Jeanne, pe tine te-am ales sa-mi fii model
aseaza-te pe scaunul acesta in camera cu un singur perete
si gandeste-te la o intrebare…
atat de lung este gatul tau si ochii atat de mari
iar gura, cum de s-a micsorat atat?
cine ti-a spus ramai cu mainile impreunate in poala
si nu deschide fereastra la mansarda cand ploua?
pe fundal nu voi picta zidul
(acum, Gorgona isi bate in cuie doi din zece serpi adormiti
deasupra oglinzii autoportretului tau din profil)
perucile nu se mai cauta de fire albe
nici pielea obrazului nu se mai intinde pe gherghef
cine ti-a lungit gatul, Jeanne…?
…ca pe un Ecuator prea scurt
pentru o planeta umflata de poruncile zeilor
…ca pe un toiag moale inmugurit
innodat la grumazul batranului despicator
cineva, cine?, ti-a pliat irisii…
de se inchid unul peste altul,
coperti de piele si ape
ale cartii fara istorie, file…
ce zici de pata asta orange…?
…peste zbaterea ei a genunchiului tau drept
soclul impreunarii de maini doua din zece
iar ti-ai schimbat pozitia, Jeanne
cu respiratia de sapte inca un rand de uleiuri mai intind
peste fundalul de perete cu doi din zece serpi
treziti in duhul otetului din candela afumata
priveste-l unul pe celalalt
inchisa una pe cealalata
peste fara-file-re-ne-scrise in poruncile zeilor
din burta ei bolborosind miez de vulcani si magma
alearga pe Ecuatorul gatului tau, Jeanne!
da cerc pe talia manechinului inviat!
lasa urme de salba pe propria-ti ceafa!
pensula asta inmuiata in sange te cere iar…
ramai pe scaun!
aminteste-ti!
nu schimb peretele in zid sau in gradina
nu iti hranesc serpii cu pui vii
re-aminteste-ti!
cine ti-a muscat gura atat cat sa incapa rostirea intrebarii?
cine a crescut coperti de apa
in mozaicul autoportretului tau din profil?
cine ti-a cusut in pielea obrazului
raspunsul pe care trebuia sa mi-l pictez intre buzele
cu care te sarut de fiecare data
Jeanne, te-am ales drept model
pentru gatul tau scurt
si mereu intrebarea “NU!”
era o joi ca ieri plouase de potop după arşiţă
în vagoanele din gara obor înotau şobolani
copiii se stropeau prin bălţi cu pantalonii sumeşi
ah ce bucurie fusese când a ieşit soarele direct asfinţit ce răcoare
la noi sus numai parfum şi chiote ude
ca şi cum regina nopţii nu ar fi otrăvit niciodată
ce de luciu de apă se vedea pe afară înăuntru în adânc câţiva
îşi rostogoleau bolovanii de plumb
pe strada pe care locuisem un timp era nuntă mare ţigănească
patruzeci de grade sub soare plachiuri rămase in asfaltul încins
se mărita fata florăresei cu un străin care spunea cuvântul fabulos
mai târziu le-am aflat pe toate cum se vedeau de sus de pe bloc
mireasa era gravidă fuma venise şi copilul minune
cânta pe o masă în mijlocul străzii pe deasupra mulţimii boxele duduiau în cartier
vocea i se ridica se lovea de singurii nori ei semănau cu un balaur
o lebădă un submarin un coş cu pui de şarpe
cu ce imagina fiecare nuntaş când dădea paharul pe gât
primul fulger a spintecat pomul de lângă spălătorie
nu l-a văzut nimeni nici flăcările nu se vedeau de la ei
al doilea a iluminat cu primul tunet odată
i-a prins la o manea furtuna cea mare
chiar când ea a ţipat peste tot acum nasc măiculiţă
apa i s-a rupt şi din cer s-a prăbuşit peste toţi
nevăzut
ah ce răcoare s-a lăsat
după aşa o furtună am scăpat şi vă jur
am simţit fericirea atât cât soarele a apărut să apună
pielea de pe umeri mirosea a regina nopţii
aş fi rămas grea de parfum numai să fi întors capul
nu m-am simţit niciodată mai singură ca în acea noapte
îmi rostogoleam bolovanul prin canalizare parcă era de plută
la o anumită vârstă m-am îmbolnăvit grav am luat virusul empatiei eram necoaptă prea târziu mi-am dat seamă că este o boală ruşinoasă precum sifilisul sau depresia nu trebuia să afle nimeni mai ales colegii de şcoală ştim cât pot fi copiii de cruzi marin bărbatul din argeş de 35 ani cu ochi albaştri şi-a ţinut tatăl mort în casă 7 luni oare ce şi-a gătit pe aragazul din bucătărie în tot acest timp chiuleam de la ore de teamă încă îmi păsa de privirea celorlalţi a debutat cu febră mare lipsa poftei de mâncare în general lipsa poftei karin ar fi împlinit 16 ani pe 18 august oare de cine s-ar fi îndrăgostit dacă nu l-ar fi întâlnit întâmplător pe breivik pe spinare îmi creştea o cocoaşă în piept o arsură de gheară mâinile se lungeau sânii se umflau şi pielea devenise lăptoasă vlad avea 5 ani când a dispărut de lângă mănăstirea cocoş purta un tricou verde cu imprimeu micky mouse oare mama lui îi mai păstrează şi acum hăinuţele devenisem un monstru cât de ruşine mi-a fost atunci apoi mult aer prin oase ceva inuman mă ridica din pat fără să vreau zburam pe deasupra mesei din bucătărie uitam deseori să arunc mâncarea lăsată pentru mine de mama ea nu bănuia nimic irina avea 23 ani şi muncise din greu pentru 4000 euro în germania oare şi-ar fi făcut casa pe care o visa dacă nu s-ar fi călugărit la tanacu mă loveam de tavan ieşeam pe fereastră oraşul mirosea a caprifoi şi trandafiri buchetări eu înotam prin cer şi mai sus cu faţa la soare m-am întors să-i privesc cum se mişcau pe lângă casele lor stephanie de 22 ani a fost prinsă de poliţie când îşi vindea copilul unui traficant de organe pentru 9000 dolari atât cât costa maşina pe care şi-o dorea oare fiul ei o va cunoaşte vreodată cât de teamă mi-a fost atunci că nu-i voi mai vedea niciodată cât de milă mi-a fost de ei cum se vedeau de sus aşa mititei aş fi vrut să-i strâng pe toţi să-i apăr cu braţele mele să-i alăptez la sânul meu încă nu înţelegeam mecanica emoţiilor nu simţeam când din cocoaşă îmi înmuguriseră aripi nu ştiam nimic despre crizele colective sentimente caracter şi instincte morale aşa că am cotit înapoi spre casă şi de atunci mă tratez
mă uit la teleenciclopedia după atâţi ani de sâmbete omeneşti
acelaşi istorii ale atâtor săptămâni goale cu pielea întinsă
amy winehouse a ars în propria-i magmă fie-i ţărâna uşoară
aburul spirtului a zburat a ieşit pe fereastră din casa ei
s-a oprit într-un nor încă nu ştie ce e halenă sau altceva
va fi şi ea împăiată pentru seara de gală iar am schimbat canalul
bunica îi spunea telecineclopodie era mirată de ce vedea auzea
în cutia aia care închidea toată lumea iată de ce-ar fi putut fi în stare
sau n-ar fi făcut niciodată dacă ar fi venit pe pământ într-o altă casă
din alt sat de departe ar fi atins cu mâna elefanţii şi lebedele negre
ar fi fost vecină cu omu’ăla care a inventat moartea prin bombă atomică
dar eu ştiu că ea ştia totul fără să iasă pe poartă după doar o privire
spre deal la apus dacă va fi vreme bună sau un cataclism ne aşteaptă
mă uit la teleenciclopedia şi mi-e bine ca şi cum aş auzi aceeaşi poveste
care începe cu un moş şi-o babă aveau o nepoată numită codiţa
*
teleenciclopedie
fraţii medici înjunghiaţi în catedrală burta ei încă digeră fatale
conspiraţii iată primăvara lui botticelli o pânză despre imaginea
unei femei bălaie pe numele ei florentina lupul naparleste periodic
se pregăteşte ca şi mine pentru marea vitrină a palatului de cristal
în care vor înţepeni exponatele încă mobile din bestiarul lui dumnezeu
nimic nou aceleaşi senzaţii la vocile familiare ale crainicilor foşnetul
salcâmului pe coasta dealului bâzâitul muştelor în bucătăria de vară
unde bunica atârna sedila cu urdă la scurs răspunsul ei când întrebăm
ce simt oamenii când mor uite vezi tu bolovanul ăla de pe drum
aia simte şi mortul în groapă o mână de ţărână învelită în piele
se mişcă pe pământul care se învârteşte într-una o locomotivă cu abur
pregătită să deraieze dincolo de porţile terminus ale uzinei
*
mobilă şi durere
nu mai sunt atentă acum mă gândesc să-mi cumpăr mobilă nouă
pentru ca aerul să se împrospăteze ca în casa bunicii
să arunc tot ce e de prisos scrisorile patul cu tăblie sculptată
pendula plantele tablourile fauviste cărţile prăfuite şi hainele vechi
să-mi aşez pe podea câteva cuburi uşoare şi o saltea de paie
ceva minimalist alb-negru sau galben deschis care se pliază se strânge
se face minuscul ceva fără greutate precum pelerina de la niagara
în care de departe mă văd ca o pungă de plastic dusă de vant
o ţin cu oglinda pentru ploaia cea mare în trusa de farduri
ceva care mă acoperă mă apăra lângă ceva care mă transformă
în altceva ce poate fi privit nu se strică şi nu are sentimente
o mobilă fără durere pentru o casă decopertabilă recondiţionată
de taxidermistul celebru al cărui portret îl aşternem pe pânză
după curăţarea epidermei de toate organele interne de fluide
respectiv îndepărtarea gustului a văzului auzului a iubirii a urii
alt trup pentru hainele bune va trebui să-mi cumpăr atunci
alt suflet voi avea de vândut sau de dat cât încă sunt atât de
mândră de mine de nu-mi mai încap în propria-mi piele
ceaţa se întinde spre coastă cât vezi cu ochii
apoi coboară în vălătuci mari pe plajă
ea trage un cufăr printre peştii aruncaţi de maree
pe un colţ de canapea el aşteaptă cu mâinile pe genunchi
cu spatele drept ochelarii pe nas semnul să-şi facă nod la cravată
cineva îi spune intră pe facebook monica întreabă de tine
lasă-mă cu prostiile vreau să se termine mai repede să plec
ea nu mai trage de cufăr o ia înapoi pe bicicletă
i se prinde voalul între spiţele roţii din spate
pedealeaza cu greu în nisip printre peşti
se vede mică de undeva de sus
ei se întâlnesc, apoi, într-o încăpere cu morţi
sunt mulţi la o masă sau stau în picioare nu contează
discută câte ceva din sartre şi iuda e prieten cu toţi
vorbesc despre politeţe se uită la inception le-a plăcut dar
strâmbă din nas cumva nemulţumiţi apoi se întreabă unii pe alţii
ca într-o piesă de teatru nu cumva suntem morţi apoi
cineva se supără pe bune asta nu e viaţă
aceleaşi şi acelaşi lucruri mereu filme facebook tras de cufăr
pedalat după nuntă şi iuda prieten cu băieţii de treabă
de când te naşti până mori aştepţi cuminte să se ridice ceaţa
nu e corect să ne manifestăm toţi ca unul
mă revolt a zis bântuim prin urga asta lacul e atât de departe
camionul s-a înţepenit în nisip cum dracului credeţi că mai plecăm de aici
pe ceaţa asta printre peştii aruncaţi de maree
nu e corect să ne plictisim de moarte
când el se distrează atât de tare
cu noi
Ziua in care am coborat din nacela si am gasit toate alea imprastiate, amestecate, era o zi sfanta de vineri. Tocmai se luminase si, spre apus, se ingramadeau bivolii. Am urmarit cu privirea cuiburile lor de praf amestecate cu norii si duhurile apusului. Se ingramadeau spre sabie si erau mai rosii decat ti-ai imaginat vreodata, mai rosii decat ti-ai fi putut imagina vreodata. Amusinau pietrele in trecere, smulgeau smocuri de iarba. M-am asezat in fereastra nacelei. In ofensiva. Ma oglindeam la vest, in iarba inalta, in fereastra, si coseam linistita o haina pentru tine. Iti vedeam vinisoarele sangerii din jurul irisilor, vesel si trist, exact asa cum iti place, gangurind in limbi necunoscute, incercand sa intelegi ce nu e de inteles, precum si eu incercam. Haina avea atatea randuri de maneci cate sunt numarate intr-una din carti, mainile, si atatea perechi de cusaturi cate sunt numarate dupa judecata, usile. Tu alesesesi piatra de rau, eu piatra cu muchii ascutite si unghiuri. Era mai proaspat asa, ma gandeam, dar si la tine era bine, ca era mai domol si mai rotund, si mai rostogolitor, ca intr-o lene greu de imaginat, a bivolilor lene spre sabie, acei rosii bivoli pregatiti, dresati. El nu fusese pregatit. Dar dresat, da. Sau poate intelesese. Eu incercam sa inteleg, precum si tu incercai.
Aici incepe adevarata poveste a calatoriei lui si a scufundarii mele si a hainei tale in zbor si a asezarii ei inefabile, pe umar.
Dimineata, eram inca in alpha. Visam si vorbeam ca trebuia sa-mi trimita cineva o cutie mica si in ea o cruciulita alba. Jur ca asta am visat si stiu nu am voie, dar tare imi lipseste juramantul. Si tie iti lipseste. Apoi, visam si vorbeam ca am un spiridus care are grija de mine. Jur ca asta am visat si poate si el ar fi visat sau ar fi trebuit sa viseze, chiar daca era, ca si mine, in ofensiva, pe campiile acelea cu iarba rosie oglindita in burtile lor pregatite pentru spintecare. Ei inca nimic nu stiau. Tu asteptai ca el sa vina la tine sa-ti spuna direct, in fata, cum a fost si daca are vreun rost. Incredibil cum ne legam de fiecare mic amanunt, cum urmaream fiecare bataie de aripa si cum miroseam fiecare adiere de vant. In fuga, copitele noastre scanteiau pietrele in lovire, narile noastre lacome inghiteau orizontul. Era ceva mai cald, e adevarat. Puteai ghici soarele infasurat in praf si nori. Se vedea inca bine, in jur, aerul care urmarea umbrele lucrurilor, pentru ca era vineri, la luminare, nu sambata noaptea, la intunecare, asa cum banuiesc ca s-a intamplat cu adevarat.
Coseam fara sa vad impunsatura. Priveam cerul caprei plutitoare si coseam fara sa vad cum se adunau penele in jurul aripilor lui pline de stele puf, blana, piele si piatra. Cerurile erau asa cum tu ai inteles ca trebuie sa fie la trecerea lui. Undeva, in departare, jos si sus murmurau o discutie in contradictoriu. Uneori, se auzeau batai de copita despicata in pamant, alteori, cate un tunet ratacit reteza un murmur, sau altul.
Apoi, am obosit si m-am odihnit cu inima iesindu-mi din piept, de batai. Stateam intinsa in iarba rosie inalta, pe deal, in bataia vantului, mirosea a fan proaspat cosit si a copitele lor prafuite si a sabie insangerata si vantul se prabusea, uneori, peste mine, simplu, direct din inalt, fara oprelisti. Chiar m-am ferit o data, nu stiu de ce pentru ca nu-mi pasa deloc de puterea lui asupra mea, doar carnea mi se stransese in jurul acului picaturii de sange si nu m-am putut opri sa nu ma gandesc o secunda–care, de data asta, a durat exact cat o secunda, nu mai mult, nu mai putin–la alba ca zapada si la fereastra la care cosea ea si la parul ei negru de abanos, daca nu cumva confundam elementele. Am ramas mult in iarba. Tocmai o miroseam fara sa vreau asta in mod special—fan proaspat cosit si praf de copite amestecat cu nori vinetii si vant, trase in apus, la luminare de vineri—cand am auzit muzica aceea mica, tanguita, ca un fel de plans cuminte, definitiv, ca un bocet fara vlaga. Am dat sa ridic capul si nu am putut. Nici mainile, nici picioarele, nimic de carne. Am simtit doar impunsatura arsa in degetul aratator de la mana stanga si mi-am zis ca m-am relaxat prea tare, da, am nevoie de un timp pentru a rechema pamantul in mine. Inima ramasese fara batai si ma scufindam in iarba, incet, iar bocetul se auzea din ce in ce mai clar, mai strident, mai inalt, mai inalt. Venise si urma sa treaca pe langa mine, trebuia sa-l strig pe nume, sa ne privim in ochi si sa inteleg cum a putut sa inteleaga el atunci acel lucru de neinteles, ca sa ma pot scufunda linistita in iarba rosie, in continuare.
Ai inteles bine: nu aveam grai pentru acea muzica jelita si nici ea raspuns pentru mine. M-a depasit tragandu-si picioarele unul dupa celalalt, fara sa ma vada, fara sa ma auda, fara chiar sa-i pese, parea trist, dar norii nu ma lasau sa vad asta pentru ca el trebuia sa para vesel si fara griji si asta trebuia sa fie raspunsul. A trecut de mine incet iar eu visam ca sunt treaza si nu ma pot misca, nu pot vorbi, dar el exista si eu existam, chair daca in alt timp, in alt loc—ce daca dormeam si visam?!—si m-a depasit, cum ma vezi si cum te vad eu pe tine: confuz si usor ca un fulg sau ca o sacosa de plastic lipindu-se de zid in bataia vantului. M-am intrebat de ce imi pasa si daca imi pasa, iar apoi, m-am intrebat de ce m-am intrebat intai de ce-mi pasa si, abia apoi, daca-mi pasa si am raspuns simplu: nu.
Dar deloc nu mi-a placut–trebuie sa recunosc–ca nu stiu nici acum de ce-mi pasa si ca, dealtfel, nu-mi pasa.
Ramasese poteca intre campia iarbii cu mine in ea si apusul insamantat de macelul albit al bivolilor spintecati. Turme de oase pe intinderile nemarginite, albe. El a trecut mai departe, indepartandu-se din ce in ce mai mult de tara aceea, iar eu dormeam si visam in iarba inalta cum tu vii si-ti iei haina din piele de capra, o arunci pe umar si pornesti in sens invers, catre acea tara de unde el tocmai plecase, tara lui, fara sa ma vezi, fara sa ma auzi, verde in iarba rosie, inalta… oglindita spre vest, in fereastra nacelei… cu parul negru de abanos imprastiat dramatic pe intinderea alba… incerc sa nu confund elementele… incerc sa-l inteleg – murmura in muzica aceea definitiva, mica – el m-a sacrificat, tu l-ai omorat, cu acei ochi nu ne va mai privi niciodata…
pierdea la zaruri şi la alte jocuri
la care rostogolirea conta la fel de mult ca numărarea
şedea în acelaşi loc ceilalţi făceau coadă la joc şi câştig
avea buzunarele goale tricoul pătat pe piept şi pierdea cu plăcere
câte un orgasm pentru fiecare ratare
soarele se aduna printre acoperişurile oraşului
ploua luminos iar îngerul părea să-l pândească din colţul de sus
ca în broşurile lăsate de martorii lui iehova între uşă şi clanţă
nu-şi mai amintea nimic nici măcar ziua în care a semnat pentru una
cu pagini lucioase in care mulţi copii arătau către cer într-un câmp cu verdeaţă
pierdea şi uita se bucura când celălalt îi mai aduga încă o sumă la datorie
între timp un vagon cu ţigani sosea în Gara de Nord tocmai de la Paris
la Cora lumea dădea năvală la promoţii cumpăra scaune ieftine
şi multe alte cutii în care se vor depozita sticle goale de plastic
între timp nişte părinţi se întorseseră de la policlinică
se uitau la Realiatea cum se băteau unii cu roşii la Bunol
alţii învăţau de pe Discovery metode de supravieţuire în 2012
lumea se aduna să se mire de fericirea cu care pierdea
făceau coadă să joace şi să ţină minte să se bucure că au câştigat
la zaruri şi la alte jocuri în care socotelile şi întâmplarea
îţi dădeau voie să te bucuri că pierzi şi că uiţi
iar îmi amoarte mâna stângă
mă gândesc uite iar se întamplă
pe voi v-am tot rugat să vă prefaceţi că şi vouă
măcar o gastrită acidă o migrenă
o senzaţie de vomă scurtă dimineaţa
la clătit după ce vă spălaţi dinţii limba
unii ziceţi da şi eu şi mie
exact aşa apreciez chiar apreciez
unii vă prefaceţi bine alţii nu
imi amintiţi de gherghinescu
la cursul de imagine nu-mi băga degetele
în ochi artistule minte-mă de acord dar
minte-mă frumos
chiar acum îmi transpiră palmele
mi s-a udat părul pe ceafă
aştept să ajungă iar ventilatorul la mine
aici unde stau acum în fotoliu şi scriu
la acest laptop plin de scrum
un scenariu comic pentru o emisiune
de divertisment în care oamenii gătesc
se plimbă de colo colo cu o lingură în gură
în ea un ou oul cade şi toţi râd
spectatorii telespectatorii echipa de emisie
când el se sparge poc se împrăştie
pe podeaua lustrită a studioului unu
prezentatorii sunt spirituali fac glume
glume pe care le-am scris le scriu le voi scrie
cu un nod în gât în timp ce mototolesc
poleiala pull de la al treilea pachet
nici măcar tristă nu sunt
aştept să-mi treacă mâna asta
o să treacă toate trec nimic nu e veşnic
o să ajungă iar ventilatorul la mine
apoi mă voi ridica să-mi pun cafea
în cana rămasă pe masă de sâmbătă
noaptea asta trebuie să termin scenariul
încă un scenariu cu poante cascadă
comicării umor sec umor ironic umor de situaţie
umor nebun pentru vecinii mei nefericiţi de palier
ăla de azi-noapte a ieşit bine
producătoarea a crăpat de râs când l-a citit
dalau nasori nassori
arnasori milte stupere
sontale sonale
montale
(„a te misca e o rupere”)
calmere peteline arbe
marine de arbe sarine
hei, sele!
sele care munt strabat almitele mustor
arbast imamant pe fruntea ta de copil sugator
din paiul oront sentital
scoate limba la continenata mama
conta nenti ontares comal
dalau nasori nassori
arnasori milte stupere
sontale sonale
montale
(„a te misca e o rupere”)
senteste imara trope destul coparost
alare, tu ganguresti in miezul
osore arbast imi arbe agost
alare, apare mestale in colul anost
managie-ma, ostate
antune-ma, senti
copile cu limba rascoapta de dor
atinge placenta
coboara comoara
si tipa la mama, copil sugator
dalau nasori nassori
arnasori milte stupere
sontale sonale
montale
(„a te misca e o rupere”)
De ziua mea, va multumesc tuturor celor care ati trecut sa ma vedeti. Va pregatisem si un tort de pe care am luat bomboana:)
Sa nu credeti ca nu am fost acasa. Coborasem in beci sa iau tortul de la insiropat si mi s-a blocat chepengul. Nu v-am vazut dar v-am auzit. Intai, cautandu-ma prin casa, apoi, filosofand in jurul cafelelor, in final dansand step pe Anotimpurile lui Vivaldi.
Iata si tortul si fiti siguri ca mi-a prins bine putin intuneric:)
Take care of my bags, Milady!
All I can do for you!
The left one: an-ex-multi-champion-Romanian-gymnast!
The right one: fresh-barbecued-meet-my-relatives-from-quartzwood!
2 eyes, 1 abnormal Cyclopes.
2 pens, 1 white ink and 1 coal
pen my style.
This mirror reflects me as a man.
Normal–abnormal. A man I am.
With moustache and tattoo,
too!
It is not love
but philosophy,
astrology and astronomy.
My bags filled up with dreams cliché.
Dings-dong
Dong-dings
My cell rin-gs!
!Twice?
Milady Milady, you are my self, my self ISH.
Ash, Dish
I am your pet Fish.
My Universe turns around your neck puss
(the kneeled Suns before Copernicus!
(**)
I promised you my inspiration…
Impossible. Too much I love life!
(yuppie! I found a rhyme for knife)
I promised me, from you, your expiration…
Impossible. I love life to munch!
(CO2)
Meet the gymnast
meat!
With my bags What did you do?
scenarii scrise cu ruj 
Comentarii recente