prin absurd, caii oanei pellea

interviu cenzurat

mâncam cu poftă şi greutate, vorbeam

iar oana şi-a amintit

de la nivelul cuţitului mai sus

mi-a spus domnul ciulei ceva ce nu voi uita niciodată

mi-ar plăcea mai mult călătoriile dacă n-ar trebuie să mă iau cu mine

niciodată nu există şi noi am auzit

altfel, tăcerea decolării uşoare

*

caii suferă mai mult pentru că sunt mai mari

strigase pe zebră către coşul cu flori

carnea lor cântăreşte mai multă durere

osele lor sunt mai grele

oprirea lor mai arcuită a şoptit

şi iar cu voce tare

vreau două buchete mari înfăşurate în staniol roşu

ca pentru o actriţă care joacă bine ionescu

mă atârnam de coama ei îmi înfăşuram mâna în coama ei

ea, prin absurd, nu alinia nicun scaun

pentru fiecare gest câte unul

*

ea stătea cu spatele la noi

noi cu faţa către spatele ei înfăşuraţi în pluş purpuriu

avea spatele luminat şi calcaiele luminau

cu spatele la noi şi cu faţa către ceilalţi

ei aplaudau ei îi săreau mânjii de pe un umăr pe altul

sub cozile de cometă potcoavele luceau

*

vântul era puternic în acea dupămasă

mai puternic decât orice fiinţă umană sau inumană

Caii salbatici de la Letea

iunie 7, 2011 | Categories: anatomie si fiziologie, apocalipsa dupa ioana, canibalisme, cavalerii masutei de ceai, eternal sunshine of the spotless mind, humanitas, lentile de impact, tigle pe acoperis | Tags: cai letea, cai salbatici, cai salbatici letea, interviu cenzurat, interviu oana pellea, ioana barac grigore, oana pellea cai letea, oana pellea poezie, poem, poezie cai | Lasă un comentariu