…sa batem campii cu gratie, doamnelor si domnilor!

Archive for Iulie, 2007

Intre Timp, Situatia lor a Inceput sa Maraie Clasic

dedicata lui Ben Doyle care nu va intelege nimic

Ma incearca un sentiment frumos.
Ah, ce versuri frumoase voi incerca sa scriu
uitandu-ma la el cum ma priveste de sub birou.

Cum ai ajuns aici, potaie?
Cine te-a dezgropat?
Iar ti-ai lasat balele pe mine…
Inapoi in lant!

Ma incearca de un timp un sentiment.
Epidemia se catara pe laba de lemn de leu
ca un fetis din piele vie, intoarsa,
din aceea cu care iti stergi ochelarii
si, apoi, nu mai vezi nimic prin lentile.

Ma priveste in ochi si da din coada
trist, cu botul pe labe,
Roade aceeasi sanda…
Asteapta un semn,
o reparatie,
o operatie.

(mai mult…)

Anunțuri

de dragoste

m-am întâlnit într-o zi in colţ la Mercy
ieşisem să cumpăr pâine cubaneză si zahăr
pentru o noua cură de îngrăşare
m-am privit in ochi cu atenţie
– purtam privirea mea de la 21 de ani
si salopeta de in galben-pai –
a fost cu siguranţă dragoste la prima vedere
ştiu că şi eu ca şi mine am inţeles ca eu eram aceea…
şi eu ca şi mine am ştiut că sunt iubirea vieţii mele


în sfârşit
mă găsisem
am mers mai departe
am deschis uşa magazinului
Angie m-a întâmpinat cu acelaşi zâmbet
de fiecare zi
i-am răspuns cu acelaşi zâmbet
de fiecare zi
“Nice to see you, again, Aioana!”
“Nice to see you, Angie!”
am privit prin vitrină
fugar
nu mai eram acolo

m-am indrăgostit de mine fără scăpare
dar am ştiut ca şi mine
că ar fi fost o iubire imposibilă


moartea de polietilena

moartea_polietilena_blog1.jpg


Stil Moda Costum – o idee despre frumos

IDEALUL UMAN, TEL AL ARTEI

“Ideea pe care omul si-o face despre frumos se intipareste in toata gateala lui, ii boteste sau ii scrobeste haina, ii rotunjeste sau ii indreapta tinuta si, cu timpul, se insinueaza subtil in trasaturile chipului. Omul sfarseste prin a semana cu ceea ce ar vrea sa fie”, scria Baudelaire.
Idealul uman de frumusete catre care tinde o anumita colectivitate, la un anumit moment dat al istoriei sale, devine, astfel, idealul estetic al epocii. Acest ideal, general–valabil angreneaza rezultantele sociale si economice, cutumele societatii respective si defineste caracterologic natia si timpul pe care le reprezinta. Atent la comportamentul uman, un alt titan al literaturii franceze, Honore de Balzac, declara ca un cercetator interesat de costumele unui popor, este nevoit sa studieze, in primul rand, “istoria cea mai nationala cu putinta” a acelui popor.
De milenii, vesmantul, care la origini aparuse doar pentru a-l apara pe om de vitregiile naturii, devine simbolul situatiei economice si politice ale unei natii sau a unei grupari sociale si diferentiaza radical clasele (este evidenta tendinta utilitara a vesmintelor populare si faptul ca ele nu sufera transformari majore, in decursul timpului).
Mai mult decat atata, “fiecare cultura si-a conturat chipul unui erou preferat, a carui infatisare si fizionomie morala a fost descrisa in literatura si teatru si a fost reprezentata concret in picturile si sculpturile marilor maestri.”Fiecare epoca este, deci, dominata de acest important erou, iar vizualitatea epocii respective se regaseste in idealul de frumusete reprezentat de eroul in cauza ca, de pilda, in antichitate, Apollo sau Venus. Omul va dori sa-i semene eroului in infatisare, in fapte si, astfel, va lua nastere un nou “look”, un nou stil, o noua moda care, toate, se vor rasfrange asupra vietii cotidiene, asupra comportamentului socio-politic, asupra spiritualitatii si a artei, in general. A-i semana eroului, a-i semana naturii, nu inseamana altceva decat a-i lua in stapanire. Una dintre vocatiile civilizatiei este aceea de a sluji si a lua in stapanire realul.
“Nu e mimesis-ul baza unei estetici ?” se intreaba Rene Huyghe, in “Dialog cu Vizibilul”. Nu e frumusetea scopul suprem al omului si al artistului ?! se intreaba teoreticienii si esteticienii.
In fine, omul si-a creat idealul, stilul, moda, sau s-a lasat creat de ele ?!

(mai mult…)


high rojo

de câte ori obosesc de oameni mă întind in lanul de maci
high high în lanul de maci cât cuprinde sufletul meu
obosit
lanul de maci de lângă fâşia no man’s land
care mă desparte de voi
de fiecare dată îmi curge sânge din nara stângă
ridic mâna dreaptă
ca şi cum v-aş face semn
să vă opriţi se se oprească
voi treceţi mai departe de oboseala mea
sângele picură încet pe buză
de pe buză pe guler petale pe piept
high
vă pierdeţi fraudulos în zare
no man’s land
printre maci
s-a oprit


My Baby Ballade

cantec simplu de dragoste din popor fara subtilitati &/sau adancimi

iubitul meu are sange AB si nu face greseli
nici pe aorta doar pe vena concava
se albastreste incet si lung uneori
pana aproape sa se rupa asa de elastici inca nu suntem, nu inca
isi suge burta cu doua buze unse
cu ciocolata fierbinte Swiss Miss Sensation made for Chocolate Lovers
pe oceanul maron de polietilena merge si, in mers, isi pune neoprenul
vrea in ceasca vrea in carte vrea in farfurioara si ea maron dar mata
iubitul meu nu are sange, nu are buze, nu are continut
are sangele meu 0, buzele mele si mine continute in ferestra
o cu muscata glastra
de panza albe perdelute
si la obor gard cu var dat

cine te-a facut, ma, pe tine?
cine te-a’mbracat, maa, cu costumasu’alaa…?
si-a batut joc de tine, baaaaii…

unde se duse

ma intreaba de litere ma intreaba de incifre iar eu ii spun
„nu e magie iubite, nu te cuibari, nu inca
nu imi fura acest drept eu sunt prima la cuibarit
asa e scris asa e scris citeste
sunt chei zornaitoare la bracinarul unuia nea Solomon”


iubitul meu are doua picioare stangi pe care si le baga, pe rand,
unul in altul, unul dupa altul, in cutia cu bomboane de ciocolata


”cum sa merg la plaja, asa, fara costum?
cum e? ma arunc, zbor si dupa aia cad…?”
“intai cazi si dupa…
zbori”

al cui esti, ma, tu?
baaa
alde cine??
da-te, ma, jos, ma…!
da-te, ma, jos! n-auzi?!

priveste la fulgii…
…priveste la penele, priveste la cozile si la fugile lui baci Bach iubitul meu
imi promite ca nu ma mai trezeste si noaptea asta iar eu ii spun
“bine, cum vrei dar sa stii ca am fost imparateasa in africa din sud”
cum ce care sange ti se mai scurge prin aorta aia?
cum si cand pe la ce ora ma inviti pe sezatoare la o tragere de mana cu buchet
hai, ca n-o fi foc
hai, ca poarta noroc…
…in casa sase sase nu intelegeam de ce se numeste set
eu ma gandeam la sept, biensure

hai, fa-mi costum de superman!
ia-mi masurile!
lasa-ma fara ele, femeie! nu mai vreau masura, mandra mea…

ia-i masurile, ma!
da’ sa-l spele, inainte…

iubitul meu habar nu ma are
habarul il cara pe spinare intr-o rima facila
ca ma vrea ca ma asteapta ca se gandeste la mine ca ce sa mai zic mai iubitule
pai unde ai mai vazut tu sa vina fata si sa zica hai sa-mi cumperi camasa
mai iubitule, mai
spunea prietena bunicii lui Tudor
mare prietena, mare spus doua puncte

„cine te-a facut pe tinee, iubitule neneee
paaarca m-a’ntrebat pe mineee, iuuubitule neneee”

off Doamne

(pourT)


aterizari fortate

Dumnezeu mi-e martor că am vrut să rămânem în zbor
Era acolo când treceam peste căpiţele cu vedere la stele
L-am văzut cu ochii mei aşa cum L-ai văzut şi tu
L-ai auzit ca şi mine cum cânta şi mângâia calea dulce a laptelui
Ne alăpta la acelaşi sfârc Domnul nostru arunca mană peste noi
Şi ne facea loc cânta faceţi loc faceţi loc trec aştia doi păzea
Nimic nu era nefiresc nici zborul nici vocea lui blândă
Acum este atunci era aşa cum trebuia să fim noi în zbor
De mână planând pe spate printre planete turnuri şi capre
Ca şi cum nu ar fi fost bine dar era ca şi cum era perfect
Eu nu mi-am dat seama atunci tu ştiai că tocmai aterizam?

Doamne atât de patetic este orbul ăsta pe care ne odihneşti
Prindem rădăcini ne cresc ramuri coarne coroane falusuri
Ne cresc ascensoare în plămâni şi metrouri în toate staţiile
Ne învârtim în triunghi Doamne şi Tu ne priveşti chiorâş
Ne laşi cârtiţe ale orbului tău reavăn cât să mai săpăm
Cât să mai plătim pentru etajele de sus Doamne al nostru
Priveşte-ne cum ne chinuim în carte cum ne construim cuşti
Cum ne privim unul pe celalalt cum ne vorbim cum nu ne credem
Doamne fă-ne o pistă învaţă-ne să decolăm
Ne-am săturat de aterizări forţate


cand te doare afli unde ti-e locul

akedia III

nu pot să schimb nimic absolut nimic îmi amintesc cum intru în acea casă neprimitoare există o delicateţe a refuzului praguri de catifea bariere moi şi elastice te împingi în ele iar ele iau forma trupului tău înaintează odată cu tine cât poţi tu să împingi în ele pereţi de cauciuc uriaşe cagule ale însingurării işi modifică dimensiunile în funcţie de puterea ta de a păstra proporţiile propriei fiinţe memoria ei

*

“Tată, chiar aşa ai făcut: când ai trecut pe la mine în drumul tău către spital, ai privit în jur ai străbătut cu paşi mici, atenţi, tot apartamentul ai plimbat indexul pe un raft al bibliotecii şi mi-ai zis tu când ai de gând să mai ştergi praful ăsta? Aminteşte-ţi!”

*

îi scriam lui A.U. despre crăpăturile din zid uneori după un mic cutremur aproape insesizabil cu simţurile noastre se deschid fante subţiri în peretele casei tale strâmte poate sa fie un turnuleţ cu cocoş în vârful acoperişului un far cu oglinda mare şi bec poate fi o haină o armură sau doar un coif sau numai o mască

*

“M-am rătăcit, A, exact acum m-am rătăcit, când rătăcirile erau interzise de toate poliţiile secrete ale lumilor; nu am poftă să vânez fulgii cu gura să îi las să se topească pe plita limbii încinse, aşa cum ştiu că o poţi face tu, cu foamea aia curată pentru simplu şi simplitate, cu toate că ai văzut şi tu cu câtă migală este construit fulgul de zăpadă, ce dantelarie complicată, fabuloasă, este el.”

*

Dantelareasa cuminte în camera ei înecată în lumina mierie cu ghergheful pe genunchi cu părul strâns în bonetă. Cât de cu minte este dantelarul cât poate imagina acul lui înfipt în ghergheful în care brodează formele lumilor noastre…

(mai mult…)


sa-l iau pe cel mai bun prieten al meu in gazda?


Zilele trecute, cel mai bun prieten al meu a trecut pe la mine. Am mâncat, în tăcere, o friptură, am băut un pahar cu vin şi el a zis a fost bun şi s-a ridicat. Din hol, s-a privit in oglinda de la baie, prin uşa deschisă, şi a intrebat, trecându-şi mâna pe sub bărbia rasă proaspăt, oare ce-or găsi la mine femeile frumoase? M-am uitat şi eu atent la el ca să-i dau un răspuns, dar el a continuat hai că plec, că trebuie sa mă sune nevasta… Care nevastă? întreb eu mirat. Când te-ai insurat? Cum când? Oho…! îmi răspunse el distrat privindu-se in oglinda de la baia garsonierei mele inchiriate, cu chiuvetă patrată şi crapatură lângă scurgere. Nu-mi spune că nu ştiai că sunt însurat. Am şi gemeni. Cum gemeni…? încremenesc eu. Păi, ne întâlnim mereu, de atâta timp, suntem cei mai buni prieteni şi eu nu ştiam că eşti însurat şi mai ai şi gemeni? 
Nu-mi spune ca nu ştiai, zise el, ca şi cum nu m-ar fi crezut. Am crezut ca ţi-am spus. Era distrat prietenul meu vechi şi se privea în oglinda de la baie, din hol, prin uşa deschisă. Am şi iubită, să ştii, dacă tot… Sau ţi-am spus? Cred că ţi-am spus şi am uitat că ţi-am spus. De când ai iubită…? Rămân eu masca. Oho…! Răspunse el evaziv. Nu-mi spune ca ai şi iubită…! Şi eu de ce nu am ştiut? mă minunez eu. Am, raspunse el. Credeam ca ţi-am spus şi am uitat că ţi-am spus. Uit. Asta e. De la o vreme uit. Sau omit inconştient, să ştii. Pur şi simplu, inconştient. Adică, uit, mai pe scurt. Am o gramadă pe cap. Hai că acum chiar mă grăbesc. Serios. Dar nici nu am apucat să schimbam şi noi două vorbe, îl iau eu încetişor de umăr, încercând să-l întorc din drum. Ai mâncat, ai băut şi acum pleci şi mă laşi aşa… mască?! continuu eu incercând să glumesc. Dar acum ce facem, nu schimbăm două vorbe?! Ţi-am spus lucruri importante din viaţa mea şi tu zici că nu schimbăm două vorbe? Era iritat bunul meu prieten. Plec, ma grăbesc. Serios, acum. Ţi-am zis că mă grabesc. Şi ea ştie ca eşti insurat? Insist eu. Nu ştie, dar va afla, răspunde el, uitându-se la ceas. Deci iubita ta nu ştie ca eşti insurat… Ba da, ştie, cum sa nu ştie?! Te-ai mai gândit la ce te-am rugat la telefon…? mă intreabă el punând mâna pe clanţă. Mă primeşti sau nu mă primeşti…? Sigur că te iau la mine. Nu eşti tu cel mai bun prieten al meu? Dar mai stai un pic… Nu, că mă grăbesc, răspunse el. Te-a dat afară din casă nevasta, sau ce…? mai incerc eu să-l reţin pentru încă două vorbe pe vechiul meu prieten, cel mai bun prieten al meu. Cum să mă dea afară…?! Ce vorbă mai e şi asta?! Aici chiar ai gafat, răspunse el uşor amuzat şi ieşi pe uşa, trântind-o in urma lui.


portarul de la spital

te-am aşteptat cu un buchet mare in brate
la ieşirea din spital
portarul ma privea languros
ţuguia catre mine buzele albe
îl priveam mă priveam în oglinda retrovizoare
îmi era dor de tine
buchetul era prea mare
el ţuguia buzele
eu mă priveam peste buchet
tu ieşeai şi din mers aruncai o fisă în tonomat
era margareta pîslaru
nu-mi aminteam melodia

(mai mult…)