Emo Conta – western

Emo Conta – western

“greşeala mea a fost că m-am închis într-un borcan curat”
.

ce să vă spun despre suferinţă
nu mai am nu am nicio emoţie nicio mirare frică nici atât
îngădui servesc respect nu mint nu plâng nu beau
mai fumez rar uneori petale uscate de roze
când nu mă poate nimeni mirosi
nu am vicii sociale să mă prezint deci
mă cheamă Emo Conta numire fără legătură
cu puştii fără modele nu m-am uitat la desene animate
în viaţa mea poate uneori prin vitrină
la Naruto şi lumea lui mă duceam la şcoală mă întorceam
sâmbătă aveam desen două de sport şi ping-pong după ore
iubeam un prof în tăcere
simţeam cum mi se sparge inima când îmi zâmbea
restul zilei mă gândeam dacă nu cumva altcuiva
într-o zi am trecut strada în fugă
nu m-a călcat maşina jur că nu am plâns
am nimerit cu mâna între spiţele unei biciclete în mers
n-am spus la nimeni m-am infectat am şi cicatrice
uite aici
de frică să nu mă certe mama că am trecut strada în fugă
fără să mă asigur fără să fiu atentă în jurul meu
fără să bag la capul meu tâmpit că lumea întreagă
este un mare pericol iar bărbatul îşi scutură pălăria şi pleacă
mai departe am trecut din eşec în eşec cu entuziasm
uneori cu emoţie şi deseori cu teamă
dură de tot a fost surpriza cu cheia succesului
când am deschis cutia
cu arc a sărit capul ăla de clown s-a auzit şi un chiţăit
însoţit de mersul în gol al unei roţi de sârmă ghimpată
apoi s-a întâmplat ce s-a întâmplat m-am mirat oarecum
ştii şi tu
m-au tăiat de la raţie se furase prea mult glumeam eu
povestea e simplă faptul consumat
am uitat absolut tot nu-mi mai pasă
ce este atomul de exemplu
volume întregi le-am trecut la capitolul pierderi
nu-mi caut cuvintele nu e nevoie înţelegi oricum
iţi transmit mesajul că nu e totul pierdut
practic nimic nu se pierde
nu are ce să se piardă de ce să ne emoţionăm
ce rost are să ne fie greu să luăm pills
serios acum ce rost mai are când totul e hazard
în atâtea lumi de-odată e o şansă unică
pentru mine
să-mi imaginez că sunt un samurai stau pe un pietroi
teaca sabiei e plină ochi cu sânge închegat ab4
am dat cât am dat mă uit acum la pomul din faţă
văd prin el asta e chiar miracol
să mă ia dracu dacă nu văd prin el artera Akihabara
şi pe tip cum hăcuieşte 18 inşi animaţi
mă pipăi exist am o masă ciuf şi brâu lat
stau pe piatră între membrane
miros a fum de petale uscate de cais
ce poate fi emoţionant aici de ce să-mi fie frică
rar uneori e de mare mirare

…

octombrie 12, 2008 | Categories: les anges d'antan | Tags: literatura, poezie, poezii, scenarista, wester | 39 comentarii