…sa batem campii cu gratie, doamnelor si domnilor!

cavalerii masutei de ceai

Rostirea lui Modigliani Catre Autoportretul Ei din Profil

Jeanne, pe tine te-am ales sa-mi fii model
aseaza-te pe scaunul acesta in camera cu un singur perete
si gandeste-te la o intrebare…

atat de lung este gatul tau si ochii atat de mari
iar gura, cum de s-a micsorat atat?
cine ti-a spus ramai cu mainile impreunate in poala
si nu deschide fereastra la mansarda cand ploua?
pe fundal nu voi picta zidul
(acum, Gorgona isi bate in cuie doi din zece serpi adormiti
deasupra oglinzii autoportretului tau din profil)
perucile nu se mai cauta de fire albe
nici pielea obrazului nu se mai intinde pe gherghef

cine ti-a lungit gatul, Jeanne…?
…ca pe un Ecuator prea scurt
pentru o planeta umflata de poruncile zeilor
…ca pe un toiag moale inmugurit
innodat la grumazul batranului despicator
cineva, cine?, ti-a pliat irisii…
de se inchid unul peste altul,
coperti de piele si ape
ale cartii fara istorie, file…

ce zici de pata asta orange…?
…peste zbaterea ei a genunchiului tau drept
soclul impreunarii de maini doua din zece

iar ti-ai schimbat pozitia, Jeanne
cu respiratia de sapte inca un rand de uleiuri mai intind
peste fundalul de perete cu doi din zece serpi
treziti in duhul otetului din candela afumata

priveste-l unul pe celalalt
inchisa una pe cealalata
peste fara-file-re-ne-scrise in poruncile zeilor
din burta ei bolborosind miez de vulcani si magma

alearga pe Ecuatorul gatului tau, Jeanne!
da cerc pe talia manechinului inviat!
lasa urme de salba pe propria-ti ceafa!

pensula asta inmuiata in sange te cere iar…
ramai pe scaun!
aminteste-ti!
nu schimb peretele in zid sau in gradina
nu iti hranesc serpii cu pui vii
re-aminteste-ti!
cine ti-a muscat gura atat cat sa incapa rostirea intrebarii?
cine a crescut coperti de apa
in mozaicul autoportretului tau din profil?
cine ti-a cusut in pielea obrazului
raspunsul pe care trebuia sa mi-l pictez intre buzele
cu care te sarut de fiecare data

Jeanne, te-am ales drept model
pentru gatul tau scurt
si mereu intrebarea “NU!”

Anunțuri

ieși afară javră ordinară

get out, you miserable dog

în primul vers vreau să va atrag atenția
îmi e frică și vouă va este să nu devin ordinară
frică de bici de spinări late de fumigene castronul cu
resturi de tocăniță ar putea fi undeva pe o treaptă de beton
în afara casei ieșirea din spate
aici nu am cel mai bun prieten
nimeni nu vrea o potaie buboasă în curtea lui mârâind pe la uși
la selecția naturală voi pica proba niciun ong trist
nu va mai demonstra pentru mine în niciun birou cu dozator de apă
ce mă fac unde să mă vâr să nu mă prindă hingherii
mă retrag spre colței schelălăi trece salvarea smurd
e rost de vindecare
nu aud cum calc pașii mei nu au sunet
astăzi mi-am pus labe cu gheare tăiate
e rost de vindecare se aude înfundat de sus dintr-o goarnă
heruvimul tușește peste mine și celelate javre
pune mână la gură tu ăla din balcon
împrăștii virusul unic peste lucrul în sine
aici nu am cel mai bun prieten îmi e atât de milă
de activistul trist de lângă dozator
și frică de lacrimile lui originale

Photobucket
foto: Ioana Barac Grigore


cea mai bună dintre poeziile posibile

ars poetica de poche

 

m-am hotărât să nu mai scriu poezie decât despre gesturi măreţe

voi evita volutele de mică amploare ploile reci de toamnă şi  despărţirile 

voi omite sentimentalismele durerea singurătatea lipsa poftei de mâncare

sufletul suferinţa melancholia şi alte prostii care nu interesează pe nimeni

voi scoate din vocabular eu împreună cu mine meu mea şi mie

 

despre eroi promit că voi scrie tomuri întregi

cu cât vor fi mai puţini cu atât mai lungi epopei

voi scrie la apocalipsă sau măcar la un tsunami mai mare

poate la un cutremur de peste 9 grade richter  

într-o metropolă aglomerată cu victime sigure şi zgârie-nori

un reportaj poetic de pulitzer împănat cu poze alb-negru

pentru ca sângele să se scurgă liniştit 

ca măduva prin oasele negre ale metroului

voi scrie despre lebedele negre despre pasărea de cenuşă

despre prăbuşirea piramidelor în groapa marianelor

voi descrie ce va rămâne după ce plăcile tectonice 

îşi vor freca şoldurile într-o măreaţă copleşitoare iubire 

îmi voi caută prietenii câinii lor jocurile lor preferate

le voi număra cicatricile organele visurile speranţele

nu despre ei voi scrie au fost şi sunt mărunţi 

fac greşeli mari şi gesturi de mică amploare

voi scrie despre experienţa lor exotică

despre marea mirare a acelui moment  

în care au înţeles că au trăit în miracol 

atât amar de vreme fără să ştie

voi scrie despre marea trecere marea apa

marea lăcomie şi mica întâmplare a naşterii unei lumi

intrată în cartea recordurilor 

ca cea mai bună dintre lumile posibile

 

pentru mine şi sufletul meu chinuit

în care eu trăiesc alături de ei

gesturi mărunte

 


Al Veronicăi

15 iunie

„Dacă eu aş şti că o altă femeie te-ar iubi ca mine, cu toată durerea pe care mi-ar da-o rivalitatea, te încredinţez c-aş binecuvînta-o. Dar ele nu iubesc, ele nu ştiu iubi, adevărata dragoste este atît de rară, atît de dureroasă, atît de suavă, atît de crudă, inctit este preferabil să n-o cunoşti; şi cu toate acestea mă socotesc atît de fericită că te iubesc cu această dragoste care ucide şi care mîntuie, care pedepseşte şi care iartă, c-aş dori să nu se mai sfirseasca niciodată” Veronica Micle, 10 februarie 1882

socotesc că nu am ştiut a iubi am uitat sau n-am ştiut niciodată
dar el este când eu nu eram
îmi amintesc cum mereu ca şi azi
când eu nu mai sunt şi n-am fost
îmbracă pentru mine un giulgiu alb cu brâu lat
bătut în rubine cât pumnul cât oul
dar cine altul poate intra când iese
pentru fiecare dintre noi, hoaţele,
mai luminos şi mai sângeriu decât al ei
– atât de înalt în haina lui aripată –
cel scund al Veronicăi


prin absurd, caii oanei pellea

interviu cenzurat

mâncam cu poftă şi greutate, vorbeam

iar oana şi-a amintit

de la nivelul cuţitului mai sus

mi-a spus domnul ciulei ceva ce nu voi uita niciodată

mi-ar plăcea mai mult călătoriile dacă n-ar trebuie să mă iau cu mine

niciodată nu există şi noi am auzit

altfel, tăcerea decolării uşoare

*

caii suferă mai mult pentru că sunt mai mari

strigase pe zebră către coşul cu flori

carnea lor cântăreşte mai multă durere

osele lor sunt mai grele

oprirea lor mai arcuită a şoptit

şi iar cu voce tare

vreau două buchete mari înfăşurate în staniol roşu

ca pentru o actriţă care joacă bine ionescu

mă atârnam de coama ei îmi înfăşuram mâna în coama ei

ea, prin absurd, nu alinia nicun scaun

pentru fiecare gest câte unul

*

ea stătea cu spatele la noi

noi cu faţa către spatele ei înfăşuraţi în pluş purpuriu

avea spatele luminat şi calcaiele luminau

cu spatele la noi şi cu faţa către ceilalţi

ei aplaudau ei îi săreau mânjii de pe un umăr pe altul

sub cozile de cometă potcoavele luceau

*

vântul era puternic în acea dupămasă

mai puternic decât orice fiinţă umană sau inumană

Photobucket
Caii salbatici de la Letea


„Gala Teatrului Tânăr” Premiază Cea Mai Bună Trupă de Teatru

„Gala Teatrului Tânăr” Premiază Cea Mai Bună Trupă de Teatru

„Cultura salvează România! Salvaţi Cultura! este sloganul Galei Teatrului Tânăr, din 6 mai 2010. Premiul oferit de Fundaţia Dan Voiculescu Pentru Salvarea României, organizatoarea festivalului, este de 100 000 $ şi va fi al celei mai bune trupe romaneşti de teatru prezente în concurs! Nu rămâne decât să vă înscrieţi, să participaţi şi să câştigaţi! Baftă şi inspiraţie!

gala teatrului tanar,GTT,actori,artisti,regizori,teatru

În 2010 Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României va desfăşura, sub sloganul „Cultura salvează România! Salvaţi Cultura!”, cea de-a treia ediţie a premiilor Dan Voiculescu.

Anul acesta premiul va răsplăti ţinerii actori. Vor fi premiate trupe de (mai mult…)


Parfumuri de toamna/Tristice

                               
 
Text de ecsintescu virtual si IBG 
 
  M-am trezit in jur de 11. O ciudata cufureala a tinut locul ceasului desteptator. Am mers la toaleta, am fumat o tigara si m-am gandit la discutia de aseara avuta cu batranul de la 7, in fata liftului de la parter. Era chiar simpatic, asa furios si usor dramatic in lamentarile lui docte despre mizeria din lume, poemele lui Ovidiu, deziluziile personale si starea natiunii. Vecinul meu de dedesubt este o enciclopedie. Ma gandesc la cat de suparat poate fi pe toti si toate, indiferent de subiectul discutiei, si pun asta pe seama afectiunii de care sufera. Are anus contra naturii. Brusc, ma cuprinde un sentiment de usurare. Bat cu doua degete in vasul WC-ului si spun “Doamne fereste!”. Dau sa iau hartie si constat ca mai am foarte putina. Raman ganditor. Intr-un final, ma ridic. Vreau sa trag apa dar un resort interior ma opreste sa o fac. Hartia higienica de culoare roz cu nuferi. Unde Dumnezeu am mai vazut modelul asta? Imi amintesc unde. In apartamentul batranului meu vecin, cand l-am ajutat sa-si duca baxurile cu hartie higienica. Pe holul de la intrare mai erau alte baxuri de acelasi fel, toate cu suluri roz cu nuferi albastri. Parca eram la Cora. M-am ridicat pe varfuri si am inghesuit pachetele noi intre celelalte si tavan. Nu intelegeam la acea ora acest hobby al nefericitului meu prieten.
Auzisem, insa, despre cineva caruia i se amputasera picioarele si purta proteze, cum a cumparat, ani de zile dupa amputare, diclofenac ca sa-si unga fierataniile care ii tineau loc de membre inferioare. Sau despre transsexualul care, fiind prins de baietii din Voluntari si castrat, si-a cumparat penis artificial pentru a se masturba.Beau o gura de cafea si ma gandesc la prima noastra intalnire. Se intampla intr-o sambata. Venisem impreuna cu iubita mea I de la o sedinta. Eram foarte obositi amandoi iar gandul ca trebuia sa refacem strategia electorala pentru candidatul X, ma scotea pur si simplu din minti. Am intrat in scara blocului. Eu m-am oprit putin sa verific cutia postala, iar I a intrat in lift si a urcat, sa pregateasca cina. Trebuia sa verific daca au venit facturile la gunoi, apa si alte prostii.
Langa mine, un batran cu tenul negricios, cu inceput de chelie, cu maini osoase si unghii late si murdare. Nu l-as fi analizam atat de atent daca mirosul greu, pestilential, nu m-ar fi lovit in plina figura. Parca ar fi dus in mana o olita cu fecale aburinde. Nici urma de asa ceva. In mana avea o carte. Chiar daca l-am privit ca pe o fosa septica ambulanta, ca pe un veceu ecologic nevidanjat i-am raspuns la salut si m-am grabit si eu la lift. El a intrat cu mine si mi-a vanturat sub nas brosura respectiva, pentru ca era mai mult o brosura decat o carte. Tot ce am apucat sa vad scris pe ea a fost titlul “Parfumuri de toamna/Tristice”. Dupa mandria din priviri am inteles ca el era autorul dar nu literatura ma interesa pe mine atunci. Inca nu imi dadeam seama daca rasuflarea lui putea sau vreun cadavru intrat in descompunere zacea pe tavanul liftului. Am crezut ca ma sufoc si vechea mea claustrofobie a inceput sa ma bantuie. Sapte etaje langa batran au insemnat pentru mine urcarea in Infern, iar daca liftul ar fi avut fereastra m-as fi aruncat bucuros pe ea, si asta pentru ca nu am putut deschide intre etaje. El imi bara drumul. Cred ca am strambat din nas sau dracu’ stie ce am facut, pentru ca l-am auzit zicand, in timp ce deschidea usa liftului la 7:
– Totul pute, tinere! Totul. Scara asta, blocul asta, toata lumea e un urias rahat care pute.
Am iesit din lift cu gandul sa urc un etaj pe scari, poate scap de atacul de panica. Tocmai ma indreptam spre scara cand mi-a venit sa-i dau, totusi, o replica, doar asa, de “la revedere”:
– Nu totul pute, maestre. Exista si mirosuri exceptionale, mirosul florilor, al marii, al toamnei… Dovada volumul din mana dumneavoastra.
– Aici ai dreptate. Poezia este singurul parfum de pe pamant. Eu am scris-o, sa stii…
L-am felicitat cu respectul pe care il astepta de la mine si am dat sa urc scara. M-a prins de mana tocmai cand Angela a iesit din al doilea lift si m-a tras de-o parte. A asteptat ca fata sa treaca spre palierul din stanga fara sa se uite spre ea dar nici de zis nu a zis nimic. M-am simtit stingher. Ea a salutat si pus mana la nas. Eu i-am raspuns, el nu.
– Pe asta o vezi? E o putoare ordinara. Urla ca o apucata pana dimineata. Se impreuneaza in fiecare noapte ca o catea in calduri. Ai simtit cum pute?
– Maestre, nu vreau sa va suparati pe mine dar sunteti nedrept. Angela miroase mereu frumos. Si nu ma refer la parfumul ei, ma refer la altceva. Ceva inefabil si atat de carnal. Nu simtiti la ea mirosul orgasmului?
– Ce ai spus?? Ce ai spus???
I-am vazut fata cu un rictus de hiena si ochii cu o lucire dementa. Un zgomot ca de intestine si mirosul ingrozitor a navalit si mai puternic.
– Mirosul orgasmului?!
Recunosc ca m-a speriat reactia batranului.
– Stati putin, era doar o metafora. Dumneavoastra, fiind poet… m-am gandit ca intelegeti. Stiti bine ca orgasmul nu are miros.
– Vorbesti murdar tinere. Cuvintele tale put. Tu puti.
In timp ce spune asta si isi foloseste opera drept evantai ca si cum ar indeparta mirosul. Curentii de aer imping catre mine duhoarea care imi intra in fiecare por. Dau sa vomit. Tot nu ma lasa sa plec.
– De-aia pute totul in tara asta, continua noul meu prieten. Nu mai exista respect pentru cuvant. Auzi, orgasm! “Mirosul orgasmului”…imi vine sa vomit. Hai gata. Imi faci rau. Nu mai vorbesc cu tine. Si eu care vroiam sa-ti citesc poeziile mele… Imputitule.
Am ramas masca si l-am privit cum se indeparteaza spre lift cu miscari lente cu mana pe punga care ii iesise printre pulpanele flanelei. A intrat si liftul a pornit. Eu am urcat incet scarile spre etajul 8. Acolo, surpriza. Batranul ma astepta cu usa liftului deschisa.
– La ce etaj mergi?
– Aici, i-am raspuns. Stau la 8.
– Stai cu chirie?
– Da. Sunt din Constanta si de 1 an m-am mutat in Bucuresti.
– Aia creata cine e?
Stiam ca se refera la iubita mea. Recunosc ca m-a deranjat abordarea. Nimnei nu are voie sa i se adreseze cu “aia” lui I. Duhoarea m-a oprit sa ma revolt..
– E iubita mea. Si lucram impreuna. Avem o firma de consultanta politica, i-am raspuns aproape sufocat de damful pestilential.
– Femeile sunt niste curve imputite. Habar nu ai ce rahat ascund sub fusta, putorile dracului. Madamele astea ferchezuite si impopotonate vor sa ne fure sufletul si sa il umple de rahat.
“Doamne, in ce am intrat cu nebunul asta” m-am gandit. Am tacut si am dat sa plec dar m-a apucat gulerul hainei si a inceput sa imi suiere amenintator.
– Taci! Stiu ce vorbesc. Tu esti curat. Trebuie sa te salvezi. Toate sunt niste gropi de gunoi. Niste balegi. Si voi, tineretul asta de rahat, puneti botul la colportarile lor. Viata de rahat. Totul pute. Nu simti?!Norocul meu ca a iesit doamna administrator dintr-un apartament si m-a luat la rost ca nu ii dadusem “apa”. Am tot uitat sa notez consumul si imi aminteam de asta doar cand o vedeam. De obicei, ma ascund de ea, acum am iesit cu pieptul deschis, m-am oferit tirului de reprosuri cu o mare usurare. Orice, numai duhoarea batranului nu. Cand am ajuns la usa, cu ochii inlacrimi din cauza mirosului, I a deschis. Mi-am luat iubita in brate sau mai degraba ea pe mine, atat de terminat eram. Mancarea mirosea extraordinar. Tocanita de legume si piure de cartofi. Am luat o cina romantica si am facut dragoste. Orgasmul este unul din mirosurile dumnezeiesti. Asta este clar.De atunci l-am tot intalnit pe batranul meu vecin de la 7. Erau zile cand ne salutam si zile cand ma faceam ca nu il observ, in ciuda mirosului pe care il emana. Era prezent aproape in fiecare zi pe palierul de la parter. Mereu cu acea carte in mana. O tinea ca pe o Biblie. Eu, brusc, eram foarte grabit cand plecam din bloc si aveam nevoie urgenta la toaleta cand ma intorceam acasa. Abia avea timp sa-mi strecoare cate ceva despre imputitii de politicieni, despre mizerabilii de tigani si despre ordinara moarte, cea mai imputita dintre putorile Universului. Intr-o zi, pe cand ma intorceam de la serviciu, i-am vazut privirea trista si l-am rugat sa-mi citeasca o poezie.
– Una?? Vrei sa-ti citesc O poezie???
– M-as simti onorat sa ma lasati sa adulmec unul dintre parfumurile tristicelor dumneavoastra, maestre, am incercat eu sa o dreg.
– Ai innebunit, mi-a zis. Aici e intreaga mea viata. Aici sunt sentimentele mele. Iubirile mele. Gandirea mea. Ce stii tu, bulifrici? Ce inseamna o poezie pentru o viata, pentru cat m-am chinuit eu pe hoitul asta de pamant. Tu si viata ta de rahat. Te vinzi pentru un rahat. Tu cu, auzi!, iubita ta…si recunosti asta in public. O dezmatata si o comunista, asta e! De-aia au intrat, ba, rusii in tara, de-aia au intrat, pentru ca suntem o natie de rahat. Putim. Niste lasi, niste loaze, niste cadavre ambulante.
– Maestre, nu va enervati… Iau cartea, o citesc si v-o inapoiez maine.
– Esti nebun de legat. Asta e clar. Adica, eu dau 8 000 000 milioane ca s-o public si sa ti-o dau tie sa citesti acasa cu… madama?! Da’ ce?! E cartea ma’tii? Cartea asta se va vinde dupa moartea mea. O sa o vrei sa o citesti si n-o sa mai ai ce. Asa sa stii.Cam asa decurgeau scurtele si desele mele intalniri cu batranul meu vecin. Niciodata nu m-am obisnuit cu mirosul lui, insa. Incepusem sa recunosc ce mancase, dupa cum putea. Imi era simpatic si chiar ma obisnuisem cu aparitiile lui in peisaj. Discutam asta si cu iubita mea care punea nefericirea lui pe seama bolii.
De Craciun, l-am vizitat ca sa-i urez La Multi Ani! Si i-am dus in dar o sacosa cu portocale. Atunci am revazut zecile de baxuri de hartie igienica roz cu nuferi albastri. Acum, flancau ambele laturi ale holului, de sus pana jos. Cred ca ar fi putut sa tipe cat de tare ar fi vrut, ca tot nu-l auzea cineva, asa de bine izolat fonic era holul.
– Viata asta e de rahat, mi-a spus la plecare. Toata lumea mananca rahat. Totul e o imensa hazna. Si mi-a dat un plic mare cu conditia sa nu-l deschid decat “atunci cand vreau ca lumea sa miroasa a parfum”. Stiam ca este volumul lui de versuri. Nu l-am deschis. Lumea mea mirosea, inca, a parfum.In dimineata asta am vazut in fata blocului o unitate Smurd de descarcerare. Apoi a venit si o ambulanta si un echipaj de politie. Am coborat sa vad ce se intampla. Agitatie la etajul 7. Baietii se chinuiau sa sparga usa batranului meu vecin.Usa a sarit pur si simplu parca daramata de un suflu de gaze. Un miros de rahat a umplut intregul bloc de parca spiritul batranului poet plutea peste noi, rahatii, asa cum ne numea pe toti. Vecinii curiosi se retrageau cu mana la nas.L-am vazut. Era infasurat tot in hartia higienica, o mumie roz cu nuferi albastri. In stanga lui, zeci de folii de ciocolax si alte laxative. Punga colectoare explodase. Peste tot era o mizerie ingrozitoare. In dreapta, cartea de poezii, murdara si ea. Cei de la criminalistica si-au pus mastile de gaze. Eu eram obisnuit cu mirosul de nefericire al acestui om, cu incrancenarea lui.

M-am retras si am urcat la mine, la 8, am scos plicul primit de la el. am scos cartea din plic si am deschis-o. Camera s-a umplut cu parfumuri. Mirosea a iubire tarzie pentru o femeie frumoasa si a ogor reavan, a voci de copii care sar in valuri de rau si tipa de fericire, a var proaspat pe coaja copacilor si a parcuri toamna cu banci umede, a minciuna si a nesiguranta, a tradare, a uitare si a singuratate. A boala mirosea si a moarte. Dar cel mai puternic, cartea batranului meu vecin mirosea a parfum de orgasm!

 

 

 

 

 

 


bol cu apa de roze

Stiam ca te vei intoarce acasa dupa ce ai plecat sa iei paine si vei trece pe la florarie si pe la cofetarie si pe la baia turceasca si ca nu vei uita sa platesti toate datoriile toate toate datoriile pe unde le aveai asa cum te cunosc plin de solicitudine in a plati datorii corect cu zambetul pe buze apoi cu o incruntare abia perceptibila si o ridicare a sprancenei atunci cand nu parea ca ai achitat tot absolut tot.

Stiam ca un leu nou in plus nu va mai pleca din buzunarul tau asa ca iti vor ramane suficienti sa iei si paine sa treci si pe la florarie si pe la cofetarie si pe la baia turceasca si in final pe la vomitorium.

Stiam ca te vei intoarce acasa cu paine trandafiri si ciocolata amara si vei spune iubito vad ca au facut treaba buna faiantarii astia hai sa facem baie impreuna.


Intoarcerea Cavalerului Acasa

“lost in translation * everyone wants to be found * with a single word”

Incepand de atunci, cu un singur cuvant, am intors casa pe dos. Nu am vrut. Asa a fost sa fie. De la poarta inalta, prin padurea de pieptene, dupa iazul cu meduza si lebada, la capatul drumului, ma astepta ea cu inauntrul aratat arderii, topirii. Caramida macinata de caprifoi era ascunsa in spatele tapetului de brocart pe care spanzurau tablourile grele, portrete de familie cu fireturi si coifuri si coroane. Inaintam pe langa iaz. Nu ridicam privirea. Pietrisul nu mai scartaia sub cizmele de metal cu varfuri lungi, intoarse, legate de glezna. Sabia insangerata de nici un macel, de nici un strigat de lupta sau de durere, isi tara in tacere propriul drum, in stanga intoarcerii–urma fara frimituri, adanc vad al ploilor moi, spartura caligrafiata a lumii, margine a lumilor. Ma bateam cu pumnul in piept sa-mi aud rasuflarea prin armura ruginita. Nu-mi mai rasunau zale in torent, intre inima si tabla. Urcam pe langa iaz, inaintam catre ea incercand sa-mi amintesc macar o vorba. Pietrisul macina drumul, caprifoiul caramida, portretele tapetul il scorojeau, ca dupa incendii mocnite. Ea ma astepta cu afara inauntru si cu inauntrul afara. Si-a intors pielea in cinstea intoarcerii tale, cavalere! imi soptea meduza infometata sorbindu-si cuvintele cu tot cu marginile otravite. O sa ti se scurga tot sangele in cap, eroule! imi canta in gand lebada neagra fara sa ma priveasca. Nu asa se merge. Nu se tace asa! Nu merge asa…! Arunca banutul in fantana de la castel! Si aminteste-ti…! In buzunar iti suna. Auzi…? Drum de sabie grea tarata—crevasa a cerului. Halci mute insangerate, inimi insangerate in tacere, priviri insangerate, in liniste plouau pe coiful meu insangerat. Caligrafie a unei victorii fara cuvinte. Ma trambitau. Nici o fantana nu se adancea pentru singurul meu banut zornaitor. Ma trambitau doar pentru ca vedeam. Turnul inalt de flacara crestea in oglinda iazului. Fiecare vrea sa fie gasit. Un singur cuvant e suficient. Ea dorea sa reinvete o limba uitata pe care tocmai o invatase. Si o uitase. Eu adunam si vindeam plamani la targul de langa castel. In el, casa intoarsa pe dos. Se ridica spanzuratoare, se ridica tortura catre fundul iazului. Mi se platea in bancnote neinventate inca. Tocmai era spintecat singurul nevinovat de vorba. M-am oprit. Si pietrisul drumului s-a oprit sub pasul meu. Si l-am privit pierdut in traducerea singurului cuvant care putea sa-l salveze. Care ma putea intoarce…


Tratat de Pace

Pagini din Vechiul Testament al Imparatesei Gri… (mai mult…)