…sa batem campii cu gratie, doamnelor si domnilor!

Uncategorized

subsol

La Spitalul Dr. Stâncă, pentru a ajunge la secţia oncologie trebuie sa intri pe uşa principală, să o iei la dreapta pe un culoar, să cobori la subsol, să străbaţi culoarul de la subsol si, apoi, să urci la etajul doi din cealaltă clădire.

caut oncologia cobor la subsol
conductele de pe tavan supurează
ca nişte maţe rănite într-un război oarecare
pansate cum-necum batista naclăită de sânge şi sucuri
adâncită în rană
o ulucă putredă aruncată peste lacul din faţa spălătoriei
aici se spală cearşafuri umede feţe de pernă pline de bale
ţevi fierbinţi sâsâie picături se preling cad în lac
neonul chior bazâie albastru şi încercănat
nişte şerpi plictisiţi scuipă abur peste buclele mele
pasul meu cu cracul blugilor trecând prin nămol
unde este oncologia mă scuzaţi domnule
către acel bătrân în pijama decolorată
singuri la subsol mă priveşte din capăt de hol
îmi e teamă de el
sticluţa de urină îi tremură în mâna stângă
pe scări în sus domnişoară cu buzele roşii
printre persoanele acelea în alb
nu le văd doar conducte şi ţevi supurânde
neonul chior bâzâind albăstrui
printre îngeri întreb eu cu buzele vii
asistente domnişoară se numesc asistente
te asistă când urci

prima fotografie din lume,nasii

mătuşii mele Ileana, pitica uriasa
29 ianuarie, 2007


„…de o frumusete fara seaman”

„…ma cuprindea in vis…”

simteam de la ferestra
cum toate zapezile aveau urmele noastre
straturi peste straturi cohorte de pasi
armate intregi talpi numarate
de indexul contabil in care suflam dupa trageri
tu imi suradeai cu umerii
ii imparteai in centurii
acestia sunt pentru tine acestia imi raman mie
grupuri grupuri pe campia linsa de zei
limbile lor aspre desenau alti pasi altii
balmajeau niste vraji sau ghicitori
ma certau gales pune-ti coiful
inchide gura nu mai vana fulgii
zapada acesta se va topi in mari inspumate
va rupe diguri va astupa suflarea
noi ne aruncam in valuri bateam ca ingerii
din aripile noastre confuze
ne scufundam in straturi
straturi
de pasi
zapada asta, matei, este cumva, nu stiu cum…

simţeam de la fereastră natura ei invizibilă şi permanentă

pentru Noi era de o frumuseţe fără seamăn

tie, Matei, pentru tot ce am invatat de la tine
2006-03-04, Bucuresti


Alianta siena arsa

Daca aveti habar de tehnicile picturii in ulei si combinatiile de culori, raspundeti-mi la o intrebare:

Cum se face ca orice alianta din politica romaneasca devine, dupa o vreme,  siena arsa si incepe sa miroasa pestilential?

Pana imi raspundeti, intrati aici!


ghicitoare

In burta unsa cu ulei de-olive
Se-aduna hartiute, in zadar,
Apoi, cei multi, uitati la tratative,
Scosi din congelator si pusi pe jar.


pentru Daria

Dragi prieteni,

Am fi vrut ca aceasta scrisoare să nu aibă atâţia destinatari, să rămână printre amintiri, fără să se transforme într-un strigat de ajutor. Suntem doi tineri părinţi Florentina (asist. univ dr. la Univ Tehnică „Gh. Asachi” Iasi) şi Florin Sîrbu (lector univ dr. la Univ „Al. I Cuza” Iaşi) şi avem doi copii minunaţi Traian, un băieţel de 4 ani şi Daria o fetiţa de 11 luni, pe care-i iubim mai mult decât orice pe lumea asta. Ziua de 10 iunie 2008 ne-a marcat în mod dramatic vieţile. Trecem prin momente cumplite de disperare, de teamă, de speranţă, de rugăciune, de nesomn, de permanentă nelinişte sufletească. Coşmarul vieţii noastre. Motivul: La un control dermatologic de rutină (fetiţa noastră avea 2 dunguliţe galbene deasupra călcâiului drept) ni s-a recomandat să facem o analiză de profil lipidic pentru că ni s-a spus că s-ar putea ca acele dunguliţe să fie depuneri de colesterol care se numesc xantoame. Am făcut analiza şi odată cu rezultatul ei a început coşmarul nostru. Fetiţa noastră avea colesterolul de 950 mg/dl în condiţiile în care, un copil de vârsta ei ar trebui sa aibă colesterolul situat între 50 şi 100. Am vorbit în acea seară la telefon cu foarte mulţi medici. Toţi mi-au spus acelaşi lucru (aşa valori ale colesterolului nu au mai întâlnit, nu există, sigur este greşită analiza). A doua zi m-am internat cu fetiţa la Spitalul Sfânta Maria unde am repetat analiza şi ni s-au făcut numeroase alte investigaţii. Rezultatul a fost aproape acelaşi. Colesterolul era de 1036 mg/dl. Am plecat de urgenţă la Bucureşti unde am fost internată la IOMC la doamna profesor dr. Ciofu. Nici dumneaei nu mai întâlnise un asemenea caz. I-a pus Dariei diagnosticul de hipercolesterolemie familială homozigotă. O boală genetică extrem de rară care afectează 1 la 1 milion de persoane în condiţiile în care ambii părinţi sunt bolnavi. Dar noi suntem amândoi sănătoşi (avem colesterolul de 160 si 180) şi nimeni în familiile noastre nu are/a avut colesterolul ridicat. De aici vine ciudăţenia si raritatea acestei boli căreia noi încercăm să îi facem faţă şi despre care citim zi şi noapte diferite tratate, articole etc pe Internet. M-am internat apoi la spitalul Fundeni la dr Constantinescu A. Rezultatul la analize a fost acelaşi colesterol mai mare de 1000. Diagnosticul acelaşi. Acel un singur caz la un milion, despre care vorbesc toate sursele medicale, e al nostru. INDICATIA TERAPEUTICA: transplant hepatic Descrierea pe scurt a bolii: colesterolul ajunge în organismul nostru pe 2 căi: alimentaţie (25%) şi produs de ficat (75%). Acest colesterol trebuie metabolizat cu ajutorul receptorilor LDL. Daria nu are aceşti receptori sau sunt bolnavi……. De aceea tot colesterolul (grăsimea) îi rămâne în organism, în sânge, şi se depune pe organele interne, pe pereţii vaselor de sânge, provocând inclusiv moarte subită prin stop cardiac. Medicamentele care se dau pentru a reduce colesterolul (statine) nu-l reduc decât cu maxim 25% şi nu se dau la bebeluşi, ci după vârsta de 10 ani. Se mai face afereza sângelui (un fel de dializă prin care sângele îi este scos din corp si curăţat de grăsimi). Această procedură ar trebui făcută o dată pe săptămână dar nu se face la bebeluşi pentru ca ar trebui să stea nemişcaţi 6 ore. Acest aparat nu există la noi în ţară. Costul în Italia este de 1000 de euro săptămânal. Singura soluţie este transplantul de ficat. Din fericire, eu (mama) am aceiaşi grupă sanguina cu a Dariei şi sper să fiu eu donatorul.. Norocul nostru este că am descoperit această boală la timp şi că organele interne ale Dariei nu sunt încă afectate. Dar, am fost înscrişi pe lista naţională de transplant de ficat la numărul 134. În condiţiile în care, la un spital din România, pentru a i se face analizele Dariei am aşteptat câteva ore pe holul spitalului cu ea în braţe stau şi mă gândesc cât trebuie să aşteptăm pentru transplant. …Si Daria nu are timp. Daca nu facem nimic acum, la 4-5 anişori va trebui sa-i facem 2 operaţii: un transplant de inimă şi unul de ficat. Dacă ficat, să sperăm că îi pot da eu, cine oare îi va da inima? În România mortalitatea în urma transplantului de ficat este cu 14% mai mare decât oriunde în Europa (conform studiilor efectuate pe baza statisticilor Registrului European de Transplant de Ficat, http://www.eltr.org). Şansele de a duce o viata normală după transplant la bebeluşi sunt de peste 90%. Ne-a fost recomandată de medici români şi străini o clinică din Belgia, Saint Luc. Deja corespondăm cu ei. Costul transplantului efectiv 85.000 de euro. Este cel mai ieftin din Europa. Am fost programaţi pentru o consultaţie la începutul lunii august şi avem speranţa că o putem opera pe Daria în următoarele luni. Iată de ce dorim să vă povestim ceea ce ni se întâmplă. Pentru că sperăm în înţelegere şi ajutor. Vrem să ne facem cunoscut cazul fiindcă doar aşa toţi cei care ar putea să ne sprijine o pot face. Orice ajutor (material, rugăciune pentru sănătatea Dariei, informaţii, recomandări pe care ni le puteţi face la firme care pot să ne sponsorizeze fiind scutite astfel de la plata impozitului pe profit cu până la 20%) pe care ni-l puteţi oferi îi va creşte Dariei şansa de a trăi.

Vă mulţumim pentru că ne ajutaţi, fie şi numai citind aceste rânduri!
Conturi deschise la BRD Iaşi (cod SWIFT: BRDEROBU): – RO96BRDE240SV01597572400 pentru RON – RO88BRDE240SV01597732400 pentru EUR – RO46BRDE240SV24567202400 pentru USD Titular cont: SÎRBU CONSTANTIN FLORIN Cont paypal: florinsarbu@yahoo.com

preluat de pe http://realiatealuipetria.blogspot.com/2008/07/leapsa-pentru-daria.html


SEMNEAZA PENTRU SORIN OPRESCU !

preluat dupa ciococioco on Apr 17, 2008

Numai pentru atat si tot il voi vota pe medicul Sorin Oprescu la primaria capitalei:

Juramantul lui Hipocrat

”Odata admis printre membrii profesiunii de medic:

Ma angajez solemn sa-mi consacru viata in slujba umanitatii;

Voi pastra profesorilor mei respectul si recunostinta care le sunt datorate;

Voi exercita profesiunea cu constiinta si demnitate;

Sanatatea pacientilor va fi pentru mine obligatie sacra;

Voi pastra secretele incredintate de pacienti chiar si dupa decesul acestora;

Voi mentine prin toate mijloacele onoarea si nobila traditie a profesiunii de medic;

Colegii mei vor fi fratii mei;

Nu voi ingadui sa se interpuna intre datoria mea si pacient consideratii de nationalitate, rasa, religie, partid sau stare sociala;

Voi pastra respectul deplin pentru viata umana de la inceputurile sale chiar sub amenintare si nu voi utiliza cunostintele mele medicale contrar legilor umanitatii.

Fac acest juramant in mod solemn, liber, pe onoare!”
Formularea moderna a juramantului lui Hipocrat, adoptat de Asociatia Medicala Mondiala in cadrul Declaratiei de la Geneva din anul 1975.

Pana la vot, merg sa semnez pentru el. Haideti si voi!

PIATA DOMENII
PIATA SUDULU

PIATA PROGRESULUI

PARCUL CISMIGIU

PARCUL BAZILESCU

PARCUL CAROL I

PARCUL IZVOR

PARCUL TITAN

PARCUL HERASTRAU

PIATA UNIRII

Doc, venim!


prieteni bloggeri SOS

este ceva vreme (mai bine de un an) de cand un nimeni de net – trollut sau hackerel, cum ii zic eu – ne tot hartuieste pe mine si pe amicii mei, dar si pe altii pe care nu i-am cunoscut niciodata, cu tot felul de amenintari prin mails si mesaje agresive pe messenger, comentarii jignitoare, explicite, pe sites literare si pe unde mai poate. acum m-a gasit si aici, pe blogul meu. va dau adresa acestui om, cu IP-ul de pe care scrie cu precadere (mai nou, am vazut ca scrie si comenteaza pe bloguri si in numele meu, asa ca verificati cu atentie daca sunt sau nu sunt eu cea care va lasa vreun comentariu). in cazul in care vreuna/vreunul dintre voi ma poate ajuta sa dau de urma acestei persoane obsedate, mi-ar face un mare bine.

cenaclista | cenaclista@yahoo.com | IP: 85.195.123.26

cu simpatie