…sa batem campii cu gratie, doamnelor si domnilor!

les anges d’antan

Rostirea lui Modigliani Catre Autoportretul Ei din Profil

Jeanne, pe tine te-am ales sa-mi fii model
aseaza-te pe scaunul acesta in camera cu un singur perete
si gandeste-te la o intrebare…

atat de lung este gatul tau si ochii atat de mari
iar gura, cum de s-a micsorat atat?
cine ti-a spus ramai cu mainile impreunate in poala
si nu deschide fereastra la mansarda cand ploua?
pe fundal nu voi picta zidul
(acum, Gorgona isi bate in cuie doi din zece serpi adormiti
deasupra oglinzii autoportretului tau din profil)
perucile nu se mai cauta de fire albe
nici pielea obrazului nu se mai intinde pe gherghef

cine ti-a lungit gatul, Jeanne…?
…ca pe un Ecuator prea scurt
pentru o planeta umflata de poruncile zeilor
…ca pe un toiag moale inmugurit
innodat la grumazul batranului despicator
cineva, cine?, ti-a pliat irisii…
de se inchid unul peste altul,
coperti de piele si ape
ale cartii fara istorie, file…

ce zici de pata asta orange…?
…peste zbaterea ei a genunchiului tau drept
soclul impreunarii de maini doua din zece

iar ti-ai schimbat pozitia, Jeanne
cu respiratia de sapte inca un rand de uleiuri mai intind
peste fundalul de perete cu doi din zece serpi
treziti in duhul otetului din candela afumata

priveste-l unul pe celalalt
inchisa una pe cealalata
peste fara-file-re-ne-scrise in poruncile zeilor
din burta ei bolborosind miez de vulcani si magma

alearga pe Ecuatorul gatului tau, Jeanne!
da cerc pe talia manechinului inviat!
lasa urme de salba pe propria-ti ceafa!

pensula asta inmuiata in sange te cere iar…
ramai pe scaun!
aminteste-ti!
nu schimb peretele in zid sau in gradina
nu iti hranesc serpii cu pui vii
re-aminteste-ti!
cine ti-a muscat gura atat cat sa incapa rostirea intrebarii?
cine a crescut coperti de apa
in mozaicul autoportretului tau din profil?
cine ti-a cusut in pielea obrazului
raspunsul pe care trebuia sa mi-l pictez intre buzele
cu care te sarut de fiecare data

Jeanne, te-am ales drept model
pentru gatul tau scurt
si mereu intrebarea “NU!”


noaptea în care am găsit leviatanul în canal

era o joi ca ieri plouase de potop după arşiţă
în vagoanele din gara obor înotau şobolani
copiii se stropeau prin bălţi cu pantalonii sumeşi
ah ce bucurie fusese când a ieşit soarele direct asfinţit ce răcoare
la noi sus numai parfum şi chiote ude
ca şi cum regina nopţii nu ar fi otrăvit niciodată
ce de luciu de apă se vedea pe afară înăuntru în adânc câţiva
îşi rostogoleau bolovanii de plumb

pe strada pe care locuisem un timp era nuntă mare ţigănească
patruzeci de grade sub soare plachiuri rămase in asfaltul încins
se mărita fata florăresei cu un străin care spunea cuvântul fabulos
mai târziu le-am aflat pe toate cum se vedeau de sus de pe bloc
mireasa era gravidă fuma venise şi copilul minune
cânta pe o masă în mijlocul străzii pe deasupra mulţimii boxele duduiau în cartier
vocea i se ridica se lovea de singurii nori ei semănau cu un balaur
o lebădă un submarin un coş cu pui de şarpe
cu ce imagina fiecare nuntaş când dădea paharul pe gât

primul fulger a spintecat pomul de lângă spălătorie
nu l-a văzut nimeni nici flăcările nu se vedeau de la ei
al doilea a iluminat cu primul tunet odată
i-a prins la o manea furtuna cea mare
chiar când ea a ţipat peste tot acum nasc măiculiţă
apa i s-a rupt şi din cer s-a prăbuşit peste toţi

nevăzut

ah ce răcoare s-a lăsat
după aşa o furtună am scăpat şi vă jur
am simţit fericirea atât cât soarele a apărut să apună
pielea de pe umeri mirosea a regina nopţii
aş fi rămas grea de parfum numai să fi întors capul
nu m-am simţit niciodată mai singură ca în acea noapte
îmi rostogoleam bolovanul prin canalizare parcă era de plută


măsurarea inteligenţei emoţionale

la o anumită vârstă m-am îmbolnăvit grav am luat virusul empatiei eram necoaptă prea târziu mi-am dat seamă că este o boală ruşinoasă precum sifilisul sau depresia nu trebuia să afle nimeni mai ales colegii de şcoală ştim cât pot fi copiii de cruzi marin bărbatul din argeş de 35 ani cu ochi albaştri şi-a ţinut tatăl mort în casă 7 luni oare ce şi-a gătit pe aragazul din bucătărie în tot acest timp chiuleam de la ore de teamă încă îmi păsa de privirea celorlalţi a debutat cu febră mare lipsa poftei de mâncare în general lipsa poftei karin ar fi împlinit 16 ani pe 18 august oare de cine s-ar fi îndrăgostit dacă nu l-ar fi întâlnit întâmplător pe breivik pe spinare îmi creştea o cocoaşă în piept o arsură de gheară mâinile se lungeau sânii se umflau şi pielea devenise lăptoasă vlad avea 5 ani când a dispărut de lângă mănăstirea cocoş purta un tricou verde cu imprimeu micky mouse oare mama lui îi mai păstrează şi acum hăinuţele devenisem un monstru cât de ruşine mi-a fost atunci apoi mult aer prin oase ceva inuman mă ridica din pat fără să vreau zburam pe deasupra mesei din bucătărie uitam deseori să arunc mâncarea lăsată pentru mine de mama ea nu bănuia nimic irina avea 23 ani şi muncise din greu pentru 4000 euro în germania oare şi-ar fi făcut casa pe care o visa dacă nu s-ar fi călugărit la tanacu mă loveam de tavan ieşeam pe fereastră oraşul mirosea a caprifoi şi trandafiri buchetări eu înotam prin cer şi mai sus cu faţa la soare m-am întors să-i privesc cum se mişcau pe lângă casele lor stephanie de 22 ani a fost prinsă de poliţie când îşi vindea copilul unui traficant de organe pentru 9000 dolari atât cât costa maşina pe care şi-o dorea oare fiul ei o va cunoaşte vreodată cât de teamă mi-a fost atunci că nu-i voi mai vedea niciodată cât de milă mi-a fost de ei cum se vedeau de sus aşa mititei aş fi vrut să-i strâng pe toţi să-i apăr cu braţele mele să-i alăptez la sânul meu încă nu înţelegeam mecanica emoţiilor nu simţeam când din cocoaşă îmi înmuguriseră aripi nu ştiam nimic despre crizele colective sentimente caracter şi instincte morale aşa că am cotit înapoi spre casă şi de atunci mă tratez


taxidermie

prozopoem

bunica şi amy winehouse
 
 mă uit la teleenciclopedia după atâţi ani de sâmbete omeneşti
 acelaşi istorii ale atâtor săptămâni goale cu pielea întinsă
 
 amy winehouse a ars în propria-i magmă fie-i ţărâna uşoară
 aburul spirtului a zburat a ieşit pe fereastră din casa ei
 s-a oprit într-un nor încă nu ştie ce e halenă sau altceva
 va fi şi ea împăiată pentru seara de gală iar am schimbat canalul

 bunica îi spunea telecineclopodie era mirată de ce vedea auzea
 în cutia aia care închidea toată lumea iată de ce-ar fi putut fi în stare 
 sau n-ar fi făcut niciodată dacă ar fi venit pe pământ într-o altă casă 
 din alt sat de departe ar fi atins cu mâna elefanţii şi lebedele negre 
 ar fi fost vecină cu omu’ăla care a inventat moartea prin bombă atomică

 dar eu ştiu că ea ştia totul fără să iasă pe poartă după doar o privire 
 spre deal la apus dacă va fi vreme bună sau un cataclism ne aşteaptă
 mă uit la teleenciclopedia şi mi-e bine ca şi cum aş auzi aceeaşi poveste
 care începe cu un moş şi-o babă aveau o nepoată numită codiţa
 
 *
 
 teleenciclopedie
 
 fraţii medici înjunghiaţi în catedrală burta ei încă digeră fatale
 conspiraţii iată primăvara lui botticelli o pânză despre imaginea 
 unei femei bălaie pe numele ei florentina lupul naparleste periodic
 se pregăteşte ca şi mine pentru marea vitrină a palatului de cristal
 în care vor înţepeni exponatele încă  mobile din bestiarul lui dumnezeu 

 nimic nou aceleaşi senzaţii la vocile familiare ale crainicilor foşnetul 
 salcâmului pe coasta dealului bâzâitul muştelor în bucătăria de vară
 unde bunica atârna sedila cu urdă la scurs răspunsul ei când întrebăm
 ce simt oamenii când mor uite vezi tu bolovanul ăla de pe drum
 aia simte şi mortul în groapă o mână de ţărână învelită în piele  
 se mişcă pe pământul care se învârteşte într-una o locomotivă cu abur
 pregătită să deraieze dincolo de porţile terminus ale uzinei 

 *

 mobilă şi durere
 

 
 nu mai sunt atentă acum mă gândesc să-mi cumpăr mobilă nouă
 pentru ca aerul să se împrospăteze ca în casa bunicii
 să arunc tot ce e de prisos scrisorile patul cu tăblie sculptată
 pendula plantele tablourile fauviste cărţile prăfuite şi hainele vechi 
 să-mi aşez pe podea câteva cuburi uşoare şi o saltea de paie
 ceva minimalist alb-negru sau galben deschis care se pliază se strânge
 se face minuscul ceva fără greutate precum pelerina de la niagara
 în care de departe mă văd ca o pungă de plastic dusă de vant

 o ţin cu oglinda pentru ploaia cea mare în trusa de farduri 
 ceva care mă acoperă mă apăra lângă ceva care mă transformă
 în altceva ce poate fi privit nu se strică şi nu are sentimente 
 o mobilă fără durere pentru o casă decopertabilă recondiţionată 
 de taxidermistul celebru al cărui portret îl aşternem pe pânză
 după curăţarea epidermei de toate organele interne de fluide 
 respectiv îndepărtarea gustului a văzului auzului a iubirii a urii
 
 alt trup pentru hainele bune va trebui să-mi cumpăr atunci
 alt suflet voi avea de vândut sau de dat cât încă sunt atât de 
 mândră de mine de nu-mi mai încap în propria-mi piele

 

 


cea mai bună dintre poeziile posibile

ars poetica de poche

 

m-am hotărât să nu mai scriu poezie decât despre gesturi măreţe

voi evita volutele de mică amploare ploile reci de toamnă şi  despărţirile 

voi omite sentimentalismele durerea singurătatea lipsa poftei de mâncare

sufletul suferinţa melancholia şi alte prostii care nu interesează pe nimeni

voi scoate din vocabular eu împreună cu mine meu mea şi mie

 

despre eroi promit că voi scrie tomuri întregi

cu cât vor fi mai puţini cu atât mai lungi epopei

voi scrie la apocalipsă sau măcar la un tsunami mai mare

poate la un cutremur de peste 9 grade richter  

într-o metropolă aglomerată cu victime sigure şi zgârie-nori

un reportaj poetic de pulitzer împănat cu poze alb-negru

pentru ca sângele să se scurgă liniştit 

ca măduva prin oasele negre ale metroului

voi scrie despre lebedele negre despre pasărea de cenuşă

despre prăbuşirea piramidelor în groapa marianelor

voi descrie ce va rămâne după ce plăcile tectonice 

îşi vor freca şoldurile într-o măreaţă copleşitoare iubire 

îmi voi caută prietenii câinii lor jocurile lor preferate

le voi număra cicatricile organele visurile speranţele

nu despre ei voi scrie au fost şi sunt mărunţi 

fac greşeli mari şi gesturi de mică amploare

voi scrie despre experienţa lor exotică

despre marea mirare a acelui moment  

în care au înţeles că au trăit în miracol 

atât amar de vreme fără să ştie

voi scrie despre marea trecere marea apa

marea lăcomie şi mica întâmplare a naşterii unei lumi

intrată în cartea recordurilor 

ca cea mai bună dintre lumile posibile

 

pentru mine şi sufletul meu chinuit

în care eu trăiesc alături de ei

gesturi mărunte

 


Al Veronicăi

15 iunie

„Dacă eu aş şti că o altă femeie te-ar iubi ca mine, cu toată durerea pe care mi-ar da-o rivalitatea, te încredinţez c-aş binecuvînta-o. Dar ele nu iubesc, ele nu ştiu iubi, adevărata dragoste este atît de rară, atît de dureroasă, atît de suavă, atît de crudă, inctit este preferabil să n-o cunoşti; şi cu toate acestea mă socotesc atît de fericită că te iubesc cu această dragoste care ucide şi care mîntuie, care pedepseşte şi care iartă, c-aş dori să nu se mai sfirseasca niciodată” Veronica Micle, 10 februarie 1882

socotesc că nu am ştiut a iubi am uitat sau n-am ştiut niciodată
dar el este când eu nu eram
îmi amintesc cum mereu ca şi azi
când eu nu mai sunt şi n-am fost
îmbracă pentru mine un giulgiu alb cu brâu lat
bătut în rubine cât pumnul cât oul
dar cine altul poate intra când iese
pentru fiecare dintre noi, hoaţele,
mai luminos şi mai sângeriu decât al ei
– atât de înalt în haina lui aripată –
cel scund al Veronicăi


broşură de la martori

pierdea la zaruri şi la alte jocuri
la care rostogolirea conta la fel de mult ca numărarea
şedea în acelaşi loc ceilalţi făceau coadă la joc şi câştig
avea buzunarele goale tricoul pătat pe piept şi pierdea cu plăcere
câte un orgasm pentru fiecare ratare
soarele se aduna printre acoperişurile oraşului
ploua luminos iar îngerul părea să-l pândească din colţul de sus
ca în broşurile lăsate de martorii lui iehova între uşă şi clanţă
nu-şi mai amintea nimic nici măcar ziua în care a semnat pentru una
cu pagini lucioase in care mulţi copii arătau către cer într-un câmp cu verdeaţă
pierdea şi uita se bucura când celălalt îi mai aduga încă o sumă la datorie
între timp un vagon cu ţigani sosea în Gara de Nord tocmai de la Paris
la Cora lumea dădea năvală la promoţii cumpăra scaune ieftine
şi multe alte cutii în care se vor depozita sticle goale de plastic
între timp nişte părinţi se întorseseră de la policlinică
se uitau la Realiatea cum se băteau unii cu roşii la Bunol
alţii învăţau de pe Discovery metode de supravieţuire în 2012
lumea se aduna să se mire de fericirea cu care pierdea
făceau coadă să joace şi să ţină minte să se bucure că au câştigat
la zaruri şi la alte jocuri în care socotelile şi întâmplarea
îţi dădeau voie să te bucuri că pierzi şi că uiţi


despre cel chemat de suzana

poezia asta nu este despre mine
este despre cel chemat de o fată suzana
jos lângă rău într-o scoică încărcată cu maci
seminţe de cafea mere roşii şi mană
într-o noapte pentru aţipeală
cel chemat avea încredere în ape
fata avea încredere în el
somnul lui părea ba mustos ba lemnos
era bun de iubit de plutit cu ochii spre calea lactee
stranuntand de la praful înalt

să călătorim împreună l-ar fi rugat ea
prin semne într-o orbire mare
el ar fi înţeles aerul cum se zbate în juru-i
ce bună la pipăit era scoica rece închisă
ce bun era de mângâiat obrazul ei

dumnezeu ar fi urcat şi el laolaltă
s-ar fi odihnit cât ei băteau valurile
atât de fericiţi printre stropii ăia curaţi
se spune că era închis într-o carte cu foi netăiate
învelită în ţiplă şi încă ferecată într-o cupă de aur
ar fi sclipit de la stele pentru culegătorii de raci
dar ei dormeau de-a binelea pe mal cu mâna sub cap
nu vedeau socoteau în somn când se va crăpa de ziuă
câţi arginţi vor strânge mâine la târgul de peşte din port
flăcările pâlpâiau pe chipurile lor aromite
racii săreau în căldări

cel chemat i-a spălat tălpile cu grijă
pulpele ei miroseau a tăciuni şi alge
dintre coapsele ei curgeau mărgăritare piper
se revărsau cascade de petale de roze
să ne pregătim i-ar fi spus cel chemat în gând
să ne punem în ordine toate câte au fost şi vor fi
în linişte să nu-i trezim pe luntraşi
să nu-l întristăm pe cel zăvorât
am pus o aripă de înger la scoica ta de femeie
să pornim aşadar în aval fără teamă
dă-mi mâna cât va ţine botezul şi nunta
cât ne va ţine mersul pe ape

după aceea ne întoarcem
cu ochii spre calea lactee
să aţipim strănutând
de la praful înalt


spălat uscat şi deloc pufos

a intrat moartea în mine
m-a pândit şi m-a ocupat
în timpul asta tanti se uită la lacrimi de iubire
în timpul ăsta tata îşi recapată culoarea în obraji
în tot timpul asta mie îmi e teamă ca ei să nu moară
iar eu să nu ştiu să-i spăl să-i îmbrac să le comand sicriu
a intrat moartea în mine doamnelor şi domnilor
mi-e groază de bolile lungi mi-e teamă de bolile scurte
mi-e teamă de mine atât de speriată de atâtea scenarii
şi de lumea de dincolo
ce credeţi că se află dincolo oameni buni
credeţi că se află ceva dincolo ?
vă rog eu frumos să-mi spuneţi ce se află
dincolo

20 martie, 2007

Photobucket
foto Andrei Teodorescu


Aníron i e círatha na Valannor

„7 fevruarie 1882
Momoţi,
(…)De-ai fi aici te-aş pupa! Dar aşa să pup în vânt? Căci tu eşti începutul şi sfârşitul vieţii mele, cu tine se-ncepe şi se-nchee gândul meu, al
lui
Emin”

celor ce părăsesc cu teamă realitatea

le dau un link căutaţi mantra “popoţica”

rostiţi-o în singurătate peste un lac de conac

când ceaţa se ridică

sau peste o mare fără de sfârşit

în jurul vostru se va deschide o grădină

dincolo de ea o pădure în ea elfii vor face dragoste

atingându-şi urechile încet

semnul că este vremea să pătrundeţi şi voi

tot încet

prin scorbură veţi auzi cum piatra se loveşte în tâmpla lui

nimerit acolo din greşeala de a fi fost văzut

atât de aproape de valannor

când munţii îşi loveau piscurile şi în cer

se pornise războiul viermilor albi

copacii vor vorbi în limbi ca şi cum s-ar ruga

se vor împărtăşi din tâmpla aceluia

vor fremăta ca degetele înmănuşate

pe genunchii femeii ea va muri într-un final

pe corabie

la dorinţă

fără nicio remuşcare

Aníron i e broniatha, ad ae periatham athar i methid en-amar hen

va stiga el din far şi pădurea grădina marea întreagă

nesfârşită

se vor despica fără de toiag

ceaţa va coborî iar pe pământ

pădurea va lumina copacii vor amuţi pe vecie

nici la adiere nu vor mai foşni

“popoţico” veţi auzi iar

ecoul vostru nimic altceva

peste toate tâmpla lui roşie va fremăta uşor

pânzele vor înţepeni spânzurate de catarg

vin la tine miţule băet iubit şi drăgălaş

va răspunde ea


…şi ce mult te-am iubit

e dimineaţă în lanul cu maci

*

lipsesc din acest peisaj
iluminat cu neon
în contrast
lipsesc din aceasta haină
agăţată în penumbra din acest trup
găoacea e spartă si eu fugită
din incintă
în timpul unui război
de proporţii mărunte
nimic spectaculos nimic sângeros
nimic
m-am târât am ieşit
ce mult te-am iubit
călcâiul lasă dâră neîntreruptă pe mijloc
un fel de peneş curcanul sunt
pe un fel de cărare care împarte în două
un camp jumătate maci în jumătate de lan
jumatate gunoaiele unui oraş consumator în draci
îmi fac curaj să mă întorc acasă
îi ordon rănii din pulpă să mă lase să plec
acasă

*

Photobucket

încă lipsesc din această haină

*

lipsesc din braţele tale
şi ce mult te-am iubit
îmi stăruie în plex
îmi scarmănă măruntaiele
îmi închide traseele neuronale
sub pălăria aceasta agăţată azi
de umărul drept al absenţei mele
din această haină
ca un înger-liliac căzut de pe cracă
după o zbatere
după un vis
după un coşmar
o cioară se leagănă cu capul în jos
pe sperietoarea unui câmp părăsit
târăsc un picior prin mijlocul lui
cât să-l mai ar
acest meridian s-a întâlnit cu el-însuşi
în casa mea s-a întalnit
eu încă sunt plecată
şi ce mult te-am iubit

*

Photobucket

călcâiul meu ară o cruce

*

absenţa mea în câteva clişee
le trasez una doua trei
aşez cuvintele în lipsa lor unul după altul
dragul meu drag
pe un abac de zgomote
o lipsă
o alta
o tăcere
ce mult te-am iubit
nu socotesc le pun la întâmplare
o paralelă am arat peste meridianul prim
o cruce
pe această jumătate de câmp înflorit
după un război minor

*

peste oraşul consumator în draci s-a lăsat seara

Photobucket

10 februarie, 2007, Bucuresti


lectia nevrotica

cantec de nastere

dalau nasori nassori
arnasori milte stupere
sontale sonale
montale
(„a te misca e o rupere”)

calmere peteline arbe
marine de arbe sarine
hei, sele!
sele care munt strabat almitele mustor
arbast imamant pe fruntea ta de copil sugator
din paiul oront sentital
scoate limba la continenata mama
conta nenti ontares comal

dalau nasori nassori
arnasori milte stupere
sontale sonale
montale
(„a te misca e o rupere”)

senteste imara trope destul coparost
alare, tu ganguresti in miezul
osore arbast imi arbe agost
alare, apare mestale in colul anost
managie-ma, ostate
antune-ma, senti
copile cu limba rascoapta de dor
atinge placenta
coboara comoara
si tipa la mama, copil sugator

dalau nasori nassori
arnasori milte stupere
sontale sonale
montale
(„a te misca e o rupere”)

28 august, 2005


Simeza Cecenia

*

abrupt:
ma rasfat in poala ei
imi pun pete groase pe limba
de ulei
salivez cand ma strange in brate
rar
uneori
ma pregatesc
oase si dinti sa scuip in scuipatoarea de Horezu
vomez ca in filmele americane
cand zgarie la usa
cand miauna incet
languros
ceva
nedefinit
oarecum poetic
si dupa aia… wow!
se ridica in doua picioare lungi
desface mainile catre mine
si tipa fericita:

*

am venit sa-mi sari in brate
sa alergi de departe
si sa te arunci in mine
sa ma invartesc cu tine
pana la capatul nasterii tale
neplanificate

auzi si tu…?! asa zice

 *

iar eu o intreb linistit, calm:

mai Moarte, mai…!
ce-mi esti tu mie?
fata sau baiat?
piatra sau graure?
mama sau tata?
cumnata?
cumatru?
ce-mi esti tu, Moarte, mie?
ce-mi cazi?
imi cazi ruda sau prieten?
dusman imi cazi?
delfin sau lacusta?
poarta sau geam?

de iesire…
de intrare…
de vedere prin tine?

imi cazi Tu?
El, Ea…?
Eu imi cad?

Eu?

dar Ei…?

*

Moarte…
sa te ia moartea, Moarte!

* desene ale copiilor din Cecenia / 2004

dar ar putea fi si ale copiilor din Gaza

 


saramura cu apa de ploaie

un fulger
noaptea muta sfasiata
un ac infipt in disc la patefon
stapanul nu mai canta se opreste
departe suna lung un telefon
lubenita pe masa pe terasa
printre pahare mai astepti o zi
usa intredeschisa intuneric
fereastra luminata vis-a-vis

iubito, sa ne dedulcim la pace
inca mai cresc vorbeste-mi
acum ma coc sunt trist
ia un cutit inteapa crusta verde
transeaza-ma si gusta
sunt dulce
deci exist

tuna acum
va curge prin burlane turbata mierea
zahar rafinat
eu cresc ma coc priveste peste umar
fereastra ta de vis-à-vis alt bloc
alta terasa alta viata spatiul
dintre usa deschisa si canat

ploua
dormim tu plangi dormim amorf
un bulgare de sare in asternut un vis
tu plangi cu fata la perete mut
intrarea in salina s-a deschis

lubenita intreaga pe terasa
printre pahare zemuri in furtuna
o lacrima pe limba se aduna
eu sunt aici tu vis-à-vis
gustam
si tu si eu
sarati
deci existam

2006-07-20


Emo Conta – western

Emo Conta – western

“greşeala mea a fost că m-am închis într-un borcan curat”
.

ce să vă spun despre suferinţă
nu mai am nu am nicio emoţie nicio mirare frică nici atât
îngădui servesc respect nu mint nu plâng nu beau
mai fumez rar uneori petale uscate de roze
când nu mă poate nimeni mirosi
nu am vicii sociale să mă prezint deci
mă cheamă Emo Conta numire fără legătură
cu puştii fără modele nu m-am uitat la desene animate
în viaţa mea poate uneori prin vitrină
la Naruto şi lumea lui mă duceam la şcoală mă întorceam
sâmbătă aveam desen două de sport şi ping-pong după ore
iubeam un prof în tăcere
simţeam cum mi se sparge inima când îmi zâmbea
restul zilei mă gândeam dacă nu cumva altcuiva
într-o zi am trecut strada în fugă
nu m-a călcat maşina jur că nu am plâns
am nimerit cu mâna între spiţele unei biciclete în mers
n-am spus la nimeni m-am infectat am şi cicatrice
uite aici
de frică să nu mă certe mama că am trecut strada în fugă
fără să mă asigur fără să fiu atentă în jurul meu
fără să bag la capul meu tâmpit că lumea întreagă
este un mare pericol iar bărbatul îşi scutură pălăria şi pleacă
mai departe am trecut din eşec în eşec cu entuziasm
uneori cu emoţie şi deseori cu teamă
dură de tot a fost surpriza cu cheia succesului
când am deschis cutia
cu arc a sărit capul ăla de clown s-a auzit şi un chiţăit
însoţit de mersul în gol al unei roţi de sârmă ghimpată
apoi s-a întâmplat ce s-a întâmplat m-am mirat oarecum
ştii şi tu
m-au tăiat de la raţie se furase prea mult glumeam eu
povestea e simplă faptul consumat
am uitat absolut tot nu-mi mai pasă
ce este atomul de exemplu
volume întregi le-am trecut la capitolul pierderi
nu-mi caut cuvintele nu e nevoie înţelegi oricum
iţi transmit mesajul că nu e totul pierdut
practic nimic nu se pierde
nu are ce să se piardă de ce să ne emoţionăm
ce rost are să ne fie greu să luăm pills
serios acum ce rost mai are când totul e hazard
în atâtea lumi de-odată e o şansă unică
pentru mine
să-mi imaginez că sunt un samurai stau pe un pietroi
teaca sabiei e plină ochi cu sânge închegat ab4
am dat cât am dat mă uit acum la pomul din faţă
văd prin el asta e chiar miracol
să mă ia dracu dacă nu văd prin el artera Akihabara
şi pe tip cum hăcuieşte 18 inşi animaţi
mă pipăi exist am o masă ciuf şi brâu lat
stau pe piatră între membrane
miros a fum de petale uscate de cais
ce poate fi emoţionant aici de ce să-mi fie frică
rar uneori e de mare mirare


vine iarna, bătrâne !

cât am fost la teatru nu am plâns nu am aplaudat

m-au întristat mitică popescu albulescu dinică

ceilalţi actori actriţe figuranţi spectatori

teama lor m-a întristat de moarte

ea nu plutea peste capetele noastre

se insinua printre picioare cât mai jos

ca un curent rece pe un peron aglomerat

într-o zi ploioasă de toamnă

tocmai vorbisem cu el la telefon

râdea ştii tu cum râde el puţin gâjâit

puţin plictisit mi-a zis vine iarna, bătrâne!

când să fi fost asta acum vreo săptămână

semăna cum sunt eu chiar acum vorbea exact ca mine

folosea nişte expresii ştiute de noi doi d’antan

au obosit cum stăteau

ţepeni drepţi în picioare

nicio odihnă va fi pe loc repaos e scris e regizat

mi se cere să joc un rol în acest proces

este viaţă ba nu mai este cum să-ţi permiţi

să fii cabotin cu gleznele legate

pe podeaua lucioasă de ceară a scenei

până la urmă cine este acest om cine nu mai este

uite-i băiatul nevasta iubitele amicii duşmanii de moarte

o să se termine o să ne aşezăm la o masă lungă

ne vom îmbăta ne vom întinde pe ea cât suntem de lungi

ne vom odihni vom uita de toţi şi toate la căldură

ea se va insinua în sângele noastru ca tulburelul

într-o seară aromită de toamnă

să nu ne întristăm cât suntem la teatru

să plângem să aplaudăm să râdem

puţin gâjâiţi

puţin plictisiţi

ţepeni drepţi în picioare


eşec

CONGRAT, ANA, 4 YOUR VICTORY!

am de ales intre culoare concrete
simplific in gând la maxim o masă
pe două picioare stabile egale
acum introduc conceptul: angoasă
cu inspiraţie fără bătaie puls
apnee prelungă in două despart
aleg pe o pistă un starter
şi-un start

pun mâna streaşină la ochi privesc in zare
un dig în marea cu rechini năvoade
drum desfundat obstacole distanţe
un tobogan de timp fără creanţe
din water world acum un fluviu cade

(un timp pe care il ghicesc in urmă
sub talpa ta de cauciuc sintetic:
Alearga, deci! Desprinde-te de turmă,
maimuţa mea in saltul către etic)

*

– Eu nu am niciodată dreptate
disperarea mea e aleasă de tine
subliniez a mea si respir regulat
imi scutur muşchii pistolul blocat
glonţul pe ţeava starterul: Start!

şi…
aleg mereu culoarul din mijloc
1 si 3 aleargă spre centru
se îmbrâncesc in şoldurile mele
eu iau o pauză de alternativa eternă
cobor urc mă târăsc înot zbor
las o creangă mă apuc de alta
mai iau un gât de apă plată de havuz
fără sa teoretizez ab-so-lut-ni-mic

NU MĂ IUBEŞTE
(EXPLICAŢIE: TE INCURCĂ “DISPERARE” DIN STROFA 4?
DESCURCA-TE!
eL ARE
DREPTATE MEREU
IAR TU NICIODATĂ
NU îL IUBESC
ALERG
eL MA IGNORĂ
FACE MIŞTO DE MINE
LA Dracu’
ALTERNATIVĂ DE FUGĂ
FIRBINŢEALĂ O FLACARĂ DOUĂ
CÂT DE ABSURDĂ EA POATE FI
CÂND NU AI NICIODATĂ DREPTATE
MĂCAR RECUNOSC UMIL
CĂ ESTE PENTRU CĂ ESTE
O SCÂRBĂ
ŞI NU MĂ IUBEŞTE)
NICI EU PE eL

*

acum…
culoarul din mijloc
pista (nu vreau să te-ajut)
o iau de la capat printre lanuri de orz şi
mlaştini de orez observă eul in plus
încă un e la cina campionilor
aici nu am rimă
dar fara nicio gluma pot încerca:
un +

…iar acum fac semnul înapoi:
“s-a strâns eternitatea intr-o clipa”
işi flutură păcatul batista
sunt disperată
paradoxal:
o iau de la capăt
aleg
START
alerg
am greşit iar


Paste fericit!


Vinerea Turmelor

Ziua in care am coborat din nacela si am gasit toate alea imprastiate, amestecate, era o zi sfanta de vineri. Tocmai se luminase si, spre apus, se ingramadeau bivolii. Am urmarit cu privirea cuiburile lor de praf amestecate cu norii si duhurile apusului. Se ingramadeau spre sabie si erau mai rosii decat ti-ai imaginat vreodata, mai rosii decat ti-ai fi putut imagina vreodata. Amusinau pietrele in trecere, smulgeau smocuri de iarba. M-am asezat in fereastra nacelei. In ofensiva. Ma oglindeam la vest, in iarba inalta, si coseam linistita o haina pentru tine. Iti vedeam vinisoarele sangerii din jurul irisilor, vesel si trist, exact asa cum iti place, gangurind in limbi necunoscute, incercand sa intelegi ce nu e de inteles, precum si eu incercam. Haina avea atatea randuri de maneci cate sunt numarate intr-una din carti, mainile, si atatea perechi de cusaturi cate sunt numarate dupa judecata, usile. Tu alesesesi piatra de rau, eu piatra cu muchii ascutite si unghiuri. Era mai proaspat asa, ma gandeam, dar si la tine era bine, ca era mai domol si mai rotund, si mai rostogolitor, ca intr-o lene greu de imaginat, a bivolilor lene spre sabie, acei rosii bivoli pregatiti, dresati. El nu fusese pregatit. Dresat, da. Sau poate intelesese. Eu incercam sa inteleg, precum si tu incercai.
Aici incepe adevarata poveste a calatoriei lui si a scufundarii mele si a hainei tale in zbor si a asezarii ei inefabile, pe umar.

Dimineata, eram inca in alpha. Visam si vorbeam ca trebuia sa-mi trimita cineva o cutie mica si in ea o cruciulita alba. Jur ca asta am visat si stiu nu am voie sa jur, dar tare imi lipseste juramantul. Si tie iti lipseste. Apoi, visam si vorbeam ca am un spiridus care are grija de mine. Jur ca asta am visat si poate si el ar fi visat sau ar fi trebuit sa viseze, chiar daca era, ca si mine, in ofensiva, pe campiile acelea cu iarba rosie oglindita in burtile lor pregatite pentru spintecare. Ei inca nimic nu stiau. Tu asteptai ca el sa vina la tine sa-ti spuna direct, in fata, cum a fost si daca are vreun rost. Incredibil cum ne legam de fiecare mic amanunt, cum urmaream fiecare bataie de aripa si cum miroseam fiecare adiere de vant. In fuga, copitele noastre scanteiau pietrele in lovire, narile noastre lacome inghiteau orizontul. Se facuse ceva mai cald. Puteai ghici soarele infasurat in praf si nori. Se vedea inca bine, in jur, aerul care urmarea umbrele lucrurilor, pentru ca era vineri, la luminare, nu sambata noaptea, la intunecare, asa cum banuiesc ca s-a intamplat cu adevarat.
Coseam fara sa vad impunsatura. Priveam cerul caprei plutitoare si coseam fara sa vad cum se adunau penele in jurul aripilor lui pline de stele puf, blana, piele si piatra. Cerurile erau asa cum tu ai inteles ca trebuie sa fie la trecerea lui. Undeva, in departare, jos si sus murmurau in contradictoriu. Uneori, se auzeau batai de copita despicata in pamant, alteori, cate un tunet ratacit reteza un murmur, sau altul.

Apoi, am obosit si m-am odihnit cu inima iesindu-mi din piept, de batai. Stateam intinsa in iarba rosie inalta, pe deal, in bataia vantului, mirosea a fan proaspat cosit si a copitele lor prafuite si a sabie insangerata si vantul se prabusea, uneori, peste mine, simplu, direct din inalt, fara oprelisti. Chiar m-am ferit o data, nu stiu de ce pentru ca nu-mi pasa deloc de puterea lui asupra mea, doar carnea mi se stransese in jurul acului picaturii de sange si nu m-am putut opri sa nu ma gandesc o secunda–care, de data asta, a durat exact cat o secunda, nu mai mult, nu mai putin–la alba ca zapada si la fereastra la care cosea ea si la parul ei negru de abanos, daca nu cumva confundam elementele. Am ramas mult timp in iarba. Tocmai o miroseam fara sa vreau asta in mod special — fan proaspat cosit si praf de copite amestecat cu nori vinetii si vant, trase in apus, la luminare de vineri — cand am auzit muzica aceea mica, tanguita, ca un fel de plans cuminte, definitiv, ca un bocet fara vlaga. Am dat sa ridic capul si nu am putut. Nici mainile, nici picioarele, nimic de carne. Am simtit doar impunsatura arsa in degetul aratator de la mana stanga si mi-am zis ca m-am relaxat prea tare, da, am nevoie de un timp pentru a rechema pamantul in mine. Inima ramasese fara batai si ma scufundam in iarba, incet, iar bocetul se auzea din ce in ce mai clar, mai strident, mai inalt, mai inalt. Venise si urma sa treaca pe langa mine, trebuia sa-l strig pe nume, sa ne privim in ochi si sa inteleg cum a putut sa inteleaga el atunci acel lucru de neinteles, ca sa ma pot scufunda linistita in iarba rosie, in continuare.

Ai inteles bine: nu aveam grai pentru acea muzica jelita si nici ea raspuns pentru mine. M-a depasit tragandu-si picioarele unul dupa celalalt, fara sa ma vada, fara sa ma auda, fara chiar sa-i pese, parea trist, dar norii nu ma lasau sa vad asta pentru ca el trebuia sa para vesel si fara griji si asta trebuia sa fie raspunsul. A trecut de mine incet iar eu visam ca sunt treaza si nu ma pot misca, nu pot vorbi, dar el exista si eu existam, chair daca in alt timp, in alt loc—ce daca dormeam si visam?!—si m-a depasit, cum ma vezi si cum te vad eu pe tine: confuz si usor ca un fulg sau ca o sacosa de plastic lipindu-se de zid in bataia vantului. M-am intrebat de ce imi pasa si daca imi pasa, iar apoi, m-am intrebat de ce m-am intrebat intai de ce-mi pasa si, abia apoi, daca-mi pasa si am raspuns simplu: nu.
Dar deloc nu mi-a placut – trebuie sa recunosc – ca nu stiu nici acum de ce-mi pasa si ca, dealtfel, nu-mi pasa.

Ramasese poteca intre campia iarbii cu mine in ea si apusul insamantat de macelul albit al bivolilor spintecati. Turme de oase pe intinderile nemarginite, albe. El a trecut mai departe, indepartandu-se din ce in ce mai mult de tara aceea, iar eu dormeam si visam in iarba inalta cum tu vii si-ti iei haina din piele de capra, o arunci pe umar si pornesti in sens invers, catre acea tara de unde el tocmai plecase, tara lui, fara sa ma vezi, fara sa ma auzi, verde in iarba rosie, inalta… oglindita spre vest, in fereastra nacelei… cu parul negru de abanos imprastiat dramatic pe intinderea alba… incerc sa nu confund elementele… incerc sa-l inteleg – murmura in muzica aceea definitiva, mica – el m-a sacrificat, tu l-ai omorat, cu acei ochi nu ne va mai privi niciodata…


Sărbătoare la Bordel

Sărbătoare la Bordel

Se fac pregătiri
Vin sărbatorile, vin
Ouăle se inroşesc de joi
Bibliile sunt scoase din sertarele cu sutiene
Manichiură, pedichiură, călcâie curate
Papucii cu puf nu mai sunt la modă
Bicele încă sunt
Pentru exorcizare
Iată-le aliniate lângă uşă
Precum armele sub capul de cerb niciodată vânat
trofeul cu ochii cruciş scoşi sau orbi,
pentru orice eventualitate
Lanţurile sunt unse
Perdelele spălate
Intre timp, se comanda torturi in cruci
la cofetaria din colt

Cruci plusuri
Cruci minusuri
Cruci in sange
cruci sa fie…

Linoleul grena miroase a Ariel
Băiatul de serviciu şi-a făcut treaba
– am putea crede ca este eunuc
pare mai interesant, mai chique –
„Cine imi pune şi mie bigudiurile, fă?
Nu tu, ca mă tragi de păr…”
Nu se cumpăra ţuică
Nu se gătesc sarmale
Lucruri fine se cer…
Clienţii vor avea parte de prezervative extra
Cu miros de miel
Sau ied, după preferinţe
Importantă e jertfa
Uite si pusculita-porc cu orificiu sub coadă,
pe o măsuţă de fier forjat, executata manual,
la capul scărilor
pentru cine vrea să contribuie
sa dea din putinul lui, din averea lui sa dea
sa-si mai spele un obraz
un pacat-doua sa-si ispaseasca
pentru
copii cu SIDA, călugariţe in Mertz,
foamete, grindină cât oul de şarpe, inundatii,
cancerosi, câini cu pureci şi pampon roşu,
cutremure, aurolaci, betegi, eroi uitati, eroi omisi,
tristeţi de râs şi bucurii de plâns, etc.

Iată ce bine arată Crucea, acum…
Parc-ar fi de aur, parc-ar fi de piatră!
Lucioasă, rafinată,
purtată…

de:
Maria, Ana, Elena, Cristina, Vasilica,
Adriana, Ioana, Constanţa, Ecaterina,
Alina, Sanda, Speranţa, Manuela, Nadia,
Victoria, Florica, Daniela, Liliana,
Magdalena, etc.

…din pod,
pană in faţa intrării principale

Iar sfinţii păzesc uşa


campia/podul

pasteluri

campia

toata noaptea cartitele tale au scos cernoziom
atat de negru ramane sub unghii atat de pastos respira
armate intregi din porii lui pamant de flori carnoase
cartitele tale, doamne, prin lumea campiei sapand
tuneluri intortocheate cu miezul aruncat in ochii
soferilor de tir care se usureaza la margine
doamne, un camp al meu da-mi sa fie al meu
sa ma acopar cu el pan’ la gleznisoare
pan’ la genunchioare
pan’ la tatisoare
si pana la frunte
urechile sa-mi surzeasca
ochii sa mi-i orbesca
gura sa mi-o amuteasca
cartita ta preferata sa fiu
pamant de flori
cernoziom

podul

pescuiam scoici langa mal
expresul de cta trecea saligni tremura din oasele lui albastre
pescuiam scoici le aruncam pe mal
la cap imi plesnea o vana albastra
fetele fumau la geam chipuri de lapte pe panza sfumato
treceau ochii mei le urmareau albastri
le deschideam cu briceagul eram baiat cu sorţ albastru
ma gandeam am talpi subtiri si cheag la frunte
o poala de cochilii albastre
daca as fi baiat le-as face cu mana
ne vedem la cta
acum sunt albastra


Chelnerita Sofia

Sofia nu era copil din flori
Si nici din spuma berilor la halba.
Priviti-o cum pluteste printre nori
De fum Carpati, purtand o pana dalba!

Pe mese cu miresme de mustar
Rostogoleste zaruri din pahare.
Pe bratul ciung ii scrie inimioare,
Strapunse de sageata, un pescar.

O vrea a lui dar este prea inalta
Femeia ce in plasa i s-a prins.
Navoadele s-au rupt si nu e balta
S-o-ncapa, chiar pe-o margine de vis.

Vino cu mine-n barca mea, pe mare,
Coboara-te-n abisuri, in dusis –
O-ndeamna el privind-o cum dispare –

Dar fata nu vrea plata, nici bacsis.
Ii varsa Universul la picioare,
Pescarului, din pana cu tais.

venus

Sofia este chelnarita. Pluteste printre mesele de pe terasa, cu zambetul pe buze. Ea nu poate fi ciupita de fund. Intr-o zi, am incercat…. Am intrat in mana acelui barbat nehotarat. Am profitat de momentul in care citea desenul petelor de mustar de pe fata de masa: un san, isi imagina ca ar putea fi, si o pana. Am vrut sa o ciupesc de fund, prin mana lui. Nu am putut. Mi-am atins buricele degetelor unul de altul. Erau fierbinti. Din ce o fi facuta fata asta? Am rugat-o prin gura lui sa se aseze la masa, fata in fata, si sa-i ofere mana.

Skandenberg cu duhul printre pahare si pete de mustar

Cum o duci cu zborul, suflete?
Tot pe margine? Tot pe margine?
– Vrei sa stii?!
Acolo am lasat-o!
Intinsa, cu pantecul deschis catre cer…

gaura neagra
in osanza rotitoarei

Nu a jurat pe nimeni niciodata
Nu injura clientii
Calatorii
Trecatorii
Alunecatorii
Sburatorii

statea acolo intinsa si asteapta
lipita cu spinarea de podea
nici macar nu visa

evisceral,
zbura intredeschis

2004-10-05, Miami


popice

strike cu bonus (scor maxim 300)

la un semn

calea e maturata
din sant apare paianjenul cap de mort
paseste lipicios spre marginea pistei
isi pune centura peste cruce
si adauga inca una pe lista
alaturi de tactica cavalereasca
vezi mai jos!
(Continutul articolului: ”Ce trebuie sa fac daca un paianjen imi musca copilul?”) (mai mult…)


Bordurile din Place Pigalle

asa ar fi trebuit sa fie
noi pe bordura in Place Pigalle (mai mult…)