…sa batem campii cu gratie, doamnelor si domnilor!

arheologie

amnar

jam session cu dorin cozan

mă adulmeci
amuşinezi umorile sfinte
mă pipăi cu vârful limbii sărat dulce amar şlefuit
mă vânturi din plămânii tăi doi şi eu spun:
te imaginez uşor şi sburător ca o piele de liliac
o pungă de plastic lipită de crivăţ pe zid
unde te-am pus şi unde te găsesc, bărbate?

femeie, sunt eu cain
mă confunzi cu un miel cu o carte
nimeni nu scrie
mare ok pe spinarea mea albă şi tare
eu nu spun
unde eşti
ci unde mi-s dumnezeii şi turma
şi limba ta

te gustă
eşti însetat ca un deşert de grădină
ca scalpul de la brâu uite-l
un şarpe înnodat în două noduri strânse
iar între ele obrazul tău în palma mea
sa-ţi fie foame să rabzi să aştepte sucul-ţi
oscioarele să le topească unt miere nisip
să ne frecăm glezna de gleznă
pulpa de pulpă
coapsa de coapsă
pântec de pântec
amnar al salamandrei
lama în foc

tu eşti un trandafir roz căzut din grindina mare cât oul de porumbel
ca diamantul fâşii împarţi stomacul-pulpa-coapsa
funie faci şi le arunci în mare
şi tragi
caşalotul la mal
acum iţi sorbi ceaiul de mentă cuminte
amăruie a mea gura murmură
ninive

tună suflările noastre ca la vărsarea cascadei
bărci asmuţite spre stânci lunecoase
ceruri surpate în pântec şi duhuri
porţi cu tunele
aleg acest umăr
cu el mă aprind şi straja se-ntoarce

semne făceau…
coastele noastre prin ceruri
prin sus
praf alb
aici era inima
plămânii doi aici
mai încolo urma harponului
au fost nişte animale superbe
slobozind sori pete
din pielea lor s-au făcut copertele
li s-a spus
veriga lipsă

13 ianuarie, 2006, Bucuresti-Vaslui

Requiem for a Dream soundtrack

Anunțuri

lectia nevrotica

glossolalia

dalau nasori nassori
arnasori milte stupere
sontale sonale
montale
(„a te misca e o rupere”) (mai mult…)


sa-l iau pe cel mai bun prieten al meu in gazda?


Zilele trecute, cel mai bun prieten al meu a trecut pe la mine. Am mâncat, în tăcere, o friptură, am băut un pahar cu vin şi el a zis a fost bun şi s-a ridicat. Din hol, s-a privit in oglinda de la baie, prin uşa deschisă, şi a intrebat, trecându-şi mâna pe sub bărbia rasă proaspăt, oare ce-or găsi la mine femeile frumoase? M-am uitat şi eu atent la el ca să-i dau un răspuns, dar el a continuat hai că plec, că trebuie sa mă sune nevasta… Care nevastă? întreb eu mirat. Când te-ai insurat? Cum când? Oho…! îmi răspunse el distrat privindu-se in oglinda de la baia garsonierei mele inchiriate, cu chiuvetă patrată şi crapatură lângă scurgere. Nu-mi spune că nu ştiai că sunt însurat. Am şi gemeni. Cum gemeni…? încremenesc eu. Păi, ne întâlnim mereu, de atâta timp, suntem cei mai buni prieteni şi eu nu ştiam că eşti însurat şi mai ai şi gemeni? 
Nu-mi spune ca nu ştiai, zise el, ca şi cum nu m-ar fi crezut. Am crezut ca ţi-am spus. Era distrat prietenul meu vechi şi se privea în oglinda de la baie, din hol, prin uşa deschisă. Am şi iubită, să ştii, dacă tot… Sau ţi-am spus? Cred că ţi-am spus şi am uitat că ţi-am spus. De când ai iubită…? Rămân eu masca. Oho…! Răspunse el evaziv. Nu-mi spune ca ai şi iubită…! Şi eu de ce nu am ştiut? mă minunez eu. Am, raspunse el. Credeam ca ţi-am spus şi am uitat că ţi-am spus. Uit. Asta e. De la o vreme uit. Sau omit inconştient, să ştii. Pur şi simplu, inconştient. Adică, uit, mai pe scurt. Am o gramadă pe cap. Hai că acum chiar mă grăbesc. Serios. Dar nici nu am apucat să schimbam şi noi două vorbe, îl iau eu încetişor de umăr, încercând să-l întorc din drum. Ai mâncat, ai băut şi acum pleci şi mă laşi aşa… mască?! continuu eu incercând să glumesc. Dar acum ce facem, nu schimbăm două vorbe?! Ţi-am spus lucruri importante din viaţa mea şi tu zici că nu schimbăm două vorbe? Era iritat bunul meu prieten. Plec, ma grăbesc. Serios, acum. Ţi-am zis că mă grabesc. Şi ea ştie ca eşti insurat? Insist eu. Nu ştie, dar va afla, răspunde el, uitându-se la ceas. Deci iubita ta nu ştie ca eşti insurat… Ba da, ştie, cum sa nu ştie?! Te-ai mai gândit la ce te-am rugat la telefon…? mă intreabă el punând mâna pe clanţă. Mă primeşti sau nu mă primeşti…? Sigur că te iau la mine. Nu eşti tu cel mai bun prieten al meu? Dar mai stai un pic… Nu, că mă grăbesc, răspunse el. Te-a dat afară din casă nevasta, sau ce…? mai incerc eu să-l reţin pentru încă două vorbe pe vechiul meu prieten, cel mai bun prieten al meu. Cum să mă dea afară…?! Ce vorbă mai e şi asta?! Aici chiar ai gafat, răspunse el uşor amuzat şi ieşi pe uşa, trântind-o in urma lui.


hieratic

mozaic
pe un peron
era noapte si frig
pasii sunau il calcau
altfel era o liniste mare
aveam biet de dus redus
m-am asezat pe valiza grea
banca peronului parea ocupata
era noapte si trenul meu intepenise
in acest timp la Pompei arheologii radeau
dupa un banc bun spus de un localnic la desert
luasera cina impreuna se adunasera la o scurta agapa
localnicul fusese blond si avusese casa cu mozaic si bazin
eu asteptam trenul catre Vila Misterelor iar el statea intepenit
imprumuta teme din mitologia greaca isi ridica schele in gara mica
ei carau cu magari tone de piatra colorata si sticla tocmai de la Neapole
langa mine pe banca murdara sotia brutarului isi alapta pruncul alb
toti miroseau a cuptor dar nu a paine aveau un miros ars ars
pana si portretele lor impreuna fara prunc pareau ireale
ca si cum nu ar fi stat langa mine sau nu existam eu
trenul intepenise in mers avea mozaic si bazin
mi-am scos fara chef un pachet de biscuiti
stiam ca mai am de asteptat pana cand
Vesuviul batran va erupe inca o data
parca nici pruncul nu mai sugea
stateam nemiscati in asteptare
sa vina Alexandru cel Mare
sa ne comande portretul
pentru un alt pavaj
pe un peron
mozaic