prozopoem

bunica şi amy winehouse
 
 mă uit la teleenciclopedia după atâţi ani de sâmbete omeneşti
 acelaşi istorii ale atâtor săptămâni goale cu pielea întinsă
 
 amy winehouse a ars în propria-i magmă fie-i ţărâna uşoară
 aburul spirtului a zburat a ieşit pe fereastră din casa ei
 s-a oprit într-un nor încă nu ştie ce e halenă sau altceva
 va fi şi ea împăiată pentru seara de gală iar am schimbat canalul

 bunica îi spunea telecineclopodie era mirată de ce vedea auzea
 în cutia aia care închidea toată lumea iată de ce-ar fi putut fi în stare 
 sau n-ar fi făcut niciodată dacă ar fi venit pe pământ într-o altă casă 
 din alt sat de departe ar fi atins cu mâna elefanţii şi lebedele negre 
 ar fi fost vecină cu omu’ăla care a inventat moartea prin bombă atomică

 dar eu ştiu că ea ştia totul fără să iasă pe poartă după doar o privire 
 spre deal la apus dacă va fi vreme bună sau un cataclism ne aşteaptă
 mă uit la teleenciclopedia şi mi-e bine ca şi cum aş auzi aceeaşi poveste
 care începe cu un moş şi-o babă aveau o nepoată numită codiţa
 
 *
 
 teleenciclopedie
 
 fraţii medici înjunghiaţi în catedrală burta ei încă digeră fatale
 conspiraţii iată primăvara lui botticelli o pânză despre imaginea 
 unei femei bălaie pe numele ei florentina lupul naparleste periodic
 se pregăteşte ca şi mine pentru marea vitrină a palatului de cristal
 în care vor înţepeni exponatele încă  mobile din bestiarul lui dumnezeu 

 nimic nou aceleaşi senzaţii la vocile familiare ale crainicilor foşnetul 
 salcâmului pe coasta dealului bâzâitul muştelor în bucătăria de vară
 unde bunica atârna sedila cu urdă la scurs răspunsul ei când întrebăm
 ce simt oamenii când mor uite vezi tu bolovanul ăla de pe drum
 aia simte şi mortul în groapă o mână de ţărână învelită în piele  
 se mişcă pe pământul care se învârteşte într-una o locomotivă cu abur
 pregătită să deraieze dincolo de porţile terminus ale uzinei 

 *

 mobilă şi durere
 

 
 nu mai sunt atentă acum mă gândesc să-mi cumpăr mobilă nouă
 pentru ca aerul să se împrospăteze ca în casa bunicii
 să arunc tot ce e de prisos scrisorile patul cu tăblie sculptată
 pendula plantele tablourile fauviste cărţile prăfuite şi hainele vechi 
 să-mi aşez pe podea câteva cuburi uşoare şi o saltea de paie
 ceva minimalist alb-negru sau galben deschis care se pliază se strânge
 se face minuscul ceva fără greutate precum pelerina de la niagara
 în care de departe mă văd ca o pungă de plastic dusă de vant

 o ţin cu oglinda pentru ploaia cea mare în trusa de farduri 
 ceva care mă acoperă mă apăra lângă ceva care mă transformă
 în altceva ce poate fi privit nu se strică şi nu are sentimente 
 o mobilă fără durere pentru o casă decopertabilă recondiţionată 
 de taxidermistul celebru al cărui portret îl aşternem pe pânză
 după curăţarea epidermei de toate organele interne de fluide 
 respectiv îndepărtarea gustului a văzului auzului a iubirii a urii
 
 alt trup pentru hainele bune va trebui să-mi cumpăr atunci
 alt suflet voi avea de vândut sau de dat cât încă sunt atât de 
 mândră de mine de nu-mi mai încap în propria-mi piele