…sa batem campii cu gratie, doamnelor si domnilor!

Posts tagged “literatura

cea mai bună dintre poeziile posibile

ars poetica de poche

 

m-am hotărât să nu mai scriu poezie decât despre gesturi măreţe

voi evita volutele de mică amploare ploile reci de toamnă şi  despărţirile 

voi omite sentimentalismele durerea singurătatea lipsa poftei de mâncare

sufletul suferinţa melancholia şi alte prostii care nu interesează pe nimeni

voi scoate din vocabular eu împreună cu mine meu mea şi mie

 

despre eroi promit că voi scrie tomuri întregi

cu cât vor fi mai puţini cu atât mai lungi epopei

voi scrie la apocalipsă sau măcar la un tsunami mai mare

poate la un cutremur de peste 9 grade richter  

într-o metropolă aglomerată cu victime sigure şi zgârie-nori

un reportaj poetic de pulitzer împănat cu poze alb-negru

pentru ca sângele să se scurgă liniştit 

ca măduva prin oasele negre ale metroului

voi scrie despre lebedele negre despre pasărea de cenuşă

despre prăbuşirea piramidelor în groapa marianelor

voi descrie ce va rămâne după ce plăcile tectonice 

îşi vor freca şoldurile într-o măreaţă copleşitoare iubire 

îmi voi caută prietenii câinii lor jocurile lor preferate

le voi număra cicatricile organele visurile speranţele

nu despre ei voi scrie au fost şi sunt mărunţi 

fac greşeli mari şi gesturi de mică amploare

voi scrie despre experienţa lor exotică

despre marea mirare a acelui moment  

în care au înţeles că au trăit în miracol 

atât amar de vreme fără să ştie

voi scrie despre marea trecere marea apa

marea lăcomie şi mica întâmplare a naşterii unei lumi

intrată în cartea recordurilor 

ca cea mai bună dintre lumile posibile

 

pentru mine şi sufletul meu chinuit

în care eu trăiesc alături de ei

gesturi mărunte

 


Experiment pe Rasaduri de Primavara

Panselele patru si doi, cele cu niste coduri pe bonurile de casa, se plictisesc in pamantul din vasele alea mici de plastic in care au fost cumparate. Nu le costa nimic fotosinteza si nici efortul de a fi udate. Uit de ele, dar trebuie sa le ud, chiar daca o fac mecanic, ca si cum m-as spala pe dinti sau as aprinde becul in pod. Le voi scoate din vasele alea mici de plastic maroniu indefinit si le voi lasa sa se usuce. Asa vor simti si ele ca traiesc. In pamantul reavan se plictisesc, carevasazica, asa ca afara cu ele, sa se descurce singure.


Vinerea Turmelor

Ziua in care am coborat din nacela si am gasit toate alea imprastiate, amestecate, era o zi sfanta de vineri. Tocmai se luminase si, spre apus, se ingramadeau bivolii. Am urmarit cu privirea cuiburile lor de praf amestecate cu norii si duhurile apusului. Se ingramadeau spre sabie si erau mai rosii decat ti-ai imaginat vreodata, mai rosii decat ti-ai fi putut imagina vreodata. Amusinau pietrele in trecere, smulgeau smocuri de iarba. M-am asezat in fereastra nacelei. In ofensiva. Ma oglindeam la vest, in iarba inalta, in fereastra, si coseam linistita o haina pentru tine. Iti vedeam vinisoarele sangerii din jurul irisilor, vesel si trist, exact asa cum iti place, gangurind in limbi necunoscute, incercand sa intelegi ce nu e de inteles, precum si eu incercam. Haina avea atatea randuri de maneci cate sunt numarate intr-una din carti, mainile, si atatea perechi de cusaturi cate sunt numarate dupa judecata, usile. Tu alesesesi piatra de rau, eu piatra cu muchii ascutite si unghiuri. Era mai proaspat asa, ma gandeam, dar si la tine era bine, ca era mai domol si mai rotund, si mai rostogolitor, ca intr-o lene greu de imaginat, a bivolilor lene spre sabie, acei rosii bivoli pregatiti, dresati. El nu fusese pregatit. Dar dresat, da. Sau poate intelesese. Eu incercam sa inteleg, precum si tu incercai.
Aici incepe adevarata poveste a calatoriei lui si a scufundarii mele si a hainei tale in zbor si a asezarii ei inefabile, pe umar.

Dimineata, eram inca in alpha. Visam si vorbeam ca trebuia sa-mi trimita cineva o cutie mica si in ea o cruciulita alba. Jur ca asta am visat si stiu nu am voie, dar tare imi lipseste juramantul. Si tie iti lipseste. Apoi, visam si vorbeam ca am un spiridus care are grija de mine. Jur ca asta am visat si poate si el ar fi visat sau ar fi trebuit sa viseze, chiar daca era, ca si mine, in ofensiva, pe campiile acelea cu iarba rosie oglindita in burtile lor pregatite pentru spintecare. Ei inca nimic nu stiau. Tu asteptai ca el sa vina la tine sa-ti spuna direct, in fata, cum a fost si daca are vreun rost. Incredibil cum ne legam de fiecare mic amanunt, cum urmaream fiecare bataie de aripa si cum miroseam fiecare adiere de vant. In fuga, copitele noastre scanteiau pietrele in lovire, narile noastre lacome inghiteau orizontul. Era ceva mai cald, e adevarat. Puteai ghici soarele infasurat in praf si nori. Se vedea inca bine, in jur, aerul care urmarea umbrele lucrurilor, pentru ca era vineri, la luminare, nu sambata noaptea, la intunecare, asa cum banuiesc ca s-a intamplat cu adevarat.
Coseam fara sa vad impunsatura. Priveam cerul caprei plutitoare si coseam fara sa vad cum se adunau penele in jurul aripilor lui pline de stele puf, blana, piele si piatra. Cerurile erau asa cum tu ai inteles ca trebuie sa fie la trecerea lui. Undeva, in departare, jos si sus murmurau o discutie in contradictoriu. Uneori, se auzeau batai de copita despicata in pamant, alteori, cate un tunet ratacit reteza un murmur, sau altul.

Apoi, am obosit si m-am odihnit cu inima iesindu-mi din piept, de batai. Stateam intinsa in iarba rosie inalta, pe deal, in bataia vantului, mirosea a fan proaspat cosit si a copitele lor prafuite si a sabie insangerata si vantul se prabusea, uneori, peste mine, simplu, direct din inalt, fara oprelisti. Chiar m-am ferit o data, nu stiu de ce pentru ca nu-mi pasa deloc de puterea lui asupra mea, doar carnea mi se stransese in jurul acului picaturii de sange si nu m-am putut opri sa nu ma gandesc o secunda–care, de data asta, a durat exact cat o secunda, nu mai mult, nu mai putin–la alba ca zapada si la fereastra la care cosea ea si la parul ei negru de abanos, daca nu cumva confundam elementele. Am ramas mult in iarba. Tocmai o miroseam fara sa vreau asta in mod special—fan proaspat cosit si praf de copite amestecat cu nori vinetii si vant, trase in apus, la luminare de vineri—cand am auzit muzica aceea mica, tanguita, ca un fel de plans cuminte, definitiv, ca un bocet fara vlaga. Am dat sa ridic capul si nu am putut. Nici mainile, nici picioarele, nimic de carne. Am simtit doar impunsatura arsa in degetul aratator de la mana stanga si mi-am zis ca m-am relaxat prea tare, da, am nevoie de un timp pentru a rechema pamantul in mine. Inima ramasese fara batai si ma scufindam in iarba, incet, iar bocetul se auzea din ce in ce mai clar, mai strident, mai inalt, mai inalt. Venise si urma sa treaca pe langa mine, trebuia sa-l strig pe nume, sa ne privim in ochi si sa inteleg cum a putut sa inteleaga el atunci acel lucru de neinteles, ca sa ma pot scufunda linistita in iarba rosie, in continuare.

Ai inteles bine: nu aveam grai pentru acea muzica jelita si nici ea raspuns pentru mine. M-a depasit tragandu-si picioarele unul dupa celalalt, fara sa ma vada, fara sa ma auda, fara chiar sa-i pese, parea trist, dar norii nu ma lasau sa vad asta pentru ca el trebuia sa para vesel si fara griji si asta trebuia sa fie raspunsul. A trecut de mine incet iar eu visam ca sunt treaza si nu ma pot misca, nu pot vorbi, dar el exista si eu existam, chair daca in alt timp, in alt loc—ce daca dormeam si visam?!—si m-a depasit, cum ma vezi si cum te vad eu pe tine: confuz si usor ca un fulg sau ca o sacosa de plastic lipindu-se de zid in bataia vantului. M-am intrebat de ce imi pasa si daca imi pasa, iar apoi, m-am intrebat de ce m-am intrebat intai de ce-mi pasa si, abia apoi, daca-mi pasa si am raspuns simplu: nu.
Dar deloc nu mi-a placut–trebuie sa recunosc–ca nu stiu nici acum de ce-mi pasa si ca, dealtfel, nu-mi pasa.

Ramasese poteca intre campia iarbii cu mine in ea si apusul insamantat de macelul albit al bivolilor spintecati. Turme de oase pe intinderile nemarginite, albe. El a trecut mai departe, indepartandu-se din ce in ce mai mult de tara aceea, iar eu dormeam si visam in iarba inalta cum tu vii si-ti iei haina din piele de capra, o arunci pe umar si pornesti in sens invers, catre acea tara de unde el tocmai plecase, tara lui, fara sa ma vezi, fara sa ma auzi, verde in iarba rosie, inalta… oglindita spre vest, in fereastra nacelei… cu parul negru de abanos imprastiat dramatic pe intinderea alba… incerc sa nu confund elementele… incerc sa-l inteleg – murmura in muzica aceea definitiva, mica – el m-a sacrificat, tu l-ai omorat, cu acei ochi nu ne va mai privi niciodata…



10 nov 2005, Bucuresti


broşură de la martori

pierdea la zaruri şi la alte jocuri
la care rostogolirea conta la fel de mult ca numărarea
şedea în acelaşi loc ceilalţi făceau coadă la joc şi câştig
avea buzunarele goale tricoul pătat pe piept şi pierdea cu plăcere
câte un orgasm pentru fiecare ratare
soarele se aduna printre acoperişurile oraşului
ploua luminos iar îngerul părea să-l pândească din colţul de sus
ca în broşurile lăsate de martorii lui iehova între uşă şi clanţă
nu-şi mai amintea nimic nici măcar ziua în care a semnat pentru una
cu pagini lucioase in care mulţi copii arătau către cer într-un câmp cu verdeaţă
pierdea şi uita se bucura când celălalt îi mai aduga încă o sumă la datorie
între timp un vagon cu ţigani sosea în Gara de Nord tocmai de la Paris
la Cora lumea dădea năvală la promoţii cumpăra scaune ieftine
şi multe alte cutii în care se vor depozita sticle goale de plastic
între timp nişte părinţi se întorseseră de la policlinică
se uitau la Realiatea cum se băteau unii cu roşii la Bunol
alţii învăţau de pe Discovery metode de supravieţuire în 2012
lumea se aduna să se mire de fericirea cu care pierdea
făceau coadă să joace şi să ţină minte să se bucure că au câştigat
la zaruri şi la alte jocuri în care socotelile şi întâmplarea
îţi dădeau voie să te bucuri că pierzi şi că uiţi


hoţii la drumul mare

am cumpărat mere pentru drum

 puteam să le culeg dar

 mai bine hai să le cumpăr mi-am zis

 de la o răscruce cu mult praf

 şi coroană de hârtie creponată pe troiţă

 aş fi putut să le culeg eu

 singură

 din pomul asta mărunt 

 atât de simplu ar fi fost să întind

 mâna

 să apuc şi

 să trag

 să-l şterg pe tricou şi să alerg mai departe

 unde mă duce

 muşcând


Orizont de Asteptare 0 (zero)

am posedat pana mai ieri un fel de casa pe un teren arid la periferia unui univers marunt
boldeii schelalaiau la gard fugeau ca dintr-un conac bantuit
ceva mai ucigas ca stricnina mai dureros ca jigodia parca le spunea
luati-va odraslele de ceafa si valea
am posedat pana mai ieri un fel de final 0-0 al unei batalii la care nu a participat nimeni
o lene absolut naturala m-a tintuit la pervazul unei ferestre cu lampa
crosetam o panglica moebus contempland refuzul deschiderii usii de capul ei

pasirea picioarelor de capul lor
visam la teleportare imi imaginam avatarul si coada lui puternica infasurata pe mana
mai bine ca nu m-am dus la razboi

pana mai ieri dusmanii imi cunosteau doar ceafa si mirosul ei obisnuit
si ei visau la un fel de zbor nepoluant cu consum minim
credeau despre ei ca sunt in scaun cu rotile sau mai bine ca nu au nici maini nici picioare
doar cap pe o masinarie nesimtita o specie de frankenstein artuditu
de maine voi porni propriul meu razboi marunt universal printre transeele voastre
pline de saltele puturoase si gamele murdare

voi tipa la voi va voi palmui in zbor direct de pe dragon
va voi tine de urechi pana imi veti invata culoarea ochilor ca pe lacul lui eminescu pentru bac
de maine sa va ia dracu pe toti daca va mai amestecati in raiul meu denumit „FURAT DE LA IOANA CEA CUMPLITA”

poimaine voi muri va spun sigur ranita la cateva organe vitale
asa ca nu va impacientati: terenul va va reveni voua de drept mostenire sau cesiune post mortem prada de razboi daca donatie nu va convine cum da din coada

de azi imi fac lista cu ce ma imbrac in mormant sa nu ma aruncati la groapa cu var
dupa aia mai vedem

cred ca dantela rosie fara captuseala si pantofi cu toc de doispe


grevă

ai mei iau pensia mai mică şi e vară

s-au gândit să iasă pe bulevard cu vecinii

să protesteze împotriva lui Boc şi Băsescu

este poezie în felul în care gândesc un fel de plimbare

de-a lungul străzii principale

până la mânăstire dar să fie soare

s-au săturat de ploi şi coduri orange

ocol la cimitir să aprindă atâtea lumânări câţi morţi

în drum ar trebui să treacă pe la farmacie şi pe la RDS

să plătească factura

ar fi poezie în paşii lor egali pe trotuar

în soarele crud şi o pală de vânt peste capetele cărunte

era mai bine pe vremuri

ia vino la fereastră să vezi e poştaşul

au fost comunişti

eram tineri eram în puteri

colaj Ion Birladeanu

*


venus din milano

venus din milano

Photobucket - Video and Image Hosting
2006-07-08  


Mirose

azi e asa de frumos cerul
soarele incalzeste
aerul din imprejurimi miroase
a rhododendron kotschyi
hai Paul
hai dragul meu sa facem azi
ceva special
eu as face o vaza de lut
as baga-o la cuptor
as glazura-o rosu
si as scrie pe ea Paul
tot cu rosu
sa nu se vada
Paul Paul Paul
vaza Paul
a merisor mirose
a rododendron cred
hai sa iesim la miros
mirose a smirnar
a smirdar sau bujor-de-munte
smirdar se zice
nu smirnar
sau bujor-de munte
ai uitat cratima
uite o pun b-u-j-o-r-d-e-m-u-n-t-e
hai dragul meu sa iesim
la aerul din imprejurimi
sa facem ceva special
ce iti mai place sa exagerezi
hai sa mintim de exemplu
ce zici
iti place sa lungesti totul
sa exagerezi sa hiperbolizezi
sa ma minti tu ca
sa ma minti asa in general
ca nu ma mai iubesti
ca afara tuna si fulgera
ca sunt minus patruzeci de grade
ca se anunta mari catastrofe
eu sa zic hai fa-mi o lista
cu posibili iubiti
impartita pragmatic
in zile saptamani luni
ani ar fi prea mult
eu sa rad putin
ca si cum m-ar interesa
ca si cum nu m-ar intersa
tu sa o ai deja pregatita
sa mi-o strecori in buzunar
fara sa te vad
calculand in gand probabilitati
cu ochii plansi contrariat
disperat scuturand dunga pantalonului
ramai la suprafata te rog
ramai la miros
la mari catastrofe
tu sa ma minti ce vrei tu
de ce sa mint
stiam ca asta vei zice
(…) nu ma descurc
asa in virtutea inertiei
ai zis smirnar de la smirna
te-ai gandit la smirna
asta a fost in mintea ta
sa ma minti ca nu ma mai iubesti
sa minti ca mirose a smirnar
iar te duci la fund
cobori
(…)
cum sa ma duc la fund
Geronimo
nu exista arma sa n-o poti folosi
rad nu ma vezi ca rad
hai uite ce zi
nu te speria
dar nu-mi pasa
apalasul meu
cer soare aer
cerul e minunat
iar am gresit
bine miroase a ce vrei tu corect
soarele incalzeste
sa facem coronite de flori rosii
ia minte-ma
dar minte-ma frumos sa nu-mi dau seama
poti Sorin sigur ca poti
dar nu mint
de ce sa mint
am citit povestea aia cu sorel si fulguta
ce trista poveste
nu mai tin minte nimic altceva
nu vezi ca nu ma descurc
tu lungesti totul nepermis
doar ca era a naibii de trista
auzi la tine
b-u-j-o-r-d-e-m-u-n-t-e
taci
ce mai e si asta
eu nu mint
e o conventie
un eufemism si ai greseli
se zice miroase nu mirose
lungesti totul prea mult
nepermis
mirose
a naibii de trista

18 mai, 2005, Bucuresti


Bunul Diez si Craiasa Topita

 

tu nu suflet
nu spirit
e bine ca stim doar noi doi
si bunul deasupra
zboara in picaj peste frezele noastre
tip coronite albastre
va cadea undeva?

a cazut
in cilindrul bermudelor
sau in triunghiul venerei
noi vom fi acolo cautandu-ne de paduchi
sperand in semn de bunastare si potenta
o sa-l scot din apa cu o ancora ruginita
o sa se tina de ea
(ancora e din argint masiv
nimeni nu stie)
e acoperita de alge si cacati de pesti rosii
e agatata in fusta rigida a Craiesei Topite

bemol


locul, timpul si armele

prozo-poem

in mod sigur va fi o intersectie EXT/REGIM
luminata in acelasi timp de candelabrele primariei
si razele soarelui amestecate cu ale stelelor
tragic luna va scalda totul in lumina cum altfel decat blanda cum altfel decat claustrofobica
cum altfel?
de sus din rotherdam va va privi pe toti
ucenicilor cum intrati in pasaj iesiti din pasaj urcati scarile coborati si iar coborati
nici macar nu va mai zambi va monitoriza exact gesturile voastre mecanice in crepuscul ce frumos este crepusculul asta de lume cu voi in fundal stricand armonia celor doua cristaluri care se ciocnesc la restaurantul frantuzesc din sticla de bacardi ce minunat este peisajul asta cu ucenici
cum altfel?

in locul ales tu vei comanda cabernet in memoriam istoria imi vei depana cum ai ascutit baionetele cum ti-ai lustruit pintenii cum altfel? in locul ales
INT/PASAJ/LUMINA DE GAZ
vei lovi cristalul cu mana dreapta incercand sa imi atingi indexul ca din greseala
„met la nappe” imi voi aminti de lectia cu obiecte scrobite organizate impaturite corect
si vinul mi se va scurge de pe tablie intre coapse ca un blestem sangeriu
met une autre nappe si gardenii fix in centrul cel mai central la intersectia dintre cele doua diagonale voi insista eu sa gandesc in soapta ca si cum as glumi cu amaraciune este la temperatura camerei nu-ti fa probleme…

in acest timp din rotherdam se va intoarce cu spatele la noi va claxona de doua ori a recunoastre si isi va imagina ca face pluta peste pasaj ca micul zeu din propria-i fictiune

la un moment dat
dupa un timp
puis apres
ne vom aminti mirosul sarat al oceanului gadilandu-ne narile
amestecat cu aburul supei si razele numai ale stelelor in lumina blanda a lunii
cum altfel? altfel ar fi sa palpaie flacara lumanarilor
si sa nu mai putem suporta tragismul umbrelor de pe chipurile noastre
lumina din ochii nostri
freamatul buzelor noastre in contratimp

si armele noastre vor odihni in suportul de umbrela cat ne vom apropia armatele uitand de termopile si pieile rosii
ale inocentei
sabiile noastre se vor ascuti una pe alta prietenos
cordial
respectuos
important precum un singur moment cel al victoriei
cand vom transa raportul de forte care ne vor tine inca lipiti de jilturile incomode de pe terasa

EXT/ZI/TERMOPILE

iar tu vei incerca sa ma convingi ca gazul nu este pentru iluminat
sa profit de cuceririle stiintei
sa apas intrerupatorul ce poate fi mai frumos decat
trupurile noastre despuiate luptandu-se
in plina lumina

25 iulie, 2005, Bucuresti


revoluţii în cutia cu pudră

napalm 1

se vor despărţi cu zâmbetul pe buze
săru mâna păi plec să fii sănătos baby
se vor roti pe călcâie 180 de grade
se pesupune că temperatura ar creşte brusc
vor schimba febra pe o răceală
guturai umoral cu suc de lămâie
chiar fără suc în 7 zile trece
viroza durează prea mult deci răceală să fie
crecă unul din ei avea ochii roşii
îşi tampona nările cu şerveţel finuţ parfumat
a şi strănutat noroc de noroc este mereu nevoie
asta nu e replică e bullshit mai bine taci ok
dar ce spuneam?
spuneam că s-au rotit pe călcâie cum era stabilit
din spate în spate un pas doi trei patru cinci şase şapte
dau cu nasul în pompă cât dreak să mai merg
e bine la şapte simbolic întoarce-te mă vezi
au scos apoi armele nu ştiu dacă şi cum au ochit
au tras glonţe s-au dus undeva ei nu s-au rănit
nici de atins nu s-au atins măcar
n-a şuierat nimic pe la ureche un strop de sânge n-a sărit

erau deja la treburile lor cu zâmbetul pe buze
când avionul lui cory lidle
ar fi trebuit să cadă pe o benzinărie
undeva în pantelimon

napalm 2

nu ştiu ce naiba pun aştia în crema de faţă
te ungi dacă te ungi în seara respectivă
te ustură un timp ai vrea să uiţi
ieşi la fereastră te piepteni pe-ntuneric
priveşti oraşul şi el te priveşte
orbecăiţi după locuri ştiute
încă te ustură e de la vânt
să nu uiţi să-nchizi când te culci
te piepteni cum spuneam priveşti oraşul
dinţii lui trec prin părul tau încâlcit

şi pasărea
acea pasăre mare cu ciocul ei negru
cu nările-i largi şi păroase
deschide larg aripi în zboru-i
fâlfâie rar ţipă lung ascuţit
geamuri se sparg dulapuri cad
îţi prinde paru-n gheare şi te smulge

strângi pieptenul în pumnul transpirat priveşti o lume
luminile alcătuiesc forme ciudate râuri
puzderie de spoturi din ce în ce mai mici

pe-aici ai fost vreodată te întreabă

e ţipăt e-ntuneric vânt e frig
pielea te ustură se va topi curând
cu tot cu stratul adipos şi carne
un piepten a rămas între falange
în ghearele ei craniul tău
coafura încă rezistă

ai fost sau nu ai fost?

2006-10-12


despre cel chemat de suzana

poezia asta nu este despre mine
este despre cel chemat de o fată suzana
jos lângă rău într-o scoică încărcată cu maci
seminţe de cafea mere roşii şi mană
într-o noapte pentru aţipeală
cel chemat avea încredere în ape
fata avea încredere în el
somnul lui părea ba mustos ba lemnos
era bun de iubit de plutit cu ochii spre calea lactee
stranuntand de la praful înalt

să călătorim împreună l-ar fi rugat ea
prin semne într-o orbire mare
el ar fi înţeles aerul cum se zbate în juru-i
ce bună la pipăit era scoica rece închisă
ce bun era de mângâiat obrazul ei

dumnezeu ar fi urcat şi el laolaltă
s-ar fi odihnit cât ei băteau valurile
atât de fericiţi printre stropii ăia curaţi
se spune că era închis într-o carte cu foi netăiate
învelită în ţiplă şi încă ferecată într-o cupă de aur
ar fi sclipit de la stele pentru culegătorii de raci
dar ei dormeau de-a binelea pe mal cu mâna sub cap
nu vedeau socoteau în somn când se va crăpa de ziuă
câţi arginţi vor strânge mâine la târgul de peşte din port
flăcările pâlpâiau pe chipurile lor aromite
racii săreau în căldări

cel chemat i-a spălat tălpile cu grijă
pulpele ei miroseau a tăciuni şi alge
dintre coapsele ei curgeau mărgăritare piper
se revărsau cascade de petale de roze
să ne pregătim i-ar fi spus cel chemat în gând
să ne punem în ordine toate câte au fost şi vor fi
în linişte să nu-i trezim pe luntraşi
să nu-l întristăm pe cel zăvorât
am pus o aripă de înger la scoica ta de femeie
să pornim aşadar în aval fără teamă
dă-mi mâna cât va ţine botezul şi nunta
cât ne va ţine mersul pe ape

după aceea ne întoarcem
cu ochii spre calea lactee
să aţipim strănutând
de la praful înalt


The Bubbling of the Bubble of the Sun

Pastorale

I stuck a sword in my sun’s bubble,
so he could watch the cornfield.
His orb was not perfect.
Or my eye did not see perfectly…
Who the hull did it?
Look!
Corners in my perfect cornfield.
I am not afraid of extraterrestrials.
I am not afraid of worms, but mornings scare me.

The bubble bubbles in my orb.
The perfect corn in the imperfect field.

They ask me about meals…
Sword melted in White; like the white milk…
The cows hover around, silent, strong.
The field listens the earth:
steps in the grass—butter…
And they sing in its ear, halfwet, halflie, halfgentle
like her index caressing the mud,
the smell of regurgitated grass:
not enough…not enough…not enough…
More and more.

My golden corn.

Sun! My son! I was stupid.
I bought the sword for my knot.
The bubble bubbles…
Take care of them!

The corn is poisoned

26 martie 2004


Octombrie

Îmi place să mă trezesc târziu in octombrie

Să plouă mărunt sacadat să văd norii pe geam

Să nu ştiu dacă e înainte de prânz după-masă

Ca şi când un ceas gri s-ar lăţi peste parc

Îmi place in octombrie cernerea stropilor reci

Peste gluga mea galbenă paşii mei prin băltoace

Mirosul de păr ud poarta de fier să scârţâie scurt

Aleea pietruită spre chioşcul de lemn putrezit

In octombrie mi-ar plăcea să îmi placă ceva

O dată pe zi nu contează când unde ce sau de cine

Aş vrea să mă trezesc târziu sau măcar să adorm

Să-mi amintesc ce am visat la’nceput de septembrie

*

1 octombrie 2006, Bucuresti


unitati de masura

unităţi de măsură

usoara de vara cu sifon

iubesc în lărgimi de întrebraţe
arăt la fiecare întrebare cât
cam atât cam atât sau atât
casc ochii arătând şi astfel
mă crezi ca şi cum
realitatea devine o deschidere un unghi
adu-mi compasul te rog e în sertar la birou
cât te iubesc mă întrebi
duc mâna la beregată şi fac un gest
razant pe cant te iubesc cam aşa
desfac braţele precum da! vinci şi-ar face vânt
de pe biserica din piaţă într-o maşinărie desenată
cu mină din cărbune de motru
când eram în expediţie şi oraşul era mic şi mohorât
te iubesc cât toate infinitele
sau până la marginea roşie a apusului sau
cum să arăt ca să pricepi cam cât
să zicem că te iubesc în cifre grade
azi de exemplu iubesc de 5
ieri am iubit de 21 sau poate de 8 şi 1/2
deseori de 40 cu febră şi frisoane
iubesc în vorbe ? (…) şi nu
mă lupt cu nimeni şi nimic reţine bagă la cap

în deplină armonie trăiesc cu toate unităţile
de măsurat iubirea
cam atât sau atât
cred că ajunge

3 mai 2006, Bucuresti


Ebosa

Slabiciunea ei nu m-a pacalit niciodata. A fost mai puternica decat mine. Este. A stiut mereu sa ceara si sa planga. Sa ameninte, sa planga si sa ceara. Am nevoie si plang, a spus. Da-mi pentru ca cer! Ai promis, ai jurat. Da-mi! Altfel, plang. Innebunesc de durere. Nu ma vezi cum innebunesc de durere? Este iubire? Este tricoul vechi din dulap? Este camasa de noapte udata cu lacrimi si ingramadita sub perna. Este regretul ca nu poti fi mai bun decat promisiunea ta ca ii vei da ce a cerut. Numai sa nu planga. Numai sa nu innebuneasca. Numai sa nu te simti vinovat ca ai produs suferinta fiintei care depinde de tine neconditionat. Depind de tine. Nu ma vezi ca depind de tine? Ce ma fac fara tine? Spune-mi! Teama ca vei fi judecat, pus la zid, executat. Privirile celorlalti tintindu-te, criminalule, criminalule! Ai jurat ca vei avea grija de ea. Ca o vei face fericita. Ai distrus-o. Priveste-o! Ai distrus ce aveam mai bun, mai frumos. Indexul lor intre ochii tai speriati, catre fruntea ta plecata. Rusine. Vina. Datorie? Datoria inainte de toate. Avem datoria, se pare, sa ii facem fericiti pe cei pe care ii taram dupa noi, pe cei in al caror destin am intervenit. Poti interveni in destinul cuiva? Are cineva nevoie de tine, cu adevarat? O tesatura de juraminte, prejudecati si regrete imbacsita de lacrimi, saturata de gesturi dramatice, viscerale, patata cu ironii, ura, gelozie si amenintari, amintiri din tinerete, planuri de viitor, planuri de trecut neimplinite, declaratii definitive de iubire definitiva si iarasi lacrimi. Multe lacrimi. Nimic nu va mai fi ca inainte. Nu. De cine iti este dor? De tinerete? De gestul tandru pe care nu l-ai dorit niciodata? Pe care ai fost obligat sa-l accepti?

Ebosa aceasta este sangerie. Tocmai am terminat o natura moarta cu roze. Ceainic si roze. Mi-au ramas trei nuante de rosu pe aceasta paleta. Vreau totul a zis. Totul, ca inainte. Ai stricat totul. Nu ai avut niciodata totul. Inainte, nu ai avut totul. Nici acum nu vei avea totul. Nu exista totul. Totul a fost un simulacru, o farsa pe care ai luat-o in serios. Pe care am luat-o in serios cu totii. Asta vei avea si acum. Toata minciuna ti se va asterne la picioare, sangerie, o ebosa de fericire, o promisiune, o incercare, o schita si atat. La un moment dat, nu iti va mai fi teama. Vei uita ca totul este doar atat. Vei uita ca ai simtit acut, ca ai stiut cu siguranta ca nu este decat o minciuna. Si eu am stiut. Am stiut cu totii ca suntem marginiti.

In oras este o o expozitie de ebose. O expozitie pe culoarul unei scoli. Cine este primul la catalog? Sa iasa in fata si sa spuna lectia! Eu sunt primul la catalog, eu ies in fata, eu am dreptul sa fiu iubit, pentru ca sunt primul la catalog. O expozitie de ebose reusite. Natura moarta, peisaj, portret, portret, compozitie, portret. Nuante de rosu ramase pe o paleta pe care toate culorile reci s-au uscat. Cine face gesturi dramatice? Cine sufera? Cine sufla in front? Esti primul la catalog. Nu ai raspuns corect. Nu stii lectia. Nu conteaza. Vei fi iubit. Esti primul, esti prima, vei fi iubit, vei fi iubita. Ce ai de spus in apararea ta? De ce plange acesta femeie? De ce nu o iubesti pe aceasta femeie? Nu este mai simplu sa o iubesti? Este prima la catalog. Iubeste-o! Este simplu.

O iubesc. Sigur ca o iubesc. M-am gandit bine: este mai simplu sa o iubesc. Am promis sa o fac fericita. Ii cumpar un tablou de la expozitia de ebose. Un portret neterminat. Sangeriu. O iubesc pe acesta femeie, bineinteles. Iubesc tot ce o inconjoara. Ce respira iubesc, ce mananca iubesc. Amintirea mea iubesc, tineretea mea iubesc. Ce iubeste iubesc. Nu pot sa o nenorocesc. Am promis. Este mai simplu sa o iubesc. Este usor sa o iubesc. Ar fi grav sa nu o iubesc. Simplu sa o iubesc. E simplu. O iubesc.

Cine este primul la catalog sa iasa in fata si sa se pregateasca sa fie iubit. Voi, ceilalti, asezati-va in banci si priviti cum arata cineva care trebuie iubit. Prima la catalog, cheama-i si pe cei de pe culoar. Pot viziona expozitia de ebose in recreatie. Numai in recreatie. Aceasta este regula la clasa mea. Numai in recreatie.

Onorata instanta, promit ca o voi iubi, o voi re-iubi si o vou re-re-iubi pe acesta femeie din tot sufletul. Depun la picioarele ei portretul meu neterminat. Nu am nici un regret si nu voi avea. Nu mai am nici un regret. Promit ca voi face totul ca ea sa fie fericita alaturi de mine. Absolut totul. Absolut totul. Am datoria sa o iubesc si totul mi se va parea firesc. Deja incepe sa mi se para firesc. O iubesc. Da. O iubesc.

Parinte, o iubesc pe aceasta femeie? Sigur ca o iubesti, fiule. Ea a fost prima.

Pe tine are cine sa te iubeasca.
Pe ea nu are cine sa o iubeasca.

Asta este legea si juramantul. Echilibru si armonie. Este o taina. Nu mai este o taina.

Ebosa aceasta este sangerie. Tocmai am terminat un portret. O panza in trei nuante de rosu. Mi-au ramas culorile reci uscate pe aceasta paleta. Nu vreau totul am zis. Dealtfel, nu vreau nimic. Am stricat totul? Am crezut ca am avut totul. Am avut totul. Acum nu mai am nimic. Exista nimic. Totul a fost un simulacru, o farsa pe care ai luat-o in serios. Pe care am luat-o in serios cu totii. Asta vei avea si acum. Toata minciuna ti se va asterne la picioare, sangerie, uscata si rece, o ebosa de fericire, o promisiune, o incercare si atat. La un moment dat, nu iti va mai fi teama. Vei uita ca totul este doar atat. Vei uita ca ai simtit acut, ca ai stiut cu siguranta ca iubesti. Si eu am stiut. Am stiut cu totii ca suntem marginiti.

27 mai 2006, Bucuresti


ecranizare

s-a lasat la drum dus
ce are de cucerit va afla
ulise cumplit in doua volume de necitit
sedea pe vasul alb si inima ii batea sa-i sparga pieptul
pe stanca in mijlocul gerului
inghetata de la solzi in jos
se pieptana glasuind pentru zei
ea femeia fara ite in razboaie
fara masura Doamne zeule
leaga-te de catarg capitane
nici si nici
nimic nimeni pe lumea asta mirosind a taietura nu mi te va lua

te tii de catarg cu mainile mele
te-ai incurcat in ele

*

pe mal vlad taie iarba la rate
da o mana de ajutor isi asteapta regizorul alt film
pregateste tepuse felii de portocala
low budget gatim la rulota (costume teaca dubla si flinta – prada)
in planul doi figurantii joaca şeptic pe porunci
ioan isi maseaza ceafa isi ascute hangerul
face naveta intre doua copite nedespicate
protagonist prezentat in transformare
scenariu bun buni dialoghisti
(va trebui sa lupti
victoria usoara este
ca si cura de slabire in care dai jos 10 chile pe saptamana
si te ingrasi in urmatoarea saptamana 20)

*

sa fie sfintita pielea mea
a mea sa fie tipa unul altuia peste frigul apelor
ecoul peste apele inghetate
si-l dau inapoi
trupul da
fac schimb de tesuturi moi de cornoase de amorul telepatiei
ea se piaptana
penelope se stanguleaza cu fularul crosetat pentru tom
de amorul jocului scenic coboara doua trepte
ma sufoc se sufoca dati-i apa
multe nume pe acesta harta arata si spun
puncte si dungi subtiri mai groase albastre si rosii
granite si izvoare in pergamentul cojilor voastre
prea multe fime istorice
identice

hollywoodul s-a saturat de duble

*

acum ea doarme
tine un ochi deschis se zice ca e treaza
pe tava zarurile s-au oprit poarta-n casa
el ramane in cosul de rufe murdare isi trage capacul peste gat
cine sa il vada
cine sa ii poata mirosi feromonii
printre atatia ciorapi purtati mai mult de doua zile
flinta din prima secventa face poc si gata
isi face datoria probabil
ratele sunt digerate demult
tipetele lor inca se aud pe cer spre sud
nimic nu e mai dureros decat aceasta calatorie inghetata in tarile calde
nimic mai pregnant decat trupul ei aramiu in zapada
nimic nimeni
nu o va smulge din infasurarea de peste catarg de peste carnea lui
intarsie in lemnul gerului secventa trei interior noapte
pieile lor se ating freamata
nici macar o istorie nu se repeta

vie pielea lor
faca-se trupul lor

*

tom nu s-a intors penelope
la drum dus nimic nu a aflat
carte rabdare nu a avut nu a citit nu a pipait inteles
inca o istorie scurtata de cap
pentru ultima secventa exterior exact in acest moment

care a trecut


30 octombrie 2005, Bucuresti


nu are importanta ce anume isi doreste…

„oboseala, plictiseala, -1,5 % gene o musculita de otet, dezgust, sila, ne nastem lenesi, singuratate, acceptare fatalista, incapacitate de a face ceva pentru noi insine, imobilitate, interior, alb sau negru, apoi mult gri, nimic nu mai e posibil, tristete, iar singuratate, lant, lent, suferinta, vid, absenta, teama, garduri, ziduri, cetati intregi inconjurate de oceane involburate, ceturi, contururi, picioare reci, ceturi, marea lehamite.”

un baiat vede in fiecare zi pe geam palatul culturii
ii mai zic uneori iesi plimba-te prin parc
du-te cu amicii la o bere cat mai e soare
cat inca se vede soarele

imi doresc cu disperare ceva

isi doreste cu disperare ceva
isi doreste
ceva anume
cu disperare
intr-o zi a inceput sa-si doreasca ceva
inchipuiti-va
acum, in chiar acest precis moment isi doreste ceva cu disperare
nu conteaza ce
e ceva anume dar pentru noi nu conteaza ce isi doreste
mie mi-a spus ce anume
(nu e secret)
dar nu este important pentru voi
cum nici pentru mine nu e
ce anume el isi doreste cu atata disperare

din ziua in care mi-a demonstrat pe o foaie de bloc a trei
cu cata disperare isi doreste ceva anume
(nu e important ce anume pentru voi sau pentru mine)
am inceput sa intreb alti baieti tu ce iti doresti dar tu
tu iti doresti ceva cu disperare?
aproape toti isi doreau cu disperare sa nu fie parasiti
de fetele sau femeile pe care le iubesc
sau doar le doresc
sau doar le-au tras-o si gata si-au scuturat pletele
si pe-aici ti-e drumul
unii isi doreau bani
foarte putini isi doreau bani cu disperare
unii un rost
nu stiau sa explice cuvantul
in rest nimeni nu-si dorea ceva anume cu disperare
nimeni nu-si dorea cu disperare sa schimbe lumea
sa o faca mai buna
de exemplu
sau alte chestii cliseu
mi-au demonstrat pe foi diferite de bloc
ca nu ar avea rost sa-mi explice n-as intelege e clar
cat de mare este lehamitea disperarii lor de a nu-ti dori nimic
anume
cu disperare

nu are importanta pentru voi
cum nici pentru mine nu are vreuna
dar va spun
baiatul ala care se vede colo sus la geam
cel care se zgaieste la palatul culturii
in fiecare zi
indiferent daca e soare
sau ploua sau ninge
isi doreste cu disperare
(nu e secret, asa ca pot sa va spun)
marea lehamite

16 decembrie, 2005, Bucuresti


consuelo si medea – telenovelă interactivă cu doua finaluri posibile

colaj de Virgil Titarenco şi Ioana Barac Grigore

cu crengile agăţate în cer
femeie spînzurată de frumuseţea ei
copac iubind o pedeapsă perpetuă
striveşte cu ochi neiertători
bărbatul de piatră
în strînsoarea voluptoasă a rădăcinilor

am trecut pe la tine consuelo să mă lamentez scriu un serial de o vară vacanţa la casa de oaspeţi a morţii acolo facem plajă mâncăm mult şi bine ei pe noi ne gustă din vârful fourchettei am trecut pe la tine să mă uit în oglindă femeie spânzurată de frumusetea ta
consuelo, viaţa mea viaţa mea am trecut doar să mă lamentez

fiecare muşcătură în hohotele lor
secure mirositoare la încheietura braţelor
sărutul nu satură medea buzelor
fiecare frunză un ochi
în palmele bătrînului oedip
priveşte încolăcit în cuşcă timpul

dă-mi un cap limpede să corecteze prima secvenţă dincolo de uşă nu ne mai aştepta nimic consuelo, am ratat am inversat am greşit telenovela tu trebuia sa fii al ei eu a lui cum ne tunde moartea mă mir fără să-mi pese că o numesc mereu şi ea pe mine cine trădează pe cine bestia ne priveşte din cuşcă va scăpa

final 1:

uneori mă întorc la cîinii mei
sînt umezi pe bot de cafea
un expresso cu mult sînge şi spumă
nu va fi niciodată vorba despre durere, medea
cel mai bine se frîng oasele spatelui
cînd nu te încordezi miroşi discret a santal şi mă laşi

final 2:

e bine e foarte bine va fi bine dau tot ce-am strâns pentru un happy end memoria nu mai îmi joacă feste sertarele sunt pline de cuvinte vă am pe toţi clasaţi colecţii cu zimţii neatinşi un cap de zimbru îmi lipseşte doar costumiera mi-l aduce din rulotă sub el mă voi ascunde plicul cu alt expeditor pe verso aşa va fi şi-aşa a fost cu happy end se va sfârşi a mea poveste

2006-05-23, LA, Bucuresti

preluat de pe hermeneia.com


multumim din inima

ieri pe la 8 pm ora romaniei m-am uitat la ei si mi-am zis:
doamne ce fertila am devenit cu varsta
cum cresc eu toate semintele pe care astia le arunca in mine
ele se aseaza comod se ingrasa se scobesc in dinti isi fac siesta
apoi se plictisesc atat de tare de atata bine incat
se apuca de taiat tot felul de chestii
cu o forfecuta
la intamplare

azi pe la pranz am in plan sa ma apuc sa nu-i nasc natural
am pus forcepsul la fiert in cazan
intre timp caut niste articole pe google
despre cum sa nu le strivesti capul si/sau calcaiul
voi avea grija sa nu-i infectez
sa nu daruiesc omenirii monstri infecti

palpati-ma si voi
simtiti?
deja mi se umfla sanii sfarcurile mi se intaresc
ma pregatesc sa ma dau suptului lor pe toate partile

*

mereu ma voi intreba
cum de am devenit din tiran mic dragut simpatic de apa dulce
un fel de ceausescu prelins pe zid in genunchi
ca o punga de plastic goala in vanare de vant

intre mila iubire scarba indiferenta si ura va cer indurare
cu ochii dati peste cap limba scoasa atarnand la un colt de gura
bolborosesc printre bale
violati-ma cu grija
incetisor

cine mai spune azi hai sa facem sex?

31 ianuarie, 2006, Bucuresti


prinsoare

ţi se năzărise să-ţi faci o praştie pentru zburătoare
erai închis între gratii moi condamnat la libertate
colivia ta stâmtă din fâşii de carne
dincolo se aliniau in zig-zag
obiecte înaripate ca într-un tablou suprarealist
tu le ocheai cu indexul mimai tragerea la ţintă
poc poc unul cate unul se prăbuşeau în ţărână
multe dintre ele mimau sângerarea
agonizau rănite pretindeau trăirea
altele oftau prelung îşi dadeau duhul
cu faţa în sus se zbăteau în tăcere
ca prinse în ace pe un câmp de plută
mi-ai smuls în glumă iadeşul din piept
din pieptul meu dureros ne jucam
de-a alegerea puneam rămăşag
câte vei doborî până la miezul nopţii
cu noua ta praştie pentru zburătoare
apoi îţi lăţeai obrazul între sânii mei
obosit
te scufundai între ei
nimic nu opunea rezistenţă
nicio răspundere
niciun răspuns
bătea ora unu
alesesem
eram prada ta
câştigai

2 aprilie, 2007, Bucuresti

Photobucket

foto: Simona Serban


air on the G string

când am auzit bocancii tăi in prag
lovindu-se unul de altul
parcă vedeam cum zăpada cădea
pe preşul de la uşă
in avalanşe
turbioane de zăpadă
nămeţi hălci întregi bucăţi de gheţari
de pe bocancii tăi grei
apoi cheia învârtită în broască
o dată de doua ori
de trei
m-am aruncat in vioară
asta am făcut
trebuia să mă ascund
venisem să fac nu să desfac
să aduc nu să iau
ce ţi se furase demult
ai păşit pragul
ţi-ai atârnat pufoaica in cuierul pom
nasul tău dogorea din obraji ieşeau flăcări
albul ochilor tăi aburit
ai ciupit coarda sol
m-am zăpăcit eram să nasc în pântecul de paltin
gemeam ca antonio pe patul morţii
la cremona când răsăreau ghiocei pe malul râului po
arcuşul a trecut peste creierul meu
unul după altul lobii s-au deschis
ca două buchete de crini albi imperiali
strânse la pieptul aceleeaşi mirese
mirosea ca în altar
a tămâie şi ceară
dincolo de zid se jucau copiii
se băteau cu bulgări ţipau ascuţit
făceau îngeri în zăpadă
obrajii lor imbujoraţi ochii sticloşi
crud tandru ai ciupit coarda
eu în vioara ta
năşteam un ou el năştea altceva
apoi m-am transformat în pasăre
şi am zburat acasă înapoi
fără să mă auzi fără să mă vezi
te-am părăsit din vioară
când coaja s-a crapat
şi din ou a ieşit
al nostru fiu
johann

2006-12-09


o fata nascatoare dorina un baiat agricultor ion un ogor pazit de bodyguarzii lui Dumnezeu

te gandesti cum astept cum imi tin mainile / cum le tin legate la spate / cum ma las rastignita asa cu mainile impreunate la spate / ca la primara cand se dadea buna dimineata tovarasa invatatoare / cum eram mama inainte eu ma gandesc / a tuturor barbatilor mama si ei imi erau copii / cum genunchii lor nimereu pe tendoanele mele / sub talpile mele / cum se sprijineau de zidul meu zambitor de fantana mea / si eu ii acopeream cu buza de sus si le lingeam ranile / eram mama nascuta din delfin si el nascut din altul mai mare / eram o casa si in ea venea uneori in vizita o sirena inzapezita sa-mi adica aminte iarna bate la usa / vremea tradarii

vine vremea râsului

iti amintesti? / noi doua pe vremea râsului / cu limbile taiate / cu o taietura sub nas / toti copiii nostri isi vor aminti de buzele noastre de sus iti spuneam / de limba noastra aspra / vor ramane cicatrici si zile te gandeai tu

si vor manca luna cu gura plina de lapte
si aerul va sangera
si va fi ziua intai
copiii vor insemna acest trup
si trupul va fi al nostru
al nostru va fi pamantul si il vom inmulti

o fata nascatoare dorina un baiat agricultor ion / un ogor pazit de bodyguarzii lui Dumnezeu / va suge la tatele lor cat sa creasca o zeita / a doua zi o zeita va naste un miez / din miez cine va desena prima luna la gatul primului heruvim copil / el din goarna va rasuna ani secole milenii / pana la ultima clipa

colaj: ioana/dorin

2005-12-06