…sa batem campii cu gratie, doamnelor si domnilor!

Posts tagged “poeme

secvenţă cu tun de ceaţă şi fumigene

ceaţa se întinde spre coastă cât vezi cu ochii
apoi coboară în vălătuci mari pe plajă
ea trage un cufăr printre peştii aruncaţi de maree
pe un colţ de canapea el aşteaptă cu mâinile pe genunchi
cu spatele drept ochelarii pe nas semnul să-şi facă nod la cravată
cineva îi spune intră pe facebook monica întreabă de tine
lasă-mă cu prostiile vreau să se termine mai repede să plec
ea nu mai trage de cufăr o ia înapoi pe bicicletă
i se prinde voalul între spiţele roţii din spate
pedealeaza cu greu în nisip printre peşti
se vede mică de undeva de sus
ei se întâlnesc, apoi, într-o încăpere cu morţi
sunt mulţi la o masă sau stau în picioare nu contează
discută câte ceva din sartre şi iuda e prieten cu toţi
vorbesc despre politeţe se uită la inception le-a plăcut dar
strâmbă din nas cumva nemulţumiţi apoi se întreabă unii pe alţii
ca într-o piesă de teatru nu cumva suntem morţi apoi
cineva se supără pe bune asta nu e viaţă
aceleaşi şi acelaşi lucruri mereu filme facebook tras de cufăr
pedalat după nuntă şi iuda prieten cu băieţii de treabă
de când te naşti până mori aştepţi cuminte să se ridice ceaţa
nu e corect să ne manifestăm toţi ca unul
mă revolt a zis bântuim prin urga asta lacul e atât de departe
camionul s-a înţepenit în nisip cum dracului credeţi că mai plecăm de aici
pe ceaţa asta printre peştii aruncaţi de maree
nu e corect să ne plictisim de moarte
când el se distrează atât de tare
cu noi

The Stone Story www.stonestory.ro/blog  


broşură de la martori

pierdea la zaruri şi la alte jocuri
la care rostogolirea conta la fel de mult ca numărarea
şedea în acelaşi loc ceilalţi făceau coadă la joc şi câştig
avea buzunarele goale tricoul pătat pe piept şi pierdea cu plăcere
câte un orgasm pentru fiecare ratare
soarele se aduna printre acoperişurile oraşului
ploua luminos iar îngerul părea să-l pândească din colţul de sus
ca în broşurile lăsate de martorii lui iehova între uşă şi clanţă
nu-şi mai amintea nimic nici măcar ziua în care a semnat pentru una
cu pagini lucioase in care mulţi copii arătau către cer într-un câmp cu verdeaţă
pierdea şi uita se bucura când celălalt îi mai aduga încă o sumă la datorie
între timp un vagon cu ţigani sosea în Gara de Nord tocmai de la Paris
la Cora lumea dădea năvală la promoţii cumpăra scaune ieftine
şi multe alte cutii în care se vor depozita sticle goale de plastic
între timp nişte părinţi se întorseseră de la policlinică
se uitau la Realiatea cum se băteau unii cu roşii la Bunol
alţii învăţau de pe Discovery metode de supravieţuire în 2012
lumea se aduna să se mire de fericirea cu care pierdea
făceau coadă să joace şi să ţină minte să se bucure că au câştigat
la zaruri şi la alte jocuri în care socotelile şi întâmplarea
îţi dădeau voie să te bucuri că pierzi şi că uiţi


Săpînţa, mon amour

sapanta,cimitirul vesel,ioana barac grigore

într-o dimineaţă lăptoasă fără aer mult o fată spăla rufe de om la Vâltori
o vedeam printre Pop Nan şi Rednic cum întindea spuma apei
pe coaja lor albastră soarele se uita înapoi cât ai bate ultimul cui

sapanta,cimitirul vesel,ioana barac grigore

ei şedeau goi aliniaţi sub tălpile mele care miroseau a cauciuc ars
soldaţi căprari generali înţepeniţi la raport în faţa tapiţerului în serie
adus să repare lemn învelit în toval tafta şi brocart cu fir
printre dealuri acelea cu mult înainte de marea defrişare
el privea în altă parte făcea semne meşteşugite unor cucoane de la oraş
“sunt tâmplar şi tapiţer vestit înfăşor arcuri în piele de doamnă spălată
spătare de tronuri în şalurile lor triste fiţi fără grijă în atelierul meu
nimeni nu plnge nimeni nu se mişcă nu se moare de moarte
uneori se cioplesc cutii învelite în catifea de mătase de viermi
şi ceară parfumată pentru turiştii plecaţi şi veniţi în vacanţă”

sapanta,cimitirul vesel,ioana barac grigore

erau înţepeniţi şi zâmbeau într-un anume fel infinit trecătorilor
ceilalţi se fereau de caniculă şi melancolie la propria umbră
se ascundeau de umezeală şi frig cumpărau magneţi de frigider şi zgărdane
beau o bere trimiteau o vedere la colegi mâncau o plăcintă la Măriuca
cu gândul că fac un popas şi pornesc mai departe la drumul lor lung
îi lua valul – cum se zice – uitau că vor fi şi ei forţaţi ca noi toţi într-o bună zi
într-o noapte sau în zori când în altă parte e noapte dimineaţă sau o zi înnorata
îşi pierdeau vremea şi urma cu paşii se mişcau de colo colo fără opriri lungi
să nu-i prindă şi pe ei cu cârcei în pulpe sau îndoiţi de spinare
o mobilă umblătoare pe care tâmplarul o măsoară în lung şi în lat
pentru a o înghesui într-un colţ de casă de sat în care să încăpă definitiv perfect

sapanta,cimitirul vesel,ioana barac grigore

până când întreg cântecul s-a ridicat din odihna lor ca aburul după ploaie
în nopţile fierbinţi şi lăptoase ale verilor în care soseşti şi pleci în vacanţă

sapanta,cimitirul vesel,ioana barac grigore

foto: Sapinta 14 august 2010


hoţii la drumul mare

am cumpărat mere pentru drum

 puteam să le culeg dar

 mai bine hai să le cumpăr mi-am zis

 de la o răscruce cu mult praf

 şi coroană de hârtie creponată pe troiţă

 aş fi putut să le culeg eu

 singură

 din pomul asta mărunt 

 atât de simplu ar fi fost să întind

 mâna

 să apuc şi

 să trag

 să-l şterg pe tricou şi să alerg mai departe

 unde mă duce

 muşcând


grevă

ai mei iau pensia mai mică şi e vară

s-au gândit să iasă pe bulevard cu vecinii

să protesteze împotriva lui Boc şi Băsescu

este poezie în felul în care gândesc un fel de plimbare

de-a lungul străzii principale

până la mânăstire dar să fie soare

s-au săturat de ploi şi coduri orange

ocol la cimitir să aprindă atâtea lumânări câţi morţi

în drum ar trebui să treacă pe la farmacie şi pe la RDS

să plătească factura

ar fi poezie în paşii lor egali pe trotuar

în soarele crud şi o pală de vânt peste capetele cărunte

era mai bine pe vremuri

ia vino la fereastră să vezi e poştaşul

au fost comunişti

eram tineri eram în puteri

colaj Ion Birladeanu

*


Mirose

azi e asa de frumos cerul
soarele incalzeste
aerul din imprejurimi miroase
a rhododendron kotschyi
hai Paul
hai dragul meu sa facem azi
ceva special
eu as face o vaza de lut
as baga-o la cuptor
as glazura-o rosu
si as scrie pe ea Paul
tot cu rosu
sa nu se vada
Paul Paul Paul
vaza Paul
a merisor mirose
a rododendron cred
hai sa iesim la miros
mirose a smirnar
a smirdar sau bujor-de-munte
smirdar se zice
nu smirnar
sau bujor-de munte
ai uitat cratima
uite o pun b-u-j-o-r-d-e-m-u-n-t-e
hai dragul meu sa iesim
la aerul din imprejurimi
sa facem ceva special
ce iti mai place sa exagerezi
hai sa mintim de exemplu
ce zici
iti place sa lungesti totul
sa exagerezi sa hiperbolizezi
sa ma minti tu ca
sa ma minti asa in general
ca nu ma mai iubesti
ca afara tuna si fulgera
ca sunt minus patruzeci de grade
ca se anunta mari catastrofe
eu sa zic hai fa-mi o lista
cu posibili iubiti
impartita pragmatic
in zile saptamani luni
ani ar fi prea mult
eu sa rad putin
ca si cum m-ar interesa
ca si cum nu m-ar intersa
tu sa o ai deja pregatita
sa mi-o strecori in buzunar
fara sa te vad
calculand in gand probabilitati
cu ochii plansi contrariat
disperat scuturand dunga pantalonului
ramai la suprafata te rog
ramai la miros
la mari catastrofe
tu sa ma minti ce vrei tu
de ce sa mint
stiam ca asta vei zice
(…) nu ma descurc
asa in virtutea inertiei
ai zis smirnar de la smirna
te-ai gandit la smirna
asta a fost in mintea ta
sa ma minti ca nu ma mai iubesti
sa minti ca mirose a smirnar
iar te duci la fund
cobori
(…)
cum sa ma duc la fund
Geronimo
nu exista arma sa n-o poti folosi
rad nu ma vezi ca rad
hai uite ce zi
nu te speria
dar nu-mi pasa
apalasul meu
cer soare aer
cerul e minunat
iar am gresit
bine miroase a ce vrei tu corect
soarele incalzeste
sa facem coronite de flori rosii
ia minte-ma
dar minte-ma frumos sa nu-mi dau seama
poti Sorin sigur ca poti
dar nu mint
de ce sa mint
am citit povestea aia cu sorel si fulguta
ce trista poveste
nu mai tin minte nimic altceva
nu vezi ca nu ma descurc
tu lungesti totul nepermis
doar ca era a naibii de trista
auzi la tine
b-u-j-o-r-d-e-m-u-n-t-e
taci
ce mai e si asta
eu nu mint
e o conventie
un eufemism si ai greseli
se zice miroase nu mirose
lungesti totul prea mult
nepermis
mirose
a naibii de trista

18 mai, 2005, Bucuresti


revoluţii în cutia cu pudră

napalm 1

se vor despărţi cu zâmbetul pe buze
săru mâna păi plec să fii sănătos baby
se vor roti pe călcâie 180 de grade
se pesupune că temperatura ar creşte brusc
vor schimba febra pe o răceală
guturai umoral cu suc de lămâie
chiar fără suc în 7 zile trece
viroza durează prea mult deci răceală să fie
crecă unul din ei avea ochii roşii
îşi tampona nările cu şerveţel finuţ parfumat
a şi strănutat noroc de noroc este mereu nevoie
asta nu e replică e bullshit mai bine taci ok
dar ce spuneam?
spuneam că s-au rotit pe călcâie cum era stabilit
din spate în spate un pas doi trei patru cinci şase şapte
dau cu nasul în pompă cât dreak să mai merg
e bine la şapte simbolic întoarce-te mă vezi
au scos apoi armele nu ştiu dacă şi cum au ochit
au tras glonţe s-au dus undeva ei nu s-au rănit
nici de atins nu s-au atins măcar
n-a şuierat nimic pe la ureche un strop de sânge n-a sărit

erau deja la treburile lor cu zâmbetul pe buze
când avionul lui cory lidle
ar fi trebuit să cadă pe o benzinărie
undeva în pantelimon

napalm 2

nu ştiu ce naiba pun aştia în crema de faţă
te ungi dacă te ungi în seara respectivă
te ustură un timp ai vrea să uiţi
ieşi la fereastră te piepteni pe-ntuneric
priveşti oraşul şi el te priveşte
orbecăiţi după locuri ştiute
încă te ustură e de la vânt
să nu uiţi să-nchizi când te culci
te piepteni cum spuneam priveşti oraşul
dinţii lui trec prin părul tau încâlcit

şi pasărea
acea pasăre mare cu ciocul ei negru
cu nările-i largi şi păroase
deschide larg aripi în zboru-i
fâlfâie rar ţipă lung ascuţit
geamuri se sparg dulapuri cad
îţi prinde paru-n gheare şi te smulge

strângi pieptenul în pumnul transpirat priveşti o lume
luminile alcătuiesc forme ciudate râuri
puzderie de spoturi din ce în ce mai mici

pe-aici ai fost vreodată te întreabă

e ţipăt e-ntuneric vânt e frig
pielea te ustură se va topi curând
cu tot cu stratul adipos şi carne
un piepten a rămas între falange
în ghearele ei craniul tău
coafura încă rezistă

ai fost sau nu ai fost?

2006-10-12


despre cel chemat de suzana

poezia asta nu este despre mine
este despre cel chemat de o fată suzana
jos lângă rău într-o scoică încărcată cu maci
seminţe de cafea mere roşii şi mană
într-o noapte pentru aţipeală
cel chemat avea încredere în ape
fata avea încredere în el
somnul lui părea ba mustos ba lemnos
era bun de iubit de plutit cu ochii spre calea lactee
stranuntand de la praful înalt

să călătorim împreună l-ar fi rugat ea
prin semne într-o orbire mare
el ar fi înţeles aerul cum se zbate în juru-i
ce bună la pipăit era scoica rece închisă
ce bun era de mângâiat obrazul ei

dumnezeu ar fi urcat şi el laolaltă
s-ar fi odihnit cât ei băteau valurile
atât de fericiţi printre stropii ăia curaţi
se spune că era închis într-o carte cu foi netăiate
învelită în ţiplă şi încă ferecată într-o cupă de aur
ar fi sclipit de la stele pentru culegătorii de raci
dar ei dormeau de-a binelea pe mal cu mâna sub cap
nu vedeau socoteau în somn când se va crăpa de ziuă
câţi arginţi vor strânge mâine la târgul de peşte din port
flăcările pâlpâiau pe chipurile lor aromite
racii săreau în căldări

cel chemat i-a spălat tălpile cu grijă
pulpele ei miroseau a tăciuni şi alge
dintre coapsele ei curgeau mărgăritare piper
se revărsau cascade de petale de roze
să ne pregătim i-ar fi spus cel chemat în gând
să ne punem în ordine toate câte au fost şi vor fi
în linişte să nu-i trezim pe luntraşi
să nu-l întristăm pe cel zăvorât
am pus o aripă de înger la scoica ta de femeie
să pornim aşadar în aval fără teamă
dă-mi mâna cât va ţine botezul şi nunta
cât ne va ţine mersul pe ape

după aceea ne întoarcem
cu ochii spre calea lactee
să aţipim strănutând
de la praful înalt


The Bubbling of the Bubble of the Sun

Pastorale

I stuck a sword in my sun’s bubble,
so he could watch the cornfield.
His orb was not perfect.
Or my eye did not see perfectly…
Who the hull did it?
Look!
Corners in my perfect cornfield.
I am not afraid of extraterrestrials.
I am not afraid of worms, but mornings scare me.

The bubble bubbles in my orb.
The perfect corn in the imperfect field.

They ask me about meals…
Sword melted in White; like the white milk…
The cows hover around, silent, strong.
The field listens the earth:
steps in the grass—butter…
And they sing in its ear, halfwet, halflie, halfgentle
like her index caressing the mud,
the smell of regurgitated grass:
not enough…not enough…not enough…
More and more.

My golden corn.

Sun! My son! I was stupid.
I bought the sword for my knot.
The bubble bubbles…
Take care of them!

The corn is poisoned

26 martie 2004


eterna erecţie / of inima mea

trecuse revelionul toţi culegeau de pe maşini zăpadă

deschideau aripile zburau peste oraşul deschis

atunci ai întrebat el ce zice eu am răspuns

dacă optimismul este becali şi puritatea încă

mă mai gândesc cine poate fi dacă maria tereza mi-a stat

pe buze ca o scamă de melană dacă viaţa asta ar fi un pai

prin care să pot trage pe nas tot ce au nins toate iernile

dacă toate acestea ar însemna ceva

şi nu am terminat ce aveam de gândit de raţionat nu am

terminat orgasmul meu aştepta schimbarea vitezei

sau deschiderea portierei sau poate o tetieră comodă

se aburiseră geamurile afară era fierbinte înăuntru ursul

polar de pe bord scotea aburi pe nări

iar eu mă visam pe un munte de sare

în timpul dezgheţului tu se făcea că erai prins

într-o crevasă cu capul în jos te prinsese exact atunci

îţi era teamă de fiecare picătură care se prelingea

de fiecare grad celsius în plus de fiecare mişcare tectonică

*

el privea asta ca pe o zeificare ca pe o mumificare în eractie

a fiecărui oscior pe care degetele ei se odihneau

ar fi trebuit să fie pretutindeni iarna ar fi trebuit vară să fie

numai acasă el să o desfăşoare ca pe un covor de rugăciune

pe ea să îngenuncheze cu faţa plecată să numere ciucurii

încet să se ridice cu ea pe ea şi să zboare peste cei ce zburau deja

să lase o dâră de reacţie în urmă un oblic monolit cu un capăt

în cer care să reziste veşnic cu cher şi gândacii de bucătărie

după toate bombele atomice cu hidrogen biologice sau altele

maimuţele să-i pipăie muchiile să rânjească jucăuşe să-l atingă

să-şi lîngă degetele să se caţere şi să nu ajungă niciodată la ciucuri

*

de ce tot caută ce dorea să găsească pe cine cum să arate

copiii se zgâiesc pe ferestre le şterg cu dosul mânecii

înăuntru toate sunt rânduite ca într-un dezastru încremenit

nimic nu mai palpită pereţii capitonaţi aşteptă semnele îngheţului

până acum uite mă uit la ceas până acum nimic

de la pupitrul de bord nu a lăcrimat casetofonul nu s-a deschis

ochelarii de soare nu au căzut din torpedou dacă până acum

nimic nu s-a deschis şi toate s-au strâns toropitoare sub avalanşă

dacă totul este ca înainte şi nu este destul şi nimic nu mai poate fi

mă voi opri din zbor pentru ultima oară şi-ţi voi împacheta

maşina de scris pe care o doreşti într-o pungă de la one dollar store

o voi îngropa în dulap îl voi încuia şi-l voi aruncă în iore cu tot

cu maşină garaj cartier şi inima mea


Octombrie

Îmi place să mă trezesc târziu in octombrie

Să plouă mărunt sacadat să văd norii pe geam

Să nu ştiu dacă e înainte de prânz după-masă

Ca şi când un ceas gri s-ar lăţi peste parc

Îmi place in octombrie cernerea stropilor reci

Peste gluga mea galbenă paşii mei prin băltoace

Mirosul de păr ud poarta de fier să scârţâie scurt

Aleea pietruită spre chioşcul de lemn putrezit

In octombrie mi-ar plăcea să îmi placă ceva

O dată pe zi nu contează când unde ce sau de cine

Aş vrea să mă trezesc târziu sau măcar să adorm

Să-mi amintesc ce am visat la’nceput de septembrie

*

1 octombrie 2006, Bucuresti


Ebosa

Slabiciunea ei nu m-a pacalit niciodata. A fost mai puternica decat mine. Este. A stiut mereu sa ceara si sa planga. Sa ameninte, sa planga si sa ceara. Am nevoie si plang, a spus. Da-mi pentru ca cer! Ai promis, ai jurat. Da-mi! Altfel, plang. Innebunesc de durere. Nu ma vezi cum innebunesc de durere? Este iubire? Este tricoul vechi din dulap? Este camasa de noapte udata cu lacrimi si ingramadita sub perna. Este regretul ca nu poti fi mai bun decat promisiunea ta ca ii vei da ce a cerut. Numai sa nu planga. Numai sa nu innebuneasca. Numai sa nu te simti vinovat ca ai produs suferinta fiintei care depinde de tine neconditionat. Depind de tine. Nu ma vezi ca depind de tine? Ce ma fac fara tine? Spune-mi! Teama ca vei fi judecat, pus la zid, executat. Privirile celorlalti tintindu-te, criminalule, criminalule! Ai jurat ca vei avea grija de ea. Ca o vei face fericita. Ai distrus-o. Priveste-o! Ai distrus ce aveam mai bun, mai frumos. Indexul lor intre ochii tai speriati, catre fruntea ta plecata. Rusine. Vina. Datorie? Datoria inainte de toate. Avem datoria, se pare, sa ii facem fericiti pe cei pe care ii taram dupa noi, pe cei in al caror destin am intervenit. Poti interveni in destinul cuiva? Are cineva nevoie de tine, cu adevarat? O tesatura de juraminte, prejudecati si regrete imbacsita de lacrimi, saturata de gesturi dramatice, viscerale, patata cu ironii, ura, gelozie si amenintari, amintiri din tinerete, planuri de viitor, planuri de trecut neimplinite, declaratii definitive de iubire definitiva si iarasi lacrimi. Multe lacrimi. Nimic nu va mai fi ca inainte. Nu. De cine iti este dor? De tinerete? De gestul tandru pe care nu l-ai dorit niciodata? Pe care ai fost obligat sa-l accepti?

Ebosa aceasta este sangerie. Tocmai am terminat o natura moarta cu roze. Ceainic si roze. Mi-au ramas trei nuante de rosu pe aceasta paleta. Vreau totul a zis. Totul, ca inainte. Ai stricat totul. Nu ai avut niciodata totul. Inainte, nu ai avut totul. Nici acum nu vei avea totul. Nu exista totul. Totul a fost un simulacru, o farsa pe care ai luat-o in serios. Pe care am luat-o in serios cu totii. Asta vei avea si acum. Toata minciuna ti se va asterne la picioare, sangerie, o ebosa de fericire, o promisiune, o incercare, o schita si atat. La un moment dat, nu iti va mai fi teama. Vei uita ca totul este doar atat. Vei uita ca ai simtit acut, ca ai stiut cu siguranta ca nu este decat o minciuna. Si eu am stiut. Am stiut cu totii ca suntem marginiti.

In oras este o o expozitie de ebose. O expozitie pe culoarul unei scoli. Cine este primul la catalog? Sa iasa in fata si sa spuna lectia! Eu sunt primul la catalog, eu ies in fata, eu am dreptul sa fiu iubit, pentru ca sunt primul la catalog. O expozitie de ebose reusite. Natura moarta, peisaj, portret, portret, compozitie, portret. Nuante de rosu ramase pe o paleta pe care toate culorile reci s-au uscat. Cine face gesturi dramatice? Cine sufera? Cine sufla in front? Esti primul la catalog. Nu ai raspuns corect. Nu stii lectia. Nu conteaza. Vei fi iubit. Esti primul, esti prima, vei fi iubit, vei fi iubita. Ce ai de spus in apararea ta? De ce plange acesta femeie? De ce nu o iubesti pe aceasta femeie? Nu este mai simplu sa o iubesti? Este prima la catalog. Iubeste-o! Este simplu.

O iubesc. Sigur ca o iubesc. M-am gandit bine: este mai simplu sa o iubesc. Am promis sa o fac fericita. Ii cumpar un tablou de la expozitia de ebose. Un portret neterminat. Sangeriu. O iubesc pe acesta femeie, bineinteles. Iubesc tot ce o inconjoara. Ce respira iubesc, ce mananca iubesc. Amintirea mea iubesc, tineretea mea iubesc. Ce iubeste iubesc. Nu pot sa o nenorocesc. Am promis. Este mai simplu sa o iubesc. Este usor sa o iubesc. Ar fi grav sa nu o iubesc. Simplu sa o iubesc. E simplu. O iubesc.

Cine este primul la catalog sa iasa in fata si sa se pregateasca sa fie iubit. Voi, ceilalti, asezati-va in banci si priviti cum arata cineva care trebuie iubit. Prima la catalog, cheama-i si pe cei de pe culoar. Pot viziona expozitia de ebose in recreatie. Numai in recreatie. Aceasta este regula la clasa mea. Numai in recreatie.

Onorata instanta, promit ca o voi iubi, o voi re-iubi si o vou re-re-iubi pe acesta femeie din tot sufletul. Depun la picioarele ei portretul meu neterminat. Nu am nici un regret si nu voi avea. Nu mai am nici un regret. Promit ca voi face totul ca ea sa fie fericita alaturi de mine. Absolut totul. Absolut totul. Am datoria sa o iubesc si totul mi se va parea firesc. Deja incepe sa mi se para firesc. O iubesc. Da. O iubesc.

Parinte, o iubesc pe aceasta femeie? Sigur ca o iubesti, fiule. Ea a fost prima.

Pe tine are cine sa te iubeasca.
Pe ea nu are cine sa o iubeasca.

Asta este legea si juramantul. Echilibru si armonie. Este o taina. Nu mai este o taina.

Ebosa aceasta este sangerie. Tocmai am terminat un portret. O panza in trei nuante de rosu. Mi-au ramas culorile reci uscate pe aceasta paleta. Nu vreau totul am zis. Dealtfel, nu vreau nimic. Am stricat totul? Am crezut ca am avut totul. Am avut totul. Acum nu mai am nimic. Exista nimic. Totul a fost un simulacru, o farsa pe care ai luat-o in serios. Pe care am luat-o in serios cu totii. Asta vei avea si acum. Toata minciuna ti se va asterne la picioare, sangerie, uscata si rece, o ebosa de fericire, o promisiune, o incercare si atat. La un moment dat, nu iti va mai fi teama. Vei uita ca totul este doar atat. Vei uita ca ai simtit acut, ca ai stiut cu siguranta ca iubesti. Si eu am stiut. Am stiut cu totii ca suntem marginiti.

27 mai 2006, Bucuresti


ecranizare

s-a lasat la drum dus
ce are de cucerit va afla
ulise cumplit in doua volume de necitit
sedea pe vasul alb si inima ii batea sa-i sparga pieptul
pe stanca in mijlocul gerului
inghetata de la solzi in jos
se pieptana glasuind pentru zei
ea femeia fara ite in razboaie
fara masura Doamne zeule
leaga-te de catarg capitane
nici si nici
nimic nimeni pe lumea asta mirosind a taietura nu mi te va lua

te tii de catarg cu mainile mele
te-ai incurcat in ele

*

pe mal vlad taie iarba la rate
da o mana de ajutor isi asteapta regizorul alt film
pregateste tepuse felii de portocala
low budget gatim la rulota (costume teaca dubla si flinta – prada)
in planul doi figurantii joaca şeptic pe porunci
ioan isi maseaza ceafa isi ascute hangerul
face naveta intre doua copite nedespicate
protagonist prezentat in transformare
scenariu bun buni dialoghisti
(va trebui sa lupti
victoria usoara este
ca si cura de slabire in care dai jos 10 chile pe saptamana
si te ingrasi in urmatoarea saptamana 20)

*

sa fie sfintita pielea mea
a mea sa fie tipa unul altuia peste frigul apelor
ecoul peste apele inghetate
si-l dau inapoi
trupul da
fac schimb de tesuturi moi de cornoase de amorul telepatiei
ea se piaptana
penelope se stanguleaza cu fularul crosetat pentru tom
de amorul jocului scenic coboara doua trepte
ma sufoc se sufoca dati-i apa
multe nume pe acesta harta arata si spun
puncte si dungi subtiri mai groase albastre si rosii
granite si izvoare in pergamentul cojilor voastre
prea multe fime istorice
identice

hollywoodul s-a saturat de duble

*

acum ea doarme
tine un ochi deschis se zice ca e treaza
pe tava zarurile s-au oprit poarta-n casa
el ramane in cosul de rufe murdare isi trage capacul peste gat
cine sa il vada
cine sa ii poata mirosi feromonii
printre atatia ciorapi purtati mai mult de doua zile
flinta din prima secventa face poc si gata
isi face datoria probabil
ratele sunt digerate demult
tipetele lor inca se aud pe cer spre sud
nimic nu e mai dureros decat aceasta calatorie inghetata in tarile calde
nimic mai pregnant decat trupul ei aramiu in zapada
nimic nimeni
nu o va smulge din infasurarea de peste catarg de peste carnea lui
intarsie in lemnul gerului secventa trei interior noapte
pieile lor se ating freamata
nici macar o istorie nu se repeta

vie pielea lor
faca-se trupul lor

*

tom nu s-a intors penelope
la drum dus nimic nu a aflat
carte rabdare nu a avut nu a citit nu a pipait inteles
inca o istorie scurtata de cap
pentru ultima secventa exterior exact in acest moment

care a trecut


30 octombrie 2005, Bucuresti


multumim din inima

ieri pe la 8 pm ora romaniei m-am uitat la ei si mi-am zis:
doamne ce fertila am devenit cu varsta
cum cresc eu toate semintele pe care astia le arunca in mine
ele se aseaza comod se ingrasa se scobesc in dinti isi fac siesta
apoi se plictisesc atat de tare de atata bine incat
se apuca de taiat tot felul de chestii
cu o forfecuta
la intamplare

azi pe la pranz am in plan sa ma apuc sa nu-i nasc natural
am pus forcepsul la fiert in cazan
intre timp caut niste articole pe google
despre cum sa nu le strivesti capul si/sau calcaiul
voi avea grija sa nu-i infectez
sa nu daruiesc omenirii monstri infecti

palpati-ma si voi
simtiti?
deja mi se umfla sanii sfarcurile mi se intaresc
ma pregatesc sa ma dau suptului lor pe toate partile

*

mereu ma voi intreba
cum de am devenit din tiran mic dragut simpatic de apa dulce
un fel de ceausescu prelins pe zid in genunchi
ca o punga de plastic goala in vanare de vant

intre mila iubire scarba indiferenta si ura va cer indurare
cu ochii dati peste cap limba scoasa atarnand la un colt de gura
bolborosesc printre bale
violati-ma cu grija
incetisor

cine mai spune azi hai sa facem sex?

31 ianuarie, 2006, Bucuresti


prinsoare

ţi se năzărise să-ţi faci o praştie pentru zburătoare
erai închis între gratii moi condamnat la libertate
colivia ta stâmtă din fâşii de carne
dincolo se aliniau in zig-zag
obiecte înaripate ca într-un tablou suprarealist
tu le ocheai cu indexul mimai tragerea la ţintă
poc poc unul cate unul se prăbuşeau în ţărână
multe dintre ele mimau sângerarea
agonizau rănite pretindeau trăirea
altele oftau prelung îşi dadeau duhul
cu faţa în sus se zbăteau în tăcere
ca prinse în ace pe un câmp de plută
mi-ai smuls în glumă iadeşul din piept
din pieptul meu dureros ne jucam
de-a alegerea puneam rămăşag
câte vei doborî până la miezul nopţii
cu noua ta praştie pentru zburătoare
apoi îţi lăţeai obrazul între sânii mei
obosit
te scufundai între ei
nimic nu opunea rezistenţă
nicio răspundere
niciun răspuns
bătea ora unu
alesesem
eram prada ta
câştigai

2 aprilie, 2007, Bucuresti

Photobucket

foto: Simona Serban


air on the G string

când am auzit bocancii tăi in prag
lovindu-se unul de altul
parcă vedeam cum zăpada cădea
pe preşul de la uşă
in avalanşe
turbioane de zăpadă
nămeţi hălci întregi bucăţi de gheţari
de pe bocancii tăi grei
apoi cheia învârtită în broască
o dată de doua ori
de trei
m-am aruncat in vioară
asta am făcut
trebuia să mă ascund
venisem să fac nu să desfac
să aduc nu să iau
ce ţi se furase demult
ai păşit pragul
ţi-ai atârnat pufoaica in cuierul pom
nasul tău dogorea din obraji ieşeau flăcări
albul ochilor tăi aburit
ai ciupit coarda sol
m-am zăpăcit eram să nasc în pântecul de paltin
gemeam ca antonio pe patul morţii
la cremona când răsăreau ghiocei pe malul râului po
arcuşul a trecut peste creierul meu
unul după altul lobii s-au deschis
ca două buchete de crini albi imperiali
strânse la pieptul aceleeaşi mirese
mirosea ca în altar
a tămâie şi ceară
dincolo de zid se jucau copiii
se băteau cu bulgări ţipau ascuţit
făceau îngeri în zăpadă
obrajii lor imbujoraţi ochii sticloşi
crud tandru ai ciupit coarda
eu în vioara ta
năşteam un ou el năştea altceva
apoi m-am transformat în pasăre
şi am zburat acasă înapoi
fără să mă auzi fără să mă vezi
te-am părăsit din vioară
când coaja s-a crapat
şi din ou a ieşit
al nostru fiu
johann

2006-12-09


eiţcesretnI aL

4 Lum

…etniani ac e iam un cimiN

te-am oprit la rascruce de ceruri
te-am batut pe umarul aripii
o pana a cazut pe carosabil
cu zgomot moale
in culori muzicale
apoi
un fulg si-a luat zborul in adanc
in sus
spre Polul Sud
Dumnezeu se juca si o rotea
o arunca de colo colo
nu se mai intelegea care este susul
si care josul

ai intors capul peste umarul aripii
spatele a devenit fata
fata a devenit spate
iar cand semaforul s-a facut rosu
ai pornit inapoi
Dumnezeule, ce embouteillage…!
accidentand in lant
ingerii care stateau la coada…

…etniani ac e iam un cimiN

sa vina salvarea!
pompierii!
politia
sa vina!
sa mute susul la Polul Nord
sa il ia pe Dumnezeu de guler
sa il traga la raspundere

cum isi permite L sa ma lase
sa te ating pe umarul aripii
in intersectie de ceruri
la ora de varf…?!

– Si eu unde eram? In Salvare?
– Tu esti fara salvare…

Nimic nu mai e ca inainte..


clown

iar îmi amoarte mâna stângă
mă gândesc uite iar se întamplă
pe voi v-am tot rugat să vă prefaceţi că şi vouă
măcar o gastrită acidă o migrenă
o senzaţie de vomă scurtă dimineaţa
la clătit după ce vă spălaţi dinţii limba
unii ziceţi da şi eu şi mie
exact aşa apreciez chiar apreciez
unii vă prefaceţi bine alţii nu
imi amintiţi de gherghinescu
la cursul de imagine nu-mi băga degetele
în ochi artistule minte-mă de acord dar
minte-mă frumos

chiar acum îmi transpiră palmele
mi s-a udat părul pe ceafă
aştept să ajungă iar ventilatorul la mine
aici unde stau acum în fotoliu şi scriu
la acest laptop plin de scrum
un scenariu comic pentru o emisiune
de divertisment în care oamenii gătesc
se plimbă de colo colo cu o lingură în gură
în ea un ou oul cade şi toţi râd
spectatorii telespectatorii echipa de emisie
când el se sparge poc se împrăştie
pe podeaua lustrită a studioului unu
prezentatorii sunt spirituali fac glume
glume pe care le-am scris le scriu le voi scrie
cu un nod în gât în timp ce mototolesc
poleiala pull de la al treilea pachet

nici măcar tristă nu sunt
aştept să-mi treacă mâna asta
o să treacă toate trec nimic nu e veşnic
o să ajungă iar ventilatorul la mine
apoi mă voi ridica să-mi pun cafea
în cana rămasă pe masă de sâmbătă
noaptea asta trebuie să termin scenariul
încă un scenariu cu poante cascadă
comicării umor sec umor ironic umor de situaţie
umor nebun pentru vecinii mei nefericiţi de palier

ăla de azi-noapte a ieşit bine
producătoarea a crăpat de râs când l-a citit


spălat uscat şi deloc pufos

a intrat moartea în mine
m-a pândit şi m-a ocupat
în timpul asta tanti se uită la lacrimi de iubire
în timpul ăsta tata îşi recapată culoarea în obraji
în tot timpul asta mie îmi e teamă ca ei să nu moară
iar eu să nu ştiu să-i spăl să-i îmbrac să le comand sicriu
a intrat moartea în mine doamnelor şi domnilor
mi-e groază de bolile lungi mi-e teamă de bolile scurte
mi-e teamă de mine atât de speriată de atâtea scenarii
şi de lumea de dincolo
ce credeţi că se află dincolo oameni buni
credeţi că se află ceva dincolo ?
vă rog eu frumos să-mi spuneţi ce se află
dincolo

20 martie, 2007

Photobucket
foto Andrei Teodorescu


trebuie să ştiţi asta despre mine

am început să mă rog
seara
în şoaptă
uneori cu voce tare
şi aştept


Aníron i e círatha na Valannor

„7 fevruarie 1882
Momoţi,
(…)De-ai fi aici te-aş pupa! Dar aşa să pup în vânt? Căci tu eşti începutul şi sfârşitul vieţii mele, cu tine se-ncepe şi se-nchee gândul meu, al
lui
Emin”

celor ce părăsesc cu teamă realitatea

le dau un link căutaţi mantra “popoţica”

rostiţi-o în singurătate peste un lac de conac

când ceaţa se ridică

sau peste o mare fără de sfârşit

în jurul vostru se va deschide o grădină

dincolo de ea o pădure în ea elfii vor face dragoste

atingându-şi urechile încet

semnul că este vremea să pătrundeţi şi voi

tot încet

prin scorbură veţi auzi cum piatra se loveşte în tâmpla lui

nimerit acolo din greşeala de a fi fost văzut

atât de aproape de valannor

când munţii îşi loveau piscurile şi în cer

se pornise războiul viermilor albi

copacii vor vorbi în limbi ca şi cum s-ar ruga

se vor împărtăşi din tâmpla aceluia

vor fremăta ca degetele înmănuşate

pe genunchii femeii ea va muri într-un final

pe corabie

la dorinţă

fără nicio remuşcare

Aníron i e broniatha, ad ae periatham athar i methid en-amar hen

va stiga el din far şi pădurea grădina marea întreagă

nesfârşită

se vor despica fără de toiag

ceaţa va coborî iar pe pământ

pădurea va lumina copacii vor amuţi pe vecie

nici la adiere nu vor mai foşni

“popoţico” veţi auzi iar

ecoul vostru nimic altceva

peste toate tâmpla lui roşie va fremăta uşor

pânzele vor înţepeni spânzurate de catarg

vin la tine miţule băet iubit şi drăgălaş

va răspunde ea


…şi ce mult te-am iubit

e dimineaţă în lanul cu maci

*

lipsesc din acest peisaj
iluminat cu neon
în contrast
lipsesc din aceasta haină
agăţată în penumbra din acest trup
găoacea e spartă si eu fugită
din incintă
în timpul unui război
de proporţii mărunte
nimic spectaculos nimic sângeros
nimic
m-am târât am ieşit
ce mult te-am iubit
călcâiul lasă dâră neîntreruptă pe mijloc
un fel de peneş curcanul sunt
pe un fel de cărare care împarte în două
un camp jumătate maci în jumătate de lan
jumatate gunoaiele unui oraş consumator în draci
îmi fac curaj să mă întorc acasă
îi ordon rănii din pulpă să mă lase să plec
acasă

*

Photobucket

încă lipsesc din această haină

*

lipsesc din braţele tale
şi ce mult te-am iubit
îmi stăruie în plex
îmi scarmănă măruntaiele
îmi închide traseele neuronale
sub pălăria aceasta agăţată azi
de umărul drept al absenţei mele
din această haină
ca un înger-liliac căzut de pe cracă
după o zbatere
după un vis
după un coşmar
o cioară se leagănă cu capul în jos
pe sperietoarea unui câmp părăsit
târăsc un picior prin mijlocul lui
cât să-l mai ar
acest meridian s-a întâlnit cu el-însuşi
în casa mea s-a întalnit
eu încă sunt plecată
şi ce mult te-am iubit

*

Photobucket

călcâiul meu ară o cruce

*

absenţa mea în câteva clişee
le trasez una doua trei
aşez cuvintele în lipsa lor unul după altul
dragul meu drag
pe un abac de zgomote
o lipsă
o alta
o tăcere
ce mult te-am iubit
nu socotesc le pun la întâmplare
o paralelă am arat peste meridianul prim
o cruce
pe această jumătate de câmp înflorit
după un război minor

*

peste oraşul consumator în draci s-a lăsat seara

Photobucket

10 februarie, 2007, Bucuresti


amnar

jam session cu dorin cozan

mă adulmeci
amuşinezi umorile sfinte
mă pipăi cu vârful limbii sărat dulce amar şlefuit
mă vânturi din plămânii tăi doi şi eu spun:
te imaginez uşor şi sburător ca o piele de liliac
o pungă de plastic lipită de crivăţ pe zid
unde te-am pus şi unde te găsesc, bărbate?

femeie, sunt eu cain
mă confunzi cu un miel cu o carte
nimeni nu scrie
mare ok pe spinarea mea albă şi tare
eu nu spun
unde eşti
ci unde mi-s dumnezeii şi turma
şi limba ta

te gustă
eşti însetat ca un deşert de grădină
ca scalpul de la brâu uite-l
un şarpe înnodat în două noduri strânse
iar între ele obrazul tău în palma mea
sa-ţi fie foame să rabzi să aştepte sucul-ţi
oscioarele să le topească unt miere nisip
să ne frecăm glezna de gleznă
pulpa de pulpă
coapsa de coapsă
pântec de pântec
amnar al salamandrei
lama în foc

tu eşti un trandafir roz căzut din grindina mare cât oul de porumbel
ca diamantul fâşii împarţi stomacul-pulpa-coapsa
funie faci şi le arunci în mare
şi tragi
caşalotul la mal
acum iţi sorbi ceaiul de mentă cuminte
amăruie a mea gura murmură
ninive

tună suflările noastre ca la vărsarea cascadei
bărci asmuţite spre stânci lunecoase
ceruri surpate în pântec şi duhuri
porţi cu tunele
aleg acest umăr
cu el mă aprind şi straja se-ntoarce

semne făceau…
coastele noastre prin ceruri
prin sus
praf alb
aici era inima
plămânii doi aici
mai încolo urma harponului
au fost nişte animale superbe
slobozind sori pete
din pielea lor s-au făcut copertele
li s-a spus
veriga lipsă

13 ianuarie, 2006, Bucuresti-Vaslui

Requiem for a Dream soundtrack


poem translucid

minuta

urmareste conturul acestei marci de pasla potrivite in scoarta timpului
pipaie muchia aspra apoi textura moale ca si cum ai pasi de pe treapta
de ciment pe muntele lui venus
incetisor cu un samar din piele tabacita intre cocoase de pe creasta pe
fanul cosit de un an
atinge si fii pregatit
pentru un catharsis usor ca un fir de alizeu strecurat prin gaura cheii
a ce miroase?

in ce inec mi te inchipui
ti se agata fusta in spinii
trandafirilor aruncati de pe vapor
dupa a treia nunta a celebrului
director de marketing de la arkosoft
cosuri de trandafiri rosii azvarliti
peste bord
sticle de sampanie prezevative
tartine muscate cu fructe de mare
printre fructe de mare si plase cu raci
bancuri de pirana trecand pe deasupra
pietrei in jurul careia bratele tale s-au innodat
albastrii
ancore mari si mai mici cazand infundat
infipte in jurul tau precum cutitele
in jurul circarului invartit pe roata
el travesti fara o ureche
cunoscut la manej drept pro_portionatul
si chipul tau
chipul tau translucid
albastru-verde-rosu
dupa cum se perinda
vesmintele sirenelor peste
rasarituri apusuri si somn

in ce otrava mi te scufund
convulsii si epiglota uscata crapata
de dorul aceluiasi bec urias dintre oglinzi
priveste-ti chipul banuieste-l
cercetand stancile de la buza turnului
sa nu te rastorni sa nu curgi de acolo
ai mare grija oceanul e departe
de sus lampile verzi cu duhuri captive
tridentul infipt intre valuri
si valuri de abur scapand in rastimpuri
din bulboane
locomotiva apelor
in care neptun isi face siesta sforaind
tragand parturi
vaporul meu se scufunda
la nadir
fii atent capitane
nu te-nnoda in pletele celei de-a treia mirese
a directorului de marketing de la arkosoft
printre pirana si petale de roze
in marea de rosu
fara un bec de rezerva in far
fara un drapel glorios
fara un colac de salvare
fara antidot

22 aprilie, 2006, Bucuresti

Moloko – Sing it Back