…sa batem campii cu gratie, doamnelor si domnilor!

Posts tagged “literatura

cea mai bună dintre poeziile posibile

ars poetica de poche

 

m-am hotărât să nu mai scriu poezie decât despre gesturi măreţe

voi evita volutele de mică amploare ploile reci de toamnă şi  despărţirile 

voi omite sentimentalismele durerea singurătatea lipsa poftei de mâncare

sufletul suferinţa melancholia şi alte prostii care nu interesează pe nimeni

voi scoate din vocabular eu împreună cu mine meu mea şi mie

 

despre eroi promit că voi scrie tomuri întregi

cu cât vor fi mai puţini cu atât mai lungi epopei

voi scrie la apocalipsă sau măcar la un tsunami mai mare

poate la un cutremur de peste 9 grade richter  

într-o metropolă aglomerată cu victime sigure şi zgârie-nori

un reportaj poetic de pulitzer împănat cu poze alb-negru

pentru ca sângele să se scurgă liniştit 

ca măduva prin oasele negre ale metroului

voi scrie despre lebedele negre despre pasărea de cenuşă

despre prăbuşirea piramidelor în groapa marianelor

voi descrie ce va rămâne după ce plăcile tectonice 

îşi vor freca şoldurile într-o măreaţă copleşitoare iubire 

îmi voi caută prietenii câinii lor jocurile lor preferate

le voi număra cicatricile organele visurile speranţele

nu despre ei voi scrie au fost şi sunt mărunţi 

fac greşeli mari şi gesturi de mică amploare

voi scrie despre experienţa lor exotică

despre marea mirare a acelui moment  

în care au înţeles că au trăit în miracol 

atât amar de vreme fără să ştie

voi scrie despre marea trecere marea apa

marea lăcomie şi mica întâmplare a naşterii unei lumi

intrată în cartea recordurilor 

ca cea mai bună dintre lumile posibile

 

pentru mine şi sufletul meu chinuit

în care eu trăiesc alături de ei

gesturi mărunte

 


Experiment pe Rasaduri de Primavara

Panselele patru si doi, cele cu niste coduri pe bonurile de casa, se plictisesc in pamantul din vasele alea mici de plastic in care au fost cumparate. Nu le costa nimic fotosinteza si nici efortul de a fi udate. Uit de ele, dar trebuie sa le ud, chiar daca o fac mecanic, ca si cum m-as spala pe dinti sau as aprinde becul in pod. Le voi scoate din vasele alea mici de plastic maroniu indefinit si le voi lasa sa se usuce. Asa vor simti si ele ca traiesc. In pamantul reavan se plictisesc, carevasazica, asa ca afara cu ele, sa se descurce singure.


Vinerea Turmelor

Ziua in care am coborat din nacela si am gasit toate alea imprastiate, amestecate, era o zi sfanta de vineri. Tocmai se luminase si, spre apus, se ingramadeau bivolii. Am urmarit cu privirea cuiburile lor de praf amestecate cu norii si duhurile apusului. Se ingramadeau spre sabie si erau mai rosii decat ti-ai imaginat vreodata, mai rosii decat ti-ai fi putut imagina vreodata. Amusinau pietrele in trecere, smulgeau smocuri de iarba. M-am asezat in fereastra nacelei. In ofensiva. Ma oglindeam la vest, in iarba inalta, in fereastra, si coseam linistita o haina pentru tine. Iti vedeam vinisoarele sangerii din jurul irisilor, vesel si trist, exact asa cum iti place, gangurind in limbi necunoscute, incercand sa intelegi ce nu e de inteles, precum si eu incercam. Haina avea atatea randuri de maneci cate sunt numarate intr-una din carti, mainile, si atatea perechi de cusaturi cate sunt numarate dupa judecata, usile. Tu alesesesi piatra de rau, eu piatra cu muchii ascutite si unghiuri. Era mai proaspat asa, ma gandeam, dar si la tine era bine, ca era mai domol si mai rotund, si mai rostogolitor, ca intr-o lene greu de imaginat, a bivolilor lene spre sabie, acei rosii bivoli pregatiti, dresati. El nu fusese pregatit. Dar dresat, da. Sau poate intelesese. Eu incercam sa inteleg, precum si tu incercai.
Aici incepe adevarata poveste a calatoriei lui si a scufundarii mele si a hainei tale in zbor si a asezarii ei inefabile, pe umar.

Dimineata, eram inca in alpha. Visam si vorbeam ca trebuia sa-mi trimita cineva o cutie mica si in ea o cruciulita alba. Jur ca asta am visat si stiu nu am voie, dar tare imi lipseste juramantul. Si tie iti lipseste. Apoi, visam si vorbeam ca am un spiridus care are grija de mine. Jur ca asta am visat si poate si el ar fi visat sau ar fi trebuit sa viseze, chiar daca era, ca si mine, in ofensiva, pe campiile acelea cu iarba rosie oglindita in burtile lor pregatite pentru spintecare. Ei inca nimic nu stiau. Tu asteptai ca el sa vina la tine sa-ti spuna direct, in fata, cum a fost si daca are vreun rost. Incredibil cum ne legam de fiecare mic amanunt, cum urmaream fiecare bataie de aripa si cum miroseam fiecare adiere de vant. In fuga, copitele noastre scanteiau pietrele in lovire, narile noastre lacome inghiteau orizontul. Era ceva mai cald, e adevarat. Puteai ghici soarele infasurat in praf si nori. Se vedea inca bine, in jur, aerul care urmarea umbrele lucrurilor, pentru ca era vineri, la luminare, nu sambata noaptea, la intunecare, asa cum banuiesc ca s-a intamplat cu adevarat.
Coseam fara sa vad impunsatura. Priveam cerul caprei plutitoare si coseam fara sa vad cum se adunau penele in jurul aripilor lui pline de stele puf, blana, piele si piatra. Cerurile erau asa cum tu ai inteles ca trebuie sa fie la trecerea lui. Undeva, in departare, jos si sus murmurau o discutie in contradictoriu. Uneori, se auzeau batai de copita despicata in pamant, alteori, cate un tunet ratacit reteza un murmur, sau altul.

Apoi, am obosit si m-am odihnit cu inima iesindu-mi din piept, de batai. Stateam intinsa in iarba rosie inalta, pe deal, in bataia vantului, mirosea a fan proaspat cosit si a copitele lor prafuite si a sabie insangerata si vantul se prabusea, uneori, peste mine, simplu, direct din inalt, fara oprelisti. Chiar m-am ferit o data, nu stiu de ce pentru ca nu-mi pasa deloc de puterea lui asupra mea, doar carnea mi se stransese in jurul acului picaturii de sange si nu m-am putut opri sa nu ma gandesc o secunda–care, de data asta, a durat exact cat o secunda, nu mai mult, nu mai putin–la alba ca zapada si la fereastra la care cosea ea si la parul ei negru de abanos, daca nu cumva confundam elementele. Am ramas mult in iarba. Tocmai o miroseam fara sa vreau asta in mod special—fan proaspat cosit si praf de copite amestecat cu nori vinetii si vant, trase in apus, la luminare de vineri—cand am auzit muzica aceea mica, tanguita, ca un fel de plans cuminte, definitiv, ca un bocet fara vlaga. Am dat sa ridic capul si nu am putut. Nici mainile, nici picioarele, nimic de carne. Am simtit doar impunsatura arsa in degetul aratator de la mana stanga si mi-am zis ca m-am relaxat prea tare, da, am nevoie de un timp pentru a rechema pamantul in mine. Inima ramasese fara batai si ma scufindam in iarba, incet, iar bocetul se auzea din ce in ce mai clar, mai strident, mai inalt, mai inalt. Venise si urma sa treaca pe langa mine, trebuia sa-l strig pe nume, sa ne privim in ochi si sa inteleg cum a putut sa inteleaga el atunci acel lucru de neinteles, ca sa ma pot scufunda linistita in iarba rosie, in continuare.

Ai inteles bine: nu aveam grai pentru acea muzica jelita si nici ea raspuns pentru mine. M-a depasit tragandu-si picioarele unul dupa celalalt, fara sa ma vada, fara sa ma auda, fara chiar sa-i pese, parea trist, dar norii nu ma lasau sa vad asta pentru ca el trebuia sa para vesel si fara griji si asta trebuia sa fie raspunsul. A trecut de mine incet iar eu visam ca sunt treaza si nu ma pot misca, nu pot vorbi, dar el exista si eu existam, chair daca in alt timp, in alt loc—ce daca dormeam si visam?!—si m-a depasit, cum ma vezi si cum te vad eu pe tine: confuz si usor ca un fulg sau ca o sacosa de plastic lipindu-se de zid in bataia vantului. M-am intrebat de ce imi pasa si daca imi pasa, iar apoi, m-am intrebat de ce m-am intrebat intai de ce-mi pasa si, abia apoi, daca-mi pasa si am raspuns simplu: nu.
Dar deloc nu mi-a placut–trebuie sa recunosc–ca nu stiu nici acum de ce-mi pasa si ca, dealtfel, nu-mi pasa.

Ramasese poteca intre campia iarbii cu mine in ea si apusul insamantat de macelul albit al bivolilor spintecati. Turme de oase pe intinderile nemarginite, albe. El a trecut mai departe, indepartandu-se din ce in ce mai mult de tara aceea, iar eu dormeam si visam in iarba inalta cum tu vii si-ti iei haina din piele de capra, o arunci pe umar si pornesti in sens invers, catre acea tara de unde el tocmai plecase, tara lui, fara sa ma vezi, fara sa ma auzi, verde in iarba rosie, inalta… oglindita spre vest, in fereastra nacelei… cu parul negru de abanos imprastiat dramatic pe intinderea alba… incerc sa nu confund elementele… incerc sa-l inteleg – murmura in muzica aceea definitiva, mica – el m-a sacrificat, tu l-ai omorat, cu acei ochi nu ne va mai privi niciodata…



10 nov 2005, Bucuresti


broşură de la martori

pierdea la zaruri şi la alte jocuri
la care rostogolirea conta la fel de mult ca numărarea
şedea în acelaşi loc ceilalţi făceau coadă la joc şi câştig
avea buzunarele goale tricoul pătat pe piept şi pierdea cu plăcere
câte un orgasm pentru fiecare ratare
soarele se aduna printre acoperişurile oraşului
ploua luminos iar îngerul părea să-l pândească din colţul de sus
ca în broşurile lăsate de martorii lui iehova între uşă şi clanţă
nu-şi mai amintea nimic nici măcar ziua în care a semnat pentru una
cu pagini lucioase in care mulţi copii arătau către cer într-un câmp cu verdeaţă
pierdea şi uita se bucura când celălalt îi mai aduga încă o sumă la datorie
între timp un vagon cu ţigani sosea în Gara de Nord tocmai de la Paris
la Cora lumea dădea năvală la promoţii cumpăra scaune ieftine
şi multe alte cutii în care se vor depozita sticle goale de plastic
între timp nişte părinţi se întorseseră de la policlinică
se uitau la Realiatea cum se băteau unii cu roşii la Bunol
alţii învăţau de pe Discovery metode de supravieţuire în 2012
lumea se aduna să se mire de fericirea cu care pierdea
făceau coadă să joace şi să ţină minte să se bucure că au câştigat
la zaruri şi la alte jocuri în care socotelile şi întâmplarea
îţi dădeau voie să te bucuri că pierzi şi că uiţi


hoţii la drumul mare

am cumpărat mere pentru drum

 puteam să le culeg dar

 mai bine hai să le cumpăr mi-am zis

 de la o răscruce cu mult praf

 şi coroană de hârtie creponată pe troiţă

 aş fi putut să le culeg eu

 singură

 din pomul asta mărunt 

 atât de simplu ar fi fost să întind

 mâna

 să apuc şi

 să trag

 să-l şterg pe tricou şi să alerg mai departe

 unde mă duce

 muşcând


Orizont de Asteptare 0 (zero)

am posedat pana mai ieri un fel de casa pe un teren arid la periferia unui univers marunt
boldeii schelalaiau la gard fugeau ca dintr-un conac bantuit
ceva mai ucigas ca stricnina mai dureros ca jigodia parca le spunea
luati-va odraslele de ceafa si valea
am posedat pana mai ieri un fel de final 0-0 al unei batalii la care nu a participat nimeni
o lene absolut naturala m-a tintuit la pervazul unei ferestre cu lampa
crosetam o panglica moebus contempland refuzul deschiderii usii de capul ei

pasirea picioarelor de capul lor
visam la teleportare imi imaginam avatarul si coada lui puternica infasurata pe mana
mai bine ca nu m-am dus la razboi

pana mai ieri dusmanii imi cunosteau doar ceafa si mirosul ei obisnuit
si ei visau la un fel de zbor nepoluant cu consum minim
credeau despre ei ca sunt in scaun cu rotile sau mai bine ca nu au nici maini nici picioare
doar cap pe o masinarie nesimtita o specie de frankenstein artuditu
de maine voi porni propriul meu razboi marunt universal printre transeele voastre
pline de saltele puturoase si gamele murdare

voi tipa la voi va voi palmui in zbor direct de pe dragon
va voi tine de urechi pana imi veti invata culoarea ochilor ca pe lacul lui eminescu pentru bac
de maine sa va ia dracu pe toti daca va mai amestecati in raiul meu denumit „FURAT DE LA IOANA CEA CUMPLITA”

poimaine voi muri va spun sigur ranita la cateva organe vitale
asa ca nu va impacientati: terenul va va reveni voua de drept mostenire sau cesiune post mortem prada de razboi daca donatie nu va convine cum da din coada

de azi imi fac lista cu ce ma imbrac in mormant sa nu ma aruncati la groapa cu var
dupa aia mai vedem

cred ca dantela rosie fara captuseala si pantofi cu toc de doispe


grevă

ai mei iau pensia mai mică şi e vară

s-au gândit să iasă pe bulevard cu vecinii

să protesteze împotriva lui Boc şi Băsescu

este poezie în felul în care gândesc un fel de plimbare

de-a lungul străzii principale

până la mânăstire dar să fie soare

s-au săturat de ploi şi coduri orange

ocol la cimitir să aprindă atâtea lumânări câţi morţi

în drum ar trebui să treacă pe la farmacie şi pe la RDS

să plătească factura

ar fi poezie în paşii lor egali pe trotuar

în soarele crud şi o pală de vânt peste capetele cărunte

era mai bine pe vremuri

ia vino la fereastră să vezi e poştaşul

au fost comunişti

eram tineri eram în puteri

colaj Ion Birladeanu

*


venus din milano

venus din milano

Photobucket - Video and Image Hosting
2006-07-08  


Mirose

azi e asa de frumos cerul
soarele incalzeste
aerul din imprejurimi miroase
a rhododendron kotschyi
hai Paul
hai dragul meu sa facem azi
ceva special
eu as face o vaza de lut
as baga-o la cuptor
as glazura-o rosu
si as scrie pe ea Paul
tot cu rosu
sa nu se vada
Paul Paul Paul
vaza Paul
a merisor mirose
a rododendron cred
hai sa iesim la miros
mirose a smirnar
a smirdar sau bujor-de-munte
smirdar se zice
nu smirnar
sau bujor-de munte
ai uitat cratima
uite o pun b-u-j-o-r-d-e-m-u-n-t-e
hai dragul meu sa iesim
la aerul din imprejurimi
sa facem ceva special
ce iti mai place sa exagerezi
hai sa mintim de exemplu
ce zici
iti place sa lungesti totul
sa exagerezi sa hiperbolizezi
sa ma minti tu ca
sa ma minti asa in general
ca nu ma mai iubesti
ca afara tuna si fulgera
ca sunt minus patruzeci de grade
ca se anunta mari catastrofe
eu sa zic hai fa-mi o lista
cu posibili iubiti
impartita pragmatic
in zile saptamani luni
ani ar fi prea mult
eu sa rad putin
ca si cum m-ar interesa
ca si cum nu m-ar intersa
tu sa o ai deja pregatita
sa mi-o strecori in buzunar
fara sa te vad
calculand in gand probabilitati
cu ochii plansi contrariat
disperat scuturand dunga pantalonului
ramai la suprafata te rog
ramai la miros
la mari catastrofe
tu sa ma minti ce vrei tu
de ce sa mint
stiam ca asta vei zice
(…) nu ma descurc
asa in virtutea inertiei
ai zis smirnar de la smirna
te-ai gandit la smirna
asta a fost in mintea ta
sa ma minti ca nu ma mai iubesti
sa minti ca mirose a smirnar
iar te duci la fund
cobori
(…)
cum sa ma duc la fund
Geronimo
nu exista arma sa n-o poti folosi
rad nu ma vezi ca rad
hai uite ce zi
nu te speria
dar nu-mi pasa
apalasul meu
cer soare aer
cerul e minunat
iar am gresit
bine miroase a ce vrei tu corect
soarele incalzeste
sa facem coronite de flori rosii
ia minte-ma
dar minte-ma frumos sa nu-mi dau seama
poti Sorin sigur ca poti
dar nu mint
de ce sa mint
am citit povestea aia cu sorel si fulguta
ce trista poveste
nu mai tin minte nimic altceva
nu vezi ca nu ma descurc
tu lungesti totul nepermis
doar ca era a naibii de trista
auzi la tine
b-u-j-o-r-d-e-m-u-n-t-e
taci
ce mai e si asta
eu nu mint
e o conventie
un eufemism si ai greseli
se zice miroase nu mirose
lungesti totul prea mult
nepermis
mirose
a naibii de trista

18 mai, 2005, Bucuresti


Bunul Diez si Craiasa Topita

 

tu nu suflet
nu spirit
e bine ca stim doar noi doi
si bunul deasupra
zboara in picaj peste frezele noastre
tip coronite albastre
va cadea undeva?

a cazut
in cilindrul bermudelor
sau in triunghiul venerei
noi vom fi acolo cautandu-ne de paduchi
sperand in semn de bunastare si potenta
o sa-l scot din apa cu o ancora ruginita
o sa se tina de ea
(ancora e din argint masiv
nimeni nu stie)
e acoperita de alge si cacati de pesti rosii
e agatata in fusta rigida a Craiesei Topite

bemol