Săpînţa, mon amour

într-o dimineaţă lăptoasă fără aer mult o fată spăla rufe de om la Vâltori
o vedeam printre Pop Nan şi Rednic cum întindea spuma apei
pe coaja lor albastră soarele se uita înapoi cât ai bate ultimul cui

ei şedeau goi aliniaţi sub tălpile mele care miroseau a cauciuc ars
soldaţi căprari generali înţepeniţi la raport în faţa tapiţerului în serie
adus să repare lemn învelit în toval tafta şi brocart cu fir
printre dealuri acelea cu mult înainte de marea defrişare
el privea în altă parte făcea semne meşteşugite unor cucoane de la oraş
“sunt tâmplar şi tapiţer vestit înfăşor arcuri în piele de doamnă spălată
spătare de tronuri în şalurile lor triste fiţi fără grijă în atelierul meu
nimeni nu plnge nimeni nu se mişcă nu se moare de moarte
uneori se cioplesc cutii învelite în catifea de mătase de viermi
şi ceară parfumată pentru turiştii plecaţi şi veniţi în vacanţă”

erau înţepeniţi şi zâmbeau într-un anume fel infinit trecătorilor
ceilalţi se fereau de caniculă şi melancolie la propria umbră
se ascundeau de umezeală şi frig cumpărau magneţi de frigider şi zgărdane
beau o bere trimiteau o vedere la colegi mâncau o plăcintă la Măriuca
cu gândul că fac un popas şi pornesc mai departe la drumul lor lung
îi lua valul – cum se zice – uitau că vor fi şi ei forţaţi ca noi toţi într-o bună zi
într-o noapte sau în zori când în altă parte e noapte dimineaţă sau o zi înnorata
îşi pierdeau vremea şi urma cu paşii se mişcau de colo colo fără opriri lungi
să nu-i prindă şi pe ei cu cârcei în pulpe sau îndoiţi de spinare
o mobilă umblătoare pe care tâmplarul o măsoară în lung şi în lat
pentru a o înghesui într-un colţ de casă de sat în care să încăpă definitiv perfect

până când întreg cântecul s-a ridicat din odihna lor ca aburul după ploaie
în nopţile fierbinţi şi lăptoase ale verilor în care soseşti şi pleci în vacanţă

foto: Sapinta 14 august 2010