posibili iubiti
impartita pragmatic
in zile saptamani luni
ani ar fi prea mult
eu sa rad putin
ca si cum m-ar interesa
ca si cum nu m-ar intersa
tu sa o ai deja pregatita
sa mi-o strecori in buzunar
fara sa te vad
calculand in gand probabilitati
cu ochii plansi contrariat
disperat scuturand dunga pantalonului
ramai la suprafata te rog
ramai la miros
la mari catastrofe
tu sa ma minti ce vrei tu
de ce sa mint
stiam ca asta vei zice
(…) nu ma descurc
asa in virtutea inertiei
ai zis smirnar de la smirna
te-ai gandit la smirna
asta a fost in mintea ta
sa ma minti ca nu ma mai iubesti
sa minti ca mirose a smirnar
iar te duci la fund
cobori
(…)
cum sa ma duc la fund
Geronimo
nu exista arma sa n-o poti folosi
rad nu ma vezi ca rad
hai uite ce zi
nu te speria
dar nu-mi pasa
apalasul meu
cer soare aer
cerul e minunat
iar am gresit
bine miroase a ce vrei tu corect
soarele incalzeste
sa facem coronite de flori rosii
ia minte-ma
dar minte-ma frumos sa nu-mi dau seama
poti Sorin sigur ca poti
dar nu mint
de ce sa mint
am citit povestea aia cu sorel si fulguta
ce trista poveste
nu mai tin minte nimic altceva
nu vezi ca nu ma descurc
tu lungesti totul nepermis
doar ca era a naibii de trista
auzi la tine
b-u-j-o-r-d-e-m-u-n-t-e
taci
ce mai e si asta
eu nu mint
e o conventie
un eufemism si ai greseli
se zice miroase nu mirose
lungesti totul prea mult
nepermis
mirose
a naibii de trista

18 mai, 2005, Bucuresti


Ebosa

Slabiciunea ei nu m-a pacalit niciodata. A fost mai puternica decat mine. Este. A stiut mereu sa ceara si sa planga. Sa ameninte, sa planga si sa ceara. Am nevoie si plang, a spus. Da-mi pentru ca cer! Ai promis, ai jurat. Da-mi! Altfel, plang. Innebunesc de durere. Nu ma vezi cum innebunesc de durere? Este iubire? Este tricoul vechi din dulap? Este camasa de noapte udata cu lacrimi si ingramadita sub perna. Este regretul ca nu poti fi mai bun decat promisiunea ta ca ii vei da ce a cerut. Numai sa nu planga. Numai sa nu innebuneasca. Numai sa nu te simti vinovat ca ai produs suferinta fiintei care depinde de tine neconditionat. Depind de tine. Nu ma vezi ca depind de tine? Ce ma fac fara tine? Spune-mi! Teama ca vei fi judecat, pus la zid, executat. Privirile celorlalti tintindu-te, criminalule, criminalule! Ai jurat ca vei avea grija de ea. Ca o vei face fericita. Ai distrus-o. Priveste-o! Ai distrus ce aveam mai bun, mai frumos. Indexul lor intre ochii tai speriati, catre fruntea ta plecata. Rusine. Vina. Datorie? Datoria inainte de toate. Avem datoria, se pare, sa ii facem fericiti pe cei pe care ii taram dupa noi, pe cei in al caror destin am intervenit. Poti interveni in destinul cuiva? Are cineva nevoie de tine, cu adevarat? O tesatura de juraminte, prejudecati si regrete imbacsita de lacrimi, saturata de gesturi dramatice, viscerale, patata cu ironii, ura, gelozie si amenintari, amintiri din tinerete, planuri de viitor, planuri de trecut neimplinite, declaratii definitive de iubire definitiva si iarasi lacrimi. Multe lacrimi. Nimic nu va mai fi ca inainte. Nu. De cine iti este dor? De tinerete? De gestul tandru pe care nu l-ai dorit niciodata? Pe care ai fost obligat sa-l accepti?

Ebosa aceasta este sangerie. Tocmai am terminat o natura moarta cu roze. Ceainic si roze. Mi-au ramas trei nuante de rosu pe aceasta paleta. Vreau totul a zis. Totul, ca inainte. Ai stricat totul. Nu ai avut niciodata totul. Inainte, nu ai avut totul. Nici acum nu vei avea totul. Nu exista totul. Totul a fost un simulacru, o farsa pe care ai luat-o in serios. Pe care am luat-o in serios cu totii. Asta vei avea si acum. Toata minciuna ti se va asterne la picioare, sangerie, o ebosa de fericire, o promisiune, o incercare, o schita si atat. La un moment dat, nu iti va mai fi teama. Vei uita ca totul este doar atat. Vei uita ca ai simtit acut, ca ai stiut cu siguranta ca nu este decat o minciuna. Si eu am stiut. Am stiut cu totii ca suntem marginiti.

In oras este o o expozitie de ebose. O expozitie pe culoarul unei scoli. Cine este primul la catalog? Sa iasa in fata si sa spuna lectia! Eu sunt primul la catalog, eu ies in fata, eu am dreptul sa fiu iubit, pentru ca sunt primul la catalog. O expozitie de ebose reusite. Natura moarta, peisaj, portret, portret, compozitie, portret. Nuante de rosu ramase pe o paleta pe care toate culorile reci s-au uscat. Cine face gesturi dramatice? Cine sufera? Cine sufla in front? Esti primul la catalog. Nu ai raspuns corect. Nu stii lectia. Nu conteaza. Vei fi iubit. Esti primul, esti prima, vei fi iubit, vei fi iubita. Ce ai de spus in apararea ta? De ce plange acesta femeie? De ce nu o iubesti pe aceasta femeie? Nu este mai simplu sa o iubesti? Este prima la catalog. Iubeste-o! Este simplu.

O iubesc. Sigur ca o iubesc. M-am gandit bine: este mai simplu sa o iubesc. Am promis sa o fac fericita. Ii cumpar un tablou de la expozitia de ebose. Un portret neterminat. Sangeriu. O iubesc pe acesta femeie, bineinteles. Iubesc tot ce o inconjoara. Ce respira iubesc, ce mananca iubesc. Amintirea mea iubesc, tineretea mea iubesc. Ce iubeste iubesc. Nu pot sa o nenorocesc. Am promis. Este mai simplu sa o iubesc. Este usor sa o iubesc. Ar fi grav sa nu o iubesc. Simplu sa o iubesc. E simplu. O iubesc.

Cine este primul la catalog sa iasa in fata si sa se pregateasca sa fie iubit. Voi, ceilalti, asezati-va in banci si priviti cum arata cineva care trebuie iubit. Prima la catalog, cheama-i si pe cei de pe culoar. Pot viziona expozitia de ebose in recreatie. Numai in recreatie. Aceasta este regula la clasa mea. Numai in recreatie.

Onorata instanta, promit ca o voi iubi, o voi re-iubi si o vou re-re-iubi pe acesta femeie din tot sufletul. Depun la picioarele ei portretul meu neterminat. Nu am nici un regret si nu voi avea. Nu mai am nici un regret. Promit ca voi face totul ca ea sa fie fericita alaturi de mine. Absolut totul. Absolut totul. Am datoria sa o iubesc si totul mi se va parea firesc. Deja incepe sa mi se para firesc. O iubesc. Da. O iubesc.

Parinte, o iubesc pe aceasta femeie? Sigur ca o iubesti, fiule. Ea a fost prima.

Pe tine are cine sa te iubeasca.
Pe ea nu are cine sa o iubeasca.

Asta este legea si juramantul. Echilibru si armonie. Este o taina. Nu mai este o taina.

Ebosa aceasta este sangerie. Tocmai am terminat un portret. O panza in trei nuante de rosu. Mi-au ramas culorile reci uscate pe aceasta paleta. Nu vreau totul am zis. Dealtfel, nu vreau nimic. Am stricat totul? Am crezut ca am avut totul. Am avut totul. Acum nu mai am nimic. Exista nimic. Totul a fost un simulacru, o farsa pe care ai luat-o in serios. Pe care am luat-o in serios cu totii. Asta vei avea si acum. Toata minciuna ti se va asterne la picioare, sangerie, uscata si rece, o ebosa de fericire, o promisiune, o incercare si atat. La un moment dat, nu iti va mai fi teama. Vei uita ca totul este doar atat. Vei uita ca ai simtit acut, ca ai stiut cu siguranta ca iubesti. Si eu am stiut. Am stiut cu totii ca suntem marginiti.

27 mai 2006, Bucuresti