…sa batem campii cu gratie, doamnelor si domnilor!

Posts tagged “proza

Orizont de Asteptare 0 (zero)

am posedat pana mai ieri un fel de casa pe un teren arid la periferia unui univers marunt
boldeii schelalaiau la gard fugeau ca dintr-un conac bantuit
ceva mai ucigas ca stricnina mai dureros ca jigodia parca le spunea
luati-va odraslele de ceafa si valea
am posedat pana mai ieri un fel de final 0-0 al unei batalii la care nu a participat nimeni
o lene absolut naturala m-a tintuit la pervazul unei ferestre cu lampa
crosetam o panglica moebus contempland refuzul deschiderii usii de capul ei

pasirea picioarelor de capul lor
visam la teleportare imi imaginam avatarul si coada lui puternica infasurata pe mana
mai bine ca nu m-am dus la razboi

pana mai ieri dusmanii imi cunosteau doar ceafa si mirosul ei obisnuit
si ei visau la un fel de zbor nepoluant cu consum minim
credeau despre ei ca sunt in scaun cu rotile sau mai bine ca nu au nici maini nici picioare
doar cap pe o masinarie nesimtita o specie de frankenstein artuditu
de maine voi porni propriul meu razboi marunt universal printre transeele voastre
pline de saltele puturoase si gamele murdare

voi tipa la voi va voi palmui in zbor direct de pe dragon
va voi tine de urechi pana imi veti invata culoarea ochilor ca pe lacul lui eminescu pentru bac
de maine sa va ia dracu pe toti daca va mai amestecati in raiul meu denumit „FURAT DE LA IOANA CEA CUMPLITA”

poimaine voi muri va spun sigur ranita la cateva organe vitale
asa ca nu va impacientati: terenul va va reveni voua de drept mostenire sau cesiune post mortem prada de razboi daca donatie nu va convine cum da din coada

de azi imi fac lista cu ce ma imbrac in mormant sa nu ma aruncati la groapa cu var
dupa aia mai vedem

cred ca dantela rosie fara captuseala si pantofi cu toc de doispe

Anunțuri

Ebosa

Slabiciunea ei nu m-a pacalit niciodata. A fost mai puternica decat mine. Este. A stiut mereu sa ceara si sa planga. Sa ameninte, sa planga si sa ceara. Am nevoie si plang, a spus. Da-mi pentru ca cer! Ai promis, ai jurat. Da-mi! Altfel, plang. Innebunesc de durere. Nu ma vezi cum innebunesc de durere? Este iubire? Este tricoul vechi din dulap? Este camasa de noapte udata cu lacrimi si ingramadita sub perna. Este regretul ca nu poti fi mai bun decat promisiunea ta ca ii vei da ce a cerut. Numai sa nu planga. Numai sa nu innebuneasca. Numai sa nu te simti vinovat ca ai produs suferinta fiintei care depinde de tine neconditionat. Depind de tine. Nu ma vezi ca depind de tine? Ce ma fac fara tine? Spune-mi! Teama ca vei fi judecat, pus la zid, executat. Privirile celorlalti tintindu-te, criminalule, criminalule! Ai jurat ca vei avea grija de ea. Ca o vei face fericita. Ai distrus-o. Priveste-o! Ai distrus ce aveam mai bun, mai frumos. Indexul lor intre ochii tai speriati, catre fruntea ta plecata. Rusine. Vina. Datorie? Datoria inainte de toate. Avem datoria, se pare, sa ii facem fericiti pe cei pe care ii taram dupa noi, pe cei in al caror destin am intervenit. Poti interveni in destinul cuiva? Are cineva nevoie de tine, cu adevarat? O tesatura de juraminte, prejudecati si regrete imbacsita de lacrimi, saturata de gesturi dramatice, viscerale, patata cu ironii, ura, gelozie si amenintari, amintiri din tinerete, planuri de viitor, planuri de trecut neimplinite, declaratii definitive de iubire definitiva si iarasi lacrimi. Multe lacrimi. Nimic nu va mai fi ca inainte. Nu. De cine iti este dor? De tinerete? De gestul tandru pe care nu l-ai dorit niciodata? Pe care ai fost obligat sa-l accepti?

Ebosa aceasta este sangerie. Tocmai am terminat o natura moarta cu roze. Ceainic si roze. Mi-au ramas trei nuante de rosu pe aceasta paleta. Vreau totul a zis. Totul, ca inainte. Ai stricat totul. Nu ai avut niciodata totul. Inainte, nu ai avut totul. Nici acum nu vei avea totul. Nu exista totul. Totul a fost un simulacru, o farsa pe care ai luat-o in serios. Pe care am luat-o in serios cu totii. Asta vei avea si acum. Toata minciuna ti se va asterne la picioare, sangerie, o ebosa de fericire, o promisiune, o incercare, o schita si atat. La un moment dat, nu iti va mai fi teama. Vei uita ca totul este doar atat. Vei uita ca ai simtit acut, ca ai stiut cu siguranta ca nu este decat o minciuna. Si eu am stiut. Am stiut cu totii ca suntem marginiti.

In oras este o o expozitie de ebose. O expozitie pe culoarul unei scoli. Cine este primul la catalog? Sa iasa in fata si sa spuna lectia! Eu sunt primul la catalog, eu ies in fata, eu am dreptul sa fiu iubit, pentru ca sunt primul la catalog. O expozitie de ebose reusite. Natura moarta, peisaj, portret, portret, compozitie, portret. Nuante de rosu ramase pe o paleta pe care toate culorile reci s-au uscat. Cine face gesturi dramatice? Cine sufera? Cine sufla in front? Esti primul la catalog. Nu ai raspuns corect. Nu stii lectia. Nu conteaza. Vei fi iubit. Esti primul, esti prima, vei fi iubit, vei fi iubita. Ce ai de spus in apararea ta? De ce plange acesta femeie? De ce nu o iubesti pe aceasta femeie? Nu este mai simplu sa o iubesti? Este prima la catalog. Iubeste-o! Este simplu.

O iubesc. Sigur ca o iubesc. M-am gandit bine: este mai simplu sa o iubesc. Am promis sa o fac fericita. Ii cumpar un tablou de la expozitia de ebose. Un portret neterminat. Sangeriu. O iubesc pe acesta femeie, bineinteles. Iubesc tot ce o inconjoara. Ce respira iubesc, ce mananca iubesc. Amintirea mea iubesc, tineretea mea iubesc. Ce iubeste iubesc. Nu pot sa o nenorocesc. Am promis. Este mai simplu sa o iubesc. Este usor sa o iubesc. Ar fi grav sa nu o iubesc. Simplu sa o iubesc. E simplu. O iubesc.

Cine este primul la catalog sa iasa in fata si sa se pregateasca sa fie iubit. Voi, ceilalti, asezati-va in banci si priviti cum arata cineva care trebuie iubit. Prima la catalog, cheama-i si pe cei de pe culoar. Pot viziona expozitia de ebose in recreatie. Numai in recreatie. Aceasta este regula la clasa mea. Numai in recreatie.

Onorata instanta, promit ca o voi iubi, o voi re-iubi si o vou re-re-iubi pe acesta femeie din tot sufletul. Depun la picioarele ei portretul meu neterminat. Nu am nici un regret si nu voi avea. Nu mai am nici un regret. Promit ca voi face totul ca ea sa fie fericita alaturi de mine. Absolut totul. Absolut totul. Am datoria sa o iubesc si totul mi se va parea firesc. Deja incepe sa mi se para firesc. O iubesc. Da. O iubesc.

Parinte, o iubesc pe aceasta femeie? Sigur ca o iubesti, fiule. Ea a fost prima.

Pe tine are cine sa te iubeasca.
Pe ea nu are cine sa o iubeasca.

Asta este legea si juramantul. Echilibru si armonie. Este o taina. Nu mai este o taina.

Ebosa aceasta este sangerie. Tocmai am terminat un portret. O panza in trei nuante de rosu. Mi-au ramas culorile reci uscate pe aceasta paleta. Nu vreau totul am zis. Dealtfel, nu vreau nimic. Am stricat totul? Am crezut ca am avut totul. Am avut totul. Acum nu mai am nimic. Exista nimic. Totul a fost un simulacru, o farsa pe care ai luat-o in serios. Pe care am luat-o in serios cu totii. Asta vei avea si acum. Toata minciuna ti se va asterne la picioare, sangerie, uscata si rece, o ebosa de fericire, o promisiune, o incercare si atat. La un moment dat, nu iti va mai fi teama. Vei uita ca totul este doar atat. Vei uita ca ai simtit acut, ca ai stiut cu siguranta ca iubesti. Si eu am stiut. Am stiut cu totii ca suntem marginiti.

27 mai 2006, Bucuresti


nu are importanta ce anume isi doreste…

„oboseala, plictiseala, -1,5 % gene o musculita de otet, dezgust, sila, ne nastem lenesi, singuratate, acceptare fatalista, incapacitate de a face ceva pentru noi insine, imobilitate, interior, alb sau negru, apoi mult gri, nimic nu mai e posibil, tristete, iar singuratate, lant, lent, suferinta, vid, absenta, teama, garduri, ziduri, cetati intregi inconjurate de oceane involburate, ceturi, contururi, picioare reci, ceturi, marea lehamite.”

un baiat vede in fiecare zi pe geam palatul culturii
ii mai zic uneori iesi plimba-te prin parc
du-te cu amicii la o bere cat mai e soare
cat inca se vede soarele

imi doresc cu disperare ceva

isi doreste cu disperare ceva
isi doreste
ceva anume
cu disperare
intr-o zi a inceput sa-si doreasca ceva
inchipuiti-va
acum, in chiar acest precis moment isi doreste ceva cu disperare
nu conteaza ce
e ceva anume dar pentru noi nu conteaza ce isi doreste
mie mi-a spus ce anume
(nu e secret)
dar nu este important pentru voi
cum nici pentru mine nu e
ce anume el isi doreste cu atata disperare

din ziua in care mi-a demonstrat pe o foaie de bloc a trei
cu cata disperare isi doreste ceva anume
(nu e important ce anume pentru voi sau pentru mine)
am inceput sa intreb alti baieti tu ce iti doresti dar tu
tu iti doresti ceva cu disperare?
aproape toti isi doreau cu disperare sa nu fie parasiti
de fetele sau femeile pe care le iubesc
sau doar le doresc
sau doar le-au tras-o si gata si-au scuturat pletele
si pe-aici ti-e drumul
unii isi doreau bani
foarte putini isi doreau bani cu disperare
unii un rost
nu stiau sa explice cuvantul
in rest nimeni nu-si dorea ceva anume cu disperare
nimeni nu-si dorea cu disperare sa schimbe lumea
sa o faca mai buna
de exemplu
sau alte chestii cliseu
mi-au demonstrat pe foi diferite de bloc
ca nu ar avea rost sa-mi explice n-as intelege e clar
cat de mare este lehamitea disperarii lor de a nu-ti dori nimic
anume
cu disperare

nu are importanta pentru voi
cum nici pentru mine nu are vreuna
dar va spun
baiatul ala care se vede colo sus la geam
cel care se zgaieste la palatul culturii
in fiecare zi
indiferent daca e soare
sau ploua sau ninge
isi doreste cu disperare
(nu e secret, asa ca pot sa va spun)
marea lehamite

16 decembrie, 2005, Bucuresti


consuelo si medea – telenovelă interactivă cu doua finaluri posibile

colaj de Virgil Titarenco şi Ioana Barac Grigore

cu crengile agăţate în cer
femeie spînzurată de frumuseţea ei
copac iubind o pedeapsă perpetuă
striveşte cu ochi neiertători
bărbatul de piatră
în strînsoarea voluptoasă a rădăcinilor

am trecut pe la tine consuelo să mă lamentez scriu un serial de o vară vacanţa la casa de oaspeţi a morţii acolo facem plajă mâncăm mult şi bine ei pe noi ne gustă din vârful fourchettei am trecut pe la tine să mă uit în oglindă femeie spânzurată de frumusetea ta
consuelo, viaţa mea viaţa mea am trecut doar să mă lamentez

fiecare muşcătură în hohotele lor
secure mirositoare la încheietura braţelor
sărutul nu satură medea buzelor
fiecare frunză un ochi
în palmele bătrînului oedip
priveşte încolăcit în cuşcă timpul

dă-mi un cap limpede să corecteze prima secvenţă dincolo de uşă nu ne mai aştepta nimic consuelo, am ratat am inversat am greşit telenovela tu trebuia sa fii al ei eu a lui cum ne tunde moartea mă mir fără să-mi pese că o numesc mereu şi ea pe mine cine trădează pe cine bestia ne priveşte din cuşcă va scăpa

final 1:

uneori mă întorc la cîinii mei
sînt umezi pe bot de cafea
un expresso cu mult sînge şi spumă
nu va fi niciodată vorba despre durere, medea
cel mai bine se frîng oasele spatelui
cînd nu te încordezi miroşi discret a santal şi mă laşi

final 2:

e bine e foarte bine va fi bine dau tot ce-am strâns pentru un happy end memoria nu mai îmi joacă feste sertarele sunt pline de cuvinte vă am pe toţi clasaţi colecţii cu zimţii neatinşi un cap de zimbru îmi lipseşte doar costumiera mi-l aduce din rulotă sub el mă voi ascunde plicul cu alt expeditor pe verso aşa va fi şi-aşa a fost cu happy end se va sfârşi a mea poveste

2006-05-23, LA, Bucuresti

preluat de pe hermeneia.com


Incununarea Desteptului Pamantului cu Pana de Vulpe la Palarie

*
cand va striga o data la tine
tu vei intra
doar atunci vei sti ca nu exista iesiri
numai intrari
nu te va chema
te va striga
iar tu iti vei alege un spatiu
pe care e desemnat un semn.

(DE UNDE ATATA LOGICA? CUI II TREBUIE? se deschid si se inchid. acolade, paranteze, necunoscute pana la proba contrariilor, alearga, alearga, invinge, ai ajuns primul, fii fericit, vei intra!)

Photobucket
foto Andrei Iliescu

**
I-a acordat un exercitiu intreg. Cu tot cu rezolvare si rezultatul corect subliniat. Printul o invata poezia matematicii. Cum cade o perpendiculara la intersectia unui „x”. Ea il invata sa respire din stomac, ca la yoga, dar cu furnicaturi si gol. Da. Cu furnicaturi si margaritar de transpiratie rece, ca si cum ai calca un sarpe pe coada. Asta e treaba lui si a ei: sa se invate unul pe celalalt ce cu totii uitaseram. poezia matematicii. Nu te gandi la magie. Nu. Nu e nici mistica. Ce dat in bobi, carti, ghicit in cafea si stele? ce carti groase…? Ce mai e si asta?! Priveste aici:
clar pe doi–poezia.
A rezolvat corect,
si-a primit cununa.

M-am incovrigat pe fruntea lui si,
pentru ca eram mai sus de barbie si nas,
chiar mai sus de ochi, si-a zis:
„vine de sus, precis are pene”.
Cate pene ai?

Obsedanta matematica

(N-AS VREA SA-I PIERD PE DRUM… da, i-am pierdut. asa fac mereu si nu-mi cos buzunarele, nu-mi lipesc o palma de frunte si una de ceafa, il las sa ma cotropeasca, sa ma invinga cu incolacirea lui, in incolacirea ei inmanusata. miroase a pana, dar e coada. ti se deschide un ochi in stomac? ce vede? spune!)

***
era un spatiu de joc
pe care el era semnul
care-si cerea perechea rotunda
apoi, a fost palarie fara pana
„ce cap frumos” i-a zis
lasa-ma sa stau pe fruntea ta!
si a stat
ai fire de blana, a adaugat
da-mi pana ta!
acum sunt intreg

(REPETA! VREAU SA INTELEG! DA, DA REPETA! ca si cum ar fi ceva important de stiut. ca si cum ar cantari, ca si cum ar avea masa, gravitatie. bine. nu repeta. e mai bine asa. confuzie. punct. atatea obiecte, atatea obiecte. mai mare mirarea.)

****
Spunea ca intrarea in soare e una. Sunt si altele, multe. De unde banuia ca stie, nu a spus.
In stele, in podele de lemn sau piatra.
Direct in colivie sau cusca.
In gradina–intri in gradina: sapat, udat, plivit, cules, ofilit, aruncat
sau in salata, in ciorba, langa propriul ou inotand, langa pana ei si palaria ta, in lichidul clar, hranitor, sau singur-trist jumatate, odata si inca o data iar tu nu ai habar, dar uneori iti amintesti ceva, cum ca-ti crescusera aripi in loc de coada, sau coarne sau nisip in cuib, ca tu ti-ai ales tarcoalele lui calme, iar el sasaie cu limbi bifurcate si te pandeste, ai grija cum calci, pe unde calci, ai grija ca eu nu am coada, eu sunt o coada.
Tu ai zis, la inceput
voi avea grija
acum stiu
apoi ai uitat si ai ales iar
ai tipat ca vrei aia si aia si aia
cat mai mult, cat mai mult,
pot sa duc ai zis

iar el a strigat mai tare ca tine:
bine
fie
e alegerea ta,

desteptul pamantului!


gourmet

(lui Traian)

pe vremea aia confundam canibalismul cu antropofagia

mâncam de foame

hulpavnic

ca un pui de sudanez ciocolata

– aruncată din elicopter de croix-rouge –

cu tot cu staniol şi puşca pe umăr

mi se umfla pântecul ca de naştere

regurgitam râgâiam adormeam năucă

ani de-a rândul cu un nod în gât

când îmi era sete

îmi înfigeam colţii fără să întreb

“te rog frumos lasă-mă să-mi înfig colţii

în beregata ta să îţi sorb sângele să mă satur”

nici măcar asta nu spuneam

politeţea îmi era necunoscută

habar nu aveam că este cea mai bună apărare

nu-mi puteam stăpâni muşchii feţei

grimasa de silă

scuipam de faţă cu toţi la masă

pe şervetul cu monogramă în farfuria de porţelan

cu dungă de aur uneori vomitam

bucăţi întregi de piele păroasă

se întâmpla să nu mestec

de atâta foame să înghit dintr-un foc

oraşe întregi colcăind de arşi

– suflarea lor încinsă îmi deschide ulcerul

între anotimpuri –

de când m-am săturat am devenit pedantă

aştept răsăritul de soare în straie de crengi

piatră seacă şi abur

mă confund cu tot ce se vede ca fără vreo teamă

pândesc printre crengi de sub pietre

– un cameleon o euglenă un virus –

îmi ascut ghearele cu grijă şi îl aştept

pe cel ce l-aş putea iubi

*

îmi amintesc într-o zi fotonică mă odihneam la marginea unei mări oarecare. mă încerca o poftă sărată – pentru prima oară pofteam – îmi limpezeam tălpile printre năvoade cu peşti putreziti şi meduze nomura. se poate să mă fi aflat pe ţărmul japoniei sau la marea moartă. nu mai ţin minte. de la o barcă mi s-a tras întâia indigestie adevărată. mi-a fost să mor de la atâtea jivine, mă întrebam, devorate cu tot cu dresor în cuştile lor nămoloase. prietenii mei adevăraţi s-au îngrijorat abia atunci. au verificat “nu a fost arca”. omenirea fusese salvată încă o dată dintr-o întâmplare. făceau cu rândul la patul meu reavăn, vorbeau încet îmi aranjau branula cu ceai – transfuziile mi-au fost intrezise – tata nu mă mai alinta pantacruelle nu mai glumea. era îngrijorat îmi aducea cornuri pline cu seminţe şi fructe, le răsturna peste cearşaf peste mine, salonul se îneca în miros de flori de gutui, ce rău mi-a fost seminţele prindeau rădăcini în carnea mea din braţele mele creşteau lujeri graşi. în gura mea pocneau muguri se deschideau corole, parfumul lor m-a cufundat într-un fel de coşmar botanic, părul se încâlcise se-nverzea ca matasea broaştei şi roua. roua se aduna curgea pe pereţi se ridicase până la fereastră. era să mor de înec în somn gata eram dacă nu ar fi venit vizita. când uşa s-a deschis valuri de rouă au năvălit din salon ca dintr-un acvariu. pe mine se asternuse nisip. fiul meu construia castele pe pântecul meu şi cânta. mi-era foame.


bol cu apa de roze

Stiam ca te vei intoarce acasa dupa ce ai plecat sa iei paine si vei trece pe la florarie si pe la cofetarie si pe la baia turceasca si ca nu vei uita sa platesti toate datoriile toate toate datoriile pe unde le aveai asa cum te cunosc plin de solicitudine in a plati datorii corect cu zambetul pe buze apoi cu o incruntare abia perceptibila si o ridicare a sprancenei atunci cand nu parea ca ai achitat tot absolut tot.

Stiam ca un leu nou in plus nu va mai pleca din buzunarul tau asa ca iti vor ramane suficienti sa iei si paine sa treci si pe la florarie si pe la cofetarie si pe la baia turceasca si in final pe la vomitorium.

Stiam ca te vei intoarce acasa cu paine trandafiri si ciocolata amara si vei spune iubito vad ca au facut treaba buna faiantarii astia hai sa facem baie impreuna.