Eugen Ionescu sau emotia fragmentului de cod lipsa

NOUL LOCATAR la NOTTARA O piesa bine pusa in scena a lui Eugen Ionescu este, intotdeauna, un festin al emotiilor. Cand este vorba despre Ionescu, tebuie sa te pregatesti in mod special pentru rafinamentul degustarii, ca un gourmet de haute cuisine al perlelor gasite in scoici ferecate. Piesele lui nu te dezamagesc niciodata. Intri in ele cu infrigurarea apropierii de misterul autentic  si astepti sa te compleseasca sentimentul ca, in sfarsit, ai facut ordine in haos. Uneori, reusesti, alteori, nu. Intelegerea  si asimilarea teatrului ionescian tin atat de mobilarea culturala a receptorului cat si de deschiderea lui emotionala catre adevaratele provocari intelectuale. Daca stii ce trebuie sa cauti si unde, daca stii sa citesti semnele si sa completezi fragmentul de cod lipsa, experienta ta artistica este completa si unica. Semnul ca ai reusit este atunci cand absurdul, nonsensul capata sens. “Noul Locatar”, piesa re-pusa in scena de Gabor Tompa la Nottara (dupa o destul de lunga istorie cu izvoare in 2004,Newcastle, Anglia) este o piesa care aduce haosul in ordine. Fireste ca nu voi povesti piesa pentru ca ati citit-o, deja, nu?! Pe scurt, este vorba despre “mutarea” noului locatar in “noul spatiu” locativ, cu tot cu mobila lui veche si cu istoria lui incarcata de evenimentele vietuirii. Acesta este doar primul sertar, cel care se deschide fara cheie. Apoi, trebuie sa incerci sa le descui pe celelalte! Asadar, ai multe enigme de dezlegat. E bine sa ai cu tine trusa de detectiv si sa incepi investigatia inca de la inceput, dupa cum ne sugereaza si regizorul, pentru ca, “there” se va intampla ceva foarte important, odata cu primul pas al locatarului in noua locuinta. Dupa intrarea in imobilul peste care portareasa (Ada Navrot) stapaneste bantuita de fantomele plecatilor, cerand, inutil, obolul trecerii de la noul locatar, odata ajuns in spatiul destinat lui, strain si confuz intr-o noua si ambigua ordine, locatarul (Francisco Alfonsín) va incerca sa se redescopere si sa se reorganizeze, incepand sa isi construiasca, impreuna cu cei doi hamali care ii cara mobila (Ion Grosu si Gabriel Răuţă), propria lume, propria piramida, dupa calcule minutioase si masuratori precise. Fiecare obiect care intra in lumea nou-creata are o destinatie si o semnificatie anume.  El devine arhitectul propriului habitat in constructia Marelui Arhitect, iar hamalii il ajuta sa isi aduca inauntru intreaga viata, de la calutii copilariei, infasurati ca niste mumii, la tablorile lui Don Quijote, Beckett si Ionesco, totul intr-o adevarata coregrafie scenica bine condusa, pe fundalul sonor: Verdi amestecat in glosolalia locatarului ale carui replici alcatuiesc, in final,  un fel de incantatie obsedanta, repetitiva: “there, there, there, there”. Tabloul cu fotografia lui Eugen Ionescu va fi intors si va ramane asezat cu spatele la plublic pana la finalul piesei. Creatorul si-a intors fata de la propria creatie? La inceput, camera de inchiriat este un adevarat cub al lui Metatron, armonioasa si curata, perfecta asa cum sunt toate spatiile nelocuite ale vidului, ca inainte de facerea lumii, pentru ca, la final, aglomerarea universala sa pregateasca o noua apocalipsa personala, o alta parasire de domiciliu, precum s-a intamplat si batraneilor care tocmai “se mutasera” din acea locuinta. Locatarul vorbeste in limbi si se pregateste pentru zborul final prin tavanul care, iata! se poate deschide sub cer. Pana atunci, insa, este prizonierul formelor. “Noul Locatar” regizat de Gabor Tompa este o matroska intr-un univers in expansiune, in care fiecare detaliu contine un altul si fiecare enigma o alta enigma si, in acelasi timp, totul creste, se amplifica si se metamorfozeaza intr-o entitate care te inghite si te consuma. Obiectele prind viata, se coalizeaza si se dilata. Ele incep sa controleze spatiul si timpul. Ca element anecdotic, aceasta piesa a fost scrisa in cele cateva zile in care autorul ei, Eugène Ionessco, se muta intr-o noua locuinta. Ii datoram aceasta piesa lui Eugen Ionescu, acest Einstein al dramaturgiei universale, cu intrebarile lui abisale si tristetea atat de bine zugravita sub masca tragica a clownului jovial si inlacrimat. Si ghicitorile lui dureroase – “e circ, e teatru, e circ?” – el insusi fiind eroul propriilor lui obsesii, ca noi toti, impreuna, si fiecare in parte. O obsesie, doua obsesii, trei… Personaje in perpetuu conflict cu ele-insele, privite si privindu-se din si in atat de multe oglinzi. De la piesele lui Ionescu pleci mai destept si mai intelept. Va invit la Eugen Ionescu, asadar! > http://new.nottara.ro/?act=rep&sid=43 Teatrul Nottara, Bucureşti Noul locatar de Eugène Ionessco Traducere de Vlad Russo şi Vlad Zografi Regia: Gábor Tompa Asistenţă regie: Mirela Sandu Decorul şi light design: Helmut Stürmer Costume şi asistenţă decor: Corina Grămoşteanu Cu: Francisco Alfonsín, Ada Navrot, Ion Grosu, Gabriel Răuţă fotografii: Mihaela Marin