…sa batem campii cu gratie, doamnelor si domnilor!

Posts tagged “scenarista

Experiment pe Rasaduri de Primavara

Panselele patru si doi, cele cu niste coduri pe bonurile de casa, se plictisesc in pamantul din vasele alea mici de plastic in care au fost cumparate. Nu le costa nimic fotosinteza si nici efortul de a fi udate. Uit de ele, dar trebuie sa le ud, chiar daca o fac mecanic, ca si cum m-as spala pe dinti sau as aprinde becul in pod. Le voi scoate din vasele alea mici de plastic maroniu indefinit si le voi lasa sa se usuce. Asa vor simti si ele ca traiesc. In pamantul reavan se plictisesc, carevasazica, asa ca afara cu ele, sa se descurce singure.


Vinerea Turmelor

Ziua in care am coborat din nacela si am gasit toate alea imprastiate, amestecate, era o zi sfanta de vineri. Tocmai se luminase si, spre apus, se ingramadeau bivolii. Am urmarit cu privirea cuiburile lor de praf amestecate cu norii si duhurile apusului. Se ingramadeau spre sabie si erau mai rosii decat ti-ai imaginat vreodata, mai rosii decat ti-ai fi putut imagina vreodata. Amusinau pietrele in trecere, smulgeau smocuri de iarba. M-am asezat in fereastra nacelei. In ofensiva. Ma oglindeam la vest, in iarba inalta, in fereastra, si coseam linistita o haina pentru tine. Iti vedeam vinisoarele sangerii din jurul irisilor, vesel si trist, exact asa cum iti place, gangurind in limbi necunoscute, incercand sa intelegi ce nu e de inteles, precum si eu incercam. Haina avea atatea randuri de maneci cate sunt numarate intr-una din carti, mainile, si atatea perechi de cusaturi cate sunt numarate dupa judecata, usile. Tu alesesesi piatra de rau, eu piatra cu muchii ascutite si unghiuri. Era mai proaspat asa, ma gandeam, dar si la tine era bine, ca era mai domol si mai rotund, si mai rostogolitor, ca intr-o lene greu de imaginat, a bivolilor lene spre sabie, acei rosii bivoli pregatiti, dresati. El nu fusese pregatit. Dar dresat, da. Sau poate intelesese. Eu incercam sa inteleg, precum si tu incercai.
Aici incepe adevarata poveste a calatoriei lui si a scufundarii mele si a hainei tale in zbor si a asezarii ei inefabile, pe umar.

Dimineata, eram inca in alpha. Visam si vorbeam ca trebuia sa-mi trimita cineva o cutie mica si in ea o cruciulita alba. Jur ca asta am visat si stiu nu am voie, dar tare imi lipseste juramantul. Si tie iti lipseste. Apoi, visam si vorbeam ca am un spiridus care are grija de mine. Jur ca asta am visat si poate si el ar fi visat sau ar fi trebuit sa viseze, chiar daca era, ca si mine, in ofensiva, pe campiile acelea cu iarba rosie oglindita in burtile lor pregatite pentru spintecare. Ei inca nimic nu stiau. Tu asteptai ca el sa vina la tine sa-ti spuna direct, in fata, cum a fost si daca are vreun rost. Incredibil cum ne legam de fiecare mic amanunt, cum urmaream fiecare bataie de aripa si cum miroseam fiecare adiere de vant. In fuga, copitele noastre scanteiau pietrele in lovire, narile noastre lacome inghiteau orizontul. Era ceva mai cald, e adevarat. Puteai ghici soarele infasurat in praf si nori. Se vedea inca bine, in jur, aerul care urmarea umbrele lucrurilor, pentru ca era vineri, la luminare, nu sambata noaptea, la intunecare, asa cum banuiesc ca s-a intamplat cu adevarat.
Coseam fara sa vad impunsatura. Priveam cerul caprei plutitoare si coseam fara sa vad cum se adunau penele in jurul aripilor lui pline de stele puf, blana, piele si piatra. Cerurile erau asa cum tu ai inteles ca trebuie sa fie la trecerea lui. Undeva, in departare, jos si sus murmurau o discutie in contradictoriu. Uneori, se auzeau batai de copita despicata in pamant, alteori, cate un tunet ratacit reteza un murmur, sau altul.

Apoi, am obosit si m-am odihnit cu inima iesindu-mi din piept, de batai. Stateam intinsa in iarba rosie inalta, pe deal, in bataia vantului, mirosea a fan proaspat cosit si a copitele lor prafuite si a sabie insangerata si vantul se prabusea, uneori, peste mine, simplu, direct din inalt, fara oprelisti. Chiar m-am ferit o data, nu stiu de ce pentru ca nu-mi pasa deloc de puterea lui asupra mea, doar carnea mi se stransese in jurul acului picaturii de sange si nu m-am putut opri sa nu ma gandesc o secunda–care, de data asta, a durat exact cat o secunda, nu mai mult, nu mai putin–la alba ca zapada si la fereastra la care cosea ea si la parul ei negru de abanos, daca nu cumva confundam elementele. Am ramas mult in iarba. Tocmai o miroseam fara sa vreau asta in mod special—fan proaspat cosit si praf de copite amestecat cu nori vinetii si vant, trase in apus, la luminare de vineri—cand am auzit muzica aceea mica, tanguita, ca un fel de plans cuminte, definitiv, ca un bocet fara vlaga. Am dat sa ridic capul si nu am putut. Nici mainile, nici picioarele, nimic de carne. Am simtit doar impunsatura arsa in degetul aratator de la mana stanga si mi-am zis ca m-am relaxat prea tare, da, am nevoie de un timp pentru a rechema pamantul in mine. Inima ramasese fara batai si ma scufindam in iarba, incet, iar bocetul se auzea din ce in ce mai clar, mai strident, mai inalt, mai inalt. Venise si urma sa treaca pe langa mine, trebuia sa-l strig pe nume, sa ne privim in ochi si sa inteleg cum a putut sa inteleaga el atunci acel lucru de neinteles, ca sa ma pot scufunda linistita in iarba rosie, in continuare.

Ai inteles bine: nu aveam grai pentru acea muzica jelita si nici ea raspuns pentru mine. M-a depasit tragandu-si picioarele unul dupa celalalt, fara sa ma vada, fara sa ma auda, fara chiar sa-i pese, parea trist, dar norii nu ma lasau sa vad asta pentru ca el trebuia sa para vesel si fara griji si asta trebuia sa fie raspunsul. A trecut de mine incet iar eu visam ca sunt treaza si nu ma pot misca, nu pot vorbi, dar el exista si eu existam, chair daca in alt timp, in alt loc—ce daca dormeam si visam?!—si m-a depasit, cum ma vezi si cum te vad eu pe tine: confuz si usor ca un fulg sau ca o sacosa de plastic lipindu-se de zid in bataia vantului. M-am intrebat de ce imi pasa si daca imi pasa, iar apoi, m-am intrebat de ce m-am intrebat intai de ce-mi pasa si, abia apoi, daca-mi pasa si am raspuns simplu: nu.
Dar deloc nu mi-a placut–trebuie sa recunosc–ca nu stiu nici acum de ce-mi pasa si ca, dealtfel, nu-mi pasa.

Ramasese poteca intre campia iarbii cu mine in ea si apusul insamantat de macelul albit al bivolilor spintecati. Turme de oase pe intinderile nemarginite, albe. El a trecut mai departe, indepartandu-se din ce in ce mai mult de tara aceea, iar eu dormeam si visam in iarba inalta cum tu vii si-ti iei haina din piele de capra, o arunci pe umar si pornesti in sens invers, catre acea tara de unde el tocmai plecase, tara lui, fara sa ma vezi, fara sa ma auzi, verde in iarba rosie, inalta… oglindita spre vest, in fereastra nacelei… cu parul negru de abanos imprastiat dramatic pe intinderea alba… incerc sa nu confund elementele… incerc sa-l inteleg – murmura in muzica aceea definitiva, mica – el m-a sacrificat, tu l-ai omorat, cu acei ochi nu ne va mai privi niciodata…



10 nov 2005, Bucuresti


unitati de masura

unităţi de măsură

usoara de vara cu sifon

iubesc în lărgimi de întrebraţe
arăt la fiecare întrebare cât
cam atât cam atât sau atât
casc ochii arătând şi astfel
mă crezi ca şi cum
realitatea devine o deschidere un unghi
adu-mi compasul te rog e în sertar la birou
cât te iubesc mă întrebi
duc mâna la beregată şi fac un gest
razant pe cant te iubesc cam aşa
desfac braţele precum da! vinci şi-ar face vânt
de pe biserica din piaţă într-o maşinărie desenată
cu mină din cărbune de motru
când eram în expediţie şi oraşul era mic şi mohorât
te iubesc cât toate infinitele
sau până la marginea roşie a apusului sau
cum să arăt ca să pricepi cam cât
să zicem că te iubesc în cifre grade
azi de exemplu iubesc de 5
ieri am iubit de 21 sau poate de 8 şi 1/2
deseori de 40 cu febră şi frisoane
iubesc în vorbe ? (…) şi nu
mă lupt cu nimeni şi nimic reţine bagă la cap

în deplină armonie trăiesc cu toate unităţile
de măsurat iubirea
cam atât sau atât
cred că ajunge

3 mai 2006, Bucuresti


prinsoare

ţi se năzărise să-ţi faci o praştie pentru zburătoare
erai închis între gratii moi condamnat la libertate
colivia ta stâmtă din fâşii de carne
dincolo se aliniau in zig-zag
obiecte înaripate ca într-un tablou suprarealist
tu le ocheai cu indexul mimai tragerea la ţintă
poc poc unul cate unul se prăbuşeau în ţărână
multe dintre ele mimau sângerarea
agonizau rănite pretindeau trăirea
altele oftau prelung îşi dadeau duhul
cu faţa în sus se zbăteau în tăcere
ca prinse în ace pe un câmp de plută
mi-ai smuls în glumă iadeşul din piept
din pieptul meu dureros ne jucam
de-a alegerea puneam rămăşag
câte vei doborî până la miezul nopţii
cu noua ta praştie pentru zburătoare
apoi îţi lăţeai obrazul între sânii mei
obosit
te scufundai între ei
nimic nu opunea rezistenţă
nicio răspundere
niciun răspuns
bătea ora unu
alesesem
eram prada ta
câştigai

2 aprilie, 2007, Bucuresti

Photobucket

foto: Simona Serban


o fata nascatoare dorina un baiat agricultor ion un ogor pazit de bodyguarzii lui Dumnezeu

te gandesti cum astept cum imi tin mainile / cum le tin legate la spate / cum ma las rastignita asa cu mainile impreunate la spate / ca la primara cand se dadea buna dimineata tovarasa invatatoare / cum eram mama inainte eu ma gandesc / a tuturor barbatilor mama si ei imi erau copii / cum genunchii lor nimereu pe tendoanele mele / sub talpile mele / cum se sprijineau de zidul meu zambitor de fantana mea / si eu ii acopeream cu buza de sus si le lingeam ranile / eram mama nascuta din delfin si el nascut din altul mai mare / eram o casa si in ea venea uneori in vizita o sirena inzapezita sa-mi adica aminte iarna bate la usa / vremea tradarii

vine vremea râsului

iti amintesti? / noi doua pe vremea râsului / cu limbile taiate / cu o taietura sub nas / toti copiii nostri isi vor aminti de buzele noastre de sus iti spuneam / de limba noastra aspra / vor ramane cicatrici si zile te gandeai tu

si vor manca luna cu gura plina de lapte
si aerul va sangera
si va fi ziua intai
copiii vor insemna acest trup
si trupul va fi al nostru
al nostru va fi pamantul si il vom inmulti

o fata nascatoare dorina un baiat agricultor ion / un ogor pazit de bodyguarzii lui Dumnezeu / va suge la tatele lor cat sa creasca o zeita / a doua zi o zeita va naste un miez / din miez cine va desena prima luna la gatul primului heruvim copil / el din goarna va rasuna ani secole milenii / pana la ultima clipa

colaj: ioana/dorin

2005-12-06


Antidepresiv natural (trebuie sa vedeti si sa va tratati)


nu tot ce zboara e tarom

planeta asta nu exista dar ce ni se pare exista este minunat

http://vimeo.com/moogaloop.swf?clip_id=1778399&server=vimeo.com&show_
title=1&show_byline=1&show_portrait=0&color=&fullscreen=1


Ion Aurel Garjoaba, le jardinier de l’Univers

La Multi Ani, domnule profesor. Imi e dor de mirosul uleiurilor…

Photobucket (mai mult…)


saramura cu apa de ploaie

un fulger
noaptea muta sfasiata
un ac infipt in disc la patefon
stapanul nu mai canta se opreste
departe suna lung un telefon
lubenita pe masa pe terasa
printre pahare mai astepti o zi
usa intredeschisa intuneric
fereastra luminata vis-a-vis

iubito, sa ne dedulcim la pace
inca mai cresc vorbeste-mi
acum ma coc sunt trist
ia un cutit inteapa crusta verde
transeaza-ma si gusta
sunt dulce
deci exist

tuna acum
va curge prin burlane turbata mierea
zahar rafinat
eu cresc ma coc priveste peste umar
fereastra ta de vis-à-vis alt bloc
alta terasa alta viata spatiul
dintre usa deschisa si canat

ploua
dormim tu plangi dormim amorf
un bulgare de sare in asternut un vis
tu plangi cu fata la perete mut
intrarea in salina s-a deschis

lubenita intreaga pe terasa
printre pahare zemuri in furtuna
o lacrima pe limba se aduna
eu sunt aici tu vis-à-vis
gustam
si tu si eu
sarati
deci existam

2006-07-20


Luminitei, de Inviere

Ce-ar mai ramane din noi,

ce-ar mai ramane din

Tine,

(O fasie sangeranda,

O geana de nisip din rasturnatele clepsidre ale rasturnatelor anotimpuri albe)

altceva decat in imaginile

oglinzilor orbecaind de teama

si slugarind zadarnice placeri.

Ce-ar mai ramane, deci, din

Noi,

din

Tine,

din

Mine,

altceva decat nisip, daca nu

ne-am alipi uneori

intr-o siameza gratie

oasele trudite de miliarde

de respiratii gafaite

intr-o trainica si alba cruce,

intr-un cimitir fara morminte.

11.04.87


friza

trebuie sa-ti impartasesc ceva
este vorba despre un clip publicitar
animatie alb/negru
asa
nu stiu la ce se face reclama
poate la baterii sau la becuri
la firme de iluminat
are o melodie care imi face rau
de cate ori o ascult
ma imaginez pe biscayne
spre downtown
mergand cu autobuzul
ma uit pe geam din masina
si este pe inserat
poate pe innoptat
cand se inchid magazinele
pe ultima suta de metri
merg sa cumpar tesaturi
voaluri unul auriu si unul albastru
sa se potriveasca la o friza indiana
ma ucide
nu stiu de ce
melodia asta
nu am fost prea fericita la miami
mai ales atunci
ma omoara cu zile
atunci simteam mult
cat poate simti cineva simtitor intr-o viata lunga
este o melodie americana
eram atrasa intr-un fel anume de aceasta melodie
dar nu vazusem reclama
iti spun
ca sa stii
de cateva zile am vazut imaginile
am vazut animatia
o fata privind un oras
negru cu luminite multe albe
este ceea ce iar ma ucide
erasmus din rotherdam
am avut un astfel de sentiment puternic puternic
aproape de simitirea mortii era
cu ani si ani in urma
citeam o carte sf
cred ca a lui arthur c clarck
orasul si stelele cred
avea pe coperta o poza parca din NY
cu zgarie nori in noapte
si luminitele din buildings
cateva
doar cateva puncte luminoase
era o poza panoramica
din avion
de sus
ma auzi?
vezi?
si m-a pus naiba sa-mi imaginez
cam ce faceau cei care locuiau care erau acolo
in momentul acela
precis in acel moment
in momentul in care era facuta poza
daca erau luminite la ora aia cineva era
dincolo de acele minuscule ferestre
lumina in noaptea este semn
ca fumul in padure
este semn semnal
nu?
si imi imaginam
cine putea fi acolo
sute si mii de vieti
pe care le aveam sub ochi pe o coperta
noaptea
lumini
erau cateva aprinse
nu toate
poate femei de serviciu curatau birourile
sau intarziati la munca
sau cine stie
erau acolo toti
nu am putut sa ma gandesc la acea senzatie
luni intregi
nu priveam coperta
mi s-a mai intamplat asta o data
cu inima fiului meu
de cartea aia imi era teama
eram in tabara la dunarica
ziua pictam noaptea citeam
si nu erau scaune in dormitoare
o profesoara de desen
a rugat-o pe nu mai stiu cum o chema
sa tina un lighean cu apa in maini
ca nu ajungea cablul de la fierbator pana jos pe podea
era o fata de la tara
a tinut ligheanul pana i s-au inrosit mainile
eu ma gandeam cum as fi reactionat daca m-ar fi rugat pe mine
cum m-as fi descurcat dupa cuvintele magice
iar acum
am descoperit melodia asta
si iar a fost rau
rau de tot
si imaginam mersul meu in downtown seara
si cladirile inalte si inghesuite
si eu privind de la gemul autobuzului
orasul inalt cu luminite
ii aveam sub ochi
de jos
ii priveam
acum cateva zile am vazut clipul
melodiei
al reclamei
fata privea orasul noaptea
erau numai luminite
si ea era alba pe negru si ii flutura parul in vant
si privea de sus orasul
lumea
precum nebunii erasmus
era mica de tot lumea
mica mica
suflete
oameni
ca niste furnici
mai mici
mici de tot
invizibili
cu tot cu urmele lor luminoase
intunecate
sa asculti melodia te rog
au ales-o extraordinar
asta a pornit
nostalgia nimicului care suntem
totul pe o coperta de carte
si in ea alta si in ea alta
si noi in alta
si tot ce ne cuprinde in alta
aceasta trecere continua
din ceva in altceva
ma omoara
ma distruge
este ca si cand as atinge
doar
ce nu pot cuprinde si intelege

18 nov 2005, Bucuresti


Emo Conta – western

Emo Conta – western

“greşeala mea a fost că m-am închis într-un borcan curat”
.

ce să vă spun despre suferinţă
nu mai am nu am nicio emoţie nicio mirare frică nici atât
îngădui servesc respect nu mint nu plâng nu beau
mai fumez rar uneori petale uscate de roze
când nu mă poate nimeni mirosi
nu am vicii sociale să mă prezint deci
mă cheamă Emo Conta numire fără legătură
cu puştii fără modele nu m-am uitat la desene animate
în viaţa mea poate uneori prin vitrină
la Naruto şi lumea lui mă duceam la şcoală mă întorceam
sâmbătă aveam desen două de sport şi ping-pong după ore
iubeam un prof în tăcere
simţeam cum mi se sparge inima când îmi zâmbea
restul zilei mă gândeam dacă nu cumva altcuiva
într-o zi am trecut strada în fugă
nu m-a călcat maşina jur că nu am plâns
am nimerit cu mâna între spiţele unei biciclete în mers
n-am spus la nimeni m-am infectat am şi cicatrice
uite aici
de frică să nu mă certe mama că am trecut strada în fugă
fără să mă asigur fără să fiu atentă în jurul meu
fără să bag la capul meu tâmpit că lumea întreagă
este un mare pericol iar bărbatul îşi scutură pălăria şi pleacă
mai departe am trecut din eşec în eşec cu entuziasm
uneori cu emoţie şi deseori cu teamă
dură de tot a fost surpriza cu cheia succesului
când am deschis cutia
cu arc a sărit capul ăla de clown s-a auzit şi un chiţăit
însoţit de mersul în gol al unei roţi de sârmă ghimpată
apoi s-a întâmplat ce s-a întâmplat m-am mirat oarecum
ştii şi tu
m-au tăiat de la raţie se furase prea mult glumeam eu
povestea e simplă faptul consumat
am uitat absolut tot nu-mi mai pasă
ce este atomul de exemplu
volume întregi le-am trecut la capitolul pierderi
nu-mi caut cuvintele nu e nevoie înţelegi oricum
iţi transmit mesajul că nu e totul pierdut
practic nimic nu se pierde
nu are ce să se piardă de ce să ne emoţionăm
ce rost are să ne fie greu să luăm pills
serios acum ce rost mai are când totul e hazard
în atâtea lumi de-odată e o şansă unică
pentru mine
să-mi imaginez că sunt un samurai stau pe un pietroi
teaca sabiei e plină ochi cu sânge închegat ab4
am dat cât am dat mă uit acum la pomul din faţă
văd prin el asta e chiar miracol
să mă ia dracu dacă nu văd prin el artera Akihabara
şi pe tip cum hăcuieşte 18 inşi animaţi
mă pipăi exist am o masă ciuf şi brâu lat
stau pe piatră între membrane
miros a fum de petale uscate de cais
ce poate fi emoţionant aici de ce să-mi fie frică
rar uneori e de mare mirare


ghicitoare

In burta unsa cu ulei de-olive
Se-aduna hartiute, in zadar,
Apoi, cei multi, uitati la tratative,
Scosi din congelator si pusi pe jar.


gourmet

(lui Traian)

pe vremea aia confundam canibalismul cu antropofagia

mâncam de foame

hulpavnic

ca un pui de sudanez ciocolata

– aruncată din elicopter de croix-rouge –

cu tot cu staniol şi puşca pe umăr

mi se umfla pântecul ca de naştere

regurgitam râgâiam adormeam năucă

ani de-a rândul cu un nod în gât

când îmi era sete

îmi înfigeam colţii fără să întreb

“te rog frumos lasă-mă să-mi înfig colţii

în beregata ta să îţi sorb sângele să mă satur”

nici măcar asta nu spuneam

politeţea îmi era necunoscută

habar nu aveam că este cea mai bună apărare

nu-mi puteam stăpâni muşchii feţei

grimasa de silă

scuipam de faţă cu toţi la masă

pe şervetul cu monogramă în farfuria de porţelan

cu dungă de aur uneori vomitam

bucăţi întregi de piele păroasă

se întâmpla să nu mestec

de atâta foame să înghit dintr-un foc

oraşe întregi colcăind de arşi

– suflarea lor încinsă îmi deschide ulcerul

între anotimpuri –

de când m-am săturat am devenit pedantă

aştept răsăritul de soare în straie de crengi

piatră seacă şi abur

mă confund cu tot ce se vede ca fără vreo teamă

pândesc printre crengi de sub pietre

– un cameleon o euglenă un virus –

îmi ascut ghearele cu grijă şi îl aştept

pe cel ce l-aş putea iubi

*

îmi amintesc într-o zi fotonică mă odihneam la marginea unei mări oarecare. mă încerca o poftă sărată – pentru prima oară pofteam – îmi limpezeam tălpile printre năvoade cu peşti putreziti şi meduze nomura. se poate să mă fi aflat pe ţărmul japoniei sau la marea moartă. nu mai ţin minte. de la o barcă mi s-a tras întâia indigestie adevărată. mi-a fost să mor de la atâtea jivine, mă întrebam, devorate cu tot cu dresor în cuştile lor nămoloase. prietenii mei adevăraţi s-au îngrijorat abia atunci. au verificat “nu a fost arca”. omenirea fusese salvată încă o dată dintr-o întâmplare. făceau cu rândul la patul meu reavăn, vorbeau încet îmi aranjau branula cu ceai – transfuziile mi-au fost intrezise – tata nu mă mai alinta pantacruelle nu mai glumea. era îngrijorat îmi aducea cornuri pline cu seminţe şi fructe, le răsturna peste cearşaf peste mine, salonul se îneca în miros de flori de gutui, ce rău mi-a fost seminţele prindeau rădăcini în carnea mea din braţele mele creşteau lujeri graşi. în gura mea pocneau muguri se deschideau corole, parfumul lor m-a cufundat într-un fel de coşmar botanic, părul se încâlcise se-nverzea ca matasea broaştei şi roua. roua se aduna curgea pe pereţi se ridicase până la fereastră. era să mor de înec în somn gata eram dacă nu ar fi venit vizita. când uşa s-a deschis valuri de rouă au năvălit din salon ca dintr-un acvariu. pe mine se asternuse nisip. fiul meu construia castele pe pântecul meu şi cânta. mi-era foame.


samsar

e un planset aici
o durere
o necesitate a ranii deschise
carnea asta intreaga paroasa
tai-o ciupeste-o sfasie-o rupe-o
si daca ma doare si ce daca doare
nu pe mine ma sfasii pe ea
haina mea de promenada printre
casele voastre cu voi jumatate-n ferestre

cuuumpar fiare vechi
stiiicle gole

va cumpar cu un oftat
va vand pe o poza din tinerete
samsar de sentimente
targovet in piata goala
bantuita de stafiile
orgoliilor inmormantate de vii

cuuuuuuuumpar
va cumpar

ce ai de aruncat cucoana
panseaz-ma brodeaza-ma
incondeiaza-ma
sufar mult sufar
ma arde ma frige mi-e dor
am probleme drame tragedii
ganduri frustrari pierderi
deversez arunc de la etaj
de la balcon nici nu ma uit unde
chiar nu conteaza unde cade
veniti sa vidanjati
azi poate maine va rog insist
nu mai tarziu decat poimaine dimineata
s-a umplut si miroase
nu mai razbesc cu spray cu parfum cu
feromoni cu hormoni cu tocuri
cu bigudiuri cu zale
sa fie curat ca in prima zi va ordon

cuuumpar lacrimi
plansete cumpar
sticle goale fiare vechi
hainele voastre de mire mireasa
micile voastre suferinte azi cumpar

completati formularul acesta
e simplu sunteti invatati cu vorbele
voi cat plangeti
cam cat plangeti voi pisicherilor
care ma priviti din fereastra
de dupa peredele cum trec
cam cat radeti
de cine si cat va ajuta
sa existati sa respirati
vreti sa fiti iubiti
adorati laudati importati

eu cumpar fiare vechi si
cosuri goale de piept
depresii impresii
singuratati inventate
lene plictiseala rautate
frica de moarte
cumpar lacrimi

de crocodil de ren de balena de muieri isterice
de impotenti de saraci de urati de plictisiti
cine cui ii pasa ca nu aveti nevasta barbat
avere porche un sir de amante
erectie ca veti muri curand
ca ati fost parastiti ca sunteti gelosi
cui ii pasa de voi pisicherilor
mie nu
de mine voua nu
la ce colt de drum sa ne intalnim
sa ne privim in ochi sa facem schimbul
dincolo de cuvintele voastre inlacramate
la ce terasa in casa cui sa ne pese
unii de altii sa ne credem sa nu ne mai prefacem
ca mai exista ceva dincolo de pieile noastre
impletite in biciul cu care le crestam
singuri singurei la trezia de dupa betie

vaaaaand sperante iubire
vnaaand amante amanti
potriviti pentru fiecare
vaaand vise de plecare
calatorii lungi in jurul pamantului
in jurul soarelui al polilor
vand bilete la papagali
lozuri castigatoare frumuseste
victorii reconcilieri nemurire
vand o cina in doi cu atingeri pe maini
priviri galese
sampanie si piscoturi

dar voi cumparatori aruncatori
vidanjori de sentimente ebay
de cate ori pe zi va intrebati
de ce exist cum fac
cui bine rau
cum incepeti intrebarea
ce semn puneti la final
cine vreti sa va raspunda
si la ce
e un planset aici
o disparare
dorinta
vorbeste cu mine te rog
baga-ma in seama
fa-ma sa exist
te rog eu mult vine seara si trebuie
sa exist orice ar fi
am program de existat
dupa berea cu amicii si filmul de la prima
dupa drumul la piata si numarat banii
dupa spalat copilul si examenul la mate
dupa ce imi regulez nevasta
barbatul amanta amantul
dupa ce am trait din plin viata o zi
am seara program de murit prin tine prin voi
gata e clar nu mai pot sa mor singur
in seara asta singur sa mor nu mai pot
sunt frumos bun si trist
o poala data peste cap o glumita
eu cine sunt cui sunt si de ce
un nimeni intre patru pereti
o secretie valuri cascade fluvii oceane
de suferinte valuri de lacrimi

vaaaaaand tristete veselilor
luati o tristete cu bonus
un cuvant un suspin
un zambet cochet o frivolitate

cum va treziti cum iubiti cum mintiti
si pe cine
cum raspundeti la telefon va doare
cand mergeti pe strada
cand platiti gazele
cum intrati la cora
cum scoateti banii
cum platiti si pe cine
cat sunteti din ce scrieti
cat vindeti ce cumparati
si pe cine

stiiiicle goale cumpar
fiare vechi
samsar de profesie
vand tot cumpar tot


vine iarna, bătrâne !

cât am fost la teatru nu am plâns nu am aplaudat

m-au întristat mitică popescu albulescu dinică

ceilalţi actori actriţe figuranţi spectatori

teama lor m-a întristat de moarte

ea nu plutea peste capetele noastre

se insinua printre picioare cât mai jos

ca un curent rece pe un peron aglomerat

într-o zi ploioasă de toamnă

tocmai vorbisem cu el la telefon

râdea ştii tu cum râde el puţin gâjâit

puţin plictisit mi-a zis vine iarna, bătrâne!

când să fi fost asta acum vreo săptămână

semăna cum sunt eu chiar acum vorbea exact ca mine

folosea nişte expresii ştiute de noi doi d’antan

au obosit cum stăteau

ţepeni drepţi în picioare

nicio odihnă va fi pe loc repaos e scris e regizat

mi se cere să joc un rol în acest proces

este viaţă ba nu mai este cum să-ţi permiţi

să fii cabotin cu gleznele legate

pe podeaua lucioasă de ceară a scenei

până la urmă cine este acest om cine nu mai este

uite-i băiatul nevasta iubitele amicii duşmanii de moarte

o să se termine o să ne aşezăm la o masă lungă

ne vom îmbăta ne vom întinde pe ea cât suntem de lungi

ne vom odihni vom uita de toţi şi toate la căldură

ea se va insinua în sângele noastru ca tulburelul

într-o seară aromită de toamnă

să nu ne întristăm cât suntem la teatru

să plângem să aplaudăm să râdem

puţin gâjâiţi

puţin plictisiţi

ţepeni drepţi în picioare


turista, stalpnicul si Ţepes, Doamne

turista

are ochean
fesele
unde se pot aseza ele pe un pietroi
gasiti-le un loc
sexul
unde poate binecuvanta iarba in lotus
in ce loc, gasaiti-i unul
ferea!
rasare clitorisul impachetat in cal
se va ridica precum o sabie a dreptatii in cinstea cavalerului cu teaca
va rupe va taia
va spinteca panzele toate
muntele acesta nu apartine lumii
el zideste sarpele in 7 feluri de zemuri
e muntele zilei de vineri
cu sfanta ei cu tot
aici chiar asteapta cheia de la bila de la lantul
de la piciorul graurelui

stalpnicul

ea priveste la stalpnic prin ocheanul aburit
nimeni nu ii interzice
nu se pun bani in cutie
nu te ridica liftul la etaj.
in gura lui barza isi facuse cuib
se stinge pe falusul de lemn putrezit inconjurat de fecale
se biciuie de dimineata
se biciuie seara
la pranz ia o pauza de bici la rugamintea lui tepes
„Te da jos, nenorocitule! Vreau sa trag in teapa un graure
si mi-o tii ocupata…
vreau sa se zvarcoleasca in teapa ca o manusa in flacari”
gasit gresit
„si”
fesele ei s-au deschis peste narile lui negre
bivolul urla
ingropa harti la radacina stalpului
sexul ei s-a deschis ca orhideea roz pal curat
peste buza lui crapata de sete
ploile rup saua
clitorisul ei bun de muscat de spintecat camasile noptii
s-a ridicat precum sabia fara teaca de la dreapta calului

stalpnicul se roaga
“Trage-ma in teapa, graure!”


criogenare

am tăiat ieri mânzul şi fară de foame l-am facut salam

m-am priceput la tăiere avea beteşug avea şi ham

avea botul umed nările imi abureau ecranul de la mască

mă iubea ca un nebun

il iubeam ca o nebună

azi l-am tăiat iar l-am tranşat i-am legat copitele una de alta

l-am pus la congelator pe sortimente astrale

pulpa marelui mânz inima lui sufleţelul lui drag

şi am plecat să văd o piesă de teatru cu un prieten

sau un iubit

venit peste week-end în capitală

aveam sânge sub unghii

asta am văzut în antract

dorinţele


bol cu apa de roze

Stiam ca te vei intoarce acasa dupa ce ai plecat sa iei paine si vei trece pe la florarie si pe la cofetarie si pe la baia turceasca si ca nu vei uita sa platesti toate datoriile toate toate datoriile pe unde le aveai asa cum te cunosc plin de solicitudine in a plati datorii corect cu zambetul pe buze apoi cu o incruntare abia perceptibila si o ridicare a sprancenei atunci cand nu parea ca ai achitat tot absolut tot.

Stiam ca un leu nou in plus nu va mai pleca din buzunarul tau asa ca iti vor ramane suficienti sa iei si paine sa treci si pe la florarie si pe la cofetarie si pe la baia turceasca si in final pe la vomitorium.

Stiam ca te vei intoarce acasa cu paine trandafiri si ciocolata amara si vei spune iubito vad ca au facut treaba buna faiantarii astia hai sa facem baie impreuna.


jane doe

nimic din lumea asta găsită îngheţată
in pijama decolorată cu dungi alb negru
pe chei de fetele din schimbul trei
nu voi recunoaşte la morga
va promit la toţi
şi mie îmi promit

o voi privi lung pe sub cearşaf
cum aşteaptă încrîncenată mântuirea
unei făclii de lumânare
cât să-i dezgheţe bruma cazută
peste pleoapă
doar
cât să lase apă

n-o recunosc
n-am cunoscut-o niciodată
voi spune cu bărbia ridicată
ca nici măcar din gura mea
un abur s-o atingă

agaţă-i eticheta de falangă
şi bag-o-n frigider din nou
jane doe