…sa batem campii cu gratie, doamnelor si domnilor!

Posts tagged “eminescu

Al Veronicăi

15 iunie

„Dacă eu aş şti că o altă femeie te-ar iubi ca mine, cu toată durerea pe care mi-ar da-o rivalitatea, te încredinţez c-aş binecuvînta-o. Dar ele nu iubesc, ele nu ştiu iubi, adevărata dragoste este atît de rară, atît de dureroasă, atît de suavă, atît de crudă, inctit este preferabil să n-o cunoşti; şi cu toate acestea mă socotesc atît de fericită că te iubesc cu această dragoste care ucide şi care mîntuie, care pedepseşte şi care iartă, c-aş dori să nu se mai sfirseasca niciodată” Veronica Micle, 10 februarie 1882

socotesc că nu am ştiut a iubi am uitat sau n-am ştiut niciodată
dar el este când eu nu eram
îmi amintesc cum mereu ca şi azi
când eu nu mai sunt şi n-am fost
îmbracă pentru mine un giulgiu alb cu brâu lat
bătut în rubine cât pumnul cât oul
dar cine altul poate intra când iese
pentru fiecare dintre noi, hoaţele,
mai luminos şi mai sângeriu decât al ei
– atât de înalt în haina lui aripată –
cel scund al Veronicăi

Anunțuri

Aníron i e círatha na Valannor

„7 fevruarie 1882
Momoţi,
(…)De-ai fi aici te-aş pupa! Dar aşa să pup în vânt? Căci tu eşti începutul şi sfârşitul vieţii mele, cu tine se-ncepe şi se-nchee gândul meu, al
lui
Emin”

celor ce părăsesc cu teamă realitatea

le dau un link căutaţi mantra “popoţica”

rostiţi-o în singurătate peste un lac de conac

când ceaţa se ridică

sau peste o mare fără de sfârşit

în jurul vostru se va deschide o grădină

dincolo de ea o pădure în ea elfii vor face dragoste

atingându-şi urechile încet

semnul că este vremea să pătrundeţi şi voi

tot încet

prin scorbură veţi auzi cum piatra se loveşte în tâmpla lui

nimerit acolo din greşeala de a fi fost văzut

atât de aproape de valannor

când munţii îşi loveau piscurile şi în cer

se pornise războiul viermilor albi

copacii vor vorbi în limbi ca şi cum s-ar ruga

se vor împărtăşi din tâmpla aceluia

vor fremăta ca degetele înmănuşate

pe genunchii femeii ea va muri într-un final

pe corabie

la dorinţă

fără nicio remuşcare

Aníron i e broniatha, ad ae periatham athar i methid en-amar hen

va stiga el din far şi pădurea grădina marea întreagă

nesfârşită

se vor despica fără de toiag

ceaţa va coborî iar pe pământ

pădurea va lumina copacii vor amuţi pe vecie

nici la adiere nu vor mai foşni

“popoţico” veţi auzi iar

ecoul vostru nimic altceva

peste toate tâmpla lui roşie va fremăta uşor

pânzele vor înţepeni spânzurate de catarg

vin la tine miţule băet iubit şi drăgălaş

va răspunde ea