…sa batem campii cu gratie, doamnelor si domnilor!

eufemisme & clisee

Rostirea lui Modigliani Catre Autoportretul Ei din Profil

Jeanne, pe tine te-am ales sa-mi fii model
aseaza-te pe scaunul acesta in camera cu un singur perete
si gandeste-te la o intrebare…

atat de lung este gatul tau si ochii atat de mari
iar gura, cum de s-a micsorat atat?
cine ti-a spus ramai cu mainile impreunate in poala
si nu deschide fereastra la mansarda cand ploua?
pe fundal nu voi picta zidul
(acum, Gorgona isi bate in cuie doi din zece serpi adormiti
deasupra oglinzii autoportretului tau din profil)
perucile nu se mai cauta de fire albe
nici pielea obrazului nu se mai intinde pe gherghef

cine ti-a lungit gatul, Jeanne…?
…ca pe un Ecuator prea scurt
pentru o planeta umflata de poruncile zeilor
…ca pe un toiag moale inmugurit
innodat la grumazul batranului despicator
cineva, cine?, ti-a pliat irisii…
de se inchid unul peste altul,
coperti de piele si ape
ale cartii fara istorie, file…

ce zici de pata asta orange…?
…peste zbaterea ei a genunchiului tau drept
soclul impreunarii de maini doua din zece

iar ti-ai schimbat pozitia, Jeanne
cu respiratia de sapte inca un rand de uleiuri mai intind
peste fundalul de perete cu doi din zece serpi
treziti in duhul otetului din candela afumata

priveste-l unul pe celalalt
inchisa una pe cealalata
peste fara-file-re-ne-scrise in poruncile zeilor
din burta ei bolborosind miez de vulcani si magma

alearga pe Ecuatorul gatului tau, Jeanne!
da cerc pe talia manechinului inviat!
lasa urme de salba pe propria-ti ceafa!

pensula asta inmuiata in sange te cere iar…
ramai pe scaun!
aminteste-ti!
nu schimb peretele in zid sau in gradina
nu iti hranesc serpii cu pui vii
re-aminteste-ti!
cine ti-a muscat gura atat cat sa incapa rostirea intrebarii?
cine a crescut coperti de apa
in mozaicul autoportretului tau din profil?
cine ti-a cusut in pielea obrazului
raspunsul pe care trebuia sa mi-l pictez intre buzele
cu care te sarut de fiecare data

Jeanne, te-am ales drept model
pentru gatul tau scurt
si mereu intrebarea “NU!”


ieși afară javră ordinară

get out, you miserable dog

în primul vers vreau să va atrag atenția
îmi e frică și vouă va este să nu devin ordinară
frică de bici de spinări late de fumigene castronul cu
resturi de tocăniță ar putea fi undeva pe o treaptă de beton
în afara casei ieșirea din spate
aici nu am cel mai bun prieten
nimeni nu vrea o potaie buboasă în curtea lui mârâind pe la uși
la selecția naturală voi pica proba niciun ong trist
nu va mai demonstra pentru mine în niciun birou cu dozator de apă
ce mă fac unde să mă vâr să nu mă prindă hingherii
mă retrag spre colței schelălăi trece salvarea smurd
e rost de vindecare
nu aud cum calc pașii mei nu au sunet
astăzi mi-am pus labe cu gheare tăiate
e rost de vindecare se aude înfundat de sus dintr-o goarnă
heruvimul tușește peste mine și celelate javre
pune mână la gură tu ăla din balcon
împrăștii virusul unic peste lucrul în sine
aici nu am cel mai bun prieten îmi e atât de milă
de activistul trist de lângă dozator
și frică de lacrimile lui originale

Photobucket
foto: Ioana Barac Grigore


noaptea în care am găsit leviatanul în canal

era o joi ca ieri plouase de potop după arşiţă
în vagoanele din gara obor înotau şobolani
copiii se stropeau prin bălţi cu pantalonii sumeşi
ah ce bucurie fusese când a ieşit soarele direct asfinţit ce răcoare
la noi sus numai parfum şi chiote ude
ca şi cum regina nopţii nu ar fi otrăvit niciodată
ce de luciu de apă se vedea pe afară înăuntru în adânc câţiva
îşi rostogoleau bolovanii de plumb

pe strada pe care locuisem un timp era nuntă mare ţigănească
patruzeci de grade sub soare plachiuri rămase in asfaltul încins
se mărita fata florăresei cu un străin care spunea cuvântul fabulos
mai târziu le-am aflat pe toate cum se vedeau de sus de pe bloc
mireasa era gravidă fuma venise şi copilul minune
cânta pe o masă în mijlocul străzii pe deasupra mulţimii boxele duduiau în cartier
vocea i se ridica se lovea de singurii nori ei semănau cu un balaur
o lebădă un submarin un coş cu pui de şarpe
cu ce imagina fiecare nuntaş când dădea paharul pe gât

primul fulger a spintecat pomul de lângă spălătorie
nu l-a văzut nimeni nici flăcările nu se vedeau de la ei
al doilea a iluminat cu primul tunet odată
i-a prins la o manea furtuna cea mare
chiar când ea a ţipat peste tot acum nasc măiculiţă
apa i s-a rupt şi din cer s-a prăbuşit peste toţi

nevăzut

ah ce răcoare s-a lăsat
după aşa o furtună am scăpat şi vă jur
am simţit fericirea atât cât soarele a apărut să apună
pielea de pe umeri mirosea a regina nopţii
aş fi rămas grea de parfum numai să fi întors capul
nu m-am simţit niciodată mai singură ca în acea noapte
îmi rostogoleam bolovanul prin canalizare parcă era de plută


terorism individual*

te-am comandat online erai la reducere
în promoţia de vară pentru picioare netede
şi subraţ care nu pătează hainele de firmă
mi s-a garantat
te-am ales după masacrul de vineri încă eram tristă
că lumea se duce de râpă uite câţi copii mor nevinovaţi
de mâna unui alt băiat
îl naşti îl creşti îl iubeşti şi el
cine şi-ar fi imaginat că a adunat atâta frustrare
un blond frumos cu nas fin şi fruntea înaltă
iar zâmbetul
probabil o mulţime de tipe roiau în jurul lui
excitate de eroul terorist individual cu ţeapă
te-am pus în coş aşadar sub impresia chipului solar al lui breivik
mi-am zis treacă de la mine nu ai cum să fii şi tu un dement
precum o bombă nu cade într-o groapă de obuz
dar dacă
m-ai costat destul recunosc
speranţe iluzii ani buni de aşteptare insomnii metafizice
în care m-am întrebat dacă am sau nu voie să-mi pun capăt zilelor
dacă totul e vis ce este omul viaţa unde se duce sufletul când mori
ce rost are răul pe lume şi cum se simte fericirea
plus jumătate din economiile pentru sejurul la malta
acum aştept cu teamă livrarea se va face în câteva zile
inseminarea apoi iar după trei luni jumate
te avortez şi pe tine
cu toate riscurile
şi pledez nevinovată

*Terorism Individual- Este un caz foarte rar in care indivizi izolati comit acte de terorism. In general numarul de victime si pagubele materiale produse de acesti teroristi sunt foarte mici, dar efectul de frica si psihoza produsa pot fi destul de serioase. Terorismul individual este cel mai dificil de combatut. In general terorismul individual e comis de persoane cu probleme psihice majore. Cel mai cunoscut terorist individual a fost (sic) Kaczynski – Unabomber. Este absolvent al Universitatii Harvard, doctor in matematica si fost profesor la Universitatea California Berkley. Suferind de schizofrenie, a comis un numar de 23 de atentate pe parcursul a 18 ani, omorand 3 persoane si ranind alte 18. A fost capturat numai datorita faptului ca fratele sau i-a recunoscut scrisul, intr-un manifest publicat in presa, si a anuntat politia.”

 

 

 


taxidermie

prozopoem

bunica şi amy winehouse
 
 mă uit la teleenciclopedia după atâţi ani de sâmbete omeneşti
 acelaşi istorii ale atâtor săptămâni goale cu pielea întinsă
 
 amy winehouse a ars în propria-i magmă fie-i ţărâna uşoară
 aburul spirtului a zburat a ieşit pe fereastră din casa ei
 s-a oprit într-un nor încă nu ştie ce e halenă sau altceva
 va fi şi ea împăiată pentru seara de gală iar am schimbat canalul

 bunica îi spunea telecineclopodie era mirată de ce vedea auzea
 în cutia aia care închidea toată lumea iată de ce-ar fi putut fi în stare 
 sau n-ar fi făcut niciodată dacă ar fi venit pe pământ într-o altă casă 
 din alt sat de departe ar fi atins cu mâna elefanţii şi lebedele negre 
 ar fi fost vecină cu omu’ăla care a inventat moartea prin bombă atomică

 dar eu ştiu că ea ştia totul fără să iasă pe poartă după doar o privire 
 spre deal la apus dacă va fi vreme bună sau un cataclism ne aşteaptă
 mă uit la teleenciclopedia şi mi-e bine ca şi cum aş auzi aceeaşi poveste
 care începe cu un moş şi-o babă aveau o nepoată numită codiţa
 
 *
 
 teleenciclopedie
 
 fraţii medici înjunghiaţi în catedrală burta ei încă digeră fatale
 conspiraţii iată primăvara lui botticelli o pânză despre imaginea 
 unei femei bălaie pe numele ei florentina lupul naparleste periodic
 se pregăteşte ca şi mine pentru marea vitrină a palatului de cristal
 în care vor înţepeni exponatele încă  mobile din bestiarul lui dumnezeu 

 nimic nou aceleaşi senzaţii la vocile familiare ale crainicilor foşnetul 
 salcâmului pe coasta dealului bâzâitul muştelor în bucătăria de vară
 unde bunica atârna sedila cu urdă la scurs răspunsul ei când întrebăm
 ce simt oamenii când mor uite vezi tu bolovanul ăla de pe drum
 aia simte şi mortul în groapă o mână de ţărână învelită în piele  
 se mişcă pe pământul care se învârteşte într-una o locomotivă cu abur
 pregătită să deraieze dincolo de porţile terminus ale uzinei 

 *

 mobilă şi durere
 

 
 nu mai sunt atentă acum mă gândesc să-mi cumpăr mobilă nouă
 pentru ca aerul să se împrospăteze ca în casa bunicii
 să arunc tot ce e de prisos scrisorile patul cu tăblie sculptată
 pendula plantele tablourile fauviste cărţile prăfuite şi hainele vechi 
 să-mi aşez pe podea câteva cuburi uşoare şi o saltea de paie
 ceva minimalist alb-negru sau galben deschis care se pliază se strânge
 se face minuscul ceva fără greutate precum pelerina de la niagara
 în care de departe mă văd ca o pungă de plastic dusă de vant

 o ţin cu oglinda pentru ploaia cea mare în trusa de farduri 
 ceva care mă acoperă mă apăra lângă ceva care mă transformă
 în altceva ce poate fi privit nu se strică şi nu are sentimente 
 o mobilă fără durere pentru o casă decopertabilă recondiţionată 
 de taxidermistul celebru al cărui portret îl aşternem pe pânză
 după curăţarea epidermei de toate organele interne de fluide 
 respectiv îndepărtarea gustului a văzului auzului a iubirii a urii
 
 alt trup pentru hainele bune va trebui să-mi cumpăr atunci
 alt suflet voi avea de vândut sau de dat cât încă sunt atât de 
 mândră de mine de nu-mi mai încap în propria-mi piele

 

 


cea mai bună dintre poeziile posibile

ars poetica de poche

 

m-am hotărât să nu mai scriu poezie decât despre gesturi măreţe

voi evita volutele de mică amploare ploile reci de toamnă şi  despărţirile 

voi omite sentimentalismele durerea singurătatea lipsa poftei de mâncare

sufletul suferinţa melancholia şi alte prostii care nu interesează pe nimeni

voi scoate din vocabular eu împreună cu mine meu mea şi mie

 

despre eroi promit că voi scrie tomuri întregi

cu cât vor fi mai puţini cu atât mai lungi epopei

voi scrie la apocalipsă sau măcar la un tsunami mai mare

poate la un cutremur de peste 9 grade richter  

într-o metropolă aglomerată cu victime sigure şi zgârie-nori

un reportaj poetic de pulitzer împănat cu poze alb-negru

pentru ca sângele să se scurgă liniştit 

ca măduva prin oasele negre ale metroului

voi scrie despre lebedele negre despre pasărea de cenuşă

despre prăbuşirea piramidelor în groapa marianelor

voi descrie ce va rămâne după ce plăcile tectonice 

îşi vor freca şoldurile într-o măreaţă copleşitoare iubire 

îmi voi caută prietenii câinii lor jocurile lor preferate

le voi număra cicatricile organele visurile speranţele

nu despre ei voi scrie au fost şi sunt mărunţi 

fac greşeli mari şi gesturi de mică amploare

voi scrie despre experienţa lor exotică

despre marea mirare a acelui moment  

în care au înţeles că au trăit în miracol 

atât amar de vreme fără să ştie

voi scrie despre marea trecere marea apa

marea lăcomie şi mica întâmplare a naşterii unei lumi

intrată în cartea recordurilor 

ca cea mai bună dintre lumile posibile

 

pentru mine şi sufletul meu chinuit

în care eu trăiesc alături de ei

gesturi mărunte

 


secvenţă cu tun de ceaţă şi fumigene

ceaţa se întinde spre coastă cât vezi cu ochii
apoi coboară în vălătuci mari pe plajă
ea trage un cufăr printre peştii aruncaţi de maree
pe un colţ de canapea el aşteaptă cu mâinile pe genunchi
cu spatele drept ochelarii pe nas semnul să-şi facă nod la cravată
cineva îi spune intră pe facebook monica întreabă de tine
lasă-mă cu prostiile vreau să se termine mai repede să plec
ea nu mai trage de cufăr o ia înapoi pe bicicletă
i se prinde voalul între spiţele roţii din spate
pedealeaza cu greu în nisip printre peşti
se vede mică de undeva de sus
ei se întâlnesc, apoi, într-o încăpere cu morţi
sunt mulţi la o masă sau stau în picioare nu contează
discută câte ceva din sartre şi iuda e prieten cu toţi
vorbesc despre politeţe se uită la inception le-a plăcut dar
strâmbă din nas cumva nemulţumiţi apoi se întreabă unii pe alţii
ca într-o piesă de teatru nu cumva suntem morţi apoi
cineva se supără pe bune asta nu e viaţă
aceleaşi şi acelaşi lucruri mereu filme facebook tras de cufăr
pedalat după nuntă şi iuda prieten cu băieţii de treabă
de când te naşti până mori aştepţi cuminte să se ridice ceaţa
nu e corect să ne manifestăm toţi ca unul
mă revolt a zis bântuim prin urga asta lacul e atât de departe
camionul s-a înţepenit în nisip cum dracului credeţi că mai plecăm de aici
pe ceaţa asta printre peştii aruncaţi de maree
nu e corect să ne plictisim de moarte
când el se distrează atât de tare
cu noi

The Stone Story www.stonestory.ro/blog  


Săpînţa, mon amour

sapanta,cimitirul vesel,ioana barac grigore

într-o dimineaţă lăptoasă fără aer mult o fată spăla rufe de om la Vâltori
o vedeam printre Pop Nan şi Rednic cum întindea spuma apei
pe coaja lor albastră soarele se uita înapoi cât ai bate ultimul cui

sapanta,cimitirul vesel,ioana barac grigore

ei şedeau goi aliniaţi sub tălpile mele care miroseau a cauciuc ars
soldaţi căprari generali înţepeniţi la raport în faţa tapiţerului în serie
adus să repare lemn învelit în toval tafta şi brocart cu fir
printre dealuri acelea cu mult înainte de marea defrişare
el privea în altă parte făcea semne meşteşugite unor cucoane de la oraş
“sunt tâmplar şi tapiţer vestit înfăşor arcuri în piele de doamnă spălată
spătare de tronuri în şalurile lor triste fiţi fără grijă în atelierul meu
nimeni nu plnge nimeni nu se mişcă nu se moare de moarte
uneori se cioplesc cutii învelite în catifea de mătase de viermi
şi ceară parfumată pentru turiştii plecaţi şi veniţi în vacanţă”

sapanta,cimitirul vesel,ioana barac grigore

erau înţepeniţi şi zâmbeau într-un anume fel infinit trecătorilor
ceilalţi se fereau de caniculă şi melancolie la propria umbră
se ascundeau de umezeală şi frig cumpărau magneţi de frigider şi zgărdane
beau o bere trimiteau o vedere la colegi mâncau o plăcintă la Măriuca
cu gândul că fac un popas şi pornesc mai departe la drumul lor lung
îi lua valul – cum se zice – uitau că vor fi şi ei forţaţi ca noi toţi într-o bună zi
într-o noapte sau în zori când în altă parte e noapte dimineaţă sau o zi înnorata
îşi pierdeau vremea şi urma cu paşii se mişcau de colo colo fără opriri lungi
să nu-i prindă şi pe ei cu cârcei în pulpe sau îndoiţi de spinare
o mobilă umblătoare pe care tâmplarul o măsoară în lung şi în lat
pentru a o înghesui într-un colţ de casă de sat în care să încăpă definitiv perfect

sapanta,cimitirul vesel,ioana barac grigore

până când întreg cântecul s-a ridicat din odihna lor ca aburul după ploaie
în nopţile fierbinţi şi lăptoase ale verilor în care soseşti şi pleci în vacanţă

sapanta,cimitirul vesel,ioana barac grigore

foto: Sapinta 14 august 2010


Sylvia

în acest muzeu toate sarcofagele au intrat în combustie spontană
nimeni nu ştie de ce se banuieşte ca focul a intrat prin efracţie
doar scheletul silviei îngenunchiat în colţ între cei doi pereţi
în acestă sală exponatele au ars cu tot cu sângele lor cu ceara
scheletul femeii îndrăgostite neputincios lovitele galbene oase
şi pieile cerbilor fantomele lor boncănind linişte silvia se usucă
silvia moare încă fără carnea ei fără copiii ei fără el încă moare
curând va veni alaiul mirele va aprinde un grătar la intrarea-n muzeu
fiecare masă va avea lumanare ei puşca ei fiecare padure un cerb
ciuta va alerga speriată ei işi vor încărca armele după toast uscare
pereţii muzeului vor fi ciuruiţi de gloanţe vor şuiera printre flăcări
vor fi roşii în obraji vânătorii cei mai buni bărbaţi au dezlegat ogarii
the ankle-bone of the woman has been slightly gnawed

2006-10-26


unitati de masura

unităţi de măsură

usoara de vara cu sifon

iubesc în lărgimi de întrebraţe
arăt la fiecare întrebare cât
cam atât cam atât sau atât
casc ochii arătând şi astfel
mă crezi ca şi cum
realitatea devine o deschidere un unghi
adu-mi compasul te rog e în sertar la birou
cât te iubesc mă întrebi
duc mâna la beregată şi fac un gest
razant pe cant te iubesc cam aşa
desfac braţele precum da! vinci şi-ar face vânt
de pe biserica din piaţă într-o maşinărie desenată
cu mină din cărbune de motru
când eram în expediţie şi oraşul era mic şi mohorât
te iubesc cât toate infinitele
sau până la marginea roşie a apusului sau
cum să arăt ca să pricepi cam cât
să zicem că te iubesc în cifre grade
azi de exemplu iubesc de 5
ieri am iubit de 21 sau poate de 8 şi 1/2
deseori de 40 cu febră şi frisoane
iubesc în vorbe ? (…) şi nu
mă lupt cu nimeni şi nimic reţine bagă la cap

în deplină armonie trăiesc cu toate unităţile
de măsurat iubirea
cam atât sau atât
cred că ajunge

3 mai 2006, Bucuresti